-
Străini în timp
59,00 leiAutor(i): David Baldacci
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 488 file
Editura: Crisis Press
O poveste despre vindecare, speranță și prietenie
Charlie are paisprezece ani și e pus pe rele. Fură lucrurile de care are nevoie de la o zi la alta, așteptând să împlinească vârsta necesară ca să plece să lupte împotriva germanilor, la fel ca tatăl lui. Supraviețuind cu greu bombardamentelor, băiatul e conștient că poate muri oricând.
Molly are cincisprezece ani și tocmai s-a întors din provincie într-o Londra pe care nu o mai recunoaște. Mai rău, se confruntă cu o realitate devastatoare: niciunul dintre părinții ei nu se mai află în oraș.
Neavând îndrumători sau stabilitate, Charlie și Molly își găsesc un aliat neașteptat în Ignatius Oliver, un librar care își jelește soția moartă de curând.
Deși ajung ca treptat să descopere unul în celălalt spiritul familiei pe care a pierdut-o fiecare dintre ei, pericolele îi pasc la tot pasul: Charlie e ținut sub supraveghere, Molly e urmărită de când s-a întors, iar Ignatius are propriile sale secrete…
Pe măsură ce bombardamentul se întețește, cei trei învață că încrederea unul în celălalt ar putea fi singura opțiune de supraviețuire.
-
În interiorul cercului
54,00 leiAutor(i):
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 432 file
Editura: Crisis Press
Primul volum al seriei NOVA
Roman tradus în 19 țări
Un magnat al industriei oțelului este găsit mort pe un câmp de la periferia orașului Uppsala, în BMW-ul său incendiat. Autoritățile consideră că a fost un accident tragic.
Dar când mai are loc un „accident” – de astă dată un colet ucigaș livrat la sediul unei firme de publicitate –, inspectorul Eva Nyman începe să suspecteze că la mijloc e ceva mai mult decât hazardul.
Temerile îi sunt confirmate când primește o scrisoare bătută la mașină care nu doar că descrie cele două atentate, ci anticipează un altul, încă mai crunt, asociat ecoterorismului.
Nyman pune în mișcare echipa specială NOVA în încercarea de a descoperi cine se află în spatele crimelor. Indiciile o poartă pe un drum pe care ar fi preferat să-l uite pentru totdeauna.
Pentru că Eva recunoaște în scrisoare o frază des folosită de Lukas Frisell, fostul ei șef, care a dispărut de pe radar după ce încăpățânarea lui a făcut o victimă într-un caz de răpire pe care îl ancheta.
Un scandinoir de mare actualitate, scris de un maestru al genului.
-
Mănâncă, ucide, iubește
45,00 leiAutor(i):
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 320 file
Editura: Crisis Press
O prietenă bună te ajută să treci mai departe.
Cea mai bună prietenă te ajută să-i muți cadavrul.
Marina e o mamă divorțată și are trei copii preșcolari.
Lilah e o bibliotecară timidă și singuratică.
Opal e un guru al fitnessului, fără vreun ban în buzunar și aflată la menopauză.
Cele trei nu au absolut nimic în comun, cu excepția bărbatului fermecător și atrăgător care le-a mințit pe fiecare dintre ele. Acum, că el e legat într-un beci, e posibil ca femeile să-și fi găsit un subiect comun de discuție. Cât de departe sunt dispuse să meargă ca să se răzbune?
Pe măsură ce se apropie tot mai mult, în viața lor apar pe nepusă masă tot felul de probleme. Pot ele face abstracție de lucrurile care le despart ca să se salveze una pe cealaltă?
-
Ultima problemă
45,00 leiAutor(i):
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 312 file
Editura: Crisis Press
O crimă imposibilă. Un detectiv neașteptat.
Un duel al intelectului între autor și cititor.
Iunie 1960. O furtună obligă nouă persoane să rămână într-un mic hotel de pe idilica insulă Utakos, de lângă Corfu. Nimic nu prevestește evenimentele dramatice care stau să se petreacă.
Edith Mander, o turistă engleză discretă, este găsită moartă în pavilionul de pe plajă. Ceea ce pare un suicid oferă indicii imperceptibile pentru oricine, cu excepția lui Hopalong Basil, un actor trecut de glorie, celebru cândva pentru că l-a interpretat pe cel mai mare detectiv din toate timpurile.
Numai Basil, obișnuit prin film cu capacitățile de deducție ale lui Sherlock Holmes, poate descâlci acest mister clasic cu camera închisă. Pe o insulă de pe care nimeni nu poate pleca și unde nimeni nu poate ajunge, cu toții devin în mod inevitabil suspecți într-un roman de suspans unde ficțiunea se amestecă uluitor cu realitatea.
-
Epitaf pentru un spion
44,00 leiAutor(i): Eric Ambler
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 320 file
Editura: Crisis Press
Roman adaptat pentru film în 1944 și pentru televiziune în 1953 și 1963
Joseph Vadassy, refugiat maghiar, ajunge la Hotel de la Reserve la sfârșitul concediului, dornic să se bucure de câteva zile de relaxare înainte de întoarcerea la Paris. Însă în ajunul celui de-Al Doilea Război Mondial, la St. Gatien toată lumea e suspectă. Când filmul pe care îl lasă la developat dezvăluie fotografii ale unor sisteme de apărare navală, cadre pe care nu el le-a tras, Vadassy se pomenește ținta bănuielilor tuturor – ceea ce înseamnă că își poate lua adio de la odihna mult-visată.
-
Thriller – poeme cu suspans
35,00 leiAutor(i): George Arion
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 352 file
Editura: Crisis Press
Primul (și deocamdată singurul) volum de versuri de suspans din România
„Dincolo de tonul sec, expozitiv, de-o ingenuitate mimată și cu mult umor de obicei disimulat, Arion se joacă permanent cu elementele de compoziție ale textelor sale. Cu o mare fantezie permutațională, ticluiește simetrii și asimetrii, circularități, surprize de tot felul, inclusiv contra-așteptări. Recurge și la refrene sau reluări ciclice.
Se dedă la paradoxuri și la jocuri logice.
Dezvoltă subiecte pornind de la ciudățenii de situație sau de caracter, de la psihologii întortocheate, de la patologii comportamentale.
Colecționează toate crimele posibile și imposibile: premeditate și întâmplătoare, crude, cinice, oribile, demente, dar și sentimentale, pasionale, dar și rezultate din confuzii și alte încurcături, dar și motivate „estetic”.
Nu-și refuză nici infracțiunile mai mărunte, furturile, păcălelile, farsele, malentendu-urile.
[…]
Ingenioasă, cuceritoare carte!
Bogată, savuroasă, amuzantă, emoționantă.
Premieră mondială, performanță formidabilă a autorului de literatură «mystery & thriller» care reușește să scrie în toate genurile literare.”
-
Dincolo de geamandură
44,00 leiAutor(i): Andreea Camilleri
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 288 file
Editura: Crisis Press
Cea mai dură anchetă a comisarului Montalbano începe cu un cadavru descoperit întâmplător în mare. Îl găsește protagonistul însuși, în încercarea de a se limpezi după o noapte de gânduri negre. Faptele politice, anumite acțiuni represive ale poliției, precum și atitudinea față de imigranți îl fac să se simtă izolat, poate chiar depășit de vremuri, iar cadavrul anonim, menit parcă să rămână fără liniștea oferită de dreptate, îi întărește senzația de singurătate, dar și aceea că nu se mai regăsește în instituția în cadrul căreia lucrează.
Însă pentru Montalbano toate acestea reprezintă o provocare care îl face să renunțe la demisie și îl împinge pe riscantul drum al unei duble investigații atunci când mai este găsită o victimă, în aparență fără legătură evidentă cu prima.
Adevărul de la finalul investigației poate schimba definitiv pe oricine – chiar și pe unul cum e comisarul Montalbano.
-
Opt milioane de feluri de a muri
49,00 leiAutor(i): Lawrence Block
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 432 file
Editura: Crisis Press
Nimeni nu știe cât de jos te poți scufunda în New York mai bine decât Matt Scudder, fost polițist, actual detectiv particular – poate doar Kim, o prostituată care vrea să iasă din branșă.
Poate că tânăra nu a meritat viața pe care a dus-o, însă cu siguranță nu a meritat să moară.
Măcinat de vinovăție după ce nu a reușit să o protejeze, Scudder pornește pe urmele ucigașului. Însă în trecutul tinerei se ascund secrete chiar mai murdare decât clienții ei, iar în Orașul care nu doarme niciodată se poate muri în multe feluri – unele rapide, altele agonizant de lente.
-
Calendar 2026. România (12 file, cu spiră, de perete)
17,50 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 12 +1 file
Dimensiune: 310 mm x 425 mm
Editura: Crisis Press
-
Calendar 2026. Planeta Albastră (12 file, cu spiră, de perete)
17,50 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 12 +1 file
Dimensiune: 310 mm x 425 mm
Editura: Crisis Press
-
Calendar 2026. Trandafiri (6 file, cu spiră, de perete)
13,50 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 6 +1 file
Dimensiune: 310 mm x 425 mm
Editura: Crisis Press
-
Mini calendar capsat 2026. Icoane
7,01 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 12 +1 file
Dimensiune: 160 mm x 160 mm
Editura: Crisis Press
-
Mini calendar de birou 2026
4,50 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 13 file
Dimensiune: 80 mm x 130 mm
Editura: Crisis Press
-
Limba și literatura română pentru Bacalaureat 2026
55,00 leiAutor(i): Prof. Mariana Badea
Nr. pagini: 342 pagini
An aparitie: 2025
Editura: Pro Universitaria
„Limba și literatura româna pentru bacalaureat 2026”, semnata de prof. Mariana Badea, reprezinta o sinteza ampla și actualizata a întregii programe de examen. Volumul reunește, într-o structura clara și logica, toate perioadele, curentele și autorii canonici, prezentându-le prin eseuri explicate, analize literare și exemple aplicate, concepute astfel încât sa faciliteze înțelegerea și fixarea noțiunilor esențiale.
Integreaza, de asemenea, secțiuni dedicate comunicarii, stilurilor funcționale, tipurilor de texte și redactarii compunerilor, ajutând elevii sa își dezvolte gândirea critica și exprimarea clara. Prin rigoarea explicațiilor, coerența abordarii și pasiunea pentru limba româna, prof. Mariana Badea ofera un material de referința pentru pregatirea examenului de bacalaureat, conceput cu respect fața de text, elev și actul educațional. Cartea este structurata atât pentru proba orala, cât și pentru proba scrisa, cu exemple clare și teste asemanatoare celor de la examen. Eseurile respecta riguros BAREMUL DE CORECTARE de la proba scrisa și ideile sunt boldite în carte, pentru a atrage atenția asupra punctajului din barem.
-
Limba și literatura română. Evaluarea Națională. O abordare unică și inedită
52,80 leiAutor(i): Prof. Mariana Badea
Nr. pagini: 288 pagini
An aparitie: 2025
Editura: Pro Universitaria
„Limba și literatura româna. Evaluarea Naționala. O abordare unica și inedita”, semnata de prof. Mariana Badea, ofera o perspectiva completa și moderna asupra cerințelor examenului de Evaluare Naționala. Volumul reunește explicații clare, exemple de redactare și interpretari bine argumentate, care îi ajuta pe elevi sa înțeleaga mecanismele de construcție a textelor și sa își consolideze competențele de analiza și exprimare. Prin echilibrul dintre teorie și aplicabilitate, cartea îi familiarizeaza pe elevi cu tipurile de subiecte specifice examenului și îi sprijina în formarea unei gândiri logice, critice și ordonate.
Abordarea unica și inedita a lucrarii consta în modul complet diferit de tratare a testelor-model fața de orice alt volum similar: variantele sunt analizate pe cerințe, explicate și rezolvate individual, nu prin teste integrale. Aceasta structura permite înțelegerea profunda a fiecarui tip de exercițiu și dezvoltarea gândirii necesare pentru a raspunde corect în orice context.
Un capitol special reunește noțiunile teoretice esențiale, oferind elevilor reperele necesare pentru a aborda cu încredere orice cerința, completate de numeroase exemple clare și aplicate. În finalul volumului se regasesc modele de teste însoțite de rezolvarile complete ale tuturor cerințelor și variantelor – inclusiv compuneri, texte argumentative, caracterizari de personaje și rezumate.
Conceputa cu rigoare și pasiune pentru limba româna, aceasta carte reflecta preocuparea constanta a autoarei pentru calitatea actului educațional și pentru claritatea procesului de învațare.
-
Limba română. Exerciții de gramatică actualizată. Explicate și rezolvate
74,90 leiAutor(i): Prof. Mariana Badea
Nr. pagini: 456 pagini
An aparitie: 2025
Editura: Pro Universitaria
UNICA PE PIATA CARTII SCOLARE, cartea „EXERCITII DE GRAMATICA – Explicate si rezolvate” completeaza „GRAMATICA ACTUALIZATA” si are drept scop intelegerea, aplicarea si familiarizarea elevilor cu notiunile, termenii si functiile gramaticale, astfel incat sa poata raspunde cu usurinta cerintelor de la orele de curs si de la examene.
Exercitiile, rezolvate si explicate, aplica teoria cuprinsa in „GRAMATICA ACTUALIZATA”.
In finalul cartii, exista un bonus constand in 100 de TESTE RECAPITULATIVE, care au solutii lamuritoare, in conformitate cu Programa pentru ciclul preuniversitar.
-
Ghid pentru Evaluarea Națională la Limba și literatura română. 40 de teste
73,90 leiAutor(i): Gheorghița Badea, Oana Andreea Petre
Nr. pagini: 330 pagini
An aparitie: 2025
Editura: Pro Universitaria
Cartea „Ghid pentru Evaluarea Nationala la Limba si literatura romana 2026: 40 de teste dupa modelul M.E., sugestii de rezolvare, fise tehnice, modele de compuneri” am proiectat-o pentru pregatirea voastra suplimentara in vederea sustinerii examenului national la sfarsitul clasei a VIII-a si a obtinerii unor rezultate foarte bune.
Cunoscand realitatea din clasa de elevi, toate schimbarile ce vizeaza programa scolara, precum si structura subiectului de evaluare, ne-am propus sa va oferim un material necesar pentru:
– Dezvoltarea competentelor de receptare a diferitelor tipuri de texte si de redactare a unui text pe diverse teme;
– Utilizarea corecta, adecvata si eficienta a limbii in procesul comunicarii orale si scrise;
– Argumentarea punctelor de vedere pe marginea a doua texte diferite, avand in vedere posibilitatea unor interpretari multiple;
Ghidul este structurat in trei sectiuni:
- In prima sectiune sunt prezentate fise tehnice despre tipuri de texte si tipare textuale de structurare a ideilor;
- A doua sectiune ofera sugestii/modele de texte conform cerintelor subiectului al doilea;
- Sectiunea a treia cuprinde 40 de teste, in concordanta cu modelul de subiect elaborat si aprobat de catre Ministerul Educatiei. De asemenea, testele sunt insotite de sugestii si solutii de rezolvare.
Cele 40 de teste elaborate contin fragmente de texte literare atat din literatura romana, cat si din literatura universala. Se valorifica asocierea unor experiente proprii de viata si de lectura cu acelea provenind din alte culturi. Continuturile testelor sunt elaborate din perspectiva competentelor specifice disciplinei limba si literatura romana.
-
Dicționar de personaje literare pentru gimnaziu și liceu. 135 de caracterizări
84,50 leiAutor(i): Prof. Mariana Badea
Nr. pagini: 554 pagini
An aparitie: 2025
Editura: Pro Universitaria
„Dicționar de personaje literare pentru gimnaziu și liceu. 135 de caracterizari” semnat de prof. Mariana Badea este un volum amplu și atent organizat, dedicat studiului literaturii române și aprofundarii caracterizarii personajelor din operele incluse în programa școlara. Cartea reunește analize clare, echilibrate și bine argumentate, prin citate și modalitați de caracterizare, evidențiind trasaturile esențiale ale fiecarui personaj și rolul acestuia în construcția operei literare.
Prin rigoare, sensibilitate și profunzimea interpretarii, autoarea reda complexitatea universului epic și dramatic, oferind elevilor o perspectiva limpede asupra valorilor și mesajelor din literatura româna. Volumul se impune ca un reper valoros pentru elevi și profesori, conceput cu aceeași pasiune și finețe analitica ce definesc întreaga activitate a Marianei Badea.
„Sunt profesoara de cuvinte și bolnava de limba româna!” – Mariana Badea
-
Amintiri din copilărie
15,80 leiAutor(i): Ion Creangă
Nr. pagini: 120 pagini
An aparitie: 2025
Editura: Pro Universitaria
Amintiri din copilarie, de Ion Creanga, face parte din colectia de Bibliografie scolara recomandata, coordonata de prof. MARIANA BADEA. Utila pentru cunoasterea principalelor opere literare studiate la scoala, colectia se remarca printr-o atenta ingrijire a textului, astfel incat copiii carora li se adreseaza aceste titluri sa beneficieze de o experienta a lecturii folositoare, menita sa accentueze aplecarea spre literatura romana si scriitorii care au marcat diversele perioade si curente.
ION CREANGA (1837?-1889) s-a nascut la Humulesti, judetul Neamt, din „parinti romani”, copilaria petrecuta in satul natal fiind puternic inradacinata in sufletul scriitorului si constituind subiectul bildungsromanului Amintiri din copilarie. Aceasta opera apare in revista Convorbiri literare astfel: in 1881, ianuarie, partea I, in aprilie, partea a II-a), si in 1882, martie, partea a III-a, ultima parte fiind publicata postum, in 1892.
Romanul Amintiri din copilarie, considerat de critici capodopera lui Creanga, are ca tema evocarea vietii satului romanesc din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, si anume a satului Humulesti, cu oamenii sai, „gospodari tot unul si unul”, mediu social in care personajul Nica evolueaza de la copilarie la adolescenta. Intamplarile si evenimentele nu sunt relatate in ordine cronologica, ci sunt selectate fapte ce devin momente de referinta in conturarea eroului, a „copilariei copilului universal” (George Calinescu).
Textul este remarcabil prin utilizarea unui vocabular caracteristic, bogat in particularitati dialectale din zona Moldovei.
„Asa eram eu la varsta cea fericita, si asa cred ca au fost toti copiii, de cand e lumea asta si pamantul”. (Ion Creanga)
-
Codul Penal și Codul de Procedură Penală. Septembrie 2025. Ediție spiralată
89,90 leiAutor(i): Dan Lupașcu
Nr. pagini: 576 pagini
An aparitie: 2025
Editura: Universul Juridic
CODUL PENAL SI CODUL DE PROCEDURA PENALA SEPTEMBRIE 2025
(EDITIE SPIRALATA)
LEGISLATIE CONSOLIDATA SI INDEX
Include si:
LEGEA NR. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea EVAZIUNII FISCALE;
LEGEA NR. 26/2024 privind ORDINUL DE PROTECTIELucrarea Codul penal si Codul de procedura penala Septembrie 2025 (editie spiralata), tiparita pe hartie alba de calitate superioara si ingrijita de prof. univ. dr. Dan Lupascu, cuprinde si: corelatii cu reglementarile anterioare; dispozitii de aplicare; decizii ale Curtii Constitutionale; recursuri in interesul legii; hotarari prealabile; NUMEROASE DISPOZITII CONEXE si referinte legislative deosebit de utile.
Indexul plasat la finalul fiecarui Cod indica sediul materiei pentru diverse institutii de drept importante in domeniul penal, respectiv in domeniul procedurii penale, asigurand o cautare rapida a sintagmelor-cheie aferente.
Lucrarea include, in partea finala, si alte acte normative (integrale sau in extras) de larg interes: LEGEA NR. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea EVAZIUNII FISCALE; Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor masuri pentru punerea in aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 de punere in aplicare a unei forme de cooperare consolidata in ceea ce priveste instituirea Parchetului European (EPPO); Legea nr. 146/2021 privind monitorizarea electronica in cadrul unor proceduri judiciare si executional penale; O.G. nr. 9/2021 privind stabilirea unor masuri de facilitare a utilizarii informatiilor financiare si a analizelor financiare in scopul prevenirii, depistarii, investigarii sau urmaririi penale a anumitor infractiuni; Legea nr. 172/2022 pentru ratificarea Protocolului nr. 16 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale; Legea nr. 173/2022 pentru adoptarea unor masuri necesare punerii in aplicare a Protocolului nr. 16 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale; LEGEA NR. 26/2024 privind ORDINUL DE PROTECTIE.
Culegerea Codul penal si Codul de procedura penala Septembrie 2025 (editie spiralata) este destinata judecatorilor, procurorilor, politistilor si jandarmilor, avocatilor, altor categorii de practicieni, dar si teoreticienilor si studentilor (intregului mediu universitar) si chiar publicului larg.
-
Codul Penal și Codul de Procedură Penală. Septembrie 2025
58,90 leiAutor(i): Dan Lupașcu
Nr. pagini: 576 pagini
An aparitie: 2025
Editura: Universul Juridic
CODUL PENAL SI CODUL DE PROCEDURA PENALA: SEPTEMBRIE 2025
LEGISLATIE CONSOLIDATA SI INDEX
Include si:
LEGEA NR. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea EVAZIUNII FISCALE;
LEGEA NR. 26/2024 privind ORDINUL DE PROTECTIEEditia a 35-a (revizuita) a lucrarii, Codul penal si Codul de procedura penala: septembrie 2025, tiparita pe hartie alba de calitate superioara si ingrijita de prof. univ. dr. Dan Lupascu, cuprinde si: corelatii cu reglementarile anterioare; dispozitii de aplicare; decizii ale Curtii Constitutionale; recursuri in interesul legii; hotarari prealabile; NUMEROASE DISPOZITII CONEXE si referinte legislative deosebit de utile.
Indexul plasat la finalul fiecarui Cod indica sediul materiei pentru diverse institutii de drept importante in domeniul penal, respectiv in domeniul procedurii penale, asigurand o cautare rapida a sintagmelor-cheie aferente.
Lucrarea include, in partea finala, si alte acte normative (integrale sau in extras) de larg interes: LEGEA NR. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea EVAZIUNII FISCALE; Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor masuri pentru punerea in aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 de punere in aplicare a unei forme de cooperare consolidata in ceea ce priveste instituirea Parchetului European (EPPO); Legea nr. 146/2021 privind monitorizarea electronica in cadrul unor proceduri judiciare si executional penale; O.G. nr. 9/2021 privind stabilirea unor masuri de facilitare a utilizarii informatiilor financiare si a analizelor financiare in scopul prevenirii, depistarii, investigarii sau urmaririi penale a anumitor infractiuni; Legea nr. 172/2022 pentru ratificarea Protocolului nr. 16 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale; Legea nr. 173/2022 pentru adoptarea unor masuri necesare punerii in aplicare a Protocolului nr. 16 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale; LEGEA NR. 26/2024 privind ORDINUL DE PROTECTIE.
Culegerea Codul penal si Codul de procedura penala: septembrie 2025 este destinata judecatorilor, procurorilor, politistilor si jandarmilor, avocatilor, altor categorii de practicieni, dar si teoreticienilor si studentilor (intregului mediu universitar) si chiar publicului larg.
-
Engleza pentru fiecare
54,90 leiAutor(i): Raluca Matroș Dragomirescu
Nr. pagini: 128 pagini
An aparitie: 2025
Editura: Neverland
Cartea se adreseaza în principal celor care doresc sa avanseze în studierea limbii engleze. Din lecțiile care alcatuiesc aceasta lucrare veți învața simplu și eficient cum sa exprimați corect cerințe, preferințe și opinii despre mediul înconjurator, cum sa folosiți mijloacele de transport, cum sa comandați la restaurant sau sa faceți cumparaturi în limba engleza.
Structurata pentru a oferi noțiuni elementare de limba engleza, fiecare lecție cuprinde secțiuni de vocabular, gramatica, exerciții pentru consolidarea noțiunilor specifice fiecarei teme și rezolvarea acestora pentru autoverificare, dar și teste pentru autoevaluare.
Acest ghid este resursa de care aveți nevoie pentru a dobândi noțiunile de baza ale limbii engleze sau a le consolida, în ritmul propriu, chiar și în lipsa interacțiunii cu un instructor specializat, într-o sala de curs.
-
Arta pierdută a ascultării. Cum să-ți îmbunătățești relațiile învățând să-i asculți pe ceilalți
74,90 leiAutor(i): Michael P. Nichols, Martha B. Straus
Nr. pagini: 496 pagini
An aparitie: 2025
Editura: EVRIKA PUBLISHING
Într-o lume în care toți vor sa fie auziți, dar prea puțini știu sa asculte, relațiile devin adesea tensionate și superficiale. Psihoterapeuții Michael P. Nichols și Martha B. Straus ne arata cum putem sa redescoperim arta pierduta a ascultarii, o abilitate esențiala care ne poate transforma viața prin crearea de legaturi autentice.Scrisa într-un stil concis și accesibil, cartea îmbina povești de viața, cazuri concrete și exerciții practice cu reflecții utile desprinse din experiența clinica, astfel încât sa devii un ascultator mai atent și mai empatic.
Fie ca vrei sa-ți îmbunatațești relația de cuplu, sa reduci conflictele din familie sau sa comunici mai eficient cu prietenii sau colegii, Arta pierduta a ascultarii îți ofera instrumentele necesare pentru a construi relații mai armonioase, bazate pe încredere și înțelegere.
-
Calendar 2026 – Castele faimoase (12 file, cu spiră, de perete)
17,50 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 12 file
Dimensiune: 310 mm x 425 mm
Editura: Crisis Press
-
Calendar 2026 – Poduri celebre (12 file, cu spiră, de perete)
17,50 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 12 file
Dimensiune: 310 mm x 425 mm
Editura: Crisis Press
-
Calendar 2026 – Planeta animalelor (12 file, cu spiră, de perete)
17,50 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 12 file
Dimensiune: 310 mm x 425 mm
Editura: Crisis Press
-
Calendar 2026 – Frumusețile României (12 file, cu spiră, de perete)
17,50 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 12 file
Dimensiune: 310 mm x 425 mm
Editura: Crisis Press
-
Calendar 2026 – Aranjamente florale (12 file, cu spiră, de perete)
17,50 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 12 file
Dimensiune: 310 mm x 425 mm
Editura: Crisis Press
-
Calendar 2026 – Ocolul Pământului (12 file, cu spiră, de perete)
17,50 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 12 file
Dimensiune: 310 mm x 425 mm
Editura: Crisis Press
-
Calendar 2026 – Splendorile naturii (12 file, cu spiră, de perete)
17,50 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 12 file
Dimensiune: 310 mm x 425 mm
Editura: Crisis Press
-
Calendar 2026 – Artă religioasă (12 file, cu spiră, de perete)
17,50 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 12 file
Dimensiune: 310 mm x 425 mm
Editura: Crisis Press
-
Calendar 2026 – Wildlife (12 file, cu spiră, de perete)
17,50 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 12 file
Dimensiune: 310 mm x 425 mm
Editura: Crisis Press
-
Calendar 2026 – Flori (12 file, cu spiră, de perete)
17,50 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 12 file
Dimensiune: 310 mm x 425 mm
Editura: Crisis Press
-
Calendar 2026 – Cai (12 file, cu spiră, de perete)
17,50 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 12 file
Dimensiune: 310 mm x 425 mm
Editura: Crisis Press
-
Calendar 2026 – Câini (12 file, cu spiră, de perete)
17,50 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 12 file
Dimensiune: 310 mm x 425 mm
Editura: Crisis Press
-
Calendar 2026 – Pisici (12 file, cu spiră, de perete)
17,50 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 12 file
Dimensiune: 310 mm x 425 mm
Editura: Crisis Press



































