-
Omilii la Cartea Profetului Ieremia, volumul I
37,00 leiAUTOR: Origen
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 154
EDITURA: Eikon
Marele scriitor alexandrin s-a născut în anul 185. Pe vremea episcopului Demetrie, episcopul cetății Alexandriei Egiptului, pe când avea 17 ani, intra în didascaleul cetății. În toată activitatea lui didactică, studiul filosofilor antici a jucat un rol important. Origen a fost un scriitor desăvârșit și datorită acestui lucru mulți dintre episcopi l-au cinstit și de multe ori l-au chemat în bisericile lor să țină predici, chiar dacă era laic. În anul 231, Origen este hirotonit preot de către Teoctist al Cezareei Palestinei și acest lucru duce la intrarea în conflict cu episcopul Demetrie și părăsirea Alexandriei. Anul 254 îl găsește epuizat și bolnav și pe când se afla în orașul Tyr din Fenicia, sufletul său se desparte de trup și astfel la vârsta de 69 de ani este înmormântat în catedrala din această cetate. După cum însuși spunea – fiecare suflet are trupul pe care-l merită. Opera lui Origen este fără sfârșit. De la 770 de opere menționate de Ieronim în lucrarea Epistola XXXIII, către Paula, Epifanie numără nu mai puțin de 6000 de lucrări și lista lor se pierde în negura secolelor. Origen este pionierul și fondatorul științei biblice și primul mare exeget biblic, folosind în exces exegeza alegorică. Particularitatea lui este întâlnită și în Omiliile la Cartea Profetului Ieremia, atunci când folosește mai multe ipoteze, dar nu le impune și celorlalți. S-a supus tot timpul învățămintelor Bisericii și după cum spunea T.M. Popescu: „Dacă însă Origen nu era eretic în viață, el devine eretic după moarte și de aceea așa cum nu putuse fi condamnat în viață ca eretic, pentru că nu era, așa a putut fi condamnat după moarte, pentru că devenise.” Nu există în Biserică niciun gânditor care să fi rămas atât de nevăzut-omniprezent în ea ca Origen.
Cristian Tufan
-
Omilii la Cartea Profetului Ieremia, volumul II
37,00 leiAUTOR: Origen
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 164
EDITURA: Eikon
Dumnezeu este bun că dă cuvintele pentru a smulge. Dar ce trebuie smuls și dărâmat? Toată plantația rea din suflet, toată erezia, iată ce smulge și dărâmă cuvântul profetic. Mă rog Cerului să îmi dea un cuvânt care să smulgă semințele eretice și doctrina care curge din izvorul diavolului, pentru a distruge în sufletul care vine pentru prima dată la biserică plantația idolatrie. Să-mi poată fi date cuvintele acestea despre care este scris în Ieremia, când Dumnezeu îi vorbea profetului: iată, am pus cuvintele Mele în gura ta! Iată, te-am pus în ziua aceasta peste popoare și peste regate, ca să smulgi și să arunci la pământ, să pierzi și să dărâmi, să zidești și să sădești (Ier. 1, 9-10). Da, noi avem nevoie acum de cuvinte care să smulgă din rădăcini ideile potrivnice adevărului, în tot sufletul păgubit prin cuvintele lui Cels și prin gândurile asemenea acestora… Și pentru că nu trebuie să ne mărginim la a smulge și a arunca la pământ aceste rătăciri, ci, în locul a ceea ce este smuls, să sădim plantație câmpului lui Dumnezeu și, în locul a ceea ce este dărâmat, să zidim o clădire a lui Dumnezeu și un templu al slavei lui Dumnezeu; trebuie să-L rugăm pe Domnul, Autorul darurilor menționate de Ieremia, să ne dea și nouă cuvinte pentru a zidi clădirea lui Hristos, să sădim legea duhovnicească și cuvintele profetice care se referă la aceasta.
Cristian Tufan
-
Omul multiplicat
31,90 leiAutor: Hendrik van Loom
Nr. pagini: 208 pagini
An: 2024
Editura: Paul Editions
La început, totul a fost foarte simplu. Pământul era centrul universului, iar cerul o boltă mare, dintr-o frumoasă sticlă albastră. Seara, îngerii făceau nenumărate găuri în bolta cerului, şi iată… cerul se umplea de stele.
Odată, însă, s-a găsit un om de curaj, care a luat o lunetă de un pol, s-a urcat în vârful unui turn şi a cercetat îndelung şi foarte serios bolta cerească.
Din clipa aceea, s-au stricat apoi toate aceste socoteli.
-
Pilde pentru suflet
58,20 leiAutor(i): Părintele Pimen Vlad
Nr. pagini: 256 pagini
Anul apariţiei: 2025
Editura: Bookzone
„Mi-am dorit să așez în paginile acestei cărți o candelă care să vă lumineze, fie că sunteți în momente de bucurie, fie că treceți prin necazuri, și să vă arate la fiecare pas chipul iubitor al Mântuitorului și al Preasfintei Sale Maici.” – Părintele Pimen
În întunericul încercărilor, cuvintele blânde ale Părintelui Pimen devin lumină. Și pașii tăi găsesc din nou calea.
Când inima ta caută sens, pace și nădejde, pildele pline de har ale Părintelui Pimen îți sunt călăuză neobosită. El scrie cu modestia celui care înțelege zbuciumul lumii noastre, scrie din rugăciune, din iubire pentru om. Iar urmându-i cuvintele, înveți să te desprinzi de zgomotul lumii și să-ți ridici în inimă un Athos interior – un loc tainic de rugăciune, de liniște și de întâlnire cu Dumnezeu.
O spovedanie a unei inimi care îl urmează fără rezerve pe Hristos, această carte adună pilde despre Maica Domnului, mărturii ale credinței simple, dar neclintite, și cuvinte duhovnicești care îți strecoară în suflet dorul de cer și îți dau puterea să mergi mai departe pe drumul Mântuirii.
Cartea Părintelui Pimen îți va fi alături dacă:
· Treci printr-o perioadă grea marcată de pierderi, probleme de sănătate sau în căsnicie, depresie și simți nevoia unui sprijin sufletesc și a unei ancore în credință;
· Ai nevoie de un cuvânt plin de har care să-ți aline zbuciumul sufletesc și să te ajute să îți găsești sensul dincolo de încercările vieții;
· Vrei să te simți mai aproape tradițiile credinței ortodoxe și să te întorci la rădăcinile sufletului tău;
· Îți plac cărțile religioase scrise cu blândețe și claritate care te ajută să îți întărești credința;
· Îți dorești să-ți pregătești inima pentru a primi cum se cuvine Lumina Învierii.
O candelă aprinsă în întunericul îndoielii îți arată calea spre liniștea sufletului…
Poate ai trecut prin clipe în care ai fi vrut să știi cum să ierți, cum să te rogi ori cum să-ți păstrezi nădejdea. Cartea aceasta îți este un prieten în vremuri de cumpănă – unul care îți vorbește pe înțelesul tău, cu dragoste și înțelegere, și care te ajută să găsești, în mijlocul tumultului cotidian, legătura cu Dumnezeu.
Părintele Pimen Vlad împletește, cu înțelepciunea sa blândă, pilde și istorisiri cu folos, povețe venite din inimă, minuni trăite și auzite, cuvinte ale sfinților și întâmplări despre oameni simpli. Cuvintele sale pline de har despre smerenie și răbdare, despre fapte bune și iertare, despre dragoste și rugăciune te invită să guști din bucuria credinței.
Precum niște candele aprinse în întuneric, ele îți luminează calea către liniștea sufletească și îți amintesc că iubirea lui Dumnezeu este fără măsură.
Cartea Părintelui Pimen te va ajuta să:
· Regăsești pacea sufletului în mijlocul încercărilor vieții;
· Trăiești credința cu mai multă smerenie, răbdare și dragoste;
· Înțelegi că suferința nu este un capăt, ci o cale spre lumină;
· Îți întărești nădejdea în mila lui Dumnezeu, chiar și atunci când totul pare pierdut;
· Ai încredere în puterea rugăciunii de a-ți transforma viața.
-
Profetul
29,60 leiAutor(i): Kahlil Gibran
Nr. pagini: 144 pagini
Editura: For You
Magnifica și profunda lucrare Profetul a inspirat, încă de la apariție, generații întregi de gânditori și i-a ajutat pe mulți oameni porniți pe Cale. Numeroși autori publicați de Editura For You își declară deschis admirația și respectul pentru textul lui Kahlil Gibran, citând din vorbele Profetului și relatând cum lecturarea cărții sale le-a schimbat viața și modul de a gândi.
Ca urmare, Editura For You îți oferă această traducere, ce restituie litera și spiritul originare ale textului lui Gibran. De asemenea, te vei bucura în prezenta ediție și de cuvântul însoțitor al unui om de excepție, care a găsit sprijin și inspirație în Profetul: Teodora Enache, artistă complexă și gânditoare profundă, care a creat un întreg spectacol pe baza textului lui Kahlil Gibran.
Fie ca această carte să-ți fie și ție sprijin în Căutare, inspirație în Rugăciune și tovarăș în Călătorie!
-
Progresul în sus: Elemente de spiritualitate biblică
37,00 leiAUTOR: Dan Tomuleț
ANUL APARIȚIEI: 2023
PAGINI: 236
EDITURA: Eikon
„Biserica lui Hristos are însă nevoie de înțelepciunea de a nu-și mai confunda misiunea cu propaganda denominațională și de a pătrunde cu lumina evangheliei și cu brațele proprii în miezul adevăratelor probleme ale omului. Sarcina ei este aceea de a lucra pentru mântuirea lumii, nu pentru conservarea instituțiilor și a birocrațiilor sale, doar pentru că sunt ale sale. Birocratul religios trebuie să facă loc apostolului. Refacerea culturii va determina apoi refacerea educației, deoarece cultura este sângele care curge prin arterele sistemul de învățământ. La rândul ei, refacerea educației va determina refacerea moralei, iar refacerea moralei va însemna instituirea prieteniei sociale, adică salvarea de la pieire a civilizației și a omului civilizat.” Fragment
-
Puterea vindecătoare a credinței
47,50 leiAutor(i): Michele Cushatt
Nr. pagini: 320 pagini
Anul apariţiei: 2023
Editura: Bookzone
Există speranță indiferent de greutățile așternute în calea ta. Descoperă zece principii practice ale vindecării care te vor ajuta să îți consolidezi încrederea și optimismul în cele mai dureroase momente din viața ta. Urmărind povestea uluitoare de viață a lui Michele Cushatt, vei realiza că suferința are întotdeauna un sens și un sfârșit.
În bătaia furtunilor, doar credința te ține la suprafață.
Michele Cushatt și-a folosit dintotdeauna vocea pentru a aduce alinare celor aflați în dificultate. Din poziția de speaker motivațional, predicator și om de radio, cuvintele ei au fost ascultate de sute de mii de oameni din întreaga lume. Tocmai de aceea, diagnosticul de cancer la limbă a căzut ca un trăsnet asupra familiei sale. Dar nu pentru Michele, căci ea a înțeles încă de la început puterea vindecătoare a credinței și faptul că fiecare încercare a vieții este menită să ne testeze devotamentul.
Acestui diagnostic i s-a alăturat apoi un al doilea și un al treilea diagnostic de cancer, o adopție dificilă și un divorț, o pandemie și nenumărate greutăți, dar credința lui Michele a rezistat. Astăzi, după ce și-a pierdut cea mai mare parte a limbii, autoarea împărtășește lumii cele 10 practici spirituale care au ajutat-o își mențină speranța și să își reconstruiască viața, în ciuda tuturor obstacolelor. Dacă și tu te afli într-un punct în care tristețea, mâhnirea, nesiguranța sau rușinea îți afectează relația cu Dumnezeu, această carte este aici pentru a-ți dezvălui lumina de la capătul tunelului.
-
Raiurile și Iadurile minții. Volumul 3: Transformarea
68,71 leiAutor(i): Imre Vallyon
Nr. pagini: 560 pagini
Editura: For You
Realiniază-ți mintea la Realitate prin înțelegerea corectă a spiritualității!
Volumul 3 din Raiurile și Iadurile minții se concentrează pe Știința Meditației și Calea Spirituală în Era Vărsătorului, oferind o serie de metode practice și îndrumări inspiraționale prin care se poate ajunge în prezent la Conștiența Superioară.
Toate religiile au inclus, în trecut, multă rugăciune (discuția cu Dumnezeu sau către Dumnezeu) și multă gândire și speculație despre Dumnezeu. În spiritualitatea Noii Ere atenția este plasată pe experimentarea Sufletului și a lui Dumnezeu. Accentul se pune pe Uniunea Interioară, pe simțirea și perceperea în interior a ceea ce este Etern, Veșnic, pe atingerea Divină lăuntrică în rugăciune tăcută fără cuvinte și meditație unificatoare, precum și pe Viziunea Spirituală autentică a marelui Mister aflat în noi și în jurul nostru.
Pentru atingerea acestei stări trebuie să liniștim mintea și să încetăm vorbăria mentală. Acest lucru va fi ciudat și nou pentru mulți, dar Calea a fost așa întotdeauna și va fi la fel și în viitor.
Dedic această carte Sufletului aspirant al Omenirii de pe întregul Pământ. Suntem o singură Planetă, o singură Omenire, o singură Viață, un singur Dumnezeu, o singură Realitate.
-
Regăsirea ființei prin știință și credință
62,40 leiAutor(i): Părintele Constantin Necula, Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea
Nr. pagini: 320 pagini
Anul apariţiei: 2023
Editura: Bookzone
Putem vorbi despre știință fără credință sau despre credință fără știință? Poate știința să aducă vindecare dacă nu așezăm la rădăcina sa credința?
Părintele Necula și Profesorul Ciurea te invită să privești dincolo de idei preconcepute și să meditezi la rolul științei și al credinței în istoria lumii, dar și în viețile noastre de aici și de acum.
Deși pornesc de la perspective diferite, de la neurochirurgie și de la teologie, împreună, capitolele semnate de cei doi autori transmit până la urmă același mesaj:
Crede și cercetează!
O carte care te ajută să-ți regăsești sensul între știință și credință
Lumea modernă încearcă să ne convingă că știința și credința sunt incompatibile, însă această carte ne reamintește că știința și credința nu pot exista una fără cealaltă, fiind, de fapt, două abordări complementare ce au la bază aceeași dorință profund umană: dorința de a înțelege lumea și locul nostru în ea.
Părintele Necula și Profesorul Ciurea pornesc de la fundamentele teoretice ale specializărilor lor, teologia și neurochirurgia, pentru a arăta că oamenii sunt făcuți în egală măsură pentru cunoaștere și credință, pentru adevăr și iubire.
-
Revoluție și biserică
94,50 leiAUTOR: Pr. Dr. Emanuel Sebastian Suciu
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 660
EDITURA: Eikon
Celui ce ar dori să răspundă pe măsură provocării de a oferi o scurtă şi clară introducere în tematica abordată în teza de doctorat ce ne stă înainte trebuie să-i fi devenit încă de la începutul reflecţiei foarte clar că se găseşte dinaintea a două opţiuni: fie repetă cele deja scrise în această lucrare, fie încearcă să evalueze modul în care a fost tratată tema centrală, pentru că, strict vorbind, lucrarea de faţă atinge trei centre – unul aflat în istorie, altul în filosofie şi altul în teologie.
Atunci când am primit scrisoarea prin care eram rugat să scriu un cuvânt-înainte la această carte, am simţit clar şi puternic că autorul acestei teze de doctorat, Pr. Dr. Sebastian Suciu, din oraşul dunărean Ulm, Germania, nu-mi cerea o laudatio înveşmântată academic, ci o evaluare teologică din punct de vedere creştin ortodox a unei teme concretizate într-un centru cultural apusean-latin, astfel că nu trebuia să mă raportez verbatim la textul său, ci să încerc, în calitate de teolog creştin ortodox, să ofer o perspectivă sintetică asupra acestei dificile teme istorice. Întrucât în literatura de specialitate tema nu a fost tratată din punct de vedere creştin ortodox, cer ajutorul şi călăuzirea lui Dumnezeu înainte de a purcede la a aşterne în scris reflecţiile mele.
Arhidiacon Martin H. Lissmann
-
Ridică-ți vibrația
48,90 leiAutor(i): Kyle Gray
Nr. pagini: 288 pagini
Editura: For You
Totul este compus din energie, inclusiv tu!
Îți exprimi și manifești energia în tot ce creezi, experimentezi și atragi. Chiar acum, Universul te cheamă să-ți aliniezi viața la o frecvență energetică mai înaltă și ai ocazia în orice moment să-ți ridici vibrația. Lasă-l pe Kyle Gray să-ți fie ghid în această ascensiune!
Cartea Ridică-ți vibrația concentrează învățăturile lui Kyle în 77 de practici esențiale, împărtășind afirmații inspiratoare, înțelepciune canalizată și mesaje energetice pentru a te ajuta să-ți trezești conexiunea divină și să-ți activezi lumina. Vei descoperi cum:
- să ai încredere în dragostea și sprijinul Universului
- să-ți cureți câmpul energetic și să-ți protejezi vibrațiile
- să activezi fluxul de energie spirituală prin chakrele tale
- să cultivi o practică spirituală zilnică folosind instrumente simple
- să atragi experiențe pozitive în fiecare zi
A trăi cu vibrații înalte înseamnă să trăiești cu scop și cu iubire, să-ți recunoști potențialul și să-l direcționezi astfel încât să faci loc unui flux nesfârșit de miracole, îndrumări și sprijin în fiecare domeniu al vieții tale.
„Cel mai în vogă nume din spiritualitate!“
Revista Soul & Spirit
„Kyle Gray este unul dintre cei mai incredibil de talentați comunicatori cu îngerii! L-am văzut lucrând și este autentic, inteligent și profund plin de compasiune. Îl recomand cu căldură pe el și toate creațiile sale.“
Colette Baron-Reid
„Kyle reprezintă viitorul stării de bine spirituale; este deopotrivă profund și accesibil. Îmi dă încredere că suntem pe mâini bune pentru generațiile viitoare de căutători și practicanți spirituali.“
Michael James Wong
-
Ritualurile Șamanice și semnificațiile lor
68,90 leiAUTOR: Teodor-Emanuel Basica
ANUL APARIȚIEI: 2022
PAGINI: 556
EDITURA: Eikon
„Teza specifică propusă a pornit de la faptul incontestabil că fenomenul șamanic tradițional și contemporan reprezintă o ofertă deosebit de atractivă astăzi pentru un număr neașteptat de mare de oameni, un element decisiv al acestei atractivități fiind ritualurile specifice șamanice, care sunt prezentate în detaliu în cursul lucrării. Astfel, împreună cu lipsa unei poziții oficiale și a unei literaturi critice creștine asupra șamanismului, autorul și-a propus formularea unei atitudini și poziții creștine față de acestea, evaluând critic șamanismul și punctele de atracție ale acestuia, respectiv promisiunea vindecării și a comunicării aparent nemijlocite cu Dumnezeu. Aceste promisiuni sunt subliniate în cursul întregii lucrări, atât prin descrierea lor în conformitate cu viziunea șamanică, cât mai ales din perspectivă creștină, subliniind și incompatibilitatea între aceste două perspective.” Adrian Lemeni











