-
Valori Perene În Educație
47,90 leiPersonalități ale vieții științifice, artistice și spirituale în dialog cu Matei Georgescu
An apariție: 2016
Nr. pagini: 340
Editura: Mass Media România de Mâine
Cartea de față împlinește pentada volumelor dedicate educației în spectrul esenței și al efortului de a susține o perspectivă implicită și aplicată.
De la părinții psihologiei „științifice”, la părintele curentului comportamentalist, care sublinia că nimeni nu a putut atinge sufletul sau nu l-a putut examina într-o eprubetă, până la reprezentanți iluștri ai neuroștiințelor contemporane, observăm o concentrare a eforturilor pentru menținerea sufletului în afara zonei de interes pentru psihologie. A devenit deja o manifestare a „corectitudinii politice” în psihologie să nu se vorbească despre suflet.
Cu atât mai mult mă bucură faptul că universitatea mea, prin efortul unor profesori remarcabili, ca profesorul Matei Georgescu, cu sprijinul acordat de numeroase personalități remarcabile, menține vie flacăra spiritualității, fără de care România nu va putea învinge lupta cu corupția, cu lăcomia imensă a conducătorilor, cu indiferența și lipsa de solidaritate a celor conduși.
(Prof. univ. dr. Petru Lisievici)
-
Dificultați ale limbii și literaturii romane la examenul de Evaluare Naționala a absolvenților de clasa a VIII-a
36,90 leiAutor(i): Paul Magheru
Nr. pagini: 160 pagini
Anul apariţiei: 2023
Editura: EVRIKA PUBLISHING
Prezenta carte este o incercare de recuperare a unor cunoștințe mai dificile de limba și literatura romana, pe care elevii din invațamantul gimnazial, din diferite motive, le insușesc mai greu, deși ele sunt prevazute in programele și manualele școlare… Pornind de la scopul propus, lucrarea se structureaza in zece capitole complementare de dificultați in lexicologie, stilistica, compoziție literara, versificație și stil, naratologie, teoria moderna a genurilor și curentelor literare, etimologiile in terminologia științifica, dificultați gramaticale, fonetice, morfologice, sintactice, un model de test pentru examenul de evaluare naționala.
Este o carte menita sa-i ajute pe tineri sa aiba o nota cat mai buna la Evaluarea naționala și, datorita notei obținute, sa-și poata continua studiile la unul dintre liceele preferate.
-
Lirica lui Lucian Blaga sau despre mersul gândirii producătoare
42,50 leiAutor(i): Elena Roată
Nr. pagini: 304 pagini
Editura: Eikon
„Elena Roată găsește că e cazul să limpezească, sub raport teoretic într-un întreg capitol, problematica ridicată de abordarea poietică a operei lui Blaga, abordare care nu poate minimaliza rolul cititorului, adică felul cum se construiește și cum trăiește în mintea destinatarului imaginea operei.
Luând în considerare punctele de vedere ale celor mai avizați exegeți ai operei lui Blaga, autoarea schițează apoi etapele discursului liric și se străduiește să-l situeze pe poet în contextul său cultural și în mișcarea literară a vremii
-
Sensul vremii noastre. Jurnal de lectura. Vol. I (2020-2023)
82,50 leiAutor(i): Chirițescu Dorel Dumitru
Nr. pagini: 354 pagini
Anul apariţiei: 2023
Editura: Pro Universitaria
Sensul vremii noastre, Jurnal de lectura. Vol. I (2020-2023), este un jurnal care isi propune sa vorbeasca despre fapte si intamplari din jurul nostru. Este o dezbatere din punctul de vedere al specialistului interesat de acumularea si dezvoltarea sociala. Este vorba despre economie, politica si societate in general. Consemnarile au o intindere mai mare sau mai redusa in functie de importanta pe care autorul o acorda evenimentului respectiv. Evenimentele luate in dezbatere privesc societatea romaneasca, dar si lumea in ansamblul sau. Cartea este și un jurnal de lectura. Autorul ia in dezbatere sau pur si simplu doar atrage atentia asupra unor carti ale unor autori clasici sau contemporani care au ca subiect problematica cooperarii sociale. Este o lucrare antrenanta si placuta la citit, recomandata celor interesati de modul cum merge societatea umana si de determinismul complex care sta la baza evolutiei sale.



