• Out Of Stock
    (0)

    Experiența Harului în teologia Sfântului Simeon Noul Teolog

    AUTOR: Alexandru I. Roșu

    ANUL APARIȚIEI: 2023

    PAGINI: 606

    EDITURA: Eikon

    „Cunoașterea lui Dumnezeu dăruită omului este limitată. Cu toate că poate face experiența lui Dumnezeu, omul nu poate prinde decât numai o picătură dintr-un ocean; în ființa Sa, Dumnezeu rămâne ne­cuprins. Pentru Sfântul Simeon cunoașterea lui Dumnezeu nu este însă o speculație abstractă, sterilă, un joc al minții. Cu recunoștința celui care a fost miluit și vindecat de rănile păcatelor, Simeon mărturisește că experiența – existențială, am zice noi – pe care a trăit-o e aceea a «oceanului iubirii de oameni» a lui Dumnezeu.” fragment

    75,00 lei
  • (0)

    Fiți libere, acum și aici! Deveniți feministe!

    Autor(i):  Paul Roland

    Nr. pagini: 296 pagini

    Anul apariţiei: 2023

    Editura:  Prestige

     * Gravida in patru luni, Vera Wohlauf, sotie de ofiter SS activ, avea placerea sadica de a prinde victime, bune de trimis la Treblinka.
    * Aidoma creaturilor din basmele Fratilor Grimm, membrele organizatiilor naziste de ,,asistenta sociala” scormoneau orasele si satele poloneze si slovene, momindu-i afara din ascunzatori, cu paine si cu dulciuri, pe copiii blonzi. Acestia erau apoi rapiti si crescuti, ca germani, de familiile ,,ariene”, care le spuneau ca parintii lor au murit.
    * Pilotul de incercare Hanna Reitsch a pornit intr-o misiune sinucigasa, ca sa-l salveze pe Hitler din buncarul lui.
    * Nici macar Hitler nu s-a putut impotrivi farmecelor Printesei Stephanie, vampa irezistibila, agent nazist si fumatoare de trabucuri, pe care le aprindea cu chibrituri de tocul pantofului.
    Nazistii nu aveau vreo indoiala in privinta locului femeii in cel de-al Treilea Reich. Hermann Goering le indemna pe toate sa puna mana pe ,,o oala, un faras, o perie si un barbat”. Multe s-au bucurat ca niste copii de venirea lui Hitler la putere, crezand ca dictatura va transforma Germania in stapana Europei. Insa, pe masura ce razboiul inainta, credinta lor oarba in Hitler secatuia.

    Se spune ca puterea este cel mai strasnic afrodiziac. Cand a pus mana pe ea in Germania, Hitler nu ducea lipsa de admiratoare. Femeile ii trimiteau zilnic prin posta ciorapi, batiste de matase, prajituri facute in casa si cereri in casatorie.
    In decembrie 1930, Elsa Walter, o celibatara din Karlsruhe, i-a trimis un manuscris de 80 de pagini, inti!tulat ,,Femeia germana”, in care descria motivele pentru care intrase in Partidul Nazist cu o luna in urma si care, credea ea, erau impartasite de multe femei.
    Dar cat de mult il sprijineau femeile pe Hitler?

    Paul Roland a scris peste 30 de carti, dintre care: Bantuiri, Nazistii si supranaturalul, Femeile naziste, Scormonind inexplicabilul, In mintile criminalilor, Marea carte a fantomelor si Crimele lui Jack Spintecatorul. Este corespondent independent si scrie cronici de film pentru o serie de publicatii britanice, colaborand indeosebi cu Mail on Sunday, Kerrang! si Total Film.

    45,00 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Geometria sacră

    Autor(i): Richard Heath

    Nr. pagini: 288 pagini

    Editura: For You

    Examinând știința angelică a numerelor, manifestată prima dată pe Pământ în Epoca de Piatră, Richard Heath dezvăluie în Geometria sacră cum dezvoltarea conștienței umane nu a fost întâmplătoare: îngerii au ajutat la crearea Pământului, apoi i-au sprijinit pe oameni să evolueze pentru a face ca planeta să devină conștientă de sine.

    Richard Heath decodifică știința angelică ascunsă într-o gamă largă de monumente și situri, printre care Carnac (în Bretania), Marea Piramidă (Egipt), Teotihuacán (Mexic), Hagia Sofia (Istanbul) și Kaaba (Mecca). Analizând tehnicile folosite pentru proiectarea acestor monumente, autorul explică modul în care știința numerelor a dat naștere religiilor și practicilor spirituale antice. El explorează și importanța astronomiei lunare, mai întâi în definirea unei lumi potrivite vieții, apoi în oferirea unui subiect accesibil oamenilor pre-aritmetici, pentru care Luna a fost un însoțitor constant.

    48,00 lei
  • (0)

    Geometria sacră și simbolismul spiritual (planul pentru creație)

    Autor(i):  Donald B. Carroll

    Nr. pagini: 360 pagini

    Anul apariţiei: 2023

    Editura:  Prestige

     ,,Stiinta fara religie e incompleta, religia fara stiinta e oarba.”
    — Albert Einstein
    La un moment dat in viata noastra, ne intrebam care este scopul nostru? Care este sensul vietii? De ce existam? Cautarea acestui sens de catre omenire a constituit un impuls pentru stiinta si reli!gie. In timp ce religia adopta credinta intr-o constiinta atotcuprinzatoare, infinit mai mare, stiinta incearca sa desluseasca misterele creatiei universului si a vietii prin intermediul unor date strict observabile si repetabile. Ce se intampla daca ambele au dreptate?
    Exista dovezi ca ,,cunoasterea” spiritualitatii poate fi unificata cu observatiile stiintei prin doua simboluri geometrice formate din triunghi si arc si aspectele acestora. Autorul Carroll arata cum, de-a lungul mileniilor, religiile au intuit importanta acestor forme si au incorporat simbolismul lor in credintele lor, in timp ce aceleasi forme au fost gasite de stiinta moderna ca fiind esenta vietii si a cosmosului. Aceasta geometrie comuna nu este o simpla coincidenta. In studiul simbolismului nostru colectiv prin ochii atat ai stiintei, cat si ai spiritualitatii, ne aflam in relatie cu intregul si partile noastre respective pe care trebuie sa le jucam in acest univers uimitor al vietii.
    Unificarea spiritului cu stiinta prin intermediul geometriei si al simbolismului Caroll se bazeaza pe importanta formei si a simbolului de-a lungul istoriei, religiei si stiintei, incepand cu Moise si culminand cu Era Varsatorului. El analizeaza simbolismul Tetradei lui Pitagora, piramidele din Egipt, Steaua lui David, teoria fractalilor si a haosului, ADN-ul uman si multe altele.
    Studiind simbolismul colectiv atat prin prisma stiintei, cat si a spiritualitatii, ne situam in raport cu intregul si cu partile noastre corespunzatoare pentru a actiona in acest univers al vietii care inspira veneratie.

    65,00 lei
  • (0)

    Ghidul suprem Yin Yang

    Autor(i): Antony Cummins

    Nr. pagini: 360 pagini

    Anul apariţiei: 2024

    Editura:  Prestige

    O explorare ilustrata a conceptelor chinezesti complementare

    CE ESTE YIN YANG? SI CUM PUTEM LUCRA CU EL PENTRU A NE IMBUNATATI VIETILE?

    Toata lumea a auzit de yin yang si de simbolul lui celebru (taiji), care este utilizat in toata lumea. Insa mai putin stiut este faptul ca, in spatele acestui simbol, se afla o filozofie puternica si complexa privind echilibrul si armonia din natura si ca alinierea cu yin yang ne va face vietile bogate si pline cu experiente pozitive.

    Yin yang este de baza pentru gandirea chinezeasca si esential pentru a intelege daca esti interesat de orice fel de practica chinezeasca, fie ea medicina traditionala, taoism sau feng shui. Este un concept important pentru fiecare dintre noi, care ne invata cum sa ajungem la armonie si sa ne aliniem vietile cu fluxul naturii si cu lumea intreaga.

    75,00 lei
  • (0)

    Ghidul Vrăjilor. Pentru manifestarea schimbării, a bunăstării și a minunilor

    Autor(i): Phyllis Curott

    Nr. pagini: 288 pagini

    Anul apariţiei: 2025

    Editura:  Prestige

    Vraji pentru a-ti umple viata de magie si a reinvia magia lumii

    Daca te-ai intrebat vreodata daca vrajile pot avea puterea de-a-ti transforma viata sau daca simti nevoia sa-ti dezvolti abilitatile si sa aprofundezi spiritualitatea practicii tale, atunci acest ghid este solutia ideala pentru a-ti umple viata cu magia care face totul posibil.
    Alese cu grija din Grimoarele personale ale renumitei Preotese Wiccan Phyllis Curott si dintr-o viata plina de iubire divina, menite sa-ti umple viata de magie, vrajile din acest ghid te vor ajuta sa atragi iubirea si abundenta, sa-ti cultivi grija de sine si linistea interioara, sa te eliberezi de povara trecutului, sa invoci forta si puterea scopului tau si sa-ti deschizi spiritul catre Puterea Magica a Mamei Pamant si splendoarea vietii.Rosteste aceste vraji si vei aduce la viata cea mai importanta magie dintre toate, deoarece ele te vor transforma si iti vor da puterea de a schimba lumea.

    Phyllis Curott este una dintre primele Vrajitoare publice din America, un avocat al drepturilor Vrajitoarelor, cea mai publicata si mai bine vanduta autoare Wiccan din lume si castigatoarea a numeroase distinctii, inclusiv admiterea in Colegiul Clerical Martin Luther King Jr.

    55,00 lei
  • (0)

    Greșeli din alte vieți + Cercetări în domeniul Metapsihic și Spiritist (2 titluri)

    Autor(i): Scarlat Demetrescu

    Nr. pagini: 96 pagini

    Anul apariţiei: 2024

    Editura:  Prestige

    Frati si surori,
    Pamantul acesta pe care traim noi astazi se poate compara cu o vasta scoala a vietei, cu diferite grade de invatamant.
    Spiritul nostru se coboara din patria spiritelor, care este golul acesta nesfarsit dintre planete, dintre stele, si vine pe pamant, ori pe alt glob fizic, la fel ca si pamantul nostru, si se imbraca cu un corp de carne pe care i-l procura o mama, o pamanteana.
    Pe acest corp, spiritul il fasoneaza, mai apoi, il desvolta si cand a devenit complet, atunci incepe cu el sa observe fenomenele naturei, sa invete a se conduce in viata, cu rabdare, cu atentie si credinta.

    20,00 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Ho oponopono

    Autor(i): Nathalie Bodin

    Nr. pagini: 144 pagini

    Editura: For You

    Inițial, Ho’oponopono se folosea pentru rezolvarea conflictelor apărute în cadrul unui trib. Șamanul și membrii tribului se adunau pentru a aduce la lumină sursa problemei. Faptul că formulau problema în propriile cuvinte le permitea oamenilor să înțeleagă că cealaltă persoană are o viziune diferită asupra evenimentului. Astfel se ajungea la iertare, conform unui protocol străvechi ce și-a dovedit mereu eficiența

    Astăzi, ritualul s-a simplificat și le este accesibil tuturor prin formulele „Îmi pare rău, iartă-mă, mulțumesc, te iubesc“, folosite imediat ce întâlnim o situație conflictuală. 

    Numai că uneori e dificil să intri în această energie a iertării și a reconcilierii, mai ales când emoțiile sunt foarte puternice. Așa că Nathalie Bodin s-a întors la tehnica originară și a elaborat o metodă modernă de „punere în cuvinte“ a emoțiilor. 

    În cartea de față vei afla formulele potrivite pentru principalele conflicte pe care le poți vindeca prin Ho’oponopono. Cele 30 de formule înțelepte inspirate de Ho’oponopono te invită să intri într-o lume a păcii și a liniștii sufletești.

    25,00 lei
  • (0)

    Ho’Oponopono (metoda vindecării hawaiieni pentru a-ți elibera memoriile spirituale)

    Autor(i):  Laurence Luye-Tanet

    Nr. pagini: 144 pagini

    Anul apariţiei: 2023

    Editura:  Prestige

     Termenul Ho’oponopono inseamna a corecta o greseala. Metoda se bazeaza pe faptul ca, potrivit vechilor hawaiieni, problemele (sau greselile) provin din ganduri poluate de memoriile dureroase ale trecutului, care provoaca tulburari si dezechilibre. Practicarea Ho’oponopono ajuta la eliberarea energiei blocate, ca si cum s-ar desface, rand pe rand, tot atatea noduri de pe o franghie.
    Tehnica a ajuns pana la noi datorita lui Ihaleakala Hew Len, care a studiat-o timp de zece ani. Munca sa remarcabila la Spitalul de Stat din Hawaii a contribuit la popularizarea acestei metode.

    Ho’oponopono se bazeaza pe cinci puncte:

    •  o hotarare intrapersonala;
    •  o actiune la nivelul Sinelui;
    •  practica individuala, fara a fi nevoie de participarea altor persoane interesate in cauza;
    •  pocainta de Sine,
    •  iertarea de Sine.

    Este o metoda de rezolvare a problemelor al carei proces energetic se petrece inauntrul nostru si ale carei schimbari se vor manifesta in afara si in jurul nostru.
    LAURENCE LUYE-TANET ne ofera o abordare foarte didactica a Ho’oponopono, pas cu pas, conform unui protocol de lucru foarte precis, pentru o eficienta rapida si optima.

    LAURENCE LUYE-TANET este terapeuta minte-corp, cu formare in psihologia abisala jungiana si in psihologia energetica, profesoara de yoga energetica, formatoare in sectorul medico-social. A fost conferentiar in cadrul Dufra de la Universitatea din Tours. Lucreaza in cabinete private, in institutii si ofera servicii de asistenta profesionala.

    39,00 lei
  • (0)

    Iisus și esenienii. Călătoriile lui Iisus și ale Mariei

    Autor(i): Dolores Cannon

    Nr. pagini: 416 pagini

    Anul apariţiei: 2024

    Editura:  Prestige

    Noi perspective privind viata lui Iisus si Manuscrisele de la Marea Moarta

    Versiunea autorizata a originilor crestinismului si a continutului invataturilor lui Iisus este rezultatul disputelor politice din perioada de inceput a Bisericii. Descoperirea Manuscriselor de la Marea Moarta, pastrate in secret cu grija, a deschis Cutia Pandorei si a aratat cat de multa dogma si cenzura exista in cadrul Bisericii. Iisus si Esenienii ofera o relatare detaliata despre Iisus ca persoana, despre actiunile sale asa cum au fost ele si despre realitatile zilnice din Israelul din acea vreme.

    Comunitatea eseniana din Qumran a pastrat legatura dintre invataturile lui Iisus si traditiile anterioare, cu o coloratura gnostica internationala. Aceasta carte ofera o descriere completa a naturii si scopului comunitatii eseniene si aduce informatii noi despre nasterea si evolutia lui Iisus si despre Ioan Botezatorul. De asemenea, ofera versiunea eseniana a povestirilor-cheie din Vechiul Testament referitoare la Moise, Ezechiel, Daniel si alte personaje biblice, precum si noi perspective uimitoare asupra istoriei antice.
    Acest document extraordinar reprezinta o forma noua de cercetare istorica si corecteaza multe interpretari gresite, aducand raspuns la multe intrebari. Cartea ia forma unor dialoguri directe intre o cercetatoare moderna si un membru al comunitatii eseniene din Qumran care a trait pe vremea lui Hristos, prin intermediul unei persoane care a accesat amintirile din acele vremuri indepartate, printr-o regresie intr-o viata anterioara. Aceste informatii sunt sincere si reale, chiar si in ceea ce priveste mustele de la Marea Moarta.

    60,00 lei
  • (0)

    În compania înțelepților

    Autor(i): Eric Edelmann

    Nr. pagini: 208 pagini

    Anul apariţiei: 2024

    Editura:  Prestige

    Urmand firul capricios al unor povesti captivante si anecdote extraordinare, aceasta carte prezinta 28 de mari figuri ale intelepciunii contemporane. Sunt evocati, printre altii : Chandra Swami, Gurdjieff, Hakuin, Swami Prajnanpad, Dalai Lama, al XVI-lea si al XVII-lea Karmapa, Ma Anandamayi, Mataji Krish-nabai… si, bineinteles, Ramana Maharshi.
    ,,Prin aducerea laolalta a acestor povesti si anecdote, am vrut sa va impartasesc nu doar intelepciunea, ci si compasiunea, libertatea sau umorul acelora care ar putea fi numiti ,,fiinte de lumina”. Povestile traite, pe care le veti descoperi intorcand pagina dupa pagina, merg mana in mana cu istorioarele de care se foloseau, uneori, maestrii pentru a transmite o invatatura si a da o lectie de viata. Este, dincolo de toate, o modalitate de a accede in proximitatea lor si de a profita de atmosfera atat de speciala care ii inconjoara.”– Eric Edelmann

    45,00 lei
  • (0)

    În lume, dar nu parte din ea

    Autor(i): David R. Hawkins

    Nr. pagini: 112 pagini

    Anul apariţiei: 2024

    Editura:  Prestige

    Transformarea experientei cotidiene intr-un drum spiritual

    Profesorul spiritual Dr. David R. Hawkins ofera cititorilor sfaturi practice pentru a ajunge la stari avansate de constiinta in viata lor de zi cu zi, astfel incat sa se poata bucura de a fi in lume, dar nu parte din ea.

    Se pare ca, cu cat lumea avanseaza mai mult, cu atat devine mai greu sa duci o viata centrata pe iubire, har si compasiune. Adica pana acum…

    In aceasta carte, bazata pe popularul program audio cu acelasi nume, Dr. Hawkins impartaseste intuitiile sale atemporale despre motivul pentru care anumite experiente spirituale ofera doar iluminare temporara. In acest proces, el explica cum sa transformi activitatile normale in practica ta spirituala.

     

    Cititorii vor invata:

    • Cum sa contribui la cresterea constiintei lumii

    • De ce a fi responsabil pentru alegeri si actiuni este esential pentru evolutia spirituala a cuiva

    • Cum sa te asiguri ca iti asumi responsabilitatea pentru viata si alegerile tale

    • Ce sa imbratisam si ce sa eviti in lumea noastra avansata din punct de vedere tehnologic

    • Cum sa eviti sa fii prea stresat de schimbare

    • Si mult mai mult

     

    Acest program extraordinar surprinde stralucirea uimitoare a Dr. Hawkins, umorul molipsitor si intelegerea profunda a mersului pe calea trezita ca cetatean al lumii.

    35,00 lei