-
Carte cu autograf – Lumini și umbre în istoria „comunismului” românesc (1948 – 1989). De-a „bughi, mambo, rag”… Ediție limitată
85,00 leiCarte cu autograful autorului! Ediție limitată!
Autor(i): Florian Banu
An apariție: 2025
Nr. pagini: 272 +4 pagini
ISBN: 978-630-6572-31-1
Editura: Evenimentul si Capital
Focalizate pe intervalul 1960-1989, analizele din prezentul volum vă pun la îndemână informaţii extrase preponderent din arhive, coroborate, desigur, cu cele obţinute din alte categorii de izvoare istorice. Prin intermediul lor, am încercat să completăm imaginea de ansamblu a epocii, să oferim o perspectivă umanizată şi echilibrată asupra acesteia, pentru o înţelegere cât mai nuanţată a transformărilor politice, economice, sociale şi culturale care au modelat societatea românească din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Expresia „bughi mambo rag”, aparţinându-i lui Nicolae Steinhardt, a fost folosită în titlu în acelaşi scop cu care distinsul gânditor a utilizat-o în lucrarea sa „Jurnalul fericirii” – surprinderea inefabilului dintr-un spaţiu şi un timp cu totul aparte. (Florian Banu)
-
Adrian Năstase – Arta de a conduce. Discursuri politice (2000-2013)
65,00 leiAutor(i): Adrian Năstase
An apariție: 2025
Nr. pagini: 466 +4 pagini
ISBN: 978-630-6572-34-2
Editura: Evenimentul si Capital
”Această carte conține un mesaj pe care îl recomand tuturor celor care vor să facă politică la un anumit nivel. Pentru a învăța că a atinge vârful presupune să ai vocație. Politica este o meserie greu de învățat și ușor de condundat cu spectacolul. Între lumina reflectorului și umbra sălii de ședință, între fraza rostită la pupitru și nota de subsol dintr-un document de lucru, se decide soarta proiectelor, a instituțiilor și, uneori, a unei întregi societăți.” (Dan Andronic)
„Acum, într-o perioadă foarte învolburată, în care anomia, haosul şi iraționalul par a fi dominante, am hotărât să redau publicului o parte din discursurile susținute în perioada 2000-2013, în calitate de preşedinte al Partidului Social-Democrat, preşedinte executiv ori preşedinte al Consiliului Naţional. Discursurile din volum acoperă o perioadă importantă pentru istoria politică a României, care consider că ar putea fi mai bine înţeleasă şi prin apelul la aceste artefacte politice.” (autorul, Adrian Năstase)
-
Lumini și umbre în istoria „comunismului” românesc (1948 – 1989). De-a „bughi, mambo, rag”…
65,00 leiAutor(i): Florian Banu
An apariție: 2025
Nr. pagini: 272 +4 pagini
ISBN: 978-630-6572-31-1
Editura: Evenimentul si Capital
Focalizate pe intervalul 1960-1989, analizele din prezentul volum vă pun la îndemână informaţii extrase preponderent din arhive, coroborate, desigur, cu cele obţinute din alte categorii de izvoare istorice. Prin intermediul lor, am încercat să completăm imaginea de ansamblu a epocii, să oferim o perspectivă umanizată şi echilibrată asupra acesteia, pentru o înţelegere cât mai nuanţată a transformărilor politice, economice, sociale şi culturale care au modelat societatea românească din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Expresia „bughi mambo rag”, aparţinându-i lui Nicolae Steinhardt, a fost folosită în titlu în acelaşi scop cu care distinsul gânditor a utilizat-o în lucrarea sa „Jurnalul fericirii” – surprinderea inefabilului dintr-un spaţiu şi un timp cu totul aparte. (Florian Banu)
-
Carte cu autograf – Adrian Năstase – Arta de a conduce. Discursuri politice (2000-2013)
85,00 leiCarte cu autograful autorului! Ediție limitată!
Autor(i): Adrian Năstase
An apariție: 2025
Nr. pagini: 466 +4 pagini
ISBN: 978-630-6572-34-2
Editura: Evenimentul si Capital
”Această carte conține un mesaj pe care îl recomand tuturor celor care vor să facă politică la un anumit nivel. Pentru a învăța că a atinge vârful presupune să ai vocație. Politica este o meserie greu de învățat și ușor de condundat cu spectacolul. Între lumina reflectorului și umbra sălii de ședință, între fraza rostită la pupitru și nota de subsol dintr-un document de lucru, se decide soarta proiectelor, a instituțiilor și, uneori, a unei întregi societăți.” (Dan Andronic)
„Acum, într-o perioadă foarte învolburată, în care anomia, haosul şi iraționalul par a fi dominante, am hotărât să redau publicului o parte din discursurile susținute în perioada 2000-2013, în calitate de preşedinte al Partidului Social-Democrat, preşedinte executiv ori preşedinte al Consiliului Naţional. Discursurile din volum acoperă o perioadă importantă pentru istoria politică a României, care consider că ar putea fi mai bine înţeleasă şi prin apelul la aceste artefacte politice.” (autorul, Adrian Năstase)
-
Rebus calendar 2026 (365 file)
39,90 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 365 file
Dimensiune: 160 mm x 100 mm
Editura: Crisis Press
Un careu pe zi – divertisment inteligent pentru tot anul
Calendar Rebus 2026 este alegerea perfecta pentru pasionatii de careuri, rebusuri si jocuri logice. Fiecare zi iti aduce un careu nou, provocator, ideal pentru a-ti antrena mintea si pentru a-ti incepe ziua cu energie si buna dispozitie.
Acest calendar include peste 300 de careuri, informatii utile, mici provocari zilnice si momente de relaxare activa. Perfect pentru birou, acasa sau pentru a fi oferit cadou celor care iubesc puzzle-urile si gandirea creativa. -
Super calendarul familiei 2026 (365 file)
39,90 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 365 file
Dimensiune: 160 mm x 100 mm
Editura: Crisis Press
Planificare, inspiratie si activitati pentru intreaga familie
Super Calendarul Familiei 2026 este ghidul perfect pentru un an organizat si plin de momente frumoase. Include curiozitati, evenimente importante, jocuri, retete, sfaturi naturiste, horoscop, careuri si sudoku, toate reunite intr-un format accesibil si atractiv pentru intreaga familie.
Acest calendar devine un companion util in fiecare luna, oferind informatii practice, idei de relaxare si activitati distractive pentru copii si adulti. Ideal pentru casa, birou sau pentru a fi oferit cadou celor dragi. -
Calendar 2026. O rețetă pe zi (365 file)
19,90 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 365 file
Dimensiune: 95 mm x 125 mm
Editura: Crisis Press
365 retete delicioase pentru fiecare zi
O reteta pe zi – inspira-te in bucatarie pe tot parcursul anului
Acest Calendar 2026 este alegerea perfecta pentru pasionatii de gatit si pentru cei care vor inspiratie culinara zilnica. Contine 365 retete, cate o reteta pe zi, selectate atat din bucataria romaneasca, cat si din gastronomia internationala. Fiecare pagina aduce o idee noua pentru feluri principale, aperitive, deserturi sau preparate speciale, astfel incat sa transformi anul intr-o calatorie culinara savuroasa. Practic, elegant si util, acest calendar devine un companion zilnic pentru orice persoana care iubeste sa gateasca sau sa descopere gusturi noi. Perfect pentru uz personal sau de oferit cadou.
-
Calendarul norocului 2026 (365 file)
19,90 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 365 file
Dimensiune: 95 mm x 125 mm
Editura: Crisis Press
Un calendar special pentru cei care cred in noroc si energie buna
Descopera Calendarul Norocului 2026 – un calendar modern si interactiv, creat pentru cei care vor sa inceapa fiecare zi cu o nota pozitiva. In interior gasesti informatii diverse, teste de cultura generala, recomandari de carti, filme, rebus, jocuri si chiar horoscop – totul intr-un format placut, colorat si usor de rasfoit. -
Calendar 2026. România (12 file, cu spiră, de perete)
17,50 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 12 +1 file
Dimensiune: 310 mm x 425 mm
Editura: Crisis Press
-
Calendar 2026. Planeta Albastră (12 file, cu spiră, de perete)
17,50 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 12 +1 file
Dimensiune: 310 mm x 425 mm
Editura: Crisis Press
-
Calendar 2026. Trandafiri (6 file, cu spiră, de perete)
13,50 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 6 +1 file
Dimensiune: 310 mm x 425 mm
Editura: Crisis Press
-
Mini calendar capsat 2026. Icoane
7,01 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 12 +1 file
Dimensiune: 160 mm x 160 mm
Editura: Crisis Press











