-
Catherine
37,00 leiAUTOR: Paul Goma
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 190
EDITURA: Eikon
„Paul Goma a scris acest roman, în anul 2000, cu titlul inițial „Profil”. Mi l-a oferit la Paris printat în PDF, format carte, pentru ca apoi să-mi trimită prin poștă un exemplar al traducerii semnate de Hélène Lenz și publicate în august 2001 la Éditions des Syrtes din Paris. Avea titlul „Profil bas”. Un volum, cu banderolă roșie, pe care scria mare, cu alb: GOMA. Atât. Mod de promovare rezervat doar unor celebrități.
Când am prezentat cartea în emisiunea pe care o realizam atunci la TVR, am insistat pe faptul că în România se vorbește (dacă și când se vorbește) mai mult despre disidentul Paul Goma, uitând de scriitorul cu același nume, ale cărui cărți – scrise în românește, în primul rând pentru români – nu au putut fi publicate în România decât după 22 de ani de cenzură comunistă.
Păstrat în arhiva proprie, „manuscrisul” acestui roman vede pentru prima oară lumina tipa-rului, dezvăluind cititorilor o construcție modernă, curajoasă și reconfortantă, a unui scriitor de primă mărime: Paul Goma. Inedit și surprinzător.”
Mariana Sipoș
-
Introducere in nihilism
37,00 leiAUTOR: Ştefan Bolea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 220
EDITURA: Eikon
„Introducere în nihilism este, de fapt, un roman al fugii de sine în gând.”
(Sorin-Mihai Grad)
„Introducere în nihilism este o contemplație a abisului care se întinde între ego și sine.”
(Petrișor Militaru)
„Ștefan Bolea este una dintre rarele și frumoasele figuri de autori români foarte tineri care scriu cu dezinvoltură și har literatură și filosofie. El cultivă astfel o linie de forță a culturii române care are toate șansele să fie privită de viitorii istorici ai domeniilor drept o trăsătură a literaturii și filosofiei românești proprie secolelor al XIX-lea și al XX-lea.”
(Alexander Baumgarten)
„Asta caută Ștefan Bolea – vitalismul. Iar vitalismul este o constantă a discursului nihilist.”
(Daniel Sur)
„Introducere în nihilism desfășoară o eleganță a demonstrației rar întâlnită în cultura autohtonă.”
(Cătălin Ghiță)
„Un subiect amplu și controversat într-o abordare intenționat detașată, oferindu-ne o viziune interdisciplinară asupra nihilismului, predominant în Europa secolului XIX.”
(Axel Lenn)
„Nihilismul va înghiți în cele din urmă stilul, ba chiar și opera creatorului de valori.”
(Paul Belce)
-
Sub soarele polar
37,00 leiAUTOR: Romulus Cioflec
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 204
EDITURA: Eikon
„Pentru Polarfahrt-ul nostru sau călătorie spre pol, cum ne este calificată oficial întreprinderea de către biroul organizator al excursiei – Monte Cervantes îmbarcase 1680 pasageri, mai puțini decât în obișnuitele lui curse spre Argentina, și cam mult pentru un voiaj de turiști prin locuri necutreierate. Ne apropiem bine de 2000, dacă socotim la 300 echipajul. Mai adăugăm doi piloți norvegieni, care ne întovărășesc pentru a colabora la călăuzirea vasului prin cotiturile multe și primejdioase din fiorduri, dintre coastă și insule și prin apele din preajma Spitzbergului – oameni mai necesari decât echipajul obișnuit al transatlanticului.”
-
Cântec spulberat
37,00 leiAUTOR: Constantin Teleagă
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 192
EDITURA: Eikon
Un scriitor român din Franța la Editura Eikon
Constantin Petru Teleagă s-a născut în comuna Brodina, județul Suceava. A urmat Liceul „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ. Este licențiat al Facultății de Drept din București (1960) și al Facultății de Limbi Romanice (1969). După absolvire, devine − după cum se autocaracterizează cu umor − „un politruc la CC al UTC”, ipostază pe care a considerat-o nu tocmai onorabilă: trimis fiind ca delegat al României la un congres al tineretului socialist din Danemarca, decide să nu se mai întoarcă în țară și să ceară azil în Franța, unde trăiește din anul 1970. Își continuă studiile, absolvind celebra Sciences Po (una dintre cele mai prestigioase universități din lume în domeniul științelor politice și al studiilor internaționale).
După 1990, a revenit în România și a sprijinit candidatura lui Emil Constantinescu la Președinția României. A fost apoi, pe rând, secretar de stat la Departamentul de Integrare Europeană, consilier de stat la Preşedinţia României și ambasador în Spania. După încheierea misiunii, a fost profesor la Institutul Superior al Magistraturii. Este doctor în drept, teza sa de doctorat fiind publicată în 2004 cu titlul Armonizarea legislativă cu dreptul comunitar în domeniul dreptului civil.
Constantin Petru Teleagă locuiește în prezent la Paris și, intermitent, la București. Publică frecvent în presa franceză eseuri și articole de opinie privind situația politică internațională și din Franța
Pasiunea sa a rămas însă întotdeauna literatura: scrie și publică în limba română și în limba franceză, versuri și proză. Romanul Moartea lui Avram a apărut în 2011, la Editura Neverland. „Cântec spulberat” este al doilea volum de versuri pe care îl publică în România.
În 1993 a publicat în Germania o carte despre marea actriță Marlene Dietrich pe care a cunoscut-o personal, semnând cu cele două prenume ale sale: Constantin Petru: Marlene Dietrich Realität. Die letzen jahre in Paris. Editura Betzel Verlag.
Cartea a apărut apoi și în Franța cu titlul La star et les pantins la editura L’Harmattan (2015).
Alte romane publicate în Franța: Mémoires apocryphes, Edilivre, 2014; L’ile des Keums dechus, Librinova, 2018.
(Mariana Sipoș)
-
Medalionul Domniței
36,90 leiAutor(i): K.J. Mecklenfeld
Anul apariției: 2024
Nr. pagini: 192 file
Editura: Crisis Press
Crime la mănăstirea Văratec, un detectiv în suman și un polițst poet, brânzoaice calde cu aromă de vanilie, măicuțe conspiratoare, o domniță trecută și un medalion misterios. Un cozy mystery din Codrii de Argint pentru amatorii genului.
Când o măicuță aproape își dă ultima răsuflare în brațele lui, iar vechiul său prieten, anticarul Franz Katz, pare să fie dispărut, arheologul Toma Coriandru decide să dea o mână de ajutor poliției locale în rezolvarea cazului.
Toma descoperă treptat că e foarte posibil ca amândouă evenimentele să fie legate de o bijuterie misterioasă și neprețuită din perioada fanariotă. Dar al cui era medalionul și unde se află acum? Și, mai important, de ce ar comite cineva fapte necugetate ca să pună mâna pe el?
Confruntat cu un om de afaceri lipsit de scrupule, ajutat de o măicuță cu ochii ca mierea, hrănit cu brânzoaice de maica Glafira și mai mult încurcat de către un polițist-poet, va reuși Coriandru să afle ce se ascunde în spatele enigmelor de la mănăstirea Văratec?
-
Mădălina Manole. Fată dragă… cu părul de foc
36,90 leiAutor(i): Dan-Silviu Boerescu
Nr. pagini: 208 pagini
An aparitie: 2024
Editura: Neverland
Cu Fata draga, nu fi trista… ajunsese, la un moment dat, cea mai populara cântareața din România, dar nu și-a putut menține aceasta poziție multa vreme. Iar infarctul fostului soț, compozitorul Șerban Georgescu, contribuise la instalarea depresiei. Pe un fond deja maladiv, Madalina Manole simțea deja presiunea vârstei. De aceea, deși era tentata de idee, a renunțat, într-un final, la relansarea carierei prin apariția pe coperta revistei Playboy.
L-a sunat pe un poet, care o debutase cândva, și l-a șocat cu o întrebare: „Nu vi se pare ca eu m-am urâțit? Ca sunt urâta?” În realitate, Madalina ramasese o femeie foarte frumoasa, care începuse sa fie curtata de o mulțime de barbați, celebri sau la început de cariera, bogați și saraci, români și straini. Dar, pentru ea, asta nu reprezenta fericirea, așa ca a ezitat în a-și reface viața cu un om bogat, care voia sa o aduca în Statele Unite. Înca mai spera la o reîntoarcere triumfala pe scena. Iar asta se putea întâmpla doar în România…
Nici chiar recasatoria cu un alt barbat, urmata de apariția unui copil, nu însemnase revenirea dintr-o deriva tot mai accentuata. Planurile de revigorare a carierei ajunsesera și ele într-un punct mort. Episoadele depresive tindeau sa devina o permanența și apareau unele tentative de suicid. Noul soț n‑a apelat la ajutorul unui psihiatru, ci a solicitat intervenția unui parapsiholog și a preoților care sa alunge spiritele rele.
Pâna la urma, depresia maladiva de care suferea s-a combinat nefast cu cea postnatala și, cu ajutorul unei cunoștințe, a facut rost de o substanța letala, a carei ingerare i-a adus tragicul și, totuși, pentru mulți, imprevizibilul sfârșit. „Madalina a vrut de trei ori sa moara. I-a ieșit a patra oara!” – avea sa scrie presa.
Ce s-a întâmplat totuși cu frumoasa, talentata și sensibila Madalina Manole? Ce secrete îi întovarașesc declinul și, într-un final, îi inoculeaza ideea de a parasi viața, scena, familia? Ce teorii ale conspirației înca mai pot aparea?
-
Craiova Maxima, campioana mai multor iubiri
36,90 leiAutor(i): Dan-Silviu Boerescu
Nr. pagini: 208 pagini
An aparitie: 2024
Editura: Neverland
A fost „Știința“, „Campioana unei mari iubiri“, „Craiova Maxima“, prima echipa din România ajunsa în semifinalele unei competiții europene intercluburi, o formație care, la un moment dat, dadea 10 jucatori la Naționala.
Dupa scandalul cu Federația Româna de Fotbal și dezafilierea din 2011, Universitatea Craiova a luat-o de la capat cu doua echipe care poarta un razboi fratricid, revendicând numele, culorile și tradiția campioanei la care au stralucit Oblemenco, Balaci, Crișan, Ștefanescu sau Camataru: CSU (patronata de Mihai Rotaru) și FCU 1948 (a lui Adrian Mititelu).
Dincolo de meandrele justiției, adevarul absolut nu îl deține nimeni, însa o reconciliere pare din ce în ce mai puțin posibila.
Ramâne însa suita de legende despre care da socoteala și imnul scris de Adrian Paunescu:
Oltenia, Eterna Terra Nova,
Un cântec are astazi și-n priviri:
Hai, Universitatea! Hai, Craiova!
Tu, Campioana unei mari iubiri!
-
Constantin Tanase. Lumea ca spectacol… de revistă
36,90 leiAutor(i): Dan-Silviu Boerescu
Nr. pagini: 208 pagini
An aparitie: 2024
Editura: Neverland
„Era rau cu der, die, das,/ Da-i mai rau cu davai ceas!/ Davai ceas, davai moșie,/ Harașo tovarașie!”: unul dintre miturile legate de Constantin Tanase este ca el și-ar fi gasit sfârșitul fiind executat, în august 1945, de catre Armata Roșie! În realitate, Tanase a pierit din cauze pur medicale, însa e de remarcat ca actorul, titanul teatrului de revista românesc, nu s-a temut niciodata sa abordeze și cele mai delicate subiecte politice.
Fondatorul și directorul Teatrului Carabuș, pe care a debutat inclusiv Maria Tanase (sub pseudonimul Mary Athanasiu), a stralucit pe propria scena – pe care a jucat pâna când sala luat efectiv foc! –, dar și în turneele prin țara sau în strainatate, ajungând pâna în fața piramidelor egiptene.
A avut și tot felul de inițiative de marketing și PR! A adus-o, de pilda, la București pe superba Regina a Tropicelor Josephine Baker, pe care a dus-o de la Gara de Nord pâna la Capșa, parcurgând Calea Victoriei într-o trasurica trasa de un… struț. A organizat la Arenele Romane și prima corrida din România, dar taurii erau batrâni și leneși, așa ca a trebuit sa-i vânda unei macelarii, care i-a transformat în hrana pentru soldați.
La Paris, s-a întâlnit într-un restaurant cu Charlie Chaplin și au petrecut împreuna o seara memorabila… Le‑a facut pe toate și a fost iubit de toți, chiar daca multa vreme a fost complexat de dimensiunile „trompei” sale, fiind poreclit Nasaila.
Înaintea trivialului Bula de mai târziu, a fost eroul omului simplu și necajit, ale carui dureri le-a înțeles perfect și împreuna cu care a facut mereu haz de necaz…
-
Stela Popescu. O artistă neconvențională
36,90 leiAutor(i): Dan-Silviu Boerescu
Nr. pagini: 208 pagini
An aparitie: 2024
Editura: Neverland
Viața marii actrițe ar fi putut fi foarte bine scenariul unui film cu nemaipomenite rasturnari de situație. Formidabila Stela Popescu (21 decembrie 1935, Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia româneasca – 23 noiembrie 2017, București) a fost nu doar o fabuloasa actrița de teatru, film și televiziune. A realizat cuplete celebre alaturi de Ștefan Banica și Alexandru Arșinel, a jucat în mii de spectacole, a fost ea însași un mare și uimitor spectacol, nu întotdeauna însa unul cu momente fericite.
Stela Popescu s-a nascut dincolo de Prut, într-o familie de învațatori modești, iar prima amintire pe care o avea bine întiparita în memorie era invadarea Basarabiei – reunita în 1918 cu România, dupa un secol de cotropire ruseasca – de catre armata sovietica. În 1940, tatal ei, considerat intelectual – deci „dușman de clasa” – este deportat în Siberia, iar mama se refugiaza împreuna Stela în România, la Brașov. În 1953, Stela Popescu susține examenul de admitere la facultate și este repartizata la Facultatea de Limba Rusa „Maxim Gorki“, la care renunța dupa un an și jumatate, când intra în echipa Teatrului Ministerului de Interne.
În 1956, dupa ce, în fine, este admisa la Institutul de Arta Teatrala și Cinematografica, în paralel continua sa susțina spectacole de teatru. La sfârșitul facultații, spre bucuria ei, este repartizata la Teatrul din Brașov, acolo unde ajunge sa susțina 400 de spectacole pe an…
-
Dem Rădulescu. Dincolo de hohotul de râs
36,90 leiAutor(i): Dan-Silviu Boerescu
Nr. pagini: 192 pagini
An aparitie: 2024
Editura: Neverland
— Acuma, zau, nu vreți sa bem o bere și sa sacrificam niște mici? Scena din gara cu Vasilica Tastaman și Sebastian Papaiani, când, în filmul Asta-seara dansam în familie, personajul lui Dem – seducatorul profesionist Temistocle – își ispitește „victima“ cu mititei ramâne de departe cea mai amuzanta din întreaga cinematografie româneasca.
Dar ce diferența uluitoare între actorul și povestitorul exuberant – o „instituție a comediei”, dupa formula Rodicai Tapalaga facuta celebra de Liviu Ciulei – și, pe de alta parte, omul sobru, atât de interiorizat, inapt pentru tradiționala bașcalie româneasca! Marele actor de comedie Dem Radulescu – cel care facea sa râda o întreaga națiune ori de câte ori aparea la televizor (…era și, la propriu, un mare colecționar de televizoare, având câteva zeci adunate acasa) sau era auzit la Radio, la „Unda Vesela” – era în viața de zi cu zi un om destul de puțin „amuzant”. La petreceri, bunaoara, când amicii îl rugau sa le spuna bancuri, de cele mai multe ori el refuza. Despre Dem ( Bibanu’ / Bibu) s-au țesut însa nenumarate legende și circula o mulțime de povești mai mult sau mai puțin credibile, dar întotdeauna savuroase…
Așa cum s-a tot citat, Dem Radulescu obișnuia sa spuna ca „unii ramân în istorie, și alții nu ramân nicaieri”. El a ramas.
-
Anda Călugăreanu. Un înger nedreptățit
36,90 leiAutor(i): Dan-Silviu Boerescu
Nr. pagini: 2o8 pagini
An aparitie: 2024
Editura: Neverland
Anda Calugareanu a fost un personaj chinuit, distrus de boala, de problemele în casnicia cu Dan Tufaru (un mare seducator care a parasit-o pentru Vasilica Tastaman) și de handicapul copilului ei. Tatal ei ar fi vrut-o balerina, dar, respinsa de noua ori la IATC(!), devine o celebritate a muzicii și televiziunii, fara a avea studii de specialitate.
De fapt, nici nu o chema Anda, ci Anca, însa marele artist comic Mircea Crișan, care a invitat-o sa apara într‑un spectacol pe scena Salii Palatului, i l-a schimbat pentru a evita o sonoritate suparatoare.
Dupa o suferința crunta în dragoste, Anda a fost macinata, încet-încet, de o maladie necruțatoare. Nu a putut fi salvata nici macar de un elev al lui Einstein, care anterior îl tratase cu succes pe Ceaușescu. A luptat pâna în ultimul moment, dorindu-și sa reziste de dragul fiicei ei, Ioana – o ființa cu atâtea probleme, care au constituit subiecte exploatate cu cinism de mass-media. Dar boala chinuitoare a învins într-un final cu mare impact pentru presa, când ziarele au înregistrat tiraje uluitoare ale edițiilor speciale.
Artista avea, pe lânga un uriaș talent nativ și o carisma copleșitoare, un magnetism inconfundabil, fiind una dintre cele mai iubite artiste din România. În ultimele luni ale vieții, ajunsese însa doar o umbra a vedetei care stralucea pe micile ecrane.
Viața și cariera ei ascund însa o mulțime de controverse și ciudate întorsaturi de situație. Anda Calugareanu a suferit cumplit și a plâns încontinuu înainte sa moara. Erau lacrimile unui înger mereu nedreptațit…
-
Dinamo. Renașterea „Cainilor roșii”
36,90 leiAutor(i): Dan-Silviu Boerescu
Nr. pagini: 208 pagini
An aparitie: 2023
Editura: NEVERLAND
Frații Nunweiller, Piți Varga, Dumitrache, Dinu, Lucescu! … Cine ar fi crezut? Una dintre cele mai titrate echipe de fotbal din Romania, in fapt prima care a ajuns intr-o semifinala de Cupa Campionilor, se afla, in vara anului 2022, intr-o situație aparent fara ieșire. Dupa ce fusese victima unei pacaleli istorice, orchestrata de un fals investitor spaniol, Dinamo ajunsese, practic, la limita falimentului, deopotriva financiar și sportiv. Dupa 74 de ani petrecuți in exclusivitate in prima divizie, retrograda lamentabil in liga secunda. Odata ajunsa aici, lucrurile pareau sa stea, insa, și mai prost. O echipa din care jucatorii cei mai importanți parasisera deja corabia dupa caderea in Liga 2 și, mai mult, lipsita de posibilitatea de a face noi transferuri, susținuta aproape exclusiv de suporteri, Dinamo parea, dupa unii, deloc puțini, condamnata sa cada și mai jos, in al treilea eșalon fotbalistic.
Dar Dinamo nu moare și nici nu se preda. Ba chiar incepe o incredibila cursa de urmarire a locurilor de play-off, la capatul careia teoretic se putea spera daca nu la o promovare directa, macar la accederea pe un loc de baraj pentru promovare inapoi in elita. Ceea ce s-a și intamplat! Istoria Cainilor Roșii iși urmeaza cursul firesc. Sau, mai degraba, cursa cu obstacole. Citește povestea controversata a unui club de fotbal: mituri urbane despre fotbaliștii din Groapa de pe Ștefan cel Mare și episoade incredibile in care apar Cainii Roșii/Spartanii de ieri și de azi.











