• (0)

    Romanul lui Marceau Miller

    Autor(i): Marceau Miller

    Anul apariției: 2025

    Nr. pagini: 288 file

    Editura: Crisis Press

    În peisajul splendid și periculos din zona Lacului Geneva, la umbra munților ale căror primejdii le-a sfidat dintotdeauna, un celebru scriitor moare, lăsând în urmă un manuscris, dar și indicii pentru ceea ce pare a fi o veritabilă vânătoare de comori..

    Numele scriitorului este Marceau Miller. Viața sa, care din exterior poate părea ideală, a fost clădită pe o minciună, iar ultimul său roman va juca rol de mărturisire.

    Romanul lui Marceau Miller se joacă cu mintea cititorului, punând în scenă personaje emoționante și decoruri fermecătoare.

    Iar cea mai importantă întrebare e: cine este, de fapt, Marceau Miller?

    45,00 lei
  • (0)

    Fanaticul

    Autor(i): Jack Carr

    Anul apariției: 2025

    Nr. pagini: 576 file

    Editura: Crisis Press

    Volumul al doilea din seria James Reece, după Lista condamnaților

    Când o serie de atacuri teroriste lovesc Occidentul în timpul sărbătorilor de iarnă, piețele din toată lumea intră în vrie. Atentatele sunt coordonate de un irakian misterios, membru al trupelor de comando, care a dispărut undeva în Europa. Guvernul Statelor Unite are un agent care îl poate întoarce pe irakian împotriva stăpânilor săi: James Reece, cel mai căutat terorist domestic.

    Reece se află în adâncul sălbăticiei din Mozambic, protejat de familia celui mai bun prieten al său, și el militar SEAL. Dar CIA-ul îl găsește și aici și îl recrutează, oferind-i la schimb grațiere din partea președintelui și imunitate pentru prietenii care l-au ajutat în misiunea sa de răzbunare.

    Fără tragere de inimă, Reece străbate tot globul, luptând cu teroriști în încercarea de a destrăma o conspirație uriașă, cu repercusiuni cumplite, al cărei punct culminant îi aruncă pe americani, ruși și ucraineni într-o cursă contracronometru chiar în Odessa.

    65,00 lei
  • (0)

    Războinicii iernii

    Autor(i): Olivier Norek

    Anul apariției: 2025

    Nr. pagini: 400 file

    Editura: Crisis Press

    Povestea legendarului lunetist finlandez Simo Häyhä

    O țară minusculă învecinată cu un colos.

    O încleștare acerbă.

    În miezul uneia dintre cele mai crunte ierni, în mijlocul celui mai sângeros conflict din istoria sa, un popor se pregătește să-și înfrunte inamicul.

    Pe schiuri, înarmați cu cocteiluri Molotov și folosind tactici de gherilă (motti), soldații așteaptă ceea ce avea să se numească Talvisota – Războiul de Iarnă.

    Printre ei se naște o legendă.

    Legenda lui Simo Häyhä, supranumit Moartea Albă.

    54,00 lei
  • (0)

    Petrecerea mincinoșilor

    Autor(i): Kelsey Cox

    Anul apariției: 2025

    Nr. pagini: 440 file

    Editura: Crisis Press

    Sophie Matthews împlinește astăzi șaisprezece ani. Petrecerea este un eveniment exclusivist din inima districtului Texas Hill, unde secretele au rădăcini adânci precum ale stejarilor. Tatăl Sophiei nu s-a dat înapoi de la nicio cheltuială și și-a renovat conacul din vârful dealului, cândva abandonat și considerat bântuit, ca să găzduiască petrecerea sezonului.

    Însă chiar înainte de tăierea tortului, un corp cade de la balcon pe ringul de dans luminat de stele.

    Lista de invitați e mortală…

    DANI – mama vitregă a Sophiei, frământată de îndoieli față de sine însăși încă de la nașterea propriei sale fiice.

    ÓRLAITH – dădaca irlandeză superstițioasă care simte un pericol în această casă cavernoasă.

    MIKAYLA – cea mai bună prietenă a sărbătoritei și care nu e deloc pe cât de slabă o cred copiii populari.

    KIM – vicleana fostă soție, plină de o ranchiună peste care nu poate trece…

    Cu toții sunt invitați înăuntru – nu toți vor mai și ieși.

    55,00 lei
  • (0)

    Doar întunericul știe

    Autor(i): Arnaldur Indridason

    Anul apariției: 2025

    Nr. pagini: 320 file

    Editura: Crisis Press

    Primul volum al seriei Konrád, scris de cel mai de succes autor islandez din toate timpurile

    În adâncurile ghețarului Langjökull este descoperit cadavrul unui om de afaceri care a dispărut în urmă cu treizeci de ani. Pe atunci, ancheta amplă a poliției nu a dus la niciun rezultat concludent – unul dintre asociații bărbatului a fost reținut pentru scurtă vreme, dar apoi eliberat din cauză că nu existau suficiente dovezi împotriva lui.

    Acum, însă, asociatul victimei este arestat din nou, iar Konrád, polițistul care a condus investigația din trecut, este chemat să redeschidă cazul care l-a frământat zeci de ani.

    Când o femeie îl contactează ca să-i ofere informații noi despre fratele ei mort, Konrád își dă seama că are în sfârșit prilejul să afle ce s-a întâmplat cu adevărat.

    Noua anchetă a protagonistului din Mahalaua întunericului este o poveste puternică și emoționantă despre secrete otrăvitoare și adevăruri crunte pe care timpul le scoate în cele din urmă la iveală.

    45,00 lei
  • (0)

    Infernul alb

    Autor(i): R.S. Burnett

    Anul apariției: 2025

    Nr. pagini: 272 file

    Editura: Crisis Press

    Pierdută în Antarctica necruțătoare, cât mai poate supraviețui?

    Au trecut patru luni de când specialista în ghețari Rachael Beckett i-a lăsat acasă pe soțul și fiica ei ca să plece într-o călătorie urgentă până la o bază de cercetare din Antarctica. Însă, după ce pierde orice formă de contact cu echipa ei, rămâne captivă și singură – iar proviziile se împuținează. Singura informație despre catastrofa care e posibil să fi avut loc este o transmisiune radio de urgență despre începutul unui război nuclear.

    Rachael ar putea fi singura supraviețuitoare de pe pământ.

    Abandonată și înfometată, nu-i mai rămâne decât hotărârea furibundă de a rămâne în viață în frigul extrem și întunericul veșnic al iernii polare. Rezultatele obținute în urma cercetărilor despre pagubele climatice cumplite înseamnă că soarta continentului și a lumii se află în mâinile ei – asta dacă mai există vreo lume pe care să o salveze.

    Rachael e conștientă că viața și sănătatea ei mintală sunt pe muchie de cuțit. În scurtă vreme, însă, descoperă că nu e complet singură în beznă și frig – dar va ajunge să-și dorească să fi fost…

    45,00 lei
  • (0)

    Pe urmele cancerului. Istoria de succes a oncologiei

    Autor(i): Prof. Univ. Dr. Christoph Zielinski, Dr. Herbert Lackner

    Anul apariției: 2025

    Nr. pagini: 196 file

    Editura: Crisis Press

    Cancerul, împotriva căruia în trecut nu exista niciun remediu, şi-a primit numele de la celebrul medic grec Hipocrate. Abia în secolul al XIX-lea Rudolf Virchow a descoperit că boala se dezvoltă în celule. De atunci, cercetarea a evoluat enorm: tot mai multe persoane supraviețuiesc cancerului.

    Oncologul de renume mondial Dr. Christoph Zielinski şi jurnalistul şi autorul Herbert Lackner prezintă în cartea de faţă istoria acestui succes și explică pe baza rezultatelor cercetărilor ce noi şanse de vindecare ar putea apărea în viitorul apropiat.

    O carte accesibilă, care oferă nu doar informaţii, ci și multă speranţă.

    45,00 lei
  • (0)

    Străini în timp

    Autor(i): David Baldacci

    Anul apariției: 2025

    Nr. pagini: 488 file

    Editura: Crisis Press

    O poveste despre vindecare, speranță și prietenie

    Charlie are paisprezece ani și e pus pe rele. Fură lucrurile de care are nevoie de la o zi la alta, așteptând să împlinească vârsta necesară ca să plece să lupte împotriva germanilor, la fel ca tatăl lui. Supraviețuind cu greu bombardamentelor, băiatul e conștient că poate muri oricând.

    Molly are cincisprezece ani și tocmai s-a întors din provincie într-o Londra pe care nu o mai recunoaște. Mai rău, se confruntă cu o realitate devastatoare: niciunul dintre părinții ei nu se mai află în oraș.

    Neavând îndrumători sau stabilitate, Charlie și Molly își găsesc un aliat neașteptat în Ignatius Oliver, un librar care își jelește soția moartă de curând.

    Deși ajung ca treptat să descopere unul în celălalt spiritul familiei pe care a pierdut-o fiecare dintre ei, pericolele îi pasc la tot pasul: Charlie e ținut sub supraveghere, Molly e urmărită de când s-a întors, iar Ignatius are propriile sale secrete…

    Pe măsură ce bombardamentul se întețește, cei trei învață că încrederea unul în celălalt ar putea fi singura opțiune de supraviețuire.

    59,00 lei
  • (0)

    În interiorul cercului

    Autor(i): Arne Dahl

    Anul apariției: 2025

    Nr. pagini: 432 file

    Editura: Crisis Press

    Primul volum al seriei NOVA

    Roman tradus în 19 țări

    Un magnat al industriei oțelului este găsit mort pe un câmp de la periferia orașului Uppsala, în BMW-ul său incendiat. Autoritățile consideră că a fost un accident tragic.

    Dar când mai are loc un „accident” – de astă dată un colet ucigaș livrat la sediul unei firme de publicitate –, inspectorul Eva Nyman începe să suspecteze că la mijloc e ceva mai mult decât hazardul.

    Temerile îi sunt confirmate când primește o scrisoare bătută la mașină care nu doar că descrie cele două atentate, ci anticipează un altul, încă mai crunt, asociat ecoterorismului.

    Nyman pune în mișcare echipa specială NOVA în încercarea de a descoperi cine se află în spatele crimelor. Indiciile o poartă pe un drum pe care ar fi preferat să-l uite pentru totdeauna.

    Pentru că Eva recunoaște în scrisoare o frază des folosită de Lukas Frisell, fostul ei șef, care a dispărut de pe radar după ce încăpățânarea lui a făcut o victimă într-un caz de răpire pe care îl ancheta.

    Un scandinoir de mare actualitate, scris de un maestru al genului.

    54,00 lei
  • (0)

    Mănâncă, ucide, iubește

    Autor(i): Julie Mae Cohen

    Anul apariției: 2025

    Nr. pagini: 320 file

    Editura: Crisis Press

    O prietenă bună te ajută să treci mai departe.

    Cea mai bună prietenă te ajută să-i muți cadavrul.

    Marina e o mamă divorțată și are trei copii preșcolari.

    Lilah e o bibliotecară timidă și singuratică.

    Opal e un guru al fitnessului, fără vreun ban în buzunar și aflată la menopauză.

    Cele trei nu au absolut nimic în comun, cu excepția bărbatului fermecător și atrăgător care le-a mințit pe fiecare dintre ele. Acum, că el e legat într-un beci, e posibil ca femeile să-și fi găsit un subiect comun de discuție. Cât de departe sunt dispuse să meargă ca să se răzbune?

    Pe măsură ce se apropie tot mai mult, în viața lor apar pe nepusă masă tot felul de probleme. Pot ele face abstracție de lucrurile care le despart ca să se salveze una pe cealaltă?

    45,00 lei
  • (0)

    Ultima problemă

    Autor(i): Arturo Pérez-Reverte

    Anul apariției: 2025

    Nr. pagini: 312 file

    Editura: Crisis Press

    O crimă imposibilă. Un detectiv neașteptat.

    Un duel al intelectului între autor și cititor.

    Iunie 1960. O furtună obligă nouă persoane să rămână într-un mic hotel de pe idilica insulă Utakos, de lângă Corfu. Nimic nu prevestește evenimentele dramatice care stau să se petreacă.

    Edith Mander, o turistă engleză discretă, este găsită moartă în pavilionul de pe plajă. Ceea ce pare un suicid oferă indicii imperceptibile pentru oricine, cu excepția lui Hopalong Basil, un actor trecut de glorie, celebru cândva pentru că l-a interpretat pe cel mai mare detectiv din toate timpurile.

    Numai Basil, obișnuit prin film cu capacitățile de deducție ale lui Sherlock Holmes, poate descâlci acest mister clasic cu camera închisă. Pe o insulă de pe care nimeni nu poate pleca și unde nimeni nu poate ajunge, cu toții devin în mod inevitabil suspecți într-un roman de suspans unde ficțiunea se amestecă uluitor cu realitatea.

    45,00 lei
  • (0)

    Epitaf pentru un spion

    Autor(i): Eric Ambler

    Anul apariției: 2025

    Nr. pagini: 320 file

    Editura: Crisis Press

    Roman adaptat pentru film în 1944 și pentru televiziune în 1953 și 1963

    Joseph Vadassy, refugiat maghiar, ajunge la Hotel de la Reserve la sfârșitul concediului, dornic să se bucure de câteva zile de relaxare înainte de întoarcerea la Paris. Însă în ajunul celui de-Al Doilea Război Mondial, la St. Gatien toată lumea e suspectă. Când filmul pe care îl lasă la developat dezvăluie fotografii ale unor sisteme de apărare navală, cadre pe care nu el le-a tras, Vadassy se pomenește ținta bănuielilor tuturor – ceea ce înseamnă că își poate lua adio de la odihna mult-visată.

    44,00 lei