Editura de carte

Autor(i): Dumitru Popescu

Nr. pagini: 382 pagini

Anul apariției: 2021

Editura: Hoffman

Logica, destul de contorsionata la prima vedere, dar simpla in esenta ei, este urmatoarea: spre deosebire de beneficiara privilegiilor de clasa ale comunismului, muncitorimea – care nu s-a sfiit sa arunce la canal si copilul, odata cu apa murdara din copaie – noi, militantii, identificati conceptual si afectiv cu telurile majore benefice ale sistemului, de dragul copilului sovaiam sa rasturnam zoaiele.
Si mai exista o motivatie a blocajului nostru, tot atat, daca nu si mai grava. In sabotarea si debarcarea lui Ceausescu ne-am fi intalnit, cot la cot, uniti de o fatalitate detestabila, capatand aspectul fraternitatii, cu URSS. Cine putea risca dintre noi o asemenea alianta? Intre cele doua tabere, il preferam totusi pe batranul, grosolanul, decrepitul fost animator al spiritului national romanesc, candva neinfricat adversar al bolsevicilor ce ne amenintasera fiinta nationala.
Mai existau pilde, in istoria noastra, de tradare a domnitorului autonom prin pactizare cu puterea straina care ne voia pasalac, gubernie, land. Bine ne venea noua sa reeditam acele pagini rusinoase ale trecutului?
Fosti cavaleri ai turnirurilor, devenisem majordomi famelici si muti ai unui rege isteric, meschin si ratacit. Candva, el stiuse sa adune glorie, revarsand-o asupra intregii tari; acum, lovit de autism si neghiobie, ne condamna pe toti la decadenta.

Autor(i): Dumitru Popescu

Nr. pagini: 440 pagini

Anul apariției: 2021

Editura: Hoffman

Intr-o dimineata, in timpul promenadei, am fost dus sa vad un han de tip meridional, situat pe mamelonul statiunii. Colombe d’or avea o curte intinsa, cateva mese sub un palc de copaci si multe frunze moarte ravasite de vantul trist al inceputului de toamna. „Hai sa bem o limonada”, a propus cineva si, fara sa raspundem, ne-am apropiat de mesele pustii. „Uite-l pe Yves Montand”, a exclamat acelasi; intorcand capul, l-am vazut pe actor in picioare, conversand cu o doamna asezata pe scaun in fata unei sticle cu vin. Era ca si cand ne-am fi dus la brutarie sa luam paine si ne-am fi trezit la tejghea alaturi de Charles de Gaulle. Dandu-ne seama ca frizam indiscretia, ne-am asezat la intamplare, langa prima masa. Doamna statea cu spatele la noi si cu mana dreapta invartea paharul pe jumatate plin cu vin rosu. Marele sansonetist, vedeta cinematografica de talie internationala, sprijinit in pumn de tablia mesei, putin inclinat ca sa intre mai bine in raza vizuala a partenerei de dialog, vorbea. La un moment dat, ca si cand ar fi auzit un zgomot, au intors amandoi capul spre noi. „E Simone Signoret, a mormait bine informatul, sotia lui.”
Simone Signoret? Tocmai o vazusem in Martha, parca asa se numea ultimul ei film mare, in care facea rolul mamei unui tanar certat cu legea. Acolo era ea insasi hangita. Ma surprinsese schimbarea totala a infatisarii marii artiste, ingrosarea taliei, marirea gabaritului. De la Thérèse Raquin la Martha – un drum ca de la cer la pamant. I-am impartasit aceste ganduri bine informatului (pe buna dreptate, fiindca de cativa ani locuia in Franta, indeplinind nu stiu ce functie la ambasada noastra din Paris) si el mi-a soptit: „S-a ingrasat, s-a buhait. E alcoolica”. „Doamne Dumnezeule!” m-am mirat. Si primul impuls a fost sa intreb: „Si el?” „Nu, el nu”, mi s-a raspuns, si pe de o parte am rasuflat usurat, iar pe de alta m-am intristat si mai mult. Fireste, pentru el era bine, dar pentru ea? Umilinta era mai mare in inegalitate, in solitudinea viciului. Intr-adevar, nu era nici unsprezece dimineata si ea bea acolo, de una singura la masa goala, abia acoperita cu un servet, vin rosu, aspru, barbatesc, de camionagiu.

Autor(i): Dumitru Popescu

Nr. pagini: 414 pagini

Anul apariției: 2021

Editura: Hoffman

De ce ai fugit de pedeapsa? Te facusesi de cremene. Daca nu toata, partea de suflet ce trebuia intoarsa cu fata spre inceputuri. Ce greseala enorma, sa ma asiguri ca ai platit, fara sa platesti! Sa refuzi sa-ti achiti datoria, acum, sub ochii mei avizi, nerabdatori, dispusi sa accepte si o rascumparare tarzie, oricat de tarzie!
A ne retrai trecutul, impreuna, insemna, cum vezi, a ne infiora de groaza pentru ce faptuisem unul impotriva altuia, si fiecare impotriva lui insusi, a recunoaste deschis ca mintile ni se ratacisera, ca am fost pacatosi, rai, nesimtitori, flusturatici, frivoli, si ca necazurile ce se abatusera asupra noastra le meritam din plin, cum meritam orice lovitura a soartei, mania ei turbata. Retrairea nu insemna sa ne mandrim, cum faceai tu, cu asceze inventate. Nu insemna sa ne drapam in faldurile unor false virtuti manastiresti. Dimpotriva, cerea sa smulgem de pe noi tot ce acoperea, si ascundea privirilor celuilalt, plagile, hidosenia vietii gresite, terfelite aiurea, prin locuri sordide, opuse firilor noastre, idealurilor noastre, dreptului nostru la fericire adevarata.
Fiecare noua «dezvaluire» imi confirma ca ai tras chiulul destinului si, implicit, ca m-ai trisat. Tacit si expres, mi-ai cultivat incredintarea ca fata de soarta, si fata de mine, esti chit. Aceasta a fost crima ta. Ai sperat ca ma poti insela. Ai avut superficialitatea sa-ti inchipui ca vei stapani sufletul meu cu mainile netrecute printr-un foc purificator.

Autor(i): Dumitru Popescu

Nr. pagini: 454 pagini

Anul apariției: 2023

Editura: Hoffman

„Descopereau ca traiesc ceva similar iubirii, fara a fi, de buna seama, iubire. Isi vin in intampinare cu gingasie si tandrete, si cu o enorma dorinta de a surprinde un strop de fericire in ochii celuilalt. Fraternizeaza in reproducerea ritualului iubirii. Prin urmare, iubire sintetizata in laborator – ca o serie de substante tamaduitoare menite sa salveze oameni aflati in suferinta. Iubire, ca panaceu al bolilor de decrepitudine, al singuratatii de senectute, al slabirii imunitatii morale. De unde gasisera ei, dintr-odata, aceste resurse, fara de care nu te poti arunca intr-o simbioza, mai ales cand nu preexista sentimentul catalizator veritabil? Combustia sufleteasca si trupeasca se producea la presiunea disperarii? Isi pune fiecare in joc intuitiile, reflexele, virtutile neconsumate, pastrate ca prin minune intr-o pestera a fiintei? Au tasnit de acolo, prin simpla declansare a ardoarei si vointei, sensibilitate, afectiune, calinitate, dorinta, putere de daruire si de absorbtie a esentelor vitale? Daca ar veni, in aceasta suita, si iubirea originara, pasiunea, dependenta psihica si biologica, daca toate aceste valori pe care si le-au resuscitat s-ar aglutina si ar capata har cosmic?”

Autor(i): Dumitru Popescu

Nr. pagini: 434 pagini

Anul apariției: 2022

Editura: Hoffman

Pictorul se inveseli: Dar ce logica e aici? Cu figura aceasta de robot auster, neindurator si impasibil voiai sa faci furori printre femeile si asa blazate, vegetand la temperatura camerei, intrate, cele mai multe ireversibil, in rutina „caii de mijloc”? Grozava strategie, chiar pentru un Don Juan inacrit in esecuri! isi zise. Aproape uitase ca e vorba de el insusi, si optiunea de viata a modelului din portrete i se paru stupida si caraghioasa. Pentru ca masca adoptata stresa, complexa, inhiba si indeparta, la randul ei, iremediabil. Cine nu stie, gandi, ca femeia asteapta de la barbat in primul rand omagiu, unul exprimabil intr-un milion de feluri, in functie de temperament, educatie, experienta si intensitate a afectivitatii, stare materiala, elocinta, inventivitate, gen psihic si alte particularitati masculine. Omagiu, omagiu, omagiu! – cer ele continuu, intr-un limbaj ce oscileaza de la frust la sofisticat, ca si prin priviri, gesturi, zambete orgolioase ori mieroase, aluzii, multumiri anticipate sau mici recompense. „Pai cu aceste sageti de silex (ca ale vanatorului preistoric) le trimiteai tu omagiu?” ceru Dan portretului sa-i explice ratiunea straniei tactici.