O forță a naturii umane, Petru I, pe care Ecaterina cea Mare îl considera precursorul și maestrul ei, s-a abătut asupra propriei țări ca o tornadă.

Cu o energie și o ferocitate incredibile, el a schimbat fața Rusiei, bulversându-și compatrioții. A răsturnat tradiții, a tăiat bărbi și… capete, a impus veșminte și idei în manieră europeană, a învățat el însuși tot felul de meșteșuguri, mânuind compasul și securea. A luptat necontenit împotriva Turciei, Suediei, repurtând victorii răsunătoare. A sacrificat mii de supuși ca să construiască Sankt Petersburg, a pus zăgaz dominației Bisericii, înlesnind o modernizare binevenită a moravurilor și a credinței.

În Petru cel Mare se găsește un amestec de geniu și nebunie, de bufonerie și orgoliu, ceea ce face din el un personaj fascinant, care se înalță în toată măreția lui pe fundalul barbar și misterios al vechii Rusii.