Categorii de produse

Autor(i): DAN-DRAGOȘ SICHIGEA

Nr. pagini: 398 pagini

An: 2021

Editura: Miidecarti

Cel de Al Doilea Război Mondial a constituit un complex de evenimente extrem de important, cu ramificații diverse și cu urmări pe care le resimțim până în ziua de astăzi. România a fost și ea implicată în vâltoarea acestui conflict distrugător, având o soartă tragică în mijlocul jocurilor de putere ale statelor mai mari.

Atitudinea favorabilă democrațiilor occidentale a Bucureștiului în perioada interbelică a fost interpretată ca ostilitate de către Germania și pedepsită prin Dictatul de la Viena și pierderile teritoriale din vara anului 1940.  În aceste condiții regimul regelui Carol al II-lea nu mai avea nici un viitor politic și conducerea statului a fost preluată de către generalul Antonescu. Acesta a îndreptat țara spre o alianță cu Axa deoarece a considerat că doar alături de Germania se pot recupera teritoriile pierdute și a permis accesul trupelor germane pe teritoriul românesc sub forma unei misiuni militare. Pretextul era reprezentat de instruirea armatei române, dar de fapt scopul era pregătirea campaniei împotriva U.R.S.S. Relațiile dintre armatele română și cea germană au avut suișurile și coborâșurile lor; în ceea ce privește arma Marină, subordonarea cu anumite limite a Forțelor Navale Maritime române, structurii germane navale de la Marea Neagră a reflectat tendințele întâlnite la trupele de uscat, care de cele mai multe ori, în timpul campaniei din răsărit au luptat sub comandament german. Există numeroase studii care au analizat documentele vremii din punctul de vedere al părții române, pentru a desluși relațiile de comandament comun la Marea Neagră, raporturile dintre ofițerii de marină români și germani. Din cunoștiințele noastre, până acum nu s-a realizat un demers în sensul identificării și traducerii de jurnale de război ale Comandamentului „Amiral Marea Neagră”, care a reprezentat interesele marinei germane în zona pontică. Deși jurnalul de război al Comandamentul Naval German „Amiral Marea Neagră” se concentrează în mare parte pe operații militare, din rândurile scrise de diverșii amirali germani care au condus acest comandament reies și considerații generale despre mersul războiului, aprecieri despre aliații în conflictul cu Rusia sovietică, sau aprecieri despre perspectiva germană asupra evenimentelor politice din România. Locul central îl ocupă desigur îmbunătățirea organizării navale din Marea Neagră și deși limbajul paginilor de jurnal este unul militar, rece și protocolar, unele tendințe reies destul de clar și putem avea o perspectivă unică, a ofițerilor de înalt rang din marina germană despre colegii lor români.

Vezi mai mult Vezi mai puțin

68,00 lei

5 în stoc

[]