-
Arhiva Rugului Aprins 10 – Petece de neșters
Autor(i): Ștefan Todirașcu
Nr. pagini: 298 pagini
Editura: Eikon
„Avea un suflet cald şi aparent fragil, o deosebită carismă, neostentativă, puţin pedantă, inspirând pace ȋn sufletul celorlalţi, şi un uşor umor, niciodată incisiv sau sarcastic. Cu un zâmbet blând pe faţă şi cu lumină ȋn ochi, cu o intuiţie a sufletului uman, deşi uneori părând celorlalţi puţin naiv din cauza păstrării sale ferme ȋn cele ale credinţei ȋn Dumnezeu şi a ȋnaltelor idealuri etice, deschidea inimi, ȋnchega prietenii, punea pe gânduri ȋnverşunaţi oponenţi sau duşmani. Avea din aluatul preţios al elitei intelectualităţii noastre şi deborda aceeaşi energie spirituală şi disponibilitate întru ale cunoaşterii ca Mircea Vulcănescu. Iradia o mare erudiţie, era stimat şi apreciat. Caracterizat prin vorba sa aleasă şi prin gândirea sa limpede, ȋntraripată şi pătrunzătoare, fără să facă politică, fără a se avânta ca alţi colegi de generaţie ȋn polemici, peroraţii şi diatribe, a legat multe amiciţii şi prietenii ȋn rândurile intelectualităţii ȋn perioada interbelică, când era ȋn plină tinereţe, de afirmare. Printre prieteni se număra şi Eugen Ionescu, autorul furtunosului Nu din 1934. Prietenii a alcătuit şi ȋn perioada imediat postbelică de aşezare furtunoasă a comunismului, ani când era ȋn primă maturitate, dar toate prieteniile au fost apoi mult filtrate şi reduse ȋn perioada neagră de teroare a regimului, pe când intrase ȋn anii deplinei maturităţi. După război frecventează ȋmpreună cu mulţi alţi intelectuali grupul Rugul Aprins de la Antim ȋn anii stăreţiei Părintelui Vasile Vasilache.”, Horia Ion Groza
-
Arhiva Rugului Aprins 9 – În temniță cu Iisus Hristos
Autor(i): Vasile Vasilache
Nr. pagini: 524 pagini
Editura: Eikon
Am scris aceste amintiri nu când mă aflam în văpaia suferințelor din închisoare, nici după câțiva ani de la eliberare, ci după douăzeci și cinci de ani, când gândurile mele au fost eliberate de patima sentimentelor. Sunt gânduri curate, care înfățișează suferințele din închisoare în lumina adevărului, și la fel și pe făptuitori în cruda lor comportare. Și așa să ajungă ei înșiși să se condamne pentru cruntele torturi la care au înrobit pe părinții, pe frații și pe surorile ce aparțineau aceleiași Țări Românești; au umilit și înjosit pe cei ce au fost fruntea Neamului; au batjocorit credința creștină; au lovit și au călcat în picioare însăși valorile vieții pe baza cărora se ajunsese la înflorirea Țării, generație după generație! Ei au supus la degradări cumplite tot ceea ce a constituit cultura, umanitatea și creștinătatea de veacuri ale poporului român; au răstignit și scuipat pe strămoșii Neamului românesc, pe părinții, pe frații, pe surorile, și pe tineretul unui popor care nu aveau altă vină decât aceea de a fi apărat „altarul spiritualității românești”, cum bine l-a numit Arhimandritul Haralambie Vasilache, fratele nostru, care a murit în închisoarea de la Gherla. În istoria contemporană și a veacurilor viitoare, unii vor rămâne cu urme ale cumplitelor suferințe îndurate și răni în martirajul închisorilor, iar alții cu moartea sutelor și miilor de români în temnițele comuniste din România. Memoria niciodată nu moare. Suferințele nu pot fi uitate. Timpul este eternul prezent. (Părintele Vasile Vasilache)
-
Arhiva Rugului Aprins 7 – Altarul spiritualității romanești
Autor(i): Haralambie Vasilache / Ediție îngrijită de Marius Vasileanu
Nr. pagini: 274 pagini
Editura: Eikon
Arhimandritul Mitrofor Haralambie Vasilache strălucea prin alte calități. Banii ce i se dădeau, el îi ținea cu gunoiul sub mătura din colțul casei. De venea cineva să-i ceară, îl trimitea acolo să ia cât îi trebuie… În afară de orele de slujbă, la care era nelipsit, rugăciunea particulară o făcea în chilie ore întregi, până către miez de noapte. Ziua și-o dedica scrisului și cetitului. Zeci de manuscrise i s-au luat la arestare – de spiritualitate creștină, de filosofie și-ndeosebi de adânci studii de psihologie creștină… „Altarul spiritualității românești” fusese numai un început a tot ceea ce a scris mai târziu. A fost un duhovnic prețuit și căutat de sute și mii de credincioși, oriunde a fost, la Iași, București, Cernica, Neamțu, Pocrov și în închisoare. În 1962 și-a dat duhul în închisoare, întru nevinovăție. Pr. Vasile Vasilache
„Operat de două ori, înspăimântător de slab, abia umblând, abia vorbind, mai toată ziua culcat și acoperit cu pătura, cufundat în rugăciuni, părintele Haralambie Vasilache așteaptă moartea. Află însă mijlocul și tăria de a ne vorbi uneori, câte puțin. Monah ce se află, întâmpină sfârșitul cu seninătate dar nu fără griji: ca omul cuminte care se gătește de drum lung și cunoaște că nu-i de râs, că e bine să chibzuiești din vreme la toate, să faci cuvenitele pregătiri și să te echipezi cugetând că e mai bine să prisosească decât să lipsească. Îmi dăruiește și mie câtva timp și privindu-l, grăindu-i, mă copleșește convingerea că suferințele au sens, că viața toată nu se poate să nu aibă sens…
Părintelui Haralambie – ca unui sfânt – cutez să-i împărtășesc – e primul – cele două vise avute la Jilava cu un an și jumate înainte, în celula douăzeci și cinci… Părintele Haralambie mă ascultă cu atenție, nu surâde, nu tresare. Apoi se pronunță: nu crede că visele ori arătările sunt suspecte. Dimpotrivă, mă fericește. Îmi cere însă multă discreție și smerită stăpânire de sine. Și mai ales – e greu de priceput, zice, totuși mă roagă să fac un efort – să le iau drept firești, drept ceva neexcepțional, care să nu mă scoată din făgașul cât se poate de comun al vieții de obște…
Facem și planuri de viitor, părintele – ca orice muribund autentic – fiind sută-n sută convins că are să moară și tot sută-n sută încredințat că va trăi. Dar nu mai trec decât puține zile și se produce o hemoragie puternică. Îl doboară. Medicul deținut, chemat cu stăruință, sosit cu greu, dă din cap. Șeful camerei îl înfășoară pe Părintele Haralambie în pătură, iar eu îl duc, împreună cu alt deținut, până la ușa celulei de unde, noi stând cu fața la perete și brațele peste ochi, plantoanele – ridicându-l de pe jos – îl cară la infirmerie. Am aflat mai târziu că a murit a doua zi.” N. Steinhardt – „Jurnalul fericirii”
Care va fi destinul de astăzi al unui volum deja „arestat” cândva, ars, pus la index, interzis, din pricina căruia, într-o anume măsură, autorului său i s-a dat șansa să se jertfească pentru Hristos…? Poate că dezlegarea șaradei constă tocmai în titlul acestei cărți. Așa cum Hristos este continuu readus în mijlocul credincioșilor și al bisericii de parohie prin taina Sfintei Liturghii, tot astfel spiritualitatea românească – înlăuntrul căreia se înscrie, iată, și această carte – este destinată să învie constant, în viziunea Pr. Haralambie Vasilache, indiferent de persecuțiile și de încercările la care a fost supusă de-a lungul veacurilor…
Reeditarea și lectura volumului „Altarul spiritualității românești” devine astfel un act de tonică revenire la izvoare, temă de meditație și de rugă. Marius Vasileanu
-
Arhiva Rugului Aprins 5 – Răsboiul nevăzut al lui Paisie cel Mare
Autor(i): Paul Sterian
Nr. pagini: 330 pagini
Editura: Eikon
”Una dintre personalitățile cele mai interesante ale Rugului Aprins este scriitorul și poetul, graficianul, economistul, sociologul Paul Sterian – un personaj emblematic al interbelicului românesc care știa să îmbine arta cu profesia cea mai pragmatică și toate acestea cu credința. Existent astăzi în dicționarele literaturii române, grație creației sale, Paul Sterian este din păcate prea puțin (re)cunoscut în mediile clericale.” (Marius Vasileanu)
-
Arhiva Rugului Aprins 3 – De La Antim La Pocrov – Mărturii
Autor(i): Vasile VASILACHI
Nr. pagini: 242 pagini
Editura: Eikon
„Părintele Vasile Vasilachi a avut tăria de a demara refacerea aşezământului de la Antim, mai ales după evenimentele care au urmat actului de la 23 august 1944. Râvna sa a fost întreţinută mai ales de frumoasele manifestări culturale care se desfăşurau în Mănăstirea Antim, atât ca o formă de rezistenţă faţă de agresorul ateu, cât şi ca o evidentă cale de manifestare a unor oameni care cu bucurie duhovnicească se alăturaseră la opera edilitară a stareţului. Am putea spune că ne găsim în faţa unei fericite întâlniri a intelectualilor apropiaţi de rugăciune într-un spaţiu în care se formau intelectualii de mâine ai Bisericii. Ne gândim la venirea unui Sandu Tudor tot mai adâncit în cunoașterea şi trăirea tradiţiei isihaste româneşti, o iniţiativă pe care o începuse încă din 1943 în Cernăuţiul condus spiritual de mitropolitul cărturar Tit Simedrea.” (Adrian Nicolae Petcu)
-
Arhiva Rugului Aprins 2 – Admirabila Tăcere. Jurnal (2 Iulie1967 – 29 Septembrie 1968)
Autor(i): Alexandru Mironescu
Nr. pagini: 408 pagini
Editura: Eikon
„Personalitate emblematică a mișcării Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim (București), Alexandru Mironescu (1903-1973) nu a consimțit să colaboreze în niciun fel cu regimul comunist din România. A ales tăcerea, chiar dacă lucra intens – atât cât i s-a permis, căci între anii 1958 și 1963 a fost în închisoare –, ducea viața unui intelectual de înaltă ținută. Studiile sale universitare într-ale științelor exacte, doctoratul în filozofie luat la București (1926), alt doctorat „ès Sciences physiques” dobândit la Universitatea Sorbona (1929) aveau să-i asigure la revenirea în țară perspectiva unei cariere științifice și academice. Fiind un intelectual cu deschidere enciclopedică, cum mai erau câteva personalități în plină forță ale interbelicului românesc – Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu –, cu care a fost prieten, Alexandru Mironescu a mai scris până la finalul vieții pământești: proză, teatru, poezie, eseuri filosofice, a fost angajat activ în publicistică (până la instalarea comunismului). În anul 1935 publică un prim roman, Oamenii nimănui, recomandat în calde cuvinte de Panait Istrati.” (Marius Vasileanu)
-
Arhiva Rugului Aprins 1 – Universalism românesc
Autor(i): Sandu TUDOR
Nr. pagini: 240 pagini
Editura: Eikon
Va trebui sa ne desmeticim odata, sa intelegem ca toate relele de care suferim socialmente azi nu pot fi lecuite daca uitam adevarurile spirituale fundamentale. Toata mizeria noastra de azi se reduce la mizerie sufleteasca, nu economica. Nu ne putem da seama, caci am uitat de mult acest adevar: cat castiga omul, din punct de vedere practic si imediat, privindu-si interesele lui sub lumina inalta a unor adevaruri vesnice. Pentru o viata politica noua, putina ordine si claritate launtrica… Intai gospodaria launtrica, a fiecaruia. Iata cerinta primordiala a politicii de maine. Acest adevar intim sufletesc, spiritual, al fiecaruia, de fiece clipa trebuie adunat, intarit, realizat. El e garantia cetatii viitoare. – Sandu Tudor
-
Supraviețuitorul. Povestea Operațiunii Redwing și a eroilor din Echipa SEAL 10 căzuți la datorie
Autor(i): Marcus Luttrell
Nr. pagini: 368 pagini
Editura: Preda Publishing
Aceasta este povestea lui Marcus Luttrell, unicul supraviețuitor al Operațiunii Redwing, și a bătăliei sale pentru viață care a condus, în cele din urmă, la cea mai mare pierdere de vieți omenești din istoria Navy SEAL. Dar, mai presus de toate, este povestea camarazilor săi, care au luptat eroic până la moarte. Împușcat și aruncat într-o prăpastie de suflul unei grenade, Luttrell s-a trezit singur. Dar era în viață și, printr-un miracol, avea arma lângă el. Pe parcursul următoarelor patru zile, rănit grav, Luttrell s-a luptat cu șase asasini al-Qaida trimiși să-l elimine, apoi s-a târât kilometri întregi pe munte, înainte de a fi găsit de un trib paștun care a riscat totul pentru a-l proteja de talibani.
Leading Petty Officer Luttrell, un texan de 1,96 m, ne poartă, în această poveste incredibilă, pe versanții muntoși din Afganistan, dar și pe câmpiile texane unde a copilărit, la ferma de cai a părinților săi, și în tabăra de antrenament SEAL, renumita școală BUD/S, oferind un tribut emoționant camarazilor săi care au făcut sacrificiul suprem.
„O poveste reală care evidențiază atât eroismul american cât și omenia afganilor.” – Dennis Drabelle, Washington Post
-
Războinicul. Povestea luptătorului SEAL care l-a ucis pe Osama bin Laden
Autor(i): Robert O’Neill
Nr. pagini: 368 pagini
Editura: Preda Publishing
În Războinicul, Robert O’Neill ne oferă o poveste autentică, amuzantă și emoționantă, de la copilăria sa idilică din Butte, Montana, la decizia impulsivă de a intra în trupele SEAL; de la duritatea procesului de selecție și antrenament, la încercarea și mai brutală de a ajunge în rândurile unității de elită a SEAL. După încheierea cu succes a acestei perioade, O’Neill va petrece un deceniu cu arma în mână, în mijlocul celui mai intens efort de contraterorism din istoria S.U.A. Evocarea perioadelor lungi departe de casă este sfâșietoare, ca și poveștile camarazilor săi căzuți în luptă, oameni alături de care s-a antrenat și a luptat.
O’Neill descrie misiunile din Irak și Afganistan, evocă umorul negru și frăția generate de anii lungi de luptă, aduce la viață eficiența letală a celei mai exclusiviste unități din armata S.U.A. și dezvăluie detaliile celei mai importante operațiuni de eliminare a unui terorist din istorie.
„Imposibil de lăsat din mănâ… o carte unică, surprinzătoare, un fel de contra-narațiune, o altă variantă a uneia dintre cele mai cunoscute operațiuni militare din istoria modernă a Americii. Într-un sens mai larg, această poveste este despre cum să rămâi om într-o carieră presarată cu moarte, distrugere, luptă.” – Doug Stanton, #1 New York Times bestselling author
„Un portret realist, autentic și memorabil al celui mai faimos commando al Americii.” – Joby Warrick, câștigător al Premiului Pulitzer 2016
-
Eterna întoarcere
Autor(i): Elena Caragiu
Editura: Palimpsest
Cartea aceasta, scrisă de fosta soţia a marelui actor, actriţa Elena Caragiu, stabilită în SUA, rememorează traseul unei iubiri de o patimă intensă, cu aură de poveste romantică, dar şi demontează o serie de minciuni şi false legende, descoperindu-ne o “faţă” inedită a lui Toma Caragiu: aceea de îndrăgostit de “rasă”, delicat, sensibil, sentimental, a unui bărbat fascinant, de o candoare şi gingăşie dezarmante. Surpriza pentru cititori va fi la fel de mare ca şi atunci când au lecturat, în urmă cu decenii, volumul Toma Caragiu. Poeme şi alte confesiuni. Ce contează însă cu adevărat este faptul că în această carte, dincolo de o viaţă pasională tumultoasă, cititorul are şansa să descopere modul cum Toma Caragiu îşi pregătea fiecare rol, tensiunea la care trăia pe tot parcursul elaborării lui. De asemenea, de un mare interes sunt consemnările din zilele dramatice ale cutremurului din 1977 când încă se mai spera că pote fi în viaţă. De altfel, Elena Caragiu nu ocoleşte senzaţionalul, ci îl relevă ori de câte ori i se iveşte ocazia, aşa cum procedează şi în comentariul, absolut fabulos, cu privire la propria moarte, întâmplată într-un bar din New York, despre care a aflat dintr-un necrolog publicat de un tabloid din ţară.
-
Moara fără noroc
Autor(i): Tudorel Butoi-Severin
Nr. pagini: 482 pagini
Anul apariţiei: 2023
Editura: NEVERLAND
Moara fara noroc. Confesiunile unui politist-psiholog criminalist. Stiu tagma interlopilor, de la sutitorii marunti la calcatorii de case, noaptea, cu legare si luare de vieti. Acum, cu ochii inchisi, percep curgerea multicolora, pestrita a atator destine iremediabil nefericite, cu care viata mi s-a impletit. Proxeneti, femei de moravuri usoare, bisnitari, spargatori, psihopati sexuali, asasini, tainuitori si “macanitori” deopotriva – lumea interlopa cruda, inteligenta si perfida, in care banii, aurul, sexul, jocurile de noroc si bautura hranesc vesnic himera marii lovituri, setea acuta de aventura, senzatia trairii intense exclusiv a clipei prezente, toate aduse jertfa orgoliului maladiv si totalului dispret pentru ce va sa fie maine.
Dumnezeule, si cum sfarsesc!
Gica Spoitoru’, Fane Nas, Ioska Puscarie, Pardaian, Geanina Haladita, Lordu, Manuta, Fana Ciorditoarea, Titi Gara, Rubinet, Paris Spargatoru’, Ulise Smenaru’, Jenica Kent si cati altii, depozitari precari ai sutelor de mii, barosani de sezon cu garoafa la butoniera, viitoare ruine fara niciun sfant, umpland puscariile si azilurile sordide…
Torcand caierul vesnic neterminat al datoriei, in noptile mele de alergatura, multora dintre ei le-am tesut aspra urzeala dovezilor, cununandu-i cu puscaria.
Am adunat in cartea asta, completand editia anterioara cu cinci povesti inedite, fapte si ganduri despre niste nenorociti de hoti si despre niste nenorociti de gabori, care-si indeplinesc destinele pe fracturi de istorie, sub vremurile harazite de bunul Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Ne cunoastem si ne respectam…
-
Măruca Cantacuzino, drama prințesei blestemate
Autor(i): Dan-Silviu Boerescu
Nr. pagini: 208 pagini
Anul apariţiei: 2022
Editura: NEVERLAND
Maria Rosetti-Tescani (18 iulie 1878), tulburatoarea fata de boieri moldoveni, devenita printesa la 18 ani, a avut o biografie deopotriva tragica si fascinanta, iubindu-se in decursul vietii ei tumultuoase cu mai multi barbati celebri din istoria Romaniei (printul Mihail G. Cantacuzino, pianistul Dinu Lipatti, filosoful Nae Ionescu, violonistul si compozitorul George Enescu) dar fiind dusa pe culmile extazului si apoi inselata in cel mai oribil mod cu putinta de fiecare dintre acestia.
Cunoscuta toata viata, dupa faimosul diminutiv si numele din prima casatorie, drept “Maruca” Cantacuzino, printesa a fost marcata de o prima drama, sinuciderea la varsta de 45 de ani a tatalui sau, boierul Dimitrie Rosetti, sub privirile neputincioase ale sotiei sale, Alice Jora (nepoata lui Costache Negri). Nefericita intamplare a tarat-o pe Maruca (pe atunci in pragul majoratului), o fire extrem de sensibila, care, ulterior, a recurs la o serie de sedinte de spiritism pentru a-si reintalni tatal la granita dintre lumi.
Maruca, dependenta toata viata de aceste practici oculte, a avut si ea mai multe tentative de sinucidere si, dupa ce fost parasita de amantul ei pe care l-a iubit cel mai patimas, filosoful Nae Ionescu, s-a automutilat, turnandu-si acid sulfuric (“vitriol”) pe fata.
Doi ani i-a luat Printesei recuperarea dupa acest gest si, in tot acest timp, Enescu a fost cel care a ajutat-o sa isi revina. El a fost cel care a internat-o pe Maruca intr-un sanatoriu de boli nervoase de la Viena. El a ingrijit-o si a pus-o pe picioare si, dupa ce depresia Marucai s-a vindecat, a cerut-o de nevasta. Cei doi vechi amanti s-au casatorit pe 5 decembrie in 1937, cand compozitorul avea 56 de ani, iar Maria Cantacuzino se apropia de 60, la aproape trei decenii de cand se cunoscusera.