• (0)

    Noi suntem Statul!

    106,00 lei

    Nr. pagini: 154 pagini

    Editura: Evenimentul si Capital

    Dezvăluirile Evenimentului Zilei, așa cum au fost publicate în anul 2017

    „Noi suntem Statul” prezintă peste 40 de anchete publicate de jurnaliștii Evenimentului zilei. Volumul cuprinde dezvăluiri despre cum s-a construit cel mai nociv instrument de putere, în afara legislației, bazat pe înțelegeri oculte și protocoale neconstituționale. Oameni politici, cu funcții înalte în stat, care, sub protecția anonimatului au transmis sau au confirmat informațiile deja obținute de jurnaliștii redacției.

    „Noi suntem Statul”, serialul publicat în Evenimentul zilei, cu subcapitolele sale „Arhiva SIPA” și „Sufrageria lui Oprea”, pune în lumină, pe lama microscopului, mai toate personajele care au constituit creierul monstruosului păianjen care a acaparat în folos propriu pârghiile de putere din instituțiile statului democratic. Prin serialul publicat de Evenimentul zilei, pe lângă elementele noi pe care  le dezvăluia, confirma rezultatul strădaniilor de ani ale jurnaliștilor  Mihai Gâdea și Răzvan Savaliuc, precum și ale altor jurnaliști care s-au străduit să rămână civili, în afara câmpului tactic din presă.

  • (0)

    Salt în infern

    52,90 lei

    Autor(i): Gabriel Feher

    Nr. pagini: 192 pagini

    ISBN: 978-630-6572-01-4

    Editura: Evenimentul si Capital

    Cucerirea Cretei a fost una dintre cele mai intense bătălii din istoria războiului modern. Confruntările terestre s-au desfășurat (cel puțin în primele trei zile) ca o combinație de lupte separate duse uneori de unități mici și medii, deseori fără comunicații bune și fără acțiuni bine coordonate.                    

    Sper ca această carte să fie interesantă pentru pasionații de istorie și pentru cei ce sunt curioși de desfășurarea celui de-Al Doilea Război Mondial, prezentându-le câteva din acțiunile spectaculoase care s-au desfășurat în cursul Operațiunii Mercur în primăvara anului 1941 în Creta. Formatul de „docu-drama” ales combină informațiile istorice corecte cu dramatismul acțiunilor văzute prin ochii participanților. Fotografiile și filmele de epocă, documentele digitalizate ale arhivelor, lucrările de istorie și istorie militară parcurse (scrise atât de autori germani, cât și de englezi și de greci) au fost pentru mine surse excelente de informații. Am adăugat și cele două călătorii făcute în Creta, în care am parcurs locurile luptelor, am avut ocazia să vorbesc cu urmașii localnicilor care au fost implicați în lupte și să vizitez muzee și colecții particulare dedicate luptelor din mai 1941.

    Volum recomandat de Evenimentul Istoric

  • (0)

    Churchill și Tito

    79,50 lei

    Autor(i): Christopher Catherwood

    Nr. pagini: 192 pagini

    ISBN: 978-606-95605-8-7

    Editura: Evenimentul si Capital

    Una dintre cele mai controversate decizii ale lui Churchill, cea de a sprijini partizanii comuniști din Iugoslavia în cel cel de-al Doilea Război Mondial. Winston Churchill a fost, probabil, cel mai important politician al secolului XX. Fără tenaticatea lui, atunci când armatele lui Adolf Hitler erau pe plajele din Normandia gata să debarce în insula britanică, în vara anului 1940, ultimul Război Mondial ar fi avut un cu totul alt deznodământ, iar lumea liberă pe care noi o știm azi nu ar mai fi existat cu siguranță. Deși Churchill a fost anticomunist și antinazist, în 1943 se hotărăște însă să-l spijine logistic, în luptele din Iugoslavia împotriva Wehrmacht-ului, pe comunistul Iosif Broz Tito cu ai lui partizani, în defavoarea conducătorului cetnicilor, regalistul Draza Mihailovici. Ambele tabere luptau împotriva ocupanților germani, cu mențiunea că cetnicii lui Mihailovici luptau și împotriva partizanilor-comuniști.

    O noutate pe care cartea o aduce din punct de vedere istoriografic este aceea că Churchill s-a hotărât să-l susțină pe Tito în defavoarea lui Mihailovici în baza rapoartelor primite de la serviciile secrete britanice, care spărseseră codurile germane, și nu în baza rapoartelor venite de la spionii britanici aflați la Cairo, așa cum era cunoscut până în prezent.

    Volum recomandat de Evenimentul Istoric

  • (0)

    Țară eșuată vinde pitici de grădină

    79,50 lei

    Autor(i): Octavian Hoandră

    Nr. pagini: 432 pagini

    ISBN: 978-630-6572-02-1

    Editura: Evenimentul si Capital

    Octavian Hoandră este un autor neobișnuit în peisajul „formatorilor de opinie contemporani”, specie născută după 1980 și populată cu fel de fel de persoane si personalități. Eu aș spune că nici nu este „formator de opinie”, mai ales după ce noțiunea a Capatat sens peiorativ, dacă nu de dispreț, atunci de îndoială, de credibilitate limitată, de reținere. Octavian Hoandra este scritor de rasă, adică prozator, poet, eseist, este artist creator de lumi paralele, rod al imaginației, lumi mai bune decât cea pe care o trăim și care ne leagănă între pandemii, războaie, cutremure, încâlziri globale, crize energetice și economice. Cartea de față este una de cultură fină și plamădită în ani mulți, este o carte de învâțătură care, citită și pritocită, ne arată valorile unei moșteniri neprețuite, aflate pe cale de a fi aruncate peste bord. Pare o carte conservatoare, pentru că tezaurizează virtuți morale afirmate și verificate de secole și pentru că nu exprimă încredere (nelimitată) în „progresiști”, în globaliști, în cultivatorii „corectitudinii politice” și în anulatorii culturii. Pare si o carte patriotică, findcă pomenește cu drag de această patrie a noastră numită România si o face cu interes, cu insistență, cu simpatie, cu setea de a găsi soluții optime.  – Ioan Aurel Pop

    Volum recomandat de Evenimentul Istoric

  • (0)

    Trio Grigoriu. Epoca de aur a macaralelor

    52,00 lei

    Autor(i): Andreea Andrei Tudor

    Nr. pagini: 143 pagini

    ISBN: 978-606-95605-7-0

    Editura: Evenimentul si Capital

    Această carte reprezintă un proiect de pandemie. În 2020, petrecând mult timp în casă, aşa ca toată lumea, vorbeam aproape zilnic la telefon cu verişoara mea Luiza Popescu şi adeseori ne aminteam diverse momente din trecutul familiei noastre. Aşa ne-a încolţit în minte ideea de a scrie o carte despre viaţa fraţilor Grigoriu, căci aveam ce povesti!

    Primul pas a fost acela de a găsi caietele cu amintiri, aşternute pe hârtie, cu mâna tremurândă, de bunicul nostru, Radu Grigoriu. Acesta suferea încă din tinereţe de o boală a coloanei vertebrale, ceea ce a făcut ca mersul să-i devină, destul de devreme, din ce în ce mai greu, iar mâna să nu îl mai asculte. Probabil că primul lucru la care a renunţat bunicul a fost vioara, dar a continuat să scrie şi să picteze, deşi mâinile nu prea îl mai ajutau. De aceea, pe alocuri, scrisul din aceste caiete este aproape indescifrabil…

    Al doilea pas a fost acela de a căuta prin arhivele personale acte, fotografii de familie sau din viaţa artistică şi profesională a celor trei fraţi. Angel Grigoriu a fost cel care a păstrat cel mai mult material legat de cariera trio-ului: articole, cronici, afişe, fotografii. Din păcate, toate acestea au dispărut după moartea lui, în 2001, când s-a înstrăinat sau depozitat într-un loc necunoscut nouă, întreaga arhivă a unchiului nostru.  Însă familia bunicilor noştri era foarte mare (ambii proveneau din familii cu mulţi copii!), aşa încât, verisoara mea a reușit să contacteze o parte din rude care ne-au trimis, prin telefon (din păcate!), câteva documente, dar și un început de arbore genealogic și fotografii (unele atât de vechi încât au ajuns extrem de deteriorate de trecerea anilor. Și totuși, câteva au putut fi cât de cât prelucrate și folosite în această carte).

    Apoi am început lucrul propriu-zis. Și de câte ori îmi spuneam că am terminat lucrarea, tot ne mai aminteam câte ceva ce merita consemnat sau mai descopeream material, publicații, articole. Așa că a durat mult, peste doi ani, până să pot pune punct acestei cărți, scrisă din inimă, cu toată dragostea și recunoștința față de părinții și bunicii noștri.

  • (0)

    Bătălia pentru aurul negru al României, de la Hitler la Stalin

    84,50 lei

    Autor(i): Conf. univ.dr. Gavriil Preda

    Nr. pagini: 324 pagini

    ISBN: 978-606-95444-8-8

    Editura: Evenimentul si Capital

    Cartea încearcă să demonstreze că, potrivit documentelor de arhivă, în perioada 1939-1947, petrolul românesc a întrunit condiţiile de maximum în evoluţia, importanţa şi implicaţiile sale complexe, interne şi internaţionale, raportat atât la strategiile şi interesele marilor puteri angajate în cel de al doilea război mondial cât şi la obiectivele urmărite de statul român. Cercetarea analizează locul şi rolul petrolului românesc în strategia beligeranţilor pe întreaga perioadă 1939-1947.

  • (0)

    Psihanaliză și psihoterapie psihanalitică

    79,50 lei

    Autor(i): Eugen Papadima

    Nr. pagini: 180 pagini

    ISBN: 978-630-6572-00-7

    Editura: Evenimentul si Capital

    Eugen Papadima: “Consider lucrarea de faţă drept o invitaţie la dialog, adresată tuturor acelora care sunt, sau ar putea deveni, interesaţi să o accepte. Ce am încercat să scot în evidenţă, prin unele referiri istorice, a fost cursul evoluţiei gândirii psihanalitice şi, mai ales, factorii interni şi externi care au determinat traiectoria acestei evoluţii. Referitor la titlul cărții, mi-am dorit ca el să exprime sintetic opinia mea conform căreia, odată cu dezvoltarea psihoterapiei, psihanaliza nu-şi pierde sensul de a exista, aşa cum profeţesc unii, dar nici nu poate continua să se menţină la vechiul stadiu „narcisic”.

  • (0)

    Rusia, de la a treia Romă, la omuleții verzi

    51,90 lei

    Autor(i): conf.univ.dr.Florian Bichir

    Nr. pagini: 128 pagini

    ISBN: 978-606-95605-9-4

    Editura: Evenimentul si Capital

    Dorințele Federației Ruse au stârnit multă neliniște în rândul oamenilor, motiv pentru care, misterele acestei țări vor rămâne întotdeauna greu de descoperit. Agresiunea. Rusiei asupra Ucrainei a stârnit diferite comentarii în spațiul public. Putem spune că, în acest moment, există două tabere: una pro-rusă, alta pro-ucraineană. În acest context, istoricul și scriitorul român, Florian Bichir, a decis să nu facă parte din vreo tabără, ci să creioneze o imagine cât mai corectă și concretă asupra unei lumi greu de înțeles.

  • (0)

    Cimitirul nevaccinaților

    62,50 lei

    Autor(i): Sorin Ovidiu Bălan

    Nr. pagini: 352 pagini

    ISBN: 978-606-95605-5-6

    Editura: Evenimentul si Capital

    Cimitirul nevaccinaţilor e un roman de nerefuzat. E cartea realității în care am trăit în ultimii doi ani cu toții. În care am murit, mai bine zis. Unii chiar de tot. Cimitirul nevaccinaţilor e despre înviere. Nu cea din moarte. Învierea din ignoranță și minciună. O minciună de dimensiunile unui coșmar. Un coșmar de dimensiunile unei planete. Și mai e ceva cu această carte. Ne dezvăluie faptul că e scrisă de un foarte talentat scriitor, altul decât ziaristul cu același nume, deși în viață cea de toate zilele sunt una și aceeași persoană..

  • (0)

    From the Warsaw Pact to the Shanghai Cooperation Organization

    52,90 lei

    Autor(i): Corneliu Filip

    Nr. pagini: 272 pagini

    ISBN: 978-606-95605-2-9

    Editura: Evenimentul si Capital

    Varianta în limba engleză a volumului La est de Cortina de Fier

    De la problematica Războiului Rece, confruntările dintre NATO și membrii Tratatului de Varșovia și până la Organizația de Cooperare de la Shanghai, volumul oferă o analiză complexă pentru a înțelege nu numai care au fost premisele confruntărilor și intervențiilor militare dintre superputerile mondiale de-a lungul timpului, ci mai ales cum va arăta viitorul nostru, al tuturor.

    „La Est de Cortina de Fier” prezintă cititorului un important fragment de istorie contemporană recentă, un minuțios tablou al problematicii complexe a Tratatului de la Varșovia, cu accent pe poziția României, diferită de a celorlalți parteneri, în unele cazuri rebelă. Cu toate acestea, niciodată conducerea politică de la București nu a pus problema părăsirii Tratatului de la Varșovia, totodată și-a manifestat fidelitatea față de Alianță și principiile socialismului. Este de reținut și că, deși făcea parte din Tratatul de la Varșovia de la înființare, armata română a fost singura armată care a întreținut legături cu armate cuprinse în NATO.

    Volum recomandat de Evenimentul Istoric!

  • (0)

    La Est de Cortina de Fier

    62,50 lei

    Autor(i): Corneliu Filip

    Nr. pagini: 288 pagini

    ISBN: 978-606-95605-2-5

    Editura: Evenimentul si Capital

    De la problematica Războiului Rece, confruntările dintre NATO și membrii Tratatului de Varșovia și până la Organizația de Cooperare de la Shanghai, volumul oferă o analiză complexă pentru a înțelege nu numai care au fost premisele confruntărilor și intervențiilor militare dintre superputerile mondiale de-a lungul timpului, ci mai ales cum va arăta viitorul nostru, al tuturor.

    „La Est de Cortina de Fier” prezintă cititorului un important fragment de istorie contemporană recentă, un minuțios tablou al problematicii complexe a Tratatului de la Varșovia, cu accent pe poziția României, diferită de a celorlalți parteneri, în unele cazuri rebelă. Cu toate acestea, niciodată conducerea politică de la București nu a pus problema părăsirii Tratatului de la Varșovia, totodată și-a manifestat fidelitatea față de Alianță și principiile socialismului. Este de reținut și că, deși făcea parte din Tratatul de la Varșovia de la înființare, armata română a fost singura armată care a întreținut legături cu armate cuprinse în NATO.

    Volum recomandat de Evenimentul Istoric!

  • (0)

    Aviatorul Ioan Milu

    52,90 lei

    Autor(i):Alexandru Armă

    Nr. pagini: 256 pagini

    ISBN: 978-606-95605-0-1

    Editura: Evenimentul si Capital

    << Unul dintre așii aviației militare române din cel de-al Doilea Război Mondial a fost Ioan Milu. O fotografie celebră de război îl înfățișează alături de Alexandru Șerbănescu, Constantin Cantacuzino, Tudor Greceanu și Ioan Di Cesare, toți purtând pe piept Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a, cea mai râvnită decorație de război românească. Se întâmpla la sfârșitul lunii august 1943, pe un aerodrom din Ucraina.

    Dintre cei cinci, Ioan Milu este cel mai puțin cunoscut. De aceea, cartea de față își propune să aducă informații noi și relevante despre el, împletind datele din arhivele militare cu cele din dosarul său de la C.N.S.A.S., cu accent pe acesta din urmă. >>

    Volum recomandat de Evenimentul Istoric!