-
Etică Și Integritate Academică
19,50 leiAn apariție: 2019
Autor: ZENOVIC GHERASIM
Nr. pagini: 320
Editura: Mass Media România de Mâine
Lucrarea, rezultat al eforturilor unui colectiv de cadre didactice din facultăţile de ştiinţe economice din Bucureşti şi Câmpulung Muscel ale Universităţii Spiru Haret, abordează, după o scurtă incursiune în istoria eticii şi a raporturilor ei cu morala, problematica de bază specifică eticii şi integrităţii academice din perspective multiple, focalizând atenţia pe însuşirea noţiunilor şi conceptelor fundamentale ale eticii universitare, aplicabile atât în procesul educaţional propriu-zis, cât şi în comportamentul etic specific membrilor unui mediu academic sănătos.
-
Identificări
19,50 leiAutor(i): Mircea Popa
Editura: Palimpsest
Multe aspecte pe care le pune în lumină Mircea Popa în volumul său de istorie literară, Identificări, sunt total necunoscute publicului literar românesc. Ele sunt inedite, fiind descoperite de autor în presa timpului şi în documente de arhivă, iar datele pe care le oferă vizează viaţa şi opera unor importanţi scriitori români. Amintim câţiva dintre aceştia: Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Macedonski, Coşbuc, Rebreanu, Sadoveanu, Blaga, Goga, Ion Pilat, Victor Eftimiu, Mihai Sebastian, Mircea Eliade, Ştefan Baciu, Petru Dumitriu, Ştefan Augustin Doinaş, Eugen Barbu etc
-
Eliberează-te din temniţa emoţională
19,03 leiAutor(i): Dr. Augusto Cury
Nr. pagini: 180 pagini
Editura: For You
Tulburările emoționale, respingerile, traumele, pierderile, frustrările și stimulii stresanți sunt înregistrați în memorie ca zone de tensiune. Astfel, ne fabricăm singuri o temniță redutabilă…
Milioane de oameni suferă de frică, depresie, anxietate, stres, gelozie, dependențe de substanțe nocive sau de persoane toxice. Nu este târziu să te eliberezi și să fii stăpânul vieții tale! Află de la dr. Augusto Cury cum să-ți dezvolți inteligența emoțională și cum să navighezi cu succes pe valurile emoțiilor, astfel încât să te bucuri de fericire, libertate și înțelepciune în frumoasa și tumultuoasa noastră existență.
-
Proza românească în perioada interbelică vol. 2
19,03 leiAutor(i): Vasile Voia
Editura: Palimpsest
Antologia comentată a profesorului universitar Vasile Voia, apărută în 2 volume, reprezintă un excelent instrument de lucru pentru elevi, studenţi şi profesorii de licee cu deosebire. În primul volum, 460 de pagini, sunt comentaţi şi antologaţi următorii scriitori: Sadoveanu, Rebreanu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Mateiu I. Caragiale. În cel de al doilea volum, în schimb, sunt incluşi în sumar şi comentaţi Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu, George Călinescu, Panait Istrati, Gib Mihăescu, Urmuz, Max Blecher, Anton Holban şi Mircea Eliade. Antologia cuprinde, de asemenea, un amplu studiu despre cultură şi literatură, citate dintr-o bibliografie critică la zi etc. În tot, o carte complexă şi completă, un veritabil manual pentru studenţi şi elevi. Fragmentele selectate din nuvele şi romane sunt, la rândul lor, semnificative pentru înţelegerea operelor respective în ansamblul lor.
-
Proza românească în perioada interbelică vol. 1
19,03 leiAutor(i): Vasile Voia
Editura: Palimpsest
Antologia comentată a profesorului universitar Vasile Voia, apărută în 2 volume, reprezintă un excelent instrument de lucru pentru elevi, studenţi şi profesorii de licee cu deosebire. În primul volum, 460 de pagini, sunt comentaţi şi antologaţi următorii scriitori: Sadoveanu, Rebreanu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Mateiu I. Caragiale. În cel de al doilea volum, în schimb, sunt incluşi în sumar şi comentaţi Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu, George Călinescu, Panait Istrati, Gib Mihăescu, Urmuz, Max Blecher, Anton Holban şi Mircea Eliade. Antologia cuprinde, de asemenea, un amplu studiu despre cultură şi literatură, citate dintr-o bibliografie critică la zi etc. În tot, o carte complexă şi completă, un veritabil manual pentru studenţi şi elevi. Fragmentele selectate din nuvele şi romane sunt, la rândul lor, semnificative pentru înţelegerea operelor respective în ansamblul lor.
-
-
Moara cu noroc
19,00 leiAutor(i): Ioan Slavici
Nr. pagini: 152 pagini
An aparitie: 2024
Editura: Pro Universitaria
Nuvela psihologica Moara cu noroc, de Ioan Slavici, face parte din colectia de Bibliografie scolara recomandata, coordonata de prof. MARIANA BADEA. Utila pentru cunoasterea principalelor opere literare studiate la scoala, colectia se remarca printr-o atenta ingrijire a textelor, astfel incat copiii carora li se adreseaza aceste titluri sa beneficieze de o experienta a lecturii folositoare, menita sa accentueze aplecarea spre literatura romana si spre scriitorii care au marcat diversele perioade si curente.
Scriitor, jurnalist, pedagog si membru corespondent al Academiei Romane, IOAN SLAVICI (1848-1925) a fost considerat un „instrument de observatie excelent” al mediului rural de catre criticul George Calinescu si este unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii romane.
Printre cele mai importante scrieri literare ale lui Ioan Slavici se numara nuvelele Moara cu noroc si Padureanca, precum si romanul Mara, iar memoriile sale, publicate in volumul Amintiri, au o importanta deosebita pentru istoria literaturii romane. Influentata de viata satului ardelean, opera literara a lui Ioan Slavici reprezinta o fresca a moravurilor si a comportamentului oamenilor in functie de pozitia lor sociala. Nuvela psihologica Moara cu noroc, a carei actiune are loc in satul transilvanean din a doua parte a secolului al XIX-lea, trateaza consecintele pe care dorinta de imbogatire le poate avea asupra destinului uman. Nuvela a fost publicata in anul 1881, in volumul Novele din popor, alaturi de alte nuvele ale scriitorului, precum Popa Tanda, Gura satului, O viata pierduta, La crucea din sat, Scormon si Budulea Taichii. Majoritatea criticilor o considera una dintre cele mai importante creatii ale autorului, alaturi de Padureanca si romanul Mara.
-
-
-
-
Constituția României și legislație conexă 2023
18,93 leiAutor(i): –
Nr. pagini: 160 pagini
Anul apariţiei: 2023
Editura: Universul Juridic
Orice societate organizata statal impune existenta unui ansamblu de reguli care sa determine modul de constituire, organizare si exercitare a puterii publice.
Constitutia reglementeaza elementele fundamentale ale structurii oricarui stat democratic, garanteaza drepturile fundamentale cetatenesti si fixeaza sarcinile corespunzatoare acestor drepturi. Potrivit art. 1 alin. (5), in Romania respectarea Constitutiei este obligatorie.
De aceea, textul legii fundamentale trebuie sa fie cunoscut de toti cetatenii acestei tari.
Editia a 8-a (rev.) a lucrarii, Constitutia Romaniei si legislatie conexa 2023 (actualizata in luna ianuarie), mai cuprinde un index si 3 acte normative conexe importante:
-
- Legea cetateniei romane nr. 21/1991;
- Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale;
- Legea nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului.
-
-
Calendar de bucătărie 2026 (53 +1 file)
18,50 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 53+1 file
Dimensiune: 160 mm x 230 mm
Editura: Crisis Press









