• (0)

    Creștinismul românesc. Martiri și controverse istorice

    36,90 lei

    Autor(i): Silvan Theodorescu

    Nr. pagini: 224 pagini

    Anul apariţiei: 2023

    Editura: NEVERLAND

    Patrunderea creștinismului pe pamantul daco-romanitații, deopotriva la nord și la sud de Dunare, coincide cu formarea poporului roman, aceasta incredibila insula latinofona intre taramuri cucerite treptat de valurile semințiilor migratoare.

    Primele semne ale noii credințe apar, se pare, in Dobrogea, locul de unde a iradiat apostolatul misionar al Sfantului Andrei, cel care a adus Cuvantul Domnului in vatra miraculoasa de formare a noului popor. Dar cronica insangerata a creștinarii romanilor pe malurile „Iordanului valah“ este cu mult mai complexa și nu lipsita de controverse, dar și de tragedii și martirii, precum cel al lui Sava Gotul și cele ale mucenicilor de la Niculițel sau, mai tarziu, in Evul Mediu, al Sfintei Filofteia, al Fecioarei Teodora de la Sihla sau al lui Ioan Valahul.

    Punandu-ne deloc retoric intrebarea: „In ce limba s-a propovaduit mai intai Evanghelia la urmașii geto-dacilor?“, vorbim practic de un mozaic cultural și identitar, cu geți, goți, slavi, straromani și, in cele din urma, creștini pe teritoriul vechii Dacii.

    Rugaciunea inimii, isihasmul, Nicodim de la Tismana,  Mitropolitul Grigorie Roșca, Sfantul Vasile de la Poiana Marului și Cuviosul Paisie Velicicovschi fac apoi tranziția spre alte epoci ale creștinismului autohton, ajungand pana la Mitropolitul Visarion Puiu sau Sfantul Ioan Iacob Hozevitul și schimnicia sa intr-o peștera din Pustia Iordanului…

  • (0)

    Marea resetare climatică (controlul precipitațiilor la nivel global)

    104,90 lei

    Autor(i):  Emil Strainu, Dragos Andrei Sirbu

    Nr. pagini: 466 pagini

    Anul apariţiei: 2022

    Editura:  Prestige

     Odata cu disparitia Lumii Bipolare si cu instaurarea Multipolarismului luptei pentru hegemonie mondiala, s-a intetit, diversificat si a implicat si mediul cu toate consecintele nefaste ale schimbarilor climatice cele mai multe negative si daunatoare vietii pe Terra.
    Liderii celor mai dezvoltate economii din lume, cunoscut sub sigla de G-20 au incercat sa decida la Roma in ce directie va merge lumea.
    Grupul G20, este un forum creat in 1999, dupa crizele financiare din Asia si Rusia, pentru a reuni economiile dezvoltate si marile economii emergente.
    Un deceniu mai tarziu, statele din G20 s-au reunit intr-un summit pentru a da un raspuns global la criza financiara din 2008, generand angajamente de peste un trilion de dolari in cheltuieli guvernamentale pentru a restabili creditul, cresterea economica si locurile de munca.

  • (0)

    Edgar Cayce: Memoria spirituală a materiei

    58,50 lei

    Autor(i):  Dorothee Koechlin de Bizemont

    Nr. pagini: 296 pagini

    Anul apariţiei: 2023

    Editura:  Prestige

    Dar energia este purtatoare de informatie, care se transmite, se stocheaza. Si poarta in ea memoria. lar memoria permite gandirea, actiunea, creatia… Nu exista prezent viu, nici viitor fara memorie.

    Si nu exista materie fara aceasta memorie misterioasa pe care o stocheaza in ea fiecare particula a lumii vii. Ea este insesi esenta a ceea ce Cayce numeste fortele creatoare”, iar fizica cuantica, ,,fortele de interactiune”. Acestea sunt chiar sursa vietii.

    Memoria spirituala a materiei este o constiinta vie, acea scanteie de putere infinita din inima materiei si din fiecare dintre noi.

    Asadar, inseamna ca ne este permisa orice speranta, ca toate miracolele sunt posibile! Edgar Cayce explica acest lucru in termeni clari si raspicati, cu optimismul sau nedezmintit, uimindu-l pe cititor cu profunda sa clarviziune: memoria este un alt nume al lui Dumnezeu!

    Cum sa avem acces la arhiva Universului?

  • (0)

    Marea Renaștere (adevăr, libertate, suveranitate – ieșirea din Matrix)

    63,43 lei

    Autor(i):  Calin Georgescu

    Nr. pagini: 232 pagini

    Anul apariţiei: 2022

    Editura:  Prestige

     

    ,,Ca raspuns la sistemul creat cu dinadinsul stramb, in care starea omului nu inseamna complexitate, ci complicatie, in care bunastarea materiala este scop in sine, noi raspundem cu sistemul bazat pe simplitate […] El, cetateanul, trebuie sa fie propriul lui stapan, sa fie proprietar si producator si sa lucreze impreuna cu ceilalti intr-o retea indestructibila in care sa primeze cinstea, responsabilitatea, interesul si respectul reciproc. Trebuie sa coboram de la mare la mic, de la global la national, de la national la local, de la marea corporatie la reteaua intretesuta de mici proprietari-producatori care vor aduce bunastarea in aceasta tara. Avem ca model distributismul, economia de proximitate care functioneaza in retea. Fiecare se sprijina pe fiecare, dar fiecare este independent. Este crestinism aplicat in economia reala.”
    Calin Georgescu

    ,,Cand l-am intalnit pentru prima data pe Calin Georgescu […] am fost surprins de intelegerea sa profunda a crimelor impotriva umanitatii comise de cealalta parte (,,Domnul Global”, cum ii numeste Catherine Austin Fitts). […] Aceasta este, desigur, singura cale: vom putea lua decizia corecta numai daca avem imaginea de ansamblu, daca intelegem intreaga monstruozitate a megalomaniei psihopate a celeilalte parti.
    In cartea sa Marea Renastere, Iesirea din Matrix, Calin Georgescu nu se opreste insa aici, pentru ca, in mod evident, nu este suficient sa-i oferi cititorului imaginea completa despre ceea ce trebuie sa combatem. La fel de important este sa ii arati cititorului o cale de iesire. […] solutia lui Calin Georgescu este singura cale de iesire: trebuie sa intelegem in primul rand ca fiecare dintre noi are propria-i suveranitate, ca noi suntem poporul si ca suntem oameni liberi. Nu avem nevoie de nimeni care sa ne spuna ce sa facem si ce sa nu facem. Ceea ce putem face si vom face (si se intampla deja, peste tot) este sa ne infiintam propriile noastre comunitati autosuficiente, complet deconectate de sistemul lor, de castelul lor de carti de joc, intemeiat doar pe minciuni.”
    Dr. Reiner Fuellmich

  • (0)

    Paleoastronautica și războiul cosmic

    44,50 lei

    Autor(i):  Emil Strainu

    Nr. pagini: 280 pagini

    Anul apariţiei: 2019

    Editura:  Prestige

    Exista oare inteligenta extraterestra si manifestarea ei este o consecinta a testarii celor mai noi tehnologii militare? Adesea, „misterele din cer“ ne conduc la cercetari secrete pamantesti ale industriei militare a SUA, a NATO, a Chinei sau ale altor tari.

    Aceste secrete, incepand cu proiectul „Mogul“ si terminand cu „Harpa Ionosferica“ (HAARP (High Frequency Active Auroral Research Program)), protejate de legende ufologice, de multe ori depasesc cele mai neobisnuite subiecte ale scriitorilor de S.F…

    Cartea se bazeaza pe cercetari ufologice, explicate din punctul de vedere al stiintei moderne, si raspunde la intrebarile: cum a aparut „fenomenul OZN“ si care este natura „farfuriilor zburatoare“? De ce dupa lupta nocturna de deasupra Los Angeles-ului, din anul 1942, in notele secrete a aparut un nou cifru IPU – „Fenomenul dispozitivelor interplanetare” – si ce nu se spune despre misiunile pe Luna, despre expeditiile pe Marte si despre aparitiile misterioase din atmosfera lui Jupiter si a satelitilor sai? Cine au fost astronautii antici?

  • (0)

    Puterea minții tale

    63,50 lei

    Autor(i):  Edgar Cayce

    Nr. pagini: 192 pagini

    Anul apariţiei: 2023

    Editura:  Prestige

    Un clarvazator renumit, Cayce ne explica originea si destinul mintii si potentialul ei fantastic, in timp ce ne arata cum sa ne extindem constiinta mai presus de sine (ego), si puternica conexiune minte-trup care are o mare insemnatate pentru sanatatea noastra fizica, emotionala si mentala.
    In aceasta carte fascinanta, Cayce ne ilustreaza cum ,,gandurile sunt lucruri” care pot deveni ,,crime sau miracole” in viata noastra. El ne explica cum ne putem schimba viata in bine prin schimbarea modului de a gandi.
    El ne prezinta o perspectiva unica asupra mintii noastre in timpul somnului, descriind factorii care ne influenteaza visele si viziunile, si ne invata cum sa le interpretam cel mai bine. Ne lamureste de asemenea de ce visele au o importanta mult mai mare decat ne putem da seama.
    Intr-un capitol aparte, Cayce ne explica cum mintea noastra este ,,arhitectul/fauritorul”, capabil sa ne conduca oriunde dorim sa mergem – conform vechii zicale: ,,devenim ceea ce gandim”. El ne vorbeste de asemenea despre necesitatea de a ne indeparta de o constiinta centrata prea mult pe ego si de a ne deschide catre o constiinta mai extinsa, cu o intuitie si o clarviziune mai puternice, care sa ne ofere mai mult acces la cunoastere si intelepciune.
    In cele din urma, Cayce ne poarta pe minunatele taramuri ale constiintei lui Dumnezeu si ale constiintei cosmice. El compara mintea umana cu Mintea Universala si ne explica modul in care cele doua se pot cunoaste reciproc si pot lucra impreuna pentru a rezolva toate problemele de viata.

  • (0)

    Lecții despre Viața de Apoi (cei de dincolo abia așteaptă să ne învețe)

    63,50 lei

    Autor(i):  Claire Broad

    Nr. pagini: 288 pagini

    Anul apariţiei: 2023

    Editura:  Prestige

     In aceasta carte inspiratoare, Claire cu sustinerea celor din lumea spiritelor ne arata de ce putem avea incredere in existenta vietii de apoi, cum ne putem vindeca si trezi spiritual prin practica terapeutica a mediumnitatii si, mai presus de atat, ce putem invata de la cei care salasluiesc deja dincolo, pentru a beneficia la maxim de viata de pe Pamant.

  • (0)

    Regele care a refuzat să moară

    51,90 lei

    Autor(i):  Sitchin, Zecharia

    Nr. pagini: 304 pagini

    Anul apariţiei: 2017

    Editura:  Prestige

    Regele care a refuzat sa moara reprezinta prima carte a autorului publicata post-mortem si totodata prima sa lucrare de fictiune .Desi a fost scrisa sub forma unei povesti clasice, ea scoate la iveala fundamentul acelei perspective istorice absolut unice pe care o avea Zecharia, si anume ca : “In vremurile acelea, Uriasii umblau pe Pamant, dar si in Viata de Apoi”.

    In aceasta noua prezentare a Epopeii lui Ghilgames, el arata cum istoria omenirii pe Pamant a fost puternic influentata de vizitele asa-numitilor Anunnaki, locuitorii celei de-a 12-a planete, Nibiru, cei care “Au venit din Rai pe Pamant” Repovestind Epopeea lui Ghilgames, in contextul cercetarilor si al descoperirilor sale despre Anunnaki, Zecharia Sitchin impleteste in poveste ceremonii antice, tradari occidentale, zei si oameni, calatorii interplanetare si o neincetata cautare a nemuririi ce se intinde pe mii de ani.

  • (0)

    Învățătorul lumii (viața și învățăturile lui J. Krishnamurti)

    52,90 lei

    Autor(i):  R.E. Mark Lee

    Nr. pagini: 200pagini

    Anul apariţiei: 2023

    Editura:  Prestige

     Secolul XX va fi probabil cunoscut pentru extremele efortului uman: razboiul la scara globala si aparitia spiritualitatii. In centrul acestuia din urma, a fost un profesor umil, cu minte globala, J. Krishnamurti. Timp de aproape sapte decenii, el a calatorit pe toate continentele, afirmand adevaruri eterne despre existenta umana si a abordat cu indrazneala probleme contemporane, precum violenta, coruptia, conflictul in relatiile personale, prabusirea valorilor morale si golul de a trai intr-o societate care se dezvolta rapid, inrobita de tehnologie si de industria divertismentului.
    In loc sa incerce sa-l inteleaga pe profesor si invataturile sale, Krishnamurti si-a indemnat ascultatorii si cititorii sa se inteleaga pe ei insisi, fiind fiinte umane sensibile, alerte, grijulii si iubitoare. Dupa o viata de predare cu un singur scop, ,,pentru a-i elibera pe oameni”, neconditionat, Krishnamurti a murit in California, lasand invataturi vaste bine documentate, care nu ofereau niciun sistem de credinta, nicio organizare spirituala, nici metode, ci doar indemnul ,,Adevarul este un pamant fara cale”  si nu te poti apropia de el pe nicio cale, prin nicio religie, prin nicio secta”.
    Aceasta biografie este o naratiune scurta, usor de citit, menita sa prezinte tinerei generatii un mare profesor spiritual cu
    un mesaj simplu de dragoste, compasiune si cunoastere
    de sine…

    R.E. Mark Lee, fost director executiv al Fundatiei Krishnamurti America timp de douazeci de ani, in prezent administrator al fundatiilor din America si India, a petrecut peste 20 de ani, lucrand cu renumitul profesor de talie mondiala Jiddu Krishnamurti. Lee si-a petrecut cea mai mare parte a carierei in scolile Krishnamurti din India si in America, ca profesor si director. A fost directorul fondator al scolii Oak Grove din Ojai, California.
    Pe 4 februarie 2020, a sustinut un discurs la Kolkata despre ,,Provocarile lucrului cu Jiddu Krishnamurti”. El a spus ca Krishnamurti a actionat ca o ,,oglinda sincera” pentru el, de-a lungul anilor, ghidandu-l cu blandete spre o schimbare a perceptiei, de-a lungul calatoriei sale interioare.
    Krishnamurti a fost considerat de multi a fi un echivalent modern al lui Buddha. El a afirmat adesea ca scopul educatiei este acela de a aduce libertate, iubire, ,,inflorirea bunatatii” si transformarea completa a societatii.
    Mark Lee a oferit o viziune asupra a ceea ce inseamna sa lucrezi aproape si sa fii impreuna cu o astfel de fiinta umana, cum provoaca pe cineva la fiecare pas si cum face pe cineva sa se intrebe neincetat.

  • (0)

    Ho’Oponopono (metoda vindecării hawaiieni pentru a-ți elibera memoriile spirituale)

    41,50 lei

    Autor(i):  Laurence Luye-Tanet

    Nr. pagini: 144 pagini

    Anul apariţiei: 2023

    Editura:  Prestige

     Termenul Ho’oponopono inseamna a corecta o greseala. Metoda se bazeaza pe faptul ca, potrivit vechilor hawaiieni, problemele (sau greselile) provin din ganduri poluate de memoriile dureroase ale trecutului, care provoaca tulburari si dezechilibre. Practicarea Ho’oponopono ajuta la eliberarea energiei blocate, ca si cum s-ar desface, rand pe rand, tot atatea noduri de pe o franghie.
    Tehnica a ajuns pana la noi datorita lui Ihaleakala Hew Len, care a studiat-o timp de zece ani. Munca sa remarcabila la Spitalul de Stat din Hawaii a contribuit la popularizarea acestei metode.

    Ho’oponopono se bazeaza pe cinci puncte:

    •  o hotarare intrapersonala;
    •  o actiune la nivelul Sinelui;
    •  practica individuala, fara a fi nevoie de participarea altor persoane interesate in cauza;
    •  pocainta de Sine,
    •  iertarea de Sine.

    Este o metoda de rezolvare a problemelor al carei proces energetic se petrece inauntrul nostru si ale carei schimbari se vor manifesta in afara si in jurul nostru.
    LAURENCE LUYE-TANET ne ofera o abordare foarte didactica a Ho’oponopono, pas cu pas, conform unui protocol de lucru foarte precis, pentru o eficienta rapida si optima.

    LAURENCE LUYE-TANET este terapeuta minte-corp, cu formare in psihologia abisala jungiana si in psihologia energetica, profesoara de yoga energetica, formatoare in sectorul medico-social. A fost conferentiar in cadrul Dufra de la Universitatea din Tours. Lucreaza in cabinete private, in institutii si ofera servicii de asistenta profesionala.

  • (0)

    Șapte zile despre chakre

    51,90 lei

    Autor(i):  Shai Tubali

    Nr. pagini: 243 pagini

    Anul apariţiei: 2022

    Editura:  Prestige

    Veniti alaturi de Shai Tubali intr-o calatorie ampla si multicolora, pe taramul intelepciunii chakrelor. El va impartaseste meditatii, afirmatii, exercitii, exemple de jurnal si vizualizari, toate acestea fiind menite sa va trezeasca pe deplin trupul si min-tea. Explorati chakrele individual, precum si in operarea lor sinergica. Descoperiti care este tipul vostru de personalitate asociata cu chakrele si care sunt practicile de putere ale fiecarei zile. Aceasta carte iluminatoare va invata cum sa va vindecati singuri si cum sa acordati in fiecare saptamana o atentie sporita domeniilor de viata neglijate, calauzindu-va spre o viata implinita si sacra.

  • (0)

    Geometria sacră și simbolismul spiritual (planul pentru creație)

    68,90 lei

    Autor(i):  Donald B. Carroll

    Nr. pagini: 360 pagini

    Anul apariţiei: 2023

    Editura:  Prestige

     ,,Stiinta fara religie e incompleta, religia fara stiinta e oarba.”
    — Albert Einstein
    La un moment dat in viata noastra, ne intrebam care este scopul nostru? Care este sensul vietii? De ce existam? Cautarea acestui sens de catre omenire a constituit un impuls pentru stiinta si reli!gie. In timp ce religia adopta credinta intr-o constiinta atotcuprinzatoare, infinit mai mare, stiinta incearca sa desluseasca misterele creatiei universului si a vietii prin intermediul unor date strict observabile si repetabile. Ce se intampla daca ambele au dreptate?
    Exista dovezi ca ,,cunoasterea” spiritualitatii poate fi unificata cu observatiile stiintei prin doua simboluri geometrice formate din triunghi si arc si aspectele acestora. Autorul Carroll arata cum, de-a lungul mileniilor, religiile au intuit importanta acestor forme si au incorporat simbolismul lor in credintele lor, in timp ce aceleasi forme au fost gasite de stiinta moderna ca fiind esenta vietii si a cosmosului. Aceasta geometrie comuna nu este o simpla coincidenta. In studiul simbolismului nostru colectiv prin ochii atat ai stiintei, cat si ai spiritualitatii, ne aflam in relatie cu intregul si partile noastre respective pe care trebuie sa le jucam in acest univers uimitor al vietii.
    Unificarea spiritului cu stiinta prin intermediul geometriei si al simbolismului Caroll se bazeaza pe importanta formei si a simbolului de-a lungul istoriei, religiei si stiintei, incepand cu Moise si culminand cu Era Varsatorului. El analizeaza simbolismul Tetradei lui Pitagora, piramidele din Egipt, Steaua lui David, teoria fractalilor si a haosului, ADN-ul uman si multe altele.
    Studiind simbolismul colectiv atat prin prisma stiintei, cat si a spiritualitatii, ne situam in raport cu intregul si cu partile noastre corespunzatoare pentru a actiona in acest univers al vietii care inspira veneratie.