-
Scriitorii români și Primul Război Mondial. Dicționar biografic
66,90 leiAutor(i):Teodora Manole
Nr. pagini: 417 pagini
An: 2022
Editura: Favorit
Dan Gîju: „Teodora Manole a adunat aici, în ideea unei abordări mai ample vreodată, pentru cine se va încumeta să o facă, o bază de date […] suficient de convingătoare, credem, din care se vede cert că scriitorii români și-au făcut datoria mai mult decât onorabil atât pe frontul războiului propriu-zis, cât și pe acela al literaturii. Mai mult decât perfectibil, demersul autoarei noastre este însă unul admirabil, rodul pasiunii de o viață și al muncii susținute – la masa de scris și în bibliotecă – fără alt gând decât acela de a aduce un prinos de recunoștință și pe această cale soldatului român, e drept că aceluia cu înclinații intelectuale în primul rând, care și-a sacrificat tot ce a avut el mai de preț, nu o dată viața, pe altarul Patriei.”
Teodora Manole: „Prin demersul nostru dorim să punem la dispoziția publicului interesat de fenomenul războiului, chiar cercetătorilor mai puțin avizați, un instrument de lucru la îndemână care, alături de dicționarele online și de altele cu caracter general, să călăuzească pe drumul atât de pasionant al istoriei noastre militare văzută și explicată cu mijloacele literaturii. Nu în ultimul rând, ținând cont că România a omagiat recent împlinirea primului secol de la Marea Unire, acest modest dicționar se vrea un semn de prețuire pentru toți aceia care, cu pana și cu arma de foc, cu cerneala, dar mai ales cu sângele lor, în multe cazuri, au fixat pe harta lumii o nouă țară decât aceea din momentul intrării lor în luptă, contribuind prin cuvânt și imagine la continua îmbogățire și cizelare a limbii și a spiritualității române.” -
Scrisori către o tânără gimnastă
16,00 leiEditura: Evenimentul si Capital
O carte autobiografica de exceptie, despre antrenamente, despre emotia primului 10, despre plecarea si intoarcerea in tara, despre relatia cu Bart, despre omul Nadia Comaneci. O CARTE DE NOTA 10!
Cartea cuprinde o serie de minieseuri care surprind momente-cheie din cariera celei care a devenit prima gimnastă din lume notată cu 10 absolut după prestaţia de la paralele inegale din cadrul Olimpiadei din 1976 de la Montreal. Prin stilul direct și sincer, cartea își cucerește cititorii încă de la primele pagini, lăsându-i să intre într-o lume a emoțiilor, a ambițiilor, a viselor și, mai ales, a speranței.
Fondurile strânse în urma comercializării cărții vor fi direcționate spre dezvoltarea activității Centrului MiniMe al Fundației Nadia Comăneci, în cadrul căruia se desfășoară cursuri și ateliere de dezvoltare personală și sportivă pentru copii cu vârste cuprinse între 1-12 ani.
“Sper ca prin această carte să ajung la inima românilor și a viitoarelor gimnaste care visează să atingă performanța în acest domeniu. “Scrisori către o tânără gimnastă” este modul meu de a împărtăși din experiența și farmecul unor ani care mi-au conturat personalitatea și existența. Apreciez implicarea partenerilor Evenimentul Zilei, Romtelecom – Dolce Sport și Gatorade în susținerea financiară oferită acestui proiect, prin care încercăm să oferim copiilor din România alternative sănătoase de petrecere a timpului liber, în cadrul Centrului MiniMe al Fundației Nadia Comăneci”, a declarat Nadia Comăneci.
-
Scrisori către sine
26,50 leiAUTOR: Matei Agachi
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 112
EDITURA: Eikon
De multe ori oamenii nu apreciaza minunile care se petrec in vietile lor. Oare de ce? Pentru ca au o viziune “idealista” despre viata. Desigur “ideal” ar fi sa nu le fie niciodata greu, sa nu intampine dificultati in ceea ce fac, sa fie totul lin si usor de la un capat la altul. Dar nu este asa, si pentru ratiuni bune. Creatorul a conceput lumea aceasta in asa fel incat totul sa evolueze. Fara o opozitie a parcursului lin nu ar exista evolutie, si nici mentinere.
Oamenii sunt diferiti, cu background-uri diferite, mai fericite sau mai putin fericite. Toti evolueaza in moduri unice. Nici caderile nu sunt destinatii finale ale disperarii ci urcusuri paradoxale, manifestate prin experienta dobandita. Chiar si cele mai intunecate fapturi, diavolii, cum ii numesc unii, sunt spirite care au posibilitatea de a se intoarce ,si a deveni spirite de lumina. Si nu numai ca au posibilitatea dar aceasta este si menirea lor ca si a oricarui spirit de altfel. Dumnezeu ii vede ca pe niste fiinte nedesavarsite, care nu au reusit inca sa iasa din egoismul propriu, dar pe care ii asteapta, desi nu ii poate forta, deoarece acestia, ca si oamenii au liberul arbitru. Dar nu sunt considerati rai, monstri sau mizerabili. Desigur, actiunile lor nu sunt bune, dar pentru Creator care este desavarsit si pur, nimic nu este rau ci toate sunt desavarsite si bune, iar raul este intotdeauna intors inspre bine.
-
Scufița Roșie. Citesc cu litere mari de tipar
18,00 leiAutor(i): Frații Grimm
Nr. pagini: 24 pagini
An aparitie: 2024
Editura: Neverland
Scufița Roșie, o poveste ce exploreaza teme precum inocența, pericolul și încrederea, reprezinta o lectura încântatoare pentru copiii din lumea întreaga, care se bucura nu doar de deznodamântul fericit al poveștii, ci și de o morala demna de a fi reținuta, respectiv aceea ca nu trebuie sa se încreada în straini.
Basm emblematic al literaturii pentru copii, cules din folclorul din Europa, Scufița Roșie are mai multe versiuni. Cele mai cunoscute sunt cea a scriitorului francez Charles Perrault (Le Petit Chaperon Rouge), din 1697, și cea a Fraților Grimm (Rotkäppchen), din anul 1812.
-
Scurtă istorie a lumii
37,00 leiAutor(i): H. G. Wells
Nr. pagini: 320
An: 2023
Editura: Paul Editions
Herbert George Wells a fost un prolific scriitor englez care a scris peste 100 carți în cei 60 de ani de activitate. Wells este renumit pentru romanele sale de science fiction, precum Omul invizibil, Mașina timpului, etc. fiind considerat, alături de Jules Vernes „părintele ficțiunii științifice“.
Pe lângă cărți de ficțiune, a mai publicat nuvele contemporane, istorie și comentarii sociale, printre cele mai cunoscute nuvele numărându-se Țara orbilor și Noul accelerator, care a inspirat un episod din Star Trek.
De la originile Pământului până la sfârșitul Primului Război Mondial, Scurtă istorie a lumii cuprinde o relatare a evoluției vieții și a dezvoltării rasei umane. Cartea atinge subiecte precum epoca neolitică, ascensiunea iudaismului, epoca de aur a Atenei, viața lui Hristos, ascensiunea Islamului și descoperirea Americii.
O carte extraordinară de cultură generală, scrisă într-un mod alert și plăcut, care trece în revistă cele mai importante momente din istoria lumii.
-
Seara cea mai neagră
51,80 leiAutor(i): Ann Cleeves
Anul apariției: 2024
Nr. pagini: 384 pagini
Editura: Crisis Press
Un nou roman din seria Vera Stanhope
Bestseller Sunday Times
Se apropie Crăciunul. Vera Stanhope merge spre casă și abia așteaptă să ajungă. Dezorientată din pricina zăpezii și a frigului, apucă pe un drum greșit și descoperă o mașină abandonată la marginea drumului. Portiera e deschisă, șoferul nu se zărește nicăieri, însă Vera vede cu stupoare un bebeluș pe banchetă.
Îngrijorată ca micuțul să nu înghețe, Vera îl ia cu sine și ajunge la Brockburn, casa în care a crescut chiar tatăl ei.
Înăuntru, petrecerea e în toi. Dar afară, în zăpadă, o tânără zace moartă. Să fie ea mama copilului? Ce i s-a întâmplat?
Vera are un caz nou.
Cele mai negre nopți pot ascunde cele mai mortale secrete.
Receptare critică
„Romanul debordează de suspecți bine șlefuiți și motive ascunse la vedere. Pistele greșite maschează identitatea făptașului. Acest page-turner este lectură obligatorie pentru fanii seriei, dar și pentru nou-veniți.”
Publishers’ Weekly
„[Vera Stanhope] a devenit un personaj nemuritor al genului.”
New York Times
-
Secolul tanchiștilor. Publicistică, note de lector și confesiuni
44,50 leiAutor(i): Dan Gîju
Nr. pagini: 408 pagini
An: 2019
Editura: Favorit
Axată pe articolele din presa militară și din revistele de informare istorică publicate în intervalul 1998–2010, cu deosebire, autorul acoperă, practic, prin detaliile de conținut, un întreg secol reprezentativ pentru arma tancuri în România, practic din 1919, când armata română a fost dotată cu primele „care de luptă” de producție franceză și până azi, în „era” tancului românesc modernizat cu numele de cod „Bizonul”. O carte omagială pentru tanchiștii români, în același timp însă una de cultură generală pentru oricine este interesat de această redutabilă armă al cărui sfârșit este „cântat” de mulți teoreticieni, dar care continuă să-și facă datoria pe câmpul de luptă inclusiv azi, când se vorbește tot mai mult de război hibrid, război cibernetic, războiul dronelor etc.
-
Secrete îngropate
42,50 leiAutor(i): Lynda La Plante
Nr. pagini: 400 pagini
An: 2022
Editura: Crisis Press
Primul volum din noua serie Jack Warr
Jack Warr e un tânăr ofițer din Poliția Metropolitană. Fermecător, dar neavând vreo țintă, Jack nu pare să-și găsească locul în lume – asta până când e atras într-o anchetă care îi întoarce viața cu susul în jos.
În rămășițele arse ale unei case părăsite e găsit un cadavru carbonizat, alături de resturile pârjolite a milioane de bancnote furate, cărora nu li se poate da de urmă – moștenirea ascunsă a lui Dolly Rowlins și a bandei ei de Văduve.
Misiunea lui Jack în cadrul cazului coincide cu o investigație în propriul lui trecut. În căutarea adevărului despre identitatea sa, Jack se pomenește atras tot mai mult într-o lume ascunsă și tulbure a corupției și fărădelegii de orice fel – o lume prin care constată că îi e neașteptat de ușor să navigheze.
Dar, pe măsură ce limitele legii devin tot mai neclare, până unde e dispus Jack să meargă ca să găsească răspunsurile – și cât îl va costa această căutare?
-
Secretele din Strada Portului
34,90 leiAutor(i): Ann Cleeves
Nr. pagini: 280 pagini
An: 2015
Editura: Crisis Press
O CRIMĂ.
Newcastle. Ajunul Crăciunului. Detectivul Joe Ashworth și fiica sa, Jessie, se întorc acasă cu metroul. Trenul se oprește brusc, iar Jessie observă că o femeie în vârstă nu părăsește garnitura o dată cu restul lumii: Margaret Krukowski fusese înjunghiată mortal.UN MARTOR.
Nimeni dintre cei care înghesuiau în vagonul de metrou nu a văzut nimic. Nimic pe camerele de supraveghere. În căutare de indicii, Vera Stanhope ajunge în liniștitul orășel Mardle, din Northumberland. Simte că localnici știu mult mai multe decât spun.UN SECRET.
Doar câteva zile mai târziu, o a doua femeie este ucisă. Refăcând ultimii pași ai victimelor, Vera se trezește cufundată adânc în trecutul unei comunități în aparență atât de inocentă. Și toate indiciile conduc spre o singură stradă. De ce toți cei care locuiesc pe strada Portului se feresc să vorbească? -
Secretele energiei nelimitate
73,00 leiAutor(i): Sal Rachele
Nr. pagini: 400 pagini
Anul apariţiei: 2023
Editura: Prestige
Discutiile detaliate despre energia punctului zero si constiinta umana, precum si felul in care relationeaza acestea doua demonstreaza masura in care energia libera ne poate schimba modul de viata.
Implementarea energiei punctului zero se confrunta cu obstacole importante de natura personala, sociala si politica, insa cartea Secretele energiei nelimitate ofera raspunsuri practice, in vederea depasirii acestor provocari si acceptarea unei existente a energiei libere, cu totul noua. Aceste idei revolutionare sunt destinate sa devina parti importante ale schimbarilor ce au loc pe planeta.
Nu trebuie sa fii matematician sau un mare specialist ca sa intelegi conceptele prezentate aici, desi multe dintre idei sunt avangardiste. Autorul explica cu rabdare fiecare concept, iar prin examinarea subiectului energiei din diverse perspective – a stiintei, a fizicii si a psihologiei – cititorul devine constient de existenta unor posibilitati mai vaste.
Rasa umana e formata din fiinte vaste, creatoare si inteligente facute dupa asemanarea Creatorului. Avem capacitatea de a accesa abundenta nelimitata a energiei infinite, ce este raspandita in cosmos. Cartea de fata ne ajuta sa renuntam la ideile, convingerile si conceptiile noastre limitative, eliberandu-ne sufletul si facandu-ne inima sa devina mai larga. -
Secretele imunității
58,50 leiAutor(i): Prof. John Trowsdale
Nr. pagini: 464 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Bookzone
Un ghid captivant și cuprinzător despre modul în care sistemul imunitar ne protejează – deși nu întotdeauna.
Odată ce aflăm mai multe despre mecanismul propriu de apărare, vom putea să înțelegem mai bine cum stilul de viață crește riscul de a dezvolta afecțiuni cronice. Unii cercetători susțin că oamenii sunt specia cea mai afectată de boli de pe planetă. Dacă așa stau lucrurile, nu ar fi sănătos să aflăm de ce?
John Trowsdale, imunolog de renume mondial, ne dezvăluie felul în care sistemul imunitar, deși lucrează constant să ne protejeze de patogeni, se poate întoarce împotriva noastră, uneori chiar în mod fatal, provocându-ne afecțiuni precum bolile cardiovasculare, diabetul, obezitatea, scleroza multiplă și cancerul.
Așadar, de ce nu ne protejează el împotriva tuturor bolilor? Dacă apărarea este atât de bună, de ce nu ne scapă de afecțiunile cronice? Cum se face că „vesta de salvare” poate, în anumite situații, să ne pună viața în pericol? Are legătură cu stilul de viață modern?
Cartea de față explică progresele care s-au făcut în cercetarea asupra sistemului imunitar, a cărui importanță devine din ce în ce mai evidentă în rândul publicului larg, pe măsură ce ne tot confruntăm cu epidemii și crize de sănătate la nivel mondial.
-
Secretele Palatului. Viața privată a Casei de Windsor
84,50 leiAutor(i): Tina Brown
Nr. pagini: 784 pagini
An: 2022
Editura: Corint
POATE SUPRAVIEȚUI MONARHIA BRITANICĂ? Sau se va adapta la rigorile timpului prezent, dominat de social-media?
Moartea reginei Elisabeta a II-a este o piatră de hotar. Cu ea, s-a încheiat, cu adevărat, secolul XX. Strălucitul monarh a fost, în viața publică, garantul răbdător și responsabil al echilibrului politic, iar în viața privată a fost un om cu sentimente, bucurii și tristeți. Și cu un orgoliu bine controlat…
Astăzi, cea mai cunoscută familie monarhică a lumii, Casa de Windsor, se află în fața unei provocări cruciale: va putea rămâne în fruntea statului britanic, ridicându-se deasupra problemelor personale ale membrilor ei?
Beneficiind de o documentare excepțională, marele merit al Tinei Brown este acela că ne oferă, critic și credibil, povestea din spatele ușilor închise. Navigând printr-o mulțime de situații, cu fel de fel de nuanțe, cititorii înțeleg de ce este important protocolul vieții publice și cât de restrictivă este viața privată în familia monarhică britanică.
Pe parcursul lecturii, când prin fața ochilor se desfășoară zeci și zeci de scene oficiale sau de familie, îi vedem pe protagoniști disecați cu obiectivitate. A fost Diana un înger sau, mai degrabă, un demon? Cât de diferiți sunt cei doi copii ai ei, William și Harry? De ce prințul Charles a preferat-o pe Camilla și nu pe Diana? Este Kate Middleton – după dispariția Elisabetei a II-a – cea mai puternică figură a Casei de Windsor? Ar fi putut deveni Meghan Markle o nouă Diana?
Și, nu în ultimul rând, o întrebare care bântuie permanent prin paginile cărții: are presa întotdeauna dreptate?












