- 
Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul II – Art. 365-638. Anexe
369,00 leiAutor(i): Prof. univ. dr. Verginia Vedinaș
Nr. pagini: 920 pagini
Anul apariţiei: 2023
Editura: Universul Juridic
Despre lucrare
La trei ani de la intrarea in vigoare a Codului administrativ, anunțam apariția prezentei lucrari, la baza careia am așezat dorința de a veni in sprijinul celor care exercita administrația publica, indiferent de faptul ca sunt demnitari, funcționari sau personal contractual. De asemenea, ne preocupa calitatea activitații pe care ei o desfașoara, dorind ca prezenta lucrare sa raspunda, in cat mai mare masura, așteptarilor acestora.
Public ținta – teoreticieni și practicieni, deopotriva:
– demnitari;
– funcționari publici;
– personal contractual din administrația publica și locala;
– persoane care doresc sa acceada la o funcție sau demnitate publica, aleasa sau numita;
– alte persoane din administrația publica.
Puncte forte
– lucrarea respecta cuprinsul Codului administrativ, așa cum acesta a fost publicat in Monitorul Oficial, iar structura acesteia are in vedere comentarii pe articole, doctrina și jurisprudența relevanta, care ajuta la cunoașterea și ințelegerea, de catre cei interesați, a dispozițiilor Codului administrativ, in scopul unei mai bune aplicari;
– valorifica doctrina și jurisprudența acumulate de la intrarea in vigoare a Codului administrativ;
– conține abordari critice și posibile soluții, propuneri care sa conduca la imbunatațirea reglementarii;
– semnaleaza unele carențe care ar trebui sa fie avute in vedere in procedura de aprobare prin lege a O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
– prin aceasta lucrare ne-am dorit sa „unim” cat mai mult „școlile” juridice, sa așezam laolalta teoreticieni și practicieni, deopotriva, pentru a desluși, in cat mai mare masura, „meandrele” unei reglementari care, fara sa fie perfecta, ca orice reglementare, are meritul de a oferi o baza normativa care, prin modul in care este și va fi interpretata, aplicata, completata și corectata in viitor, poate sa iși aroge rolul de veritabila „Constituție” a administrației.
Va mulțumim, dragii noștri cititori, pentru ingaduința și interesul de a zabovi asupra acesteia in activitatea pe care o desfașurați, precum și tuturor celor care au contribuit la realizarea prezentei lucrari, cu care va facem cunoștința mai jos, la secțiunea „Despre autori”.
 - 
Codul administrativ comentat. Explicații, jurisprudență, doctrină. Volumul I – Art. 1-364
369,00 leiAutor(i): Prof. univ. dr. Verginia Vedinaș
Nr. pagini: 1128 pagini
Anul apariţiei: 2022
Editura: Universul Juridic
La trei ani de la intrarea in vigoare a Codului administrativ, anunțam apariția prezentei lucrari, la baza careia am așezat dorința de a veni in sprijinul celor care exercita administrația publica, indiferent de faptul ca sunt demnitari, funcționari sau personal contractual.
De asemenea, ne preocupa calitatea activitații pe care ei o desfașoara, dorind ca prezenta lucrare sa raspunda, in cat mai mare masura, așteptarilor acestora.
Public ținta – teoreticieni și practicieni, deopotriva:
– demnitari;
– funcționari publici;
– personal contractual din administrația publica și locala;
– persoane care doresc sa acceada la o funcție sau demnitate publica, aleasa sau numita;
– alte persoane din administrația publica.
Puncte forte
– lucrarea respecta cuprinsul Codului administrativ, așa cum acesta a fost publicat in Monitorul Oficial, iar structura acesteia are in vedere comentarii pe articole, doctrina și jurisprudența relevanta, care ajuta la cunoașterea și ințelegerea, de catre cei interesați, a dispozițiilor Codului administrativ, in scopul unei mai bune aplicari;
– valorifica doctrina și jurisprudența acumulate de la intrarea in vigoare a Codului administrativ;
– conține abordari critice și posibile soluții, propuneri care sa conduca la imbunatațirea reglementarii;
– semnaleaza unele carențe care ar trebui sa fie avute in vedere in procedura de aprobare prin lege a O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
– prin aceasta lucrare ne-am dorit sa „unim” cat mai mult „școlile” juridice, sa așezam laolalta teoreticieni și practicieni, deopotriva, pentru a desluși, in cat mai mare masura, „meandrele” unei reglementari care, fara sa fie perfecta, ca orice reglementare, are meritul de a oferi o baza normativa care, prin modul in care este și va fi interpretata, aplicata, completata și corectata in viitor, poate sa iși aroge rolul de veritabila „Constituție” a administrației.
Va mulțumim, dragii noștri cititori, pentru ingaduința și interesul de a zabovi asupra acesteia in activitatea pe care o desfașurați, precum și tuturor celor care au contribuit la realizarea prezentei lucrari, cu care va facem cunoștința mai jos, la secțiunea „Despre autori”.
 - 
Tatăl meu a fost un MIB. Volumul 1
264,50 leiAutor(i): Jason Mason
Nr. pagini: 680 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Prestige
EXTRATERESTRI TRAIESC PRINTRE NOI DE MULT TIMP!
Cine sunt acesti misteriosi Men in Black (MiB) care, inca din anii ’50, apar in urma observarilor de OZN-uri si interogheaza martorii, confiscandu-le fotografiile sau chiar amenintandu-i? Se stiu foarte putine lucruri despre ei. Cu putin timp inainte de a muri, unul dintre acesti MiB l-a contactat pe fiul sau pentru a-l introduce in organizatie ca succesor si i-a povestit despre lumea care se desfasoara in spatele a ceea ce cunoastem – o lume plina de organizatii secrete, tehnologii pe care le stim doar din filmele science-fiction si structuri de putere secrete care au pus cu fermitate stapanire asupra planetei noastre.
Ceea ce Jason Mason a aflat de la tatal sau despre activitatile si obiectivele acestei organizatii l-a infuriat insa atat de mult, incat a decis sa impartaseasca aceste cunostinte secrete cu publicul, motiv pentru care l-a contactat pe Jan van Helsing in toamna anului 2015 si i-a acordat un interviu care, initial, urma sa apara in cartea acestuia, intitulata Denuntatorul. Dar Jan van Helsing a fost atat de impresionat de informatiile lui Jason, incat l-a incurajat sa scrie o carte completa pe aceasta tema. In aceasta lucrare, Jason Mason incearca sa aduca dovezi in favoarea lucrurilor incredibile pe care i le-a destainuit tatal sau, iar experientele sale, in combinatie cu declaratiile celor mai noi denuntatori, precum Corey Goode, Michael Prince, Simon Parkes, William Tompkins si altii, creeaza pentru cititor o viziune complet noua asupra lumii.
Sunt dezbatute urmatoarele intrebari:
Sunt prezenti extraterestri pe Pamant de milioane de ani?
Care este rolul jucat de cazari si care este originea cultului Baal si a Fratiei Babiloniene – si ce stiau primii crestini si Iisus Hristos?
Sunt iezuitii si familiile aristocratice negre italiene mai puternice decat Rothschild si Rockefeller?
Exista o rasa de oameni sarpe si alte popoare care locuiesc in interiorul Pamantului?
Ce se intampla in proiectele ultrasecrete ale guvernului din umbra?
Cine sunt nordicii si draconienii?
Mai exista astazi baze germane in Antarctica?
Ascunde Vaticanul dovezi ale existentei unor civilizatii avansate si rase extraterestre pe Pamant?
Au existat candva giganti pe Pamant si ce dovezi exista in acest sens?
Este Luna un obiect artificial si ce s-a intamplat cu adevarat in timpul misiunilor Apollo?
Exista o revenire a planetei Nibiru si a extraterestrilor Anunnaki si sunt ei zeii secreti ai Illuminati?
Exista dispozitive care pot fi folosite pentru a vedea in viitor?
A existat un program spatial secret cu baze in intregul sistem solar sub controlul societatilor secrete germane si al SS, timp de peste 60 de ani?
Exista portaluri in intreaga galaxie si putem calatori in univers prin ele?
Ne confruntam in prezent cu o crestere a frecventei in zona noastra din galaxie, iar extraterestri foarte evoluati ne ajuta sa supravietuim si sa invingem fortele intunecate de pe Pamant?
Exista calatoria in timp si ce stiu calatorii in timp despre trecutul si viitorul Pamantului?
 - 
Tatăl meu a fost un MIB. Vol.3
253,90 leiAutor(i): Jason Mason
Nr. pagini: 600 pagini
Anul apariţiei: 2025
Editura: Prestige
Dezvaluirea completa a misterului OZN-urilor, a planurilor Illuminati si a liniilor temporale artificiale ale extraterestrilor!
CELE MAI NOI INFORMATII DESPRE FLOTA SPATIALA
A sosit momentul sa fie dezvaluite unele dintre cele mai mari secrete ale lumii. Persoane din interior si informatori curajosi aduc la lumina informatii incredibile si socante despre evenimentele ascunse care se desfasoara in prezent pe scena mondiala. In centrul acestei conspiratii milenare se afla lupta dintre bine si rau, si viitorul destin al omenirii.
Fiinte extraterestre si interdimensionale sunt implicate intr-un paradoxal razboi al liniilor temporale ale planetei Pamant. Acum, lumea a ajuns la un punct crucial in istoria umanitatii, in care are loc o mare transformare, iar diferite linii temporale se intersecteaza. Dar ce inseamna acest lucru cu adevarat si ce cale ni se asterne inainte?
In „MiB – Volumul 3” se exploreaza marea metaconspiratie, planurile fortelor luminii si ale fortelor intunericului, iar multe dintre intrebarile ramase fara raspuns pana acum sunt elucidate. Misterele antice se leaga de fizica cuantica si de profetii religioase enigmatice. Punand impreuna toate piesele acestui puzzle cosmic, se contureaza o imagine uimitoare si complet noua a realitatii noastre, care este structurata ca o matrice subtila de control.- Insideri din Vatican dezvaluie informatii despre extraterestri, fiinte multidimensionale, satanism, transumanism, profetii apocaliptice si planurile ascunse ale iezuitilor.
 - Un fost membru al Illuminati vorbeste despre obiectivele Noii Ordini Mondiale, iar jurnalisti curajosi dezvaluie in sfarsit marile secrete ale mafiei khazare.
 - Detalii despre experimentele nucleare secrete de la CERN, legatura lor cu portalurile cuantice catre alte dimensiuni si ingerii cazuti din Biblie.
 - Noutati despre Antarctica, Lumea Golului, Muntele de la Miezul Noptii, Atlantida, Operatiunea Highjump si misterul submarinelor germane disparute.
 - Experientele unor persoane care au avut contacte cu OZN-uri pilotate de vorbitori de limba germana si de Nordici.
 - Legatura dintre farfuriile zburatoare, armele nucleare si Roswell, documente declasificate despre Majestic-12 si contractele strict secrete cu extraterestri Gri si reptilieni.
 - Marile mistere ale planetei Marte si adevarata origine a programului spatial secret, realizat cu ajutorul vizitatorilor din spatiu.
 - Societati secrete oculte din Bavaria, reptilienii din Lumea Interioara, evenimente secrete din Baza Dulce si orasul antic pierdut al oamenilor-soparla.
 - Noi dezvaluiri din „Cartea lui Dzyan” despre Shambhala, misterele contelui St. Germain si civilizatia pierduta din Desertul Gobi.
 - Insideri militari vorbesc despre o piramida neagra din Alaska, structuri extraterestre antice in Antarctica, tehnologia avansata folosita la construirea piramidelor din Giza si descoperirea unei camere secrete sub Sfinxul din Egipt.
 - Noi informatii de la calatori in timp extraterestri si artefactele lor, cu inregistrari holografice antice despre adevarata istorie a lumii noastre.
 - Remote-vieweri militari si extraterestri povestesc despre un mare razboi spiritual in Univers, viitorul apropiat al planetei Pamant, bucle temporale complexe din Multivers si adevarata misiune spirituala a lui Iisus Hristos.
 - Informatii din al cincilea interviu WingMakers despre eliberarea sufletelor umane din matricea de control a ingerilor cazuti si drumul catre Epoca de Aur.
 
 - 
Tatăl meu a fost un MIB. Vol. 4. Civilizații avansate pierdute și cele mai mari secrete OZN din lume!
253,80 leiAutor(i): Jason Mason
Nr. pagini: 592 pagini
Anul apariţiei: 2025
Editura: Prestige
LEGATURA DINTRE OZN-URI, CALATORII IN TIMP, ARME NUCLEARE SI PIRAMIDA DIN GIZA
Aventura continua! In volumul 4 al seriei MiB, numeroase enigme si secrete sunt din nou dezvaluite. Calatoria incepe cu misterioasa cultura a Egiptului predinastic si legatura sa cu civilizatia Atlantidei. Noi descoperiri stiintifice dezvaluie fapte socante despre faraonii egipteni cu cranii alungite si par rosu, Sfinxul, piramidele din Giza si operatiunile de musamalizare ale egiptologilor.In continuare, sunt prezentate dovezi despre civilizatiile pierdute ale Atlantidei si Mu, precum si artefactele descoperite pe aceste continente scufundate. De asemenea, sunt expuse secretele ascunse ale civilizatiei pre-sanscrite indo-germanice, care a existat in urma cu mii de ani la cercul polar nordic. Jason Mason dezvaluie ca aceste culturi preistorice controversate sunt suprimate de stiinta oficiala si ascunse de public, deoarece ar demonta definitiv teoria evolutiei.
Mai apoi, Jason prezinta informatii inedite de la avertizori, ufologi si persoane din interiorul guvernului despre Programul Spatial Secret si realitatea stramosilor extraterestri care au colonizat Pamantul. Astronautii povestesc despre intalnirile lor cu OZN-uri si despre structurile enigmatice de pe Luna. In plus, sunt dezvaluite rezultate de cercetare suprimate si rapoarte despre descoperirea unui oras subteran antic al unor giganti nord-americani si despre o calatorie istorica in Tinuturile Pamantului Gol.
Aventura continua cu informatii ascunse despre legatura Reichului German cu extraterestri blonzi, societati secrete oculte si radacinile acestora in civilizatiile pierdute Thule si Hyperborea.
Dovezi militare despre existenta OZN-urilor duc acum la o dezvaluire controlata a acestui fenomen in mass-media. Cercetatori academici discuta despre vizitatorii extraterestri si conexiunea lor cu religiile lumii. In final, fizicienii cuantici explica modul in care investigheaza originea constiintei si ofera dovezi despre existenta sufletului uman nemuritor.Alte subiecte abordate in carte:- Dovezi despre civilizatia Atlantidei si noi artefacte misterioase descoperite in America de Nord.
 - Ascensiunea ocultismului in Occident si conexiunile sale cu fortele invizibile.
 - Dosarele OZN ale lui Winston Churchill si rapoarte rusesti secrete despre contactele nazistilor cu extraterestrii.
 - Secretul exploziv al orasului-piramida scufundat de pe coasta Cubei.
 - Cercetatorii au descoperit un oras misterios al unor giganti antici sub Death Valley.
 - Dovezi militare despre existenta obiectelor zburatoare neidentificate si fenomenul OZN.
 - Luna este o uriasa statie spatiala antica, cu baze extraterestre sub suprafata sa.
 - Cele mai recente experiente ale lui Corey Goode, denuntatorul Programului Spatial Secret.
 - Noi descoperiri despre exoplanete si cautarea sursei semnalelor misterioase din spatiu.
 - Experimente ale fizicienilor cuantici care demonstreaza existenta sufletului nemuritor.
 
 - 
Tatăl meu a fost un MIB. Vol 2
243,50 leiAutor(i): Jason Mason, Jan van Helsing
Nr. pagini: 576 pagini
Anul apariţiei: 2025
Editura: Prestige
VERIGA LIPSA. Francmasonii au creat teoria evolutiei, pentru a ascunde cele mai mari secrete ale lumii!
„ZEII“ NU AU PARASIT NICIODATA PAMANTUL!
V-ati intrebat vreodata daca toate teoriile stiintifice predate astazi despre aparitia vietii pe Pamant si, in special, a omului modern, sunt cu adevarat corecte? Nu credeti si dumneavoastra ca in trecutul planetei Pamant s-au petrecut lucruri misterioase pe care arheologii profesionisti nu pot sa le explice cu adevarat? In aceasta carte sunt, in sfarsit, dezvaluite cele mai controversate si mai explozive secrete ale stiintei consacrate.
Adevarul socant este ca intreaga omenire a fost mintita de secole cu privire la originile sale. Organizatii puternice au incercat sa creeze o dictatura stiintifica in care orice opinie divergenta este suprimata sau combatuta, iar Charles Darwin a fost mana lor dreapta. Dovezile impotriva teoriei evolutiei, precum si descoperirile si artefactele arheologice, antropologice si paleontologice neconforme sunt fie intentionat interpretate gresit, manipulate, distruse, fie pur si simplu ascunse in arhive inaccesibile. Dar de ce? De ce se teme cineva si ce anume incearca sa ascunda cu atata incapatanare?
Pornind intr-o calatorie catre cele mai mari si mai periculoase secrete ale lumii, veti descoperi ca amploarea falsificarii istoriei naturale este aproape de neimaginat! Aproape tot ceea ce credem ca stim astazi despre lume este gresit!
In MiB – Volumul 1, informatori curajosi au relatat detalii despre un program spatial secret incredibil, baze extraterestre pe Pamant si baze terestre pe Luna, Marte si alte planete. In volumul 2, Jason Mason prezinta dovezi care sustin aceste afirmatii:- Nu exista o „veriga lipsa” – lipseste intreagul „lant”! Nu au fost gasite niciodata fosile ale unor forme de tranzitie!
 - Noi dovezi arata ca evolutia nu a avut loc niciodata, ci, dimpotriva, a avut loc o devolutie!
 - Oamenii si dinozaurii au trait efectiv in aceeasi perioada pe Pamant!
 - Secventierile ADN recente arata ca omenirea este o specie hibrida misterioasa!
 - ADN-ul contine un cod inteligent proiectat din spatiu – secretul a fost mereu „in noi”!
 - Pamantul a fost deja vizitat de extraterestri, si unii traiesc inca ascunsi printre noi!
 - Zeii antici erau extraterestri si, in acelasi timp, fondatorii civilizatiei noastre actuale.
 - De ce institutiile stiintifice au dorit sa inventeze o preistorie care nu a existat niciodata si ce rol joaca francmasoneria?
 - Pana de curand a existat o cultura antica a gigantilor in America, o cultura care a fost exterminata in mod intentionat!
 - Arca lui Noe a fost descoperita, dar de ce s-a incercat distrugerea ei?
 - Noi descoperiri senzationale despre misterioasa specie a craniilor alungite umane!
 - Adevarul despre Yeti, maestri nemuritori din Himalaya si contele de Saint-Germain!
 - Exista masini care permit vizualizarea in timp – Nostradamus detinea una dintre ele!
 - Informatori si initiati raporteaza despre contactele lor cu civilizatiile din Pamantul Interior!
 - In diverse locuri ascunse ale lumii exista depozite sigilate ale civilizatiilor anterioare Potopului – acolo se afla si toata cunoasterea si masinariile Anticilor!
 - Un fost militar cu autorizatie de securitate „Cosmic Top Secret” dezvaluie cele mai mari secrete ale lumii si intoarcerea Anunnaki-ilor impreuna cu Planeta X!
 
 - 
OZN-urile și secretul pământului interior
232,60 leiAutor(i): Jason Mason, Jan van Helsing
Nr. pagini: 504 pagini
Anul apariţiei: 2025
Editura: Prestige
Cel tarziu din anii ’40, cercetatorii incearca sa descopere secretul misterioaselor farfurii zburatoare. Adevarul este ca acestea au exercitat o influenta aproape invizibila asupra civilizatiei noastre inca de la inceputul istoriei umane inregistrate. In special legatura dintre Reichul german si o miscare de colonizare germana, care a creat un program spatial secret, depinde partial de cunostinte stravechi despre vizitatori extraterestri.
Au existat contacte directe inainte de sfarsitul razboiului cu fiinte mentionate in consemnari si artefacte antice drept „zeitati ale timpurilor preistorice”? Noi dovezi din SUA si Rusia arata acum ca unele dintre OZN-uri nu sunt deloc extraterestre, ci provin din interiorul planetei noastre. Nu numai ca extraterestrii construiesc de mii de ani baze uriase in scoarta terestra si pe fundul oceanelor, dar exista si civilizatii antice avansate, cum ar fi atlantii, care s-au refugiat de catastrofe sub suprafata Pamantului si in lanturi muntoase mari, traind inca acolo. Enigmele tehnologiei extraterestre au devenit cel mai important secret din lume si au creat o conspiratie ampla la toate nivelurile de putere. Guvernele stiu de mult timp ca extraterestrii sunt reali – inclusiv calatoria in timp si universurile paralele –, dar nu pot anunta oficial acest lucru populatiei lumii, de teama sa nu perturbe ordinea sociala. Relicvele antice ale vizitatorilor extraterestri sunt pastrate si cercetate in baze militare subterane ascunse.
Cu toate acestea, conducatori precum Illuminati au decis sa nu impartaseasca asadar cu restul lumii aceste noi tehnologii exotice si cunostintele lor despre fenomenele inexplicabile. Jason Mason si Jan van Helsing ofera inca o data o multitudine de informatii actualizate si extrem de interesante. Acestea includ consemnari istorice despre contactele cu oamenii-soparla in Austria sau despre sisteme tehnologice avansate preistorice in muntii Bucegi.
 - 
Personalități ale lumii și profilul lor grafologic. Vol. V.
226,50 leiAutor(i): Constantin Radu
Nr. pagini: 975 pagini
Anul apariţiei: 2022
Editura: Pro Universitaria
Volumul de fața vine in intampinarea celor interesați de grafologie, dar și a celor doritori de a se informa și cu alte date mai puțin cunoscute pana in prezent care privesc personalitațile studiate, iar pentru a introduce cititorii in atmosfera specifica acestei științe. De asemenea in volum este reprodus și un mic indrumar de termeni grafologici dupa valorosul psiholog-grafolog spaniol Augusto Vels (1917-2000).
 - 
Pachet promo „Corneliu Filip”
224,11 leiPachet promo „Corneliu Filip” – Istorii trecute și recente la est de Cortina de Fier
Pachetul conţine următoarele titluri, semnate de Corneliu Filip:
 - 
 - 
 











