Show
  • (0)

    Puterea de a spune NU

    Autor(i): Dr. Sunita Sah

    Nr. pagini: 368 pagini

    Anul apariţiei: 2025

    Editura: Bookzone

    Vocea de care ai nevoie ca să ai curajul să spui NU mai des.

    Pentru toți cei care au crescut cu ideea că trebuie să fie „buni”, să nu deranjeze și să facă ce li se spune. Pentru toți cei care regretă că nu au luat atitudine. Pentru toți cei care s-au scuzat pentru că au fost sinceri. Pentru toți cei care au tăcut când ar fi vrut să spună ceva și au simțit nevoia să-și ceară iertare pentru felul în care sunt.

    Dacă vreodată ți-ai încălcat principiile ca să-i mulțumești pe alții, această carte îți dă instrumentele necesare să te aperi.

    Puterea de a spune NU este cartea de referință despre puterea refuzului – o analiză lucidă a forțelor care ne reduc la tăcere, bazată pe cercetări revoluționare, exemple concrete și strategii aplicabile în viața de zi cu zi pentru a ne manifesta puterea unui „nu” autentic. Dr. Sunita Sah, psiholog organizațional premiat, pornește de la cazuri reale – de la corupție corporatistă și abuzuri sexuale până la interacțiuni dificile cu un șef, un medic sau chiar persoane apropiate – și arată cum presiunea de a ne conforma devine o forță invizibilă, dar profund distructivă.

    Mult mai des decât credem, cedăm presiunii. De câte ori ai vrut să spui „nu”, să îți exprimi dezacordul sau să te opui, dar ai ales să taci, să zâmbești și să mergi mai departe, în ciuda instinctului tău? Cu ajutorul unor studii recente și exemple ușor de recunoscut, autoarea demontează ideea că refuzul este un gest nepoliticos sau radical și îl redefinește ca pe un act esențial de claritate, respect de sine și armonie interioară.

    Prin prezentarea celor cinci etape ale refuzului conștient, Puterea de a spune NU te ajută să înțelegi când, de ce și cum să spui „nu” fără vină și cum să spui „da” doar atunci când crezi cu adevărat asta. Este un ghid esențial pentru oricine vrea să ia decizii mai clare, mai libere și mai aliniate cu cine este cu adevărat, nu cu ceea ce așteaptă ceilalți de la el.

    58,20 lei
  • (0)

    Pilde pentru suflet

    Autor(i): Părintele Pimen Vlad

    Nr. pagini: 256 pagini

    Anul apariţiei: 2025

    Editura: Bookzone

    „Mi-am dorit să așez în paginile acestei cărți o candelă care să vă lumineze, fie că sunteți în momente de bucurie, fie că treceți prin necazuri, și să vă arate la fiecare pas chipul iubitor al Mântuitorului și al Preasfintei Sale Maici.” – Părintele Pimen

    În întunericul încercărilor, cuvintele blânde ale Părintelui Pimen devin lumină. Și pașii tăi găsesc din nou calea.

    Când inima ta caută sens, pace și nădejde, pildele pline de har ale Părintelui Pimen îți sunt călăuză neobosită. El scrie cu modestia celui care înțelege zbuciumul lumii noastre, scrie din rugăciune, din iubire pentru om. Iar urmându-i cuvintele, înveți să te desprinzi de zgomotul lumii și să-ți ridici în inimă un Athos interior – un loc tainic de rugăciune, de liniște și de întâlnire cu Dumnezeu.

    O spovedanie a unei inimi care îl urmează fără rezerve pe Hristos, această carte adună pilde despre Maica Domnului, mărturii ale credinței simple, dar neclintite, și cuvinte duhovnicești care îți strecoară în suflet dorul de cer și îți dau puterea să mergi mai departe pe drumul Mântuirii.

    Cartea Părintelui Pimen îți va fi alături dacă:

    ·        Treci printr-o perioadă grea marcată de pierderi, probleme de sănătate sau în căsnicie, depresie și simți nevoia unui sprijin sufletesc și a unei ancore în credință;

    ·        Ai nevoie de un cuvânt plin de har care să-ți aline zbuciumul sufletesc și să te ajute să îți găsești sensul dincolo de încercările vieții;

    ·        Vrei să te simți mai aproape tradițiile credinței ortodoxe și să te întorci la rădăcinile sufletului tău;

    ·        Îți plac cărțile religioase scrise cu blândețe și claritate care te ajută să îți întărești credința;

    ·        Îți dorești să-ți pregătești inima pentru a primi cum se cuvine Lumina Învierii.

    O candelă aprinsă în întunericul îndoielii îți arată calea spre liniștea sufletului…

    Poate ai trecut prin clipe în care ai fi vrut să știi cum să ierți, cum să te rogi ori cum să-ți păstrezi nădejdea. Cartea aceasta îți este un prieten în vremuri de cumpănă – unul care îți vorbește pe înțelesul tău, cu dragoste și înțelegere, și care te ajută să găsești, în mijlocul tumultului cotidian, legătura cu Dumnezeu.

    Părintele Pimen Vlad împletește, cu înțelepciunea sa blândă, pilde și istorisiri cu folos, povețe venite din inimă, minuni trăite și auzite, cuvinte ale sfinților și întâmplări despre oameni simpli. Cuvintele sale pline de har despre smerenie și răbdare, despre fapte bune și iertare, despre dragoste și rugăciune te invită să guști din bucuria credinței.

    Precum niște candele aprinse în întuneric, ele îți luminează calea către liniștea sufletească și îți amintesc că iubirea lui Dumnezeu este fără măsură.

    Cartea Părintelui Pimen te va ajuta să:

    ·        Regăsești pacea sufletului în mijlocul încercărilor vieții;

    ·        Trăiești credința cu mai multă smerenie, răbdare și dragoste;

    ·        Înțelegi că suferința nu este un capăt, ci o cale spre lumină;

    ·        Îți întărești nădejdea în mila lui Dumnezeu, chiar și atunci când totul pare pierdut;

    ·        Ai încredere în puterea rugăciunii de a-ți transforma viața.

    58,20 lei
  • (0)

    Ghid de fasting pentru femei

    A

    Autor(i): Dr. Mindy Pelz

    Nr. pagini: 400 pagini

    Anul apariţiei: 2024

    Editura: Bookzone

    Descoperă PRIMUL MANUAL COMPLET DE FASTING DEDICAT EXCLUSIV FEMEILOR, creat special pentru a le ajuta să folosească fastingul în mod eficient și în deplină siguranță, respectând fluctuațiile hormonale și nevoile specifice corpului lor.

    Ești sacră. Nu doar în cea mai strălucitoare lumină a ta, ci și în întunericul tău. Cea mai mare putere a ta constă în capacitatea de a te lăsa purtată de propriul ritm și a înceta să mai lupți împotriva naturii, a naturii tale.

    Nu înțelegi de ce dietele nu au niciun rezultat sau nu funcționează pe termen lung? Ei bine, în această carte, Dr. Mindy Pelz îți arată că îți poți recâștiga controlul asupra sănătății și greutății tale învățând să te hrănești în acord cu ritmurile naturale ale corpului tău.

    Astfel, spre deosebire de alte cărți cu recomandări generale despre fasting, Dr. Pelz împărtășește strategii clare, cu eficiență dovedită, concepute special pentru nevoile specifice femeilor. Ea definește pas cu pas protocoale care țin cont de fluctuațiile hormonale, dar și de obiectivele noastre.

    În plus, cartea îți dezvăluie și trucurile care te vor ajuta să reziști mai bine în perioadele de fasting, precum și care sunt alimentele potrivite pentru a întrerupe postul dacă îți dorești o sănătate metabolică mai bună.

    Dr. Mindy Pelz te va învăța:

    –         Strategii clare, cu eficiență dovedită, concepute special pentru nevoile specifice femeilor.

    –         Cum să apelezi la fasting în siguranță pentru o perioadă mai lungă dacă alegi să faci acest lucru (15-72 ore)

    –         Cum să-ți sincronizezi fastingul în funcție de fluctuațiile hormonale

    –         Care sunt cele mai bune alimente pentru a întrerupe fastingul dacă îți dorești o sănătate metabolică mai bună

    –         Cum să reziști mai bine în perioadele de fasting

    Cartea include și:

    ·       „Resetarea prin Post Alimentar de 30 de Zile” – un ghid complet care explică cum să introduci postul alimentar în viața ta.

    ·        Peste 50 de rețete create special pentru a sprijini cel mai bine hormonii femeilor.

    58,20 lei
  • (0)

    Destinul ascuns în numere

    Autor(i): Eduard Agachi

    Nr. pagini: 336 pagini

    Anul apariţiei: 2024

    Editura: Bookzone

    Încă de la naștere, numerele au dansat în jurul tău, conturând povestea ascunsă a propriului destin. Ți-au vorbit dintotdeauna, dar le-ai ascultat cu adevărat?

    De la calcularea numărului destinului tău, până la aplicarea cunoștințelor numerologice în luarea deciziilor importante, vei descoperi un univers plin de mister și înțelepciune, care te va ghida către o viață mai conștientă și mai împlinită.

    Destinul nu este scris cu cerneală, ci cu numere.

    Ele sunt oglinzile care reflectă esența ta unică, dezvăluind talentele cu care ai fost înzestrat și calea pe care ești menit să o urmezi. Acum este momentul să descoperi cheia care descifrează limbajul lor misterios și le dezvăluie tainele.

    Te-ai întrebat vreodată cine ești cu adevărat? De ce atragi tot timpul același tip de oameni? De ce continuă să ți se întâmple aceleași lucruri la nesfârșit? De ce pare că luptele tale sunt în van, în timp ce alții par să atingă succesul și fericirea cu ușurință?

    Destinul ascuns în numere explică semnificația profundă a obstacolelor care te împiedică să-ți atingi potențialul. Această carte te învață cum să-ți transformi total viața. Îți oferă informații prețioase despre propria persoană, dar îți arată și cum să-i cunoști mai bine pe ceilalți. Este un instrument puternic pentru vindecare, reflecție și îngrijire personală și o busolă care te ajută să te orientezi într-o lume adesea înșelătoare.

    Este timpul să-ți cunoști cifra destinului, să-ți îmbrățișezi adevărata călătorie și să te transformi în cine ți-a fost dat să fii.

    58,20 lei
  • (0)

    Cum mi-am schimbat viața în 4 zile

    Autor(i): Cristian Onețiu, Andy Szekely, Simona Macovei

    Nr. pagini: 400 pagini

    Anul apariţiei: 2023

    Editura: Bookzone

    Te simți blocat în viața ta?

    Viața este o cursă nebună, iar, uneori, oricât am încerca să accelerăm nu facem decât să ne învârtim în același cerc tot mai repede, fără să avansăm.

    Nu există un răspuns simplu la întrebarea: cum ies din acest cerc care îmi limitează posibilitățile și potențialul?

    Dar Cristian Onețiu, Andy Szekely și Simona Macovei și-au unit experiențele și expertizele într-un proiect editorial unic pe piața de carte din România pentru a oferi cititorilor răspunsuri posibile la această întrebare.

    Descoperă o carte care îmbină ficțiunea și dezvoltarea personală și valorifică-ți din plin potențialul.

    Ce este SHIFTSET?

    Este un framework, un cadru conceptual creat de Andy Szekely și Cristian Onețiu, care te ajută să-ți înțelegi viața și să faci pașii necesari spre schimbare. Acesta pornește de la premisa că drumul spre succes începe cu o schimbare de MINDSET.

    Resemnat, Reprimat, Rezilient sau Realizat? Frameworkul SHIFTSET te ajută să identifici în care dintre cele patru categorii te încadrezi momentan, stabilindu-ți punctul de plecare fără să îți lipească o etichetă.

    Acest cadru de referință dinamic te ajută să adopți o mentalitate care te va purta pe drumul dorit și să renunți la obiceiurile care îți sabotează eforturile.

    Despre carte: Povestea care te inspiră să-ți schimbi povestea

    O carte despre alegeri dificile, șanse ratate și noi începuturi, povestea celor doi protagoniști, George și Andrei, îmbină expertizele în antreprenoriat, dezvoltare personală și scriere creativă ale autorilor pentru a-ți oferi motivația de care ai nevoie atunci când vrei să-ți construiești un altfel de viitor.

    Andrei și George sunt doi foști colegi de facultate care au avut traiectorii personale și profesionale extrem de diferite, După încheierea studiilor, Andrei a luptat cu toate forțele pentru a-și construi cariera, devenind CEO-ul unei companii de succes. George a ales să se întoarcă în orașul natal, să devină funcționar și să-și întemeieze o familie frumoasă. 20 de ani mai târziu, amândoi încep să simtă povara alegerilor din trecut.

    Așa încep 4 zile care le deschid drumul spre schimbare, 4 zile de aventuri, reîntâlniri și revelații care îți oferă și ție șansa să descoperi odată cu ei definiții diferite ale succesului și să analizezi ce înseamnă, de fapt, o viață împlinită.

    Ești gata să pornești la drum alături de ei?

    58,20 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Gândirea Muzicală

    Autor(i): Pascal Bentoiu

    Nr. pagini: 342 pagini

    Editura: Eikon

    „Gândirea muzicală însăși, o ultimă frontieră conceptuală a acestui volum, se dovedește astfel a fi o entitate – substanță, proces și spațiu –, în care presiunea a priori-cului intuitiv și preformal forțează declanșarea voinței de formă și înfăptuire în act. De aici pornește cumularea convergentă a elementelor, precum și multiplicarea progresivă a relațiilor între acestea, înspre un a posteriori al compoziției muzicale interpretate ca un fapt «tricefal» – psihologic, cultural, dar și unul esențialmente ontologic. Or, aceasta din urmă calitate își legitimează valoarea, întâi de toate, ca semn reprezentativ al gândirii care i-a și dat naștere. Este chiar gândirea muzicală a compozitorului, care își este sieși primul ascultător, interpret și critic evaluator. Și oricât de multă importanță ar avea figura compozitorului, existența muzicii își capătă sensul doar în cazul în care legitățile actului componistic ar corespunde, cel puțin în bazele sale, cu legitățile receptării.”

    58,14 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Codul Civil. Ianuarie 2025

    Autor(i): Dan Lupașcu

    Nr. pagini: 560  pagini

    An aparitie: 2025

    Editura: Universul Juridic

    CODUL CIVIL: IANUARIE 2025

    LEGISLATIE CONSOLIDATA SI INDEX

    • Dispozitii de aplicare
    • Decizii ale Curtii Constitutionale
    • Recursuri in interesul legii
    • Hotarari prealabile
    • Numeroase dispozitii conexe

    Editia a 23-a (revizuita) a lucrarii, Codul civil: ianuarie 2025, ingrijita de prof. univ. dr. Dan Lupascu si tiparita pe hartie alba de calitate superioara, contine textul Codului civil actualizat, imbogatit cu dispozitii de aplicare, decizii ale Curtii Constitutionale, recursuri in interesul legii, hotarari prealabile, numeroase dispozitii conexe si referinte legislative deosebit de utile.

    Indexul plasat la finalul Codului faciliteaza utilizarea acestuia, indicand sediul materiei pentru diverse institutii de drept importante in domeniul civil si asigurand o cautare rapida a sintagmelor-cheie aferente.

    Lucrarea Codul civil: ianuarie 2025 este destinata magistratilor, avocatilor, consilierilor juridici, notarilor, executorilor judecatoresti, arbitrilor, mediatorilor, expertilor judiciari (practicienilor, în general), dar si teoreticienilor si studentilor (intregului mediu universitar) si chiar publicului larg.

    58,04 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Codul de Procedură Civilă – Septembrie 2024 (ediție spiralată)

    Autor(i): Prof. univ. dr. Dan Lupascu

    Nr. pagini: 344 pagini

    An aparitie: 2024

    Editura: Universul Juridic

    CODUL DE PROCEDURA CIVILA SEPTEMBRIE 2024

    (EDITIE SPIRALATA)

    LEGISLATIE CONSOLIDATA SI INDEX

    Cu ULTIMELE MODIFICARI aduse prin:

    LEGEA NR. 139/2024

    LEGEA NR. 214/2024

    Lucrarea Codul de procedura civila Septembrie 2024 (editie spiralata), tiparita pe hartie alba de calitate superioara si ingrijita de prof. univ. dr. Dan Lupascu, include ultimele modificari aduse prin: Legea nr. 139/2024Legea nr. 214/2024.

    Sub articolele Codului, se regasesc (acolo unde este cazul): dispozitii de aplicare; decizii ale Curtii Constitutionale; recursuri in interesul legii; hotarari prealabile; extrase din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; numeroase alte dispozitii conexe si referinte legislative deosebit de utile.

    Editia contine si: Legea nr. 172/2022 pentru ratificarea Protocolului nr. 16 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale; Legea nr. 173/2022 pentru adoptarea unor masuri necesare punerii in aplicare a Protocolului nr. 16 (extras).

    Indexul plasat la finalul Codului faciliteaza utilizarea acestuia, indicand sediul materiei pentru diverse institutii de drept importante in domeniul procedurii civile si asigurand o cautare rapida a sintagmelor-cheie aferente.

    Lucrarea Codul de procedura civila Septembrie 2024 (editie spiralata) este destinata magistratilor, avocatilor, consilierilor juridici, notarilor, executorilor judecatoresti, arbitrilor, mediatorilor, expertilor judiciari (practicienilor, in general), dar si teoreticienilor si studentilor (intregului mediu universitar).

    58,04 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Codul penal și Codul de procedură penală: septembrie 2024

    Autor(i): Prof. univ. dr. Dan Lupascu

    Nr. pagini: 576 pagini

    An aparitie: 2024

    Editura: Universul Juridic

    CODUL PENAL SI CODUL DE PROCEDURA PENALA: SEPTEMBRIE 2024

    LEGISLATIE CONSOLIDATA SI INDEX

    Cu ULTIMELE MODIFICARI aduse prin:

    LEGEA NR. 58/2024
    LEGEA NR. 122/2024

    LEGEA NR. 126/2024
    LEGEA NR. 172/2024

    LEGEA NR. 202/2024  

    Include si LEGEA NR. 241/2005

    pentru prevenirea si combaterea

    EVAZIUNII FISCALE

    Editia a 32-a (revizuita) a lucrarii, Codul penal si Codul de procedura penala: septembrie 2024, tiparita pe hartie alba de calitate superioara si ingrijita de prof. univ. dr. Dan Lupascu, cuprinde ultimele modificari aduse prin: Legea nr. 58/2024Legea nr. 122/2024Legea nr. 126/2024Legea nr. 172/2024Legea nr. 202/2024.

    Sub articolele celor doua Coduri, se regasesc (acolo unde este cazul): corelatii cu reglementarile anterioare; dispozitii de aplicare; decizii ale Curtii Constitutionale; recursuri in interesul legii; hotarari prealabile; numeroase dispozitii conexe si referinte legislative deosebit de utile.

    Indexul plasat la finalul fiecarui Cod indica sediul materiei pentru diverse institutii importante in domeniul penal, respectiv in domeniul procedurii penale, asigurand o cautare rapida a cuvintelor-cheie aferente.

    Lucrarea include, in partea finala, si diverse acte normative (integrale sau in extras) de larg interes in domeniu: Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale (cu recentele modificari), Legea nr. 146/2021 privind monitorizarea electronica in cadrul unor proceduri judiciare si executional penale (cu noile modificari), Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protectie (recent intrata in vigoare) s.a.

    Culegerea Codul penal si Codul de procedura penala: septembrie 2024 este destinata magistratilor, politistilor, avocatilor, altor categorii de practicieni, dar si teoreticienilor si studentilor.

    58,04 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Codul Penal și Codul de Procedură Penală: iulie 2024

    Autor(i): Prof. univ. dr. Dan Lupascu

    Nr. pagini: 576 pagini

    An aparitie: 2024

    Editura: Universul Juridic

    CODUL PENAL SI CODUL DE PROCEDURA PENALA: IULIE 2024

    Cu NOILE MODIFICARI aduse prin:

    LEGEA NR. 58/2024
    LEGEA NR. 122/2024

    LEGEA NR. 126/2024
    LEGEA NR. 172/2024

    LEGEA NR. 202/2024

     

    Include si LEGEA NR. 241/2005

    pentru prevenirea si combaterea

    EVAZIUNII FISCALE

    58,04 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Codul de Procedură Civilă – mai 2024 (ediție spiralată)

    Autor(i): Prof. univ. dr. Dan Lupascu

    Nr. pagini: 336 pagini

    An aparitie: 2024

    Editura: Universul Juridic

    CODUL DE PROCEDURA CIVILA MAI 2024

    (EDITIE SPIRALATA)

    Cu NOUA MODIFICARE adusa prin

    LEGEA NR. 139/2024 (M. Of. nr. 448 din 15 mai 2024)

    si cu Dec. ICCJ (RIL) nr. 8/2024 (20 mai 2024)

    Lucrarea Codul de procedura civila Mai 2024 (editie spiralata), tiparita pe hartie alba de calitate superioara si ingrijita de prof. univ. dr. Dan Lupascu, contine, pe langa textul actualizat al Codului de procedura civila (cu noua modificare adusa prin Legea nr. 139/2024 – M. Of. nr. 448 din 15 mai 2024), si: dispozitii de aplicare si conexe; decizii ale Curtii Constitutionale; recursuri in interesul legii, inclusiv Dec. ICCJ (RIL) nr. 8/2024 (20 mai 2024); hotarari prealabile; extrase din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; Legea nr. 140/2022 privind unele masuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilitati intelectuale si psihosociale si modificarea si completarea unor acte normative (extras); Legea nr. 172/2022 pentru ratificarea Protocolului nr. 16 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, adoptat la Strasbourg la 2 octombrie 2013 si semnat de Romania la Strasbourg la 14 octombrie 2014; Legea nr. 173/2022 pentru adoptarea unor masuri necesare punerii in aplicare a Protocolului nr. 16 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, adoptat la Strasbourg la 2 octombrie 2013 si semnat de Romania la Strasbourg la 14 octombrie 2014 (extras).

    Indexul plasat la finalul Codului faciliteaza utilizarea acestuia, indicand sediul materiei pentru diverse institutii importante in domeniul procedurii civile si asigurand o cautare rapida a cuvintelor-cheie corespunzatoare.

    Lucrarea Codul de procedura civila Mai 2024 (editie spiralata) este destinata nu doar practicienilor si studentilor, ci si teoreticienilor interesati de acest domeniu.

    58,04 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Codul penal și Codul de procedură penală: ianuarie 2024

    Autor(i): Prof. univ. dr. Dan Lupascu

    Nr. pagini: 528 pagini

    An aparitie: 2024

    Editura: Universul Juridic

    CODUL PENAL SI CODUL DE PROCEDURA PENALA: IANUARIE 2024

    • Cu NOILE MODIFICARIaduse prin:

    LEGEA NR. 424/2023 (in vigoare de la 1 ianuarie 2024)

    LEGEA NR. 430/2023 (M. Of. nr. 1 din 3 ianuarie 2024)

    • Corelatii cu vechile reglementari
    • Dispozitii de aplicare
    • Decizii ale Curtii Constitutionale
    • Recursuri in interesul legii
    • Hotarari prealabile
    • Dispozitii conexe
    • Index

     

    Editia a 30-a (revizuita) a lucrarii, Codul penal si Codul de procedura penala: ianuarie 2024, tiparita pe hartie alba de calitate superioara si ingrijita de prof. univ. dr. Dan Lupascu, cuprinde Codul penal si Codul de procedura penala, cu noile modificari aduse prin Legea nr. 424/2023 privind modificarea si completarea Legii nr. 217/2023 pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si a Legii audiovizualului nr. 504/2002 (M. Of. nr. 1194 din 29 decembrie 2023; in vigoare de la 1 ianuarie 2024) si prin Legea nr. 430/2023 pentru completarea art. 299 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal (M. Of. nr. 1 din 3 ianuarie 2024).

    Articolele celor doua Coduri sunt insotite, acolo unde este cazul, de dispozitii tranzitorii, de aplicare sau conexe, necesare unei depline intelegeri a reglementarii.

    Volumul Codul penal si Codul de procedura penala: ianuarie 2024 cuprinde si: decizii ale Curtii Constitutionale; recursuri in interesul legii si hotarari prealabile; corelatii cu reglementarile anterioare; Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor masuri pentru punerea in aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere in aplicare a unei forme de cooperare consolidata in ceea ce priveste instituirea Parchetului European (EPPO) (extras)Legea nr. 146/2021 privind monitorizarea electronica in cadrul unor proceduri judiciare si executional penale (extras)O.G. nr. 9/2021 privind stabilirea unor masuri de facilitare a utilizarii informatiilor financiare si a analizelor financiare in scopul prevenirii, depistarii, investigarii sau urmaririi penale a anumitor infractiuni; Legea nr. 172/2022 pentru ratificarea Protocolului nr. 16 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, adoptat la Strasbourg la 2 octombrie 2013 si semnat de Romania la Strasbourg la 14 octombrie 2014; Legea nr. 173/2022 pentru adoptarea unor masuri necesare punerii in aplicare a Protocolului nr. 16 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, adoptat la Strasbourg la 2 octombrie 2013 si semnat de Romania la Strasbourg la 14 octombrie 2014 (extras).

    Indexul plasat la finalul fiecarui Cod faciliteaza utilizarea lucrarii, indicand sediul materiei pentru diverse institutii importante in domeniul penal, respectiv in domeniul procedurii penale, asigurand totodata o cautare rapida a cuvintelor-cheie aferente.

    Lucrarea Codul penal si Codul de procedura penala: ianuarie 2024 este destinata nu doar practicienilor si studentilor, ci si teoreticienilor interesati de acest domeniu.

    58,04 lei