Editura de carte

Nr. pagini: 379 pagini

An: 2024

Editura: Paul Editions

Leurdeni, 5 septembrie 1929

         Din scrisoarea d-rului Angelescu, fost elev al lui Davila, d-nei Elena Perticari-Davila

Am cunoscut pe dr. Davila de o activitate extraordinară. Venea la Spitalul Militar unde era școala, fix la ora 6 dimineața. Primea raportul de tot ceea ce se petrecuse în spital în cursul celor 24 de ore în urmă, inspecta repede ce avea de inspectat și cu o privire ageră, pătrunzătoare, vedea toate neajunsurile. A doua zi controla iară dacă nu se îndreptase greșala, pedepsea cu arest pe cel vinovat.

După ce inspecta Spitalul Militar, pleca la inspecția spitalelor civile.

De notat că generalul Davila venea de la Cotroceni unde locuia, călare iarna pe ger de crăpau pietrele și pe viscole de nu-ți venea să ieși din casă. Mergea totdeauna grăbit, ca un meteor, cu calul în trap mare și cu ordonanța tot călare, care de abia se ținea în urma fenomenalului Davila.

El aduna pe elevii Școlii de Medicină și îi îndemna să fie muncitori, harnici și să învețe bine, ca în școlile noastre să vină bulgarii și sârbii astfel ca România să devină Belgia Orientului.

Îmi amintesc că vorbea cu atâta inimă, încât îl podideau lacrimile și trebuia să se oprească. Spunea elevilor săi să meargă când vor deveni doctori, de preferință în căsuța țăranului și să se silească ca să nu mai fie nevoie de medici străini în țară. Mulți din generația de atunci au făcut un adevărat apostolat din medicină, după sfaturile marelui Davila.

El iubea România, patria sa adoptivă, cu un patriotism neîntrecut. Era foarte filantrop, de aceea nu a lăsat avere după el.

Pe dată ce m-am înapoiat de la Turin ca doctor, m-a numit doctor recrutor la Câmpulung. Era prima recrutare care s-a făcut de medicii militari.

Davila ne recomanda să fim cinstiți și să nu ne lăsăm să fim mituiți. L-am ascultat cu multă religiozitate. Știind că eu aveam lipsă de bani, ne-a dus pe mine și pe dr. Zaharia Petrescu cu diligența până la Golești, unde am poposit o noapte.

Davila, de se oprea prin sate, chema copiii de prin apropiere îi mângâia și le dădea bani, totdeauna zicându-le: «băiețele mele».

În rezumat, marele, uriașul Davila a fost un mare român pe care nimeni nu-l va egala multă vreme.

(ss) DR. ANGELESCU

Autor(i):  George Sbârcea

Nr. pagini: 256

An: 2023

Editura: Paul Editions

Un nume cu rezonanță în lumea artistică, scriitorul și compozitorul George Sbârcea s-a născut pe 23 martie în Topliţa și s-a făcut remarcat atât prin virtuozitatea sa la pian, cât și prin talentele sale polivalente în compoziție și literatură. Fiecare notă interpretată de el devine un capitol într-o poveste muzicală, iar fiecare cuvânt scris dezvăluie latura sa contemplativă și poetică.

George Sbârcea a cucerit inimile ascultătorilor prin opere clasice sau compoziții contemporane, abordarea sa plină de pasiune aducând în prim-plan emoția și profunzimea muzicii. A fost un compozitor prolific, un scriitor și un jurnalist desăvâsit. Lucrările sale sunt o incursiune a emoțiilor umane, ce reflectă o paletă variată de stări sufletești. Compozițiile sale au fost apreciate în concerte și la evenimente culturale de prestigiu din țară și de peste hotare.

George Sbârcea, personalitate marcantă a culturii române a fost și un scriitor desăvârșit. Cartea sa, “Cafeneaua cu Poeți și Amintiri” reprezintă o călătorie literară ce invită cititorul să pășească în universul său introspectiv. Poveștile din cafenea devin întâlniri cu personalități artistice, momente definitorii și reflexii asupra vieții.

„În timp ce scriitorul Ion Agârbiceanu n-a fost o apariţie singulară în literatura română, fiind înrudit, prin preocupările sale, de satul şi oraşul ardelean, cu Ion Slavici şi Liviu Rebreanu, pe omul Agârbiceanu l-am găsit unic în felul său. Era într-însul un amestec inedit de putere şi duioşie, care îi dădea imunitate în faţa oamenilor. Sfiiciunea sa firească punea între ei şi alţii o distanţă, accentuată şi de sutana preoţească. Nu împlinise decât cincizeci şi şapte de ani când a luat conducerea Tribunei clujene, dar gravitatea şi barba stufoasă, de moliciunea câlţului, cu irizări argintii în ea, îl arătau mai în vârstă. Pleoapele lui erau mereu roşii şi în jurul gurii avea o trăsătură de slăbiciune, ca amintirea unui zâmbet sleit. Rămăsese cu toate acestea ceva în el, care îi făcea ochii ascunşi după lentile să lucească de gândire încordată, datorită căreia îi treceau, la răstimpuri, prin priviri, sclipiri de voioşie şi curiozitate.”

Cartea lui Sbârcea nu este doar o cronică a întâmplărilor dintr-o cafenea imaginară, ci este un spectacol literar-muzical în sine. Fiecare pagină oferă cititorilor o experiență completă și captivantă. Fiecare capitol al cărții aduce în prim-plan un dialog între compozitor și poeți celebri, întâlniri care deschid ușa către lumi demult apuse.