Editura de carte

Autor(i): Dumitru Popescu

Nr. pagini: 198 pagini

Anul apariției: 2024

Editura: Hoffman

Privind retrospectiv istoria, oamenii isi pot da bine seama cum s-au constituit generatiile in mari epoci de civilizatie distincta.
Grecii antici ne-au lasat artele si filosofia. S-au pastrat cateva nume – Praxiteles, Sofocle, Euripide, Aristotel, Fidias, Homer –, dar muzeele lumii sunt p l i n e d e a m f o r e, s t a t u i s i basoreliefuri cu paternitate anonima. Totul se topeste in notiunea generica de Grecia Antica, ce exprima un urias efort al spiritului. Si daca astazi s-ar trezi mesterii fara nume de acum trei mii de ani, cu ucenicii lor, cu sclavii cetatii, si ar vedea ce au lasat ei posteritatii, putin le-ar pasa ca li s-au uitat numele.

Autor(i): Adrian Eugen Cristea, Marius Marinescu, Mihai Mitran

Nr. pagini: 292 pagini

Anul apariției: 2021

Editura: Hoffman

Ne bucuram ca avem un mare fluviu, Dunarea, si o delta cum nimeni in lume nu are. Beneficiem de existenta ei si asistam la o dezvoltare rapida a tot ce exista in aceasta parte de lume,chiar si la transformari in viata sociala a locuitorilor.
Evolutia este buna si aducatoare de satisfactii.
Speram ca, intr-o perioada scurta de timp, intreaga delta si litoralul pe care-l are Marea Neagra, sa devina un complex turistic deosebit de civilizat care sa fie cautat in sistemul international.

Autor(i): Dumitru Popescu

Nr. pagini: 262 pagini

Anul apariției: 2021

Editura: Hoffman

Voci de osteni batrani, ragusite si ingrosate de emotie!
Grenadieri, cuirasieri, cavaleristi din garda ale caror picioare si brate au ramas, pe campurile de lupta de la Austerlitz sau Marengo, la lena sau Friedland, la Burgos ori Saragossa, la Wagram sau la Borodino. Eroii schilozi ai marilor campanii napoleoniene. Au iesit in carje sa-si intampine idolul.
Deodata… insisi pasii lui.
Marunti, fermi, apasati, producand o sonoritate grava in marea curte de la Hôtel des Invalides.
Se asterne o liniste stranie, ca intr-un oras mort. Apoi, ca la o comanda nevazuta, zidurile bubuie:
— Vive l’Empereur! Vive l’Empereur!
…Ecoul marilor emotii ce, cu un secol si jumatate in urma, au bantuit ca o furtuna pieptul barbatilor cu care imparatul spulberase toate armatele lumii, se pierde pe nesimtite in noapte…
Luminile se sting.
Coloanele de piatra sunt inghitite de intuneric una cate una.
In golul imens, istoria curge, neauzita.
Intr-un tarziu, in linistea inghetata a Domului, rasuna pasi. Umbla fantomele. Grav, sacadat si trist, se aud pasii celor cincizeci de ofiteri care aduc pe umeri sicriul cu ramasitele pamantesti ale imparatului. Se opresc in fata statuii. Lumina reflectoarelor aluneca incet, lintoliu alb de ingropaciune. Un reflector isi apleaca, omagial, fascicolul pana la picioarele imparatului de piatra, strecurandu-l apoi sub lespezi.
Din nou liniste, din nou golul negru al vremii si al noptii.
Hôtel des Invalides reintra in impasibilitatea sa istorica.
Spectacolul costa 5 franci. Are la baza un magnetofon, cateva reflectoare bine amplasate, un text concis si sobru, o ingenioasa idee regizorala si, desigur, curtea si galeriile interioare de la Hôtel des Invalides.

Autor(i): Dumitru Popescu

Nr. pagini: 418 pagini

Anul apariției: 2021

Editura: Hoffman

Nu as da acest gir de putere celor care au desfiintat Partidul Comunist. Nu ei au dizolvat partidul, sa ne intelegem! Partidul s-a autodizolvat. Si, de acest crah penibil, rusinos, se face vinovat inaintea comunismului romanesc, Nicolae Ceausescu insusi. Aceasta este culpa lui, nu bazaconiile care i s-au pus in carca: subminarea economiei, uciderea a 60000 de timisoreni, imbogatirea pe spinarea poporului. Partidul n-a putut vorbi in clipa fatala, n-a putut protesta, nu s-a putut opune, fiindca dupa fuga lui Ceausescu n-a mai avut niciun purtator de cuvant, niciun cap responsabil activ, niciun fruntas veritabil care sa preia carma si sa faca sa navigheze corabia pe furtuna. PCR nu avusese decat un singur lider, un singur patron, un singur stapan. Si cand acesta si-a luat talpasita, a ramas ca un sat fara caini. Sub masca falei, a fortei si grandorii, Nicolae Ceausescu distrusese incet-incet partidul, transformandu-l intr-o fantose. Ii luase vigoarea si mobilitatea, imbolnavindu-l de o obezitate monstruoasa, ii rapise reactivitatea normala a sistemului nervos, si pana la urma, vointa, obligandu-l sa-l aclame toata ziua pe el, sa-si dea adeziunea neconditionata la orice fleac emanat de gandirea lui mediocrizata. Ii interzisese sa aiba opinii critice, sa gandeasca liber, sa-si exprime discernamantul politic, sa manifeste initiativa si sa formuleze concluzii, sa apere rationalitatea, ca valoare suprema, impotriva oricui i-ar fi adus atingere, inclusiv a sa, a lui N.C.

Autor(i): Dumitru Popescu

Nr. pagini: 382 pagini

Anul apariției: 2021

Editura: Hoffman

Logica, destul de contorsionata la prima vedere, dar simpla in esenta ei, este urmatoarea: spre deosebire de beneficiara privilegiilor de clasa ale comunismului, muncitorimea – care nu s-a sfiit sa arunce la canal si copilul, odata cu apa murdara din copaie – noi, militantii, identificati conceptual si afectiv cu telurile majore benefice ale sistemului, de dragul copilului sovaiam sa rasturnam zoaiele.
Si mai exista o motivatie a blocajului nostru, tot atat, daca nu si mai grava. In sabotarea si debarcarea lui Ceausescu ne-am fi intalnit, cot la cot, uniti de o fatalitate detestabila, capatand aspectul fraternitatii, cu URSS. Cine putea risca dintre noi o asemenea alianta? Intre cele doua tabere, il preferam totusi pe batranul, grosolanul, decrepitul fost animator al spiritului national romanesc, candva neinfricat adversar al bolsevicilor ce ne amenintasera fiinta nationala.
Mai existau pilde, in istoria noastra, de tradare a domnitorului autonom prin pactizare cu puterea straina care ne voia pasalac, gubernie, land. Bine ne venea noua sa reeditam acele pagini rusinoase ale trecutului?
Fosti cavaleri ai turnirurilor, devenisem majordomi famelici si muti ai unui rege isteric, meschin si ratacit. Candva, el stiuse sa adune glorie, revarsand-o asupra intregii tari; acum, lovit de autism si neghiobie, ne condamna pe toti la decadenta.

Autor(i): Dumitru Popescu

Nr. pagini: 302 pagini

Anul apariției: 2021

Editura: Hoffman

Dintr-o trasatura de condei, viata lejera, de auditori de cursuri si clienti ai bibliotecilor, cozeuri ironici si bine distantati de societate, trotteuri si cronicari ai strazii, s-a schimbat cu o suta optzeci de grade. Legitimatia studenteasca a aparut deodata minora si aproape inutila, inlocuita chiar de a doua zi cu una scortoasa, purtand antetul revistei, fotografie si stampila oficiala, de ziarist. Identitatea publica a capatat alta dimensiune, neacoperita inca, fireste, de valoarea intrinseca a prestatiei, dar imediat convertibila in autoritate. Tot de a doua zi, in practica zilnica s-a instalat un nou reflex: lectura presei. Nu rasfoirea distrata a gazetei de catre functionarul public inainte de a-si scoate mapele pe masa de lucru, nici incomoda lectura a titlurilor de catre calatorul din tramvai sau piguleala curioasa a faptului divers pe bancile din parcuri, ci efortul avizat de a te tine la curent „cu evenimentul”, urmarirea directiilor de orientare in sfera profesionala si, nu in ultimul rand, „competenta” apreciere critica a productiei de pe tot esichierul bransei.
Din momentul intrarii in arena, am dispus fiecare de cate o masa de birou, pe care am exersat la inceput elementare gesturi profesionale, iar apoi am imortalizat, pe rand, poza „ganditorului”, a „inspiratului”, a „expeditivului”, a „sententiosului” sau a „torturatului” de idei inca nediscernabile. Biroul acela a devenit, timp de zeci de ani, un fel de cochilie a melcului; e drept, n-am carat-o in spate, mai degraba am fost carat de ea, dar in acest desen viata s-a circumscris ca intr-un cerc magic, consumandu-se zi si noapte in galopul frenetic al „cailor de curse”, cu nimic altceva in fata decat linia de sosire.

Autor(i): Dumitru Popescu

Nr. pagini: 414 pagini

Anul apariției: 2021

Editura: Hoffman

De ce ai fugit de pedeapsa? Te facusesi de cremene. Daca nu toata, partea de suflet ce trebuia intoarsa cu fata spre inceputuri. Ce greseala enorma, sa ma asiguri ca ai platit, fara sa platesti! Sa refuzi sa-ti achiti datoria, acum, sub ochii mei avizi, nerabdatori, dispusi sa accepte si o rascumparare tarzie, oricat de tarzie!
A ne retrai trecutul, impreuna, insemna, cum vezi, a ne infiora de groaza pentru ce faptuisem unul impotriva altuia, si fiecare impotriva lui insusi, a recunoaste deschis ca mintile ni se ratacisera, ca am fost pacatosi, rai, nesimtitori, flusturatici, frivoli, si ca necazurile ce se abatusera asupra noastra le meritam din plin, cum meritam orice lovitura a soartei, mania ei turbata. Retrairea nu insemna sa ne mandrim, cum faceai tu, cu asceze inventate. Nu insemna sa ne drapam in faldurile unor false virtuti manastiresti. Dimpotriva, cerea sa smulgem de pe noi tot ce acoperea, si ascundea privirilor celuilalt, plagile, hidosenia vietii gresite, terfelite aiurea, prin locuri sordide, opuse firilor noastre, idealurilor noastre, dreptului nostru la fericire adevarata.
Fiecare noua «dezvaluire» imi confirma ca ai tras chiulul destinului si, implicit, ca m-ai trisat. Tacit si expres, mi-ai cultivat incredintarea ca fata de soarta, si fata de mine, esti chit. Aceasta a fost crima ta. Ai sperat ca ma poti insela. Ai avut superficialitatea sa-ti inchipui ca vei stapani sufletul meu cu mainile netrecute printr-un foc purificator.

Autor(i): Nicolae Georgescu

Nr. pagini: 314 pagini

Anul apariției: 2021

Editura: Hoffman

„Cand am dat sa plec, intrara cativa tineri – trei – in uniformele lor de elevi ai Scoalei de Infanterie. Se apropiara de catafalc si, intr-o concentrare pioasa, se aplecara peste el si rostira incet, mai mult in soapta, un cuvant, un nume: „Veronica”.
Infanteristii imi facura impresia ca aveau sa se achite de o datorie imperioasa, ce nu putea suferi nicio amanare, si ca trebuia onorata, punctual, orice s-ar fi intamplat, in aceeasi zi, cu orice sacrificiu. Aceasta era, doara, dorinta expresa a nefericitului poet, de a „spune” acest nume „pe inchisele-i pleoape”:
„Si eu as vrea ca unul, venind de mine-aproape,
Sa-mi spuie al tau nume pe-nchisele-mi pleoape”.
Si baietii, s-au tinut de cuvant…
Inmormantarea s-a facut abia in ziua de 17 iunie, intr-o sambata, pe la orele 4 dupa amiaza, din cauza marei si sufocantei arsite, ce se lasase asupra orasului. Cheltuielile le-a suportat Ministerul Instructiunii Publice, dupa staruinta fostului secretar general Profesorul Stefan C. Mihailescu, bun prieten si mare admirator al defunctului. Lume multa intelectuala: literati, ziaristi, advocati, medici, artisti dramatici, pictori, sculptori si studenti. Venise si Lascar Catargiu, care, ca barbat politic, se simtea obligat, sa-i aduca, prin prezenta sa, un pios omagiu, aceluia, care, cu un osebit talent, a sustinut, ca prim redactor al ziarului ,,Timpul“, ideea conservatoare. A depus si coroane, atat in numele sau personal, cat si din partea partidului.”

Autor(i): Dumitru Popescu

Nr. pagini: 230 pagini

Anul apariției: 2021

Editura: Hoffman

Din felul cum se spunea odinioara despre cineva ca are principii, parea sa reiasa ca e vorba de un om cu tabieturi. Un om sucit, nitelus ingradit, oricum dificil, cu care nu era intotdeauna prea placut sa ai de-a face. Principiile erau, in alta acceptiune, o componenta a pedanteriei. Dar, si intr-un caz si in altul, era o meteahna, o scranteala, o forma de alinare mintala. „Va scot eu principiile din cap” – striga cate un sef la subalternii ce vadeau vagi reziduuri de personalitate. Persoanele publice trebuiau sa strige frecvent ,,Pleaca ai nostri! Vin ai nostri!” – varianta moderna a dictonului „Regele e mort! Traiasca regele!”.
Politicienii considera principiile catuse la maini. Isi poate permite sa aiba principii un individ care nu aspira la nimic, care nu are ce pierde sau ce castiga. A carui singura avutie ramane originalitatea. Sau cel care isi subordoneaza viata unui ideal de lupta dezinteresat. Dar, printre cei ce nazuiesc sa parvina, rar se gaseste cineva dispus sa-si ,,inchida viata”, sa-si rateze cariera de dragul principiilor.
Timp de milenii, o mare parte a omenirii a avut drept ghid etic decalogul bibliei – chintesenta teoretica a pacatelor si a oprelistilor fundamentale. Cele zece porunci au fost interpretate si adaptate de fiecare societate in conformitate cu idealurile ei materiale. Nicio oranduire, oricat de inumane erau bazele pe care se sprijinea, nu a indraznit sa repudieze aceste principii. Le-a incalcat insa tacit. Nimeni nu s-a batut vreodata cu pumnii in piept afirmand ca viciul este cultul sau.
Un principiu suprem a fost si este: „Cel tare il suprima pe cel slab”. Dar el nu a fost niciodata afisat, nu a devenit o deviza publica, nu a fost introdus intre intelepciunile clasice. Dimpotriva, s-a propovaduit mila, caritatea.