-
Cărări și destine. Volumul III
58,50 leiAUTOR: Luminița Aldea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 446
EDITURA: Eikon
Am citit (și recitit) cartea și am lăsat un pic de timp în care să se limpezească trăirile, dar este greu să ieși din atmosfera romanului.
Să continui cu ce am spus deja: romanul este ca un torent. Te prinde de la primele pagini și capătă o voință proprie, pare că se citește singur, pagină cu pagină. Atât de mult, încât trebuie să-ți aduci aminte să respiri din când în când aerul tău și nu pe al personajelor.
O ușoară relaxare la începutul capitolului V, cu multe date tehnice legate de construirea casei, este iluzorie, deoarece victoria Oanei și acalmia așteptată deja generează alt conflict, care te-a și prins pe neobservate.
Iar partea de roman care întretaie cărările Oanei și ale lui Grigore Stancu este explozivă, am simțit aproape fizic întâmplările povestite.
Îmi place că personajele, chiar și cele demonizate, sunt creionate cu lumini și umbre (adânci, uneori), că simți pe alocuri simpatie și pentru cel rău și ești tentat să-i spui câteodată „Nu” chiar și Oanei.
Transformările sociale de după revoluție sunt arătate atât de concis și firesc, că îi voi recomanda cartea fiului meu pentru a înțelege acea perioadă.
Pe de altă parte, romanul este de o sinceritate aproape metalică, tăioasă, mai ales referitor la relațiile sociale. În lumea noastră, în care ceea ce nu este politic corect este extremism, expunerea atât de netă și clară a lucrurilor aproape șochează.
Sunt sigur că este cartea care îmi place cel mai mult de până acum, pentru ritmul alert și fluiditatea povestirii, pentru temele abordate, pentru complexitatea și transformările personajelor.
Vă mulțumesc!
Aurel Dumitriu
-
Cărări și destine. Volumul I
47,90 leiAUTOR: Luminița Aldea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 238
EDITURA: Eikon
„Romanul este excelent, ai surprins din nou istoria recenta a celei mai mari schimbari din istoria moderna a țării cu „ochii” talentului tău, de data asta din alt unghi. Roman lecție, roman uman, roman vizionar! În plus, de data asta, ai „șlefuit” personajul principal mai bine ca dățile trecute, îmbinând în subconștientul cititorului, mai ales al cititorului care te cunoaște, persoana întâi cu persoana a treia.”
Dragoș Agapescu
-
Ce nu a scris tata în condică
58,50 leiAUTOR: Elvira Istrate Groza
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 354
EDITURA: Eikon
„Cartea Elvirei Istrate Groza se naște dintr-o sarcină morală, dintr-o asumare făcută în numele și în urma tatălui. Observatorul pădurar dintr-un sat bistrițean cedează fiicei lui, împreună cu o condică de însemnări păstrată cu sfințenie până la sfârșitul vieții, misiunea de a duce mai departe și a face cunoscută „lumea lui”. Din acele notații fruste, fără ambiție sau stil literar, se dezvoltă în cartea de față, prin stârnirea și recuperarea narativă a trecutului, o întreagă lume – copilăria, familia, satul, caracterele, limbajul, muncile, nevoile, comunicarea, schimbările aduse de Revoluție. Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.”, Vianu Mureșan
-
Agnostos Theos. Despre temeiul gnoseologiei teologice
63,50 leiAUTOR: Dorin Ștefănescu
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 426
EDITURA: Eikon
„În cazul cunoașterii lui Dumnezeu, nu se poate vorbi de un subiect și de un obiect legate într-un al treilea care le este legătura compusă a cunoașterii. Dumnezeu este un subiect absolut neobiectivabil, neîmpărțit, după cugetare întreg ființă și după ființă întreg cugetare, iar ca întreg o unitate simplă mai presus de ființă și de cugetare, care pune temeiul atât de sus încât mintea nu-l poate vedea de jos.”
„Dumnezeu nu ne învață pe măsura înălțimii Sale – căci cum ar putea ceea ce este mare să încapă în ce este mic? –, ci coborând la îngustimea capacității noastre”., Sf. Grigorie de Nyssa
-
Viața, pildele și miracolele lui Zamolxis
73,00 leiAUTOR: Cristian Săileanu
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 554
EDITURA: Eikon
Cunoscând prea bine micimea puterilor mele și nimicnicia mea, cu kardia zbetându’mi’se în pectus ca unui tiner ce’și așteaptă iubita, am hotărât, ego, Xaralambos, fiu lui Sophokles și al Dhimitrei din Kerkyra cea verzită, de a așterne pe piei de miel cele pe cari le’am vidut cu ochii mei, și cu nimic altceva să le floresc. Căci Pithagóras, de’o parabolă, nu s’a grijit să’și aștearnă nici gândurile nici înțelepciunea lui pe piei de miel, și văd amu, cu mare tristețe, cum învățătura lui este restălmăcită de niște apostoli nevrednici ca Parmenides cel bâlbâit la minte sau Philolaus cel uituc, cari scriu că Pithagóras a dis așa și pe dincolo, când, de fapt, pe Pithagóras l’am audit ego cu urechile mele cum a dis altceva. La fel și bunu Vitigis, fratele meu în credință, pe care îl iubesc din fundu psihiului meu, dar care se ia cu pandurisu și predică duar ce vrea iel și cum îi convine. Am scris ego totu așa cum l’am vidut, și m’am ținut și de hronologie, cu dinții m’am ținut, căci fără hronologie nu se mai cunuaște cauza de efect. Căci nu’i totuna, am fugit fiindcă m’a betut, cu m’a betut fiindcă am fugit. Știam prea bine, chiar înainte a incepe, că cercarea mea nu va fi, de fapt, demnă nici de faptele lui Zamolxis, Fiu Cerului, nici de tăria și de berbăția poporului trac, pe care unii îl numesc get iar alții dac. Mulți din cei care au stat alături de Pithagóras, și la Tigani, în iubitu nostru Samos cel scăldat de suare, și în Crotona în Palatu Înțelepciunii, ar fi fost mult mai talentați ca mine în arta scrisului, dar așa a vrut Dumnezeu ca toți aceia să piară în focu ce a cuprins palatu din Crotona. (fragment)
-
Frați de arme. Români, germani și Frontul de Est
63,33 leiAutor(i): Perry Pierik
Nr. pagini: 320 pagini
An: 2024
Editura: Corint
Afectată de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial și de consecințele revizuirii frontierelor în Europa Centrală, precum și amenințată de pericolul sovietic, România condusă de Ion Antonescu a optat pentru o alianță cu Germania nazistă, constituind o veritabilă „frăție de arme”.
Alegerea avea să se dovedească a fi un adevărat pact cu diavolul, în urma căruia evreii români au avut de suferit și o parte semnificativă a armatei a pierit pe Frontul de Est, într-o sângeroasă bătălie care avea să schimbe cursul războiului.
Consultând lucrări de specialitate și documente de arhivă, istoricul Perry Pierik prezintă consecințele acestor evenimente cumplite în ceea ce se dovedește a fi o reconstituire obiectivă a unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria României. -
Închisorile din România și personajele lor de poveste
73,90 leiAutor(i): Dan-Silviu Boerescu
Nr. pagini: 368 pagini
An aparitie: 2024
Editura: Neverland
Mituri urbane și relatari istorice, preluate din surse scrise și orale, despre fenomenul penitenciarelor autohtone și „actorii” sai de poveste (neagra) – atât deținuți, cât și torționari – intrați definitiv în mitologia populara.Familia lexicala a termenului „închisoare“ cunoaște o mulțime de sinonime, de la cele folosite în mod curent – precum „pușcarie“, „penitenciar“ sau „temnița“ – la cele mai mult sau mai puțin argotice, cum sunt „ocna“, „zdup“, „beci“, „pârnaie“, „popreala“, „/la/ racoare“, „mititica“, „bulau“, „gherla“, „cremenal“, „țuhaus“, „zarca“ și, chiar, printr-o oribila metonimie scatologica, „hârdau“.
Sunt consemnate și o serie de regionalisme: „ariște“ (în Transilvania, Maramureș și Bucovina), „calișca“ și „pițigoaica“ (în Transilvania), „robșag“ (în Maramureș) sau „prinzare“ (în Olt). La capitolul arhaisme sunt de semnalat „paza“ și „tumurluc“. Un franțuzism învechit, preluat fonetic, este „prizon“ (în original, „prison“). Fenomenului îi sunt asociați și termeni ca recluziune, lagar, fenomen concentraționar, arest, celula, carcera etc.
În aceste locuri de trista și cutremuratoare amintire au viețuit o sumedenie de personaje de poveste, deopotriva deținuți, gardieni și torționari, mulți dintre ei intrați definitiv în mitologia populara, deși de facturi extrem de diverse, de la „Maromet” care „bate cu parul“ la „Chilia-n port“, la Arsenie Boca, actant al unor fabuloase, deși neconfirmate performanțe telekinetice, ori de la banditul Terente, replica moderna a lui Priap, la victimele sistemului comunist concentraționar de inspirație sovietica („Fenomenul Pitești“, dar nu numai!) ori, mai nou, a nerecunoscutei „închisori CIA“.
Sfinți, bandiți sau torționari, criminali în serie, pungași de toate categoriile, infractori diverși, femei ușoare de altadata sau barbați cu greutate de azi, teroriști vechi și noi, dar și victime ale persecuțiilor politice ori faptuitori ale unor presupuse delicte de conștiința, martiri ai neamului prinși în circumstanțe tragice – cu toții au ajuns, într-un context sau altul sa populeze pușcariile – dar și mitologia populara! -, lor fiindu-le asociate atâtea și atâtea istorisiri aparte, romanțate sau nu, dincolo și dincoace de limita verosimilului…
-
Noaptea, toate pisicile sunt negre
57,50 leiAutor(i): Anders de la Motte Mans Nilsson
Anul apariției: 2024
Nr. pagini: 416 pagini
Editura: Crisis Press
Al doilea volum al seriei Crimele din Österlen
Drepturi vândute în 13 țări
Superba regiune Österlen din Suedia se desfată în soare de vară. Marele târg de antichități de la Degeberga e pe cale să înceapă.
Însă nici nu se deschid bine porțile că unul dintre cei mai de succes și, în același timp, rău-famați anticari e găsit ucis. Simpaticul și tipicarul Peter Vinston e silit să-și întrerupă concediul și să înceapă ancheta – spre disperarea lui Tove Esping, care crezuse că va ancheta singură primul ei caz.
Pe măsură ce se cufundă în lumea anticarilor, cei doi își dau seama că nu e o îndeletnicire așa pașnică pe cât pare. Jucătorii grei sunt în căutarea unor adevărate comori, obiecte pentru care ar fi în stare chiar să ucidă.
Un nou mister plin de umor care se desfășoară în ambianța minunată a „Provenței Suediei”, cu o panoplie de personaje captivante și excentrice.
-
-
Marea carte a integramelor nr. 4 / 2024
29,50 lei -
„Moartea civilă” pe vremea lui Eminescu
33,90 leiAutor(i): Nicolae Georgescu
Nr. pagini: 108 pagini
Anul apariției: 2023
Editura: Hoffman
Nicaieri in alta parte nu e loc mai bun pentru readucerea in atentie a argumentului Fagarasanu in complexul declararii publice a nebuniei lui Eminescu. Reiau texte publicate separat, actualizand informatia, doar cu unele mici interventii, pentru a nu mai complica. Se va vedea cum „moartea civila”, aceasta sanctiune a vremii lui Eminescu, l-a atins si pe acest prieten al sau, inginerul Nicolae Fagarasanu, dar chiar si pe I. C. Bratianu, primul ministru al tarii, si pe Lascar Catargiu, fost prim ministru si pe Dimitrie Lecca, presedintele Camerei Deputatilor – si, probabil, pe mai multi altii, fiecare gasind calea lui de evitare a consecintelor; Eminescu n-a mai avut cale, boala sa – adevarata sau nu, cu substrat organic sau doar simplu surmenaj, oricum ar fi – insemnand si recluziune, adica imposibilitate de a lua legatura cu oamenii, de a explica, de a se lasa vazut si pipait de ei, cum se zice.
Nicolae Georgescu -
Orașul cu salcâmi
19,50 leiAutor(i): Mihail Sebastian
Nr. pagini: 214 pagini
Anul apariției: 2020
Editura: Hoffman
Un adolescent zugrăveşte psihologia adolescenţei. Interesul romanului nu stă nici în construcţia cam risipită, nici în natura lui epică, destul de anemică, ci în crearea atmosferei poetice de tulbure, de sentimentalism şi de nelinişte sexuală, de vis şi de realitate, răspândită în jurul oricărei adolescenţe.
Eugen Lovinescu
Istoria literaturii romane contemporane











