Editura de carte

CORINA: Nu incerca sa protestezi. Dumitale iti sta bine cand esti sincer. Haide, putin curaj, ce Dumnezeu! Suntem barbati. Ai stricat telefonul si aparatul de radio. Nu-ti fac niciun repros. Poate ca asta intra in programul dumitale de fericire. Nici nu intreb de ce l-ai stricat…
STEFAN (un moment ezita, parca ar voi sa nege, parca ar voi
sa reziste. In cele din urma cedeaza): Ma irita. Firul asta aveam impresia ca ma leaga de tot ce am lasat in urma. Ma impiedica sa uit. Prin el putea sa navaleasca aici, oricand, toata viata de dincolo. O stire, o chemare… Si pe urma, nu puteam sa sufar cum erati toata ziua cu ochii la el: o sa sune? n-o sa sune?… In prima zi, un ceas intreg a stat prietena dumitale, M-me Vintila, la telefon, zbierand cuvinte de dragoste nu stiu cui la Bucuresti. Barbatu-sau, se vede. Era trivial, crede-ma, de ce nu-l lasa in pace? De ce nu incearca sa-l uite putin? E vacanta, pentru Dumnezeu!
CORINA: Gelos?

Talentul lui Mihail Sebastian este de a sensibiliza teatrul din epoca lui si de a-l face accesibil marelui public (tinta oricarui dramaturg autentic) printr-o infuzie, nu de concepte, ci de reverie, sentimentalitate romantica intr-un moment in care romantismul devenise desuet.

Intr-un cuvant, a sensibilizat discursul dramatic obligandu-l sa-si asume reveriile, melancoliile si lirismul individului care cauta fericirea si de cele mai multe ori n-o afla.

DIRECTORUL: Ba, din intamplare, azi am citit. De la cap la altul. (Ia de pe masa lui Voicu un numar din Desteptarea si il tine in mana, privindu-l.) Opt pagini de prostii si vechituri.
BUCSAN: Iar intre aceste prostii si vechituri, bine camuflat, un mare santaj.
DIRECTORUL (rade): Cum exagerezi, coane Griguta! Un mare santaj! Cel mult cateva mici gainarii. Imi cunosc gazeta si imi cunosc oamenii. Nu e nici unul intre ei capabil de un mare santaj.
BUCSAN: Dar dumneata esti capabil!
DIRECTORUL: Da, cand imi dau osteneala.

  Sunt frant de oboseala, maine dimineata trebuie sa fiu cel mai tarziu la ora 8 la masa de scris, dar nu pot sa nu insemn chiar acum uluitoarea confesiune pe care mi-a facut-o Maryse. Incerc sa transcriu exact:
— Nu stii cat am suferit pentru d-ta. Voiam sa ma culc neaparat cu d-ta. Ma obsedai. O saptamana a fost un adevarat chin — dar stii? chiar fizic. Tii minte cand am venit sa te iau de la Rampa si am plecat impreuna in masina? In ziua aceea eram decisa sa-ti vorbesc deschis, fiindca vedeam ca altfel nu intelegi, sau refuzi sa intelegi. Ma hotarasem sa iau asupra-mi cele mai penibile detalii. Sa gasesc odaia unde sa ne intalnim, sa te aduc acolo, sa pregatesc, in sfarsit, totul… Dar tocmai in ziua aceea te durea… maseaua. Daca nu te-ar fi durut, as fi fost sigur a d-tale. N-as fi ezitat sa-ti vorbesc — si d-ta n-ai fi putut refuza. Niciun barbat nu refuza.
In primele zile — tii minte, dupa prima seara cand am fost la „Zissu” — ma hotarasem sa vin intr-o zi la d-ta, sa ma dezbrac, sa ma culc in pat si sa te astept. M-ai fi gasit acolo si n-ai fi avut incotro. Dar intre timp mi-ai dat Femei si am vazut ca nici macar asa n-as fi facut decat sa repet un episod din trecut. Mi s-a facut sila de mine si am renuntat, mai ales ca ai fi crezut ca o copiez pe eroina d-tale.

Un adolescent zugrăveşte psihologia adolescenţei. Interesul romanului nu stă nici în construcţia cam risipită, nici în natura lui epică, destul de anemică, ci în crearea atmosferei poetice de tulbure, de sentimentalism şi de nelinişte sexuală, de vis şi de realitate, răspândită în jurul oricărei adolescenţe.

Eugen Lovinescu
Istoria literaturii romane contemporane