• Out Of Stock
    (0)

    Iubirea te învață

    Autor(i): Irina Binder

    Nr. pagini:  264 pagini

    Editura: For You

    Cum ar fi dacă în fiecare zi ai aduce zâmbetul pe chipul cuiva?

    Cum ar fi dacă nu ai mai amâna să faci schimbarea în bine la care tânjești de atâta vreme?

    Cum ar fi dacă ți-ai înfrumuseța viața cu podoaba faptelor bune?

    Există zile în care pare că agitația treburilor și grijilor nu ne mai lasă răgaz pentru gândire, pentru simțire, pentru savurarea frumuseții lumii. Zile în care parcă acționăm pe pilot automat și la sfârșitul cărora rămânem cu gustul amărui al senzației de timp irosit, de viață trăită doar pe jumătate.

    Prin noua ei carte cu valențe educative și inspiraționale, Iubirea te învață, Irina Binder ne readuce aminte de bucuriile uitate ale vieții, de misiunea cu care ne naștem și de scopul pentru care trăim: Iubirea. Iubirea din faptele bune, Iubirea din darurile dezinteresate, Iubirea din gesturile frumoase și din conduita respectuoasă, Iubirea din atenția față de natură și față de sine.

    Este timpul să trăiești întru Iubire!

    44,40 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Iubirile regale știute și neștiute

    Autor(i): Dan-Silviu Boerescu

    Nr. pagini: 216 pagini

    Anul apariţiei: 2022

    Editura: NEVERLAND

    Desi monarhia in sine este considerata o institutie de dreptdivin, membrii dinastiilor – regi, regine, principi si principese – sunt si ei oameni, mai ales cand vine vorba de iubire si, chiar, de suferinte din iubire. Ferdinand, pe cand era principe mostenitor(dar si mult dupa aceea, se pare!), a suspinat zadarnic dupa Elena Vacarescu, iar fiul sau cel mare, Carol al II-lea, a fost impiedicat sa-si continue relatia morganatica avuta cu domnisoara Lambrino (chiar daca aceasta i-a daruit un copil)…

    Recunoscand rolul istoric jucat de cele cinci generatii ale Familiei Regale a Romaniei, nu putem sa le negam acestora nici calitatea de oameni ai timpului lor (…nu doar ai eternitatii!), de fiinte investite nu doar cu prerogativele dinastice ci si cu atributele lor pur umane (iubirea, in diferitele sale forme de manifestare, nelipsind deloc dintre ele!), care au creionat si personalitatile puternice ale unor fiinte adesea patimase si chiar contradictorii, pe care nu ne-am propus sa le idealizam in vreun fel. Din amalgamul de trasaturi, uneori destul de greu de armonizat, au reiesit figuri luminoase, fascinante si, in ciuda locurilor comune livresti, absolut surprinzatoare. Va invitam sa le devoalam impreuna in filele (pe care unii le-ar putea considera, pripit, iconoclaste) ale acestui volum-antologie consacrat iubirilor stiute sau mai putin stiute care au marcat in fel si chip un secol si jumatate din istoria Familiei Regale si a Romaniei moderne.

    51,80 lei
  • (0)

    Ivan cel Groaznic

    Autor(i): ANDRE BEUCLER

    Nr. pagini: 272 pagini

    An: 2022

    Editura: Paul Editions

    Ivan cel Groaznic – tarul pe jumatate nebun, care a influentat decisiv istoria Rusiei.
    In ziua de 25 august 1530, cand a venit pe lume Ivan cel Groaznic, Kremlinul a fost lovit de un fulger provocand un puternic incendiu iar micutul Ivan avea deja doi dinti – semnele acestea au fost considerate ca fiind de origine divina si interpretate astfel: ii va sfasia cu un dinte pe dusmanii tarii, iar cu celalalt va musca din propriul popor. La implinirea a 17 ani, in 1547, Ivan al IV-lea a fost incoronat tar al intregii Rusii. Domnia primului tar al Rusiei se poate imparti in doua perioade: prima o epoca de inflorire si prosperitate, plina de reforme ample si benefice, iar cea de-a doua sub efectul problemelor tarului, invaluit in negura nebuniei. Punctul culminant al nebuniei si cruzimii sale in urma caruia i se trage numele de “cel Groznic” este in masacrul de la Novgorod, din 1570. Acesta a durat cinci saptamani, timp care locuitorii au fost adusi in fata lui Ivan si a fiului sau, unde au fost torturati. Numarul total al victimelor se ridica la 15.000 potrivit lui Kurbski, la 18.000 potrivit Celei de-a treia cronici a Novgorodului si la 60.000 dupa autorul Primei cronici a Pskovului.
    Dementa tarului a atins cote paroxistice. Ajunsese sa-i tortureze si sa-i ucida cu mana lui pe multi dintre cei prinsi, indiferent daca aveau sau nu vreo vina. Nicio schingiuire nu i se parea exagerata: prizonierilor le smulgea de vii coastele, ii eviscera, le taia organele sexuale, ii tragea in teapa, ii ardea de vii, ii arunca in apa clocotita etc. 400 de ani mai tarziu, Stalin avea sa-l studieze si sa-i preia metodele de teroare, numindu-I Invatatorul.
    Dar despre toate acestea, si multe altele, puteti citi in lucrarea de fata.

    37,00 lei
  • (0)

    Ivan cel Groaznic (ed.II)

    Autor(i): Henry Troyat

    Nr. pagini: 256 pagini

    An: 2025

    Editura: Corint

    Născut la Moscova la 25 august 1530, Ivan al IV-lea a fost încoronat țar în 1547 și a murit în 1584, după o domnie marcată de crime și masacre.

    Deopotrivă sadic și religios, Ivan se considera trimisul lui Dumnezeu pe pământ și credea că va fi iertat pentru toate excesele sale. Paranoia lui bolnăvicioasă l-a făcut să vadă peste tot spioni și trădători, iar cei mai devotați colaboratori ai săi au pierit, unul după altul, în urma unor chinuri atroce. În genunchi, între două rugăciuni, a dat cele mai crunte porunci și s-a căsătorit de opt ori.

    Cu toate acestea, nu și-a pierdut din vedere misiunea politică și a lucrat la reorganizarea țării și la expansiunea ei prin lupte necontenite împotriva polonezilor, suedezilor și a tătarilor.

    Această biografie concisă readuce la viață un personaj extraordinar și constituie o lectură fascinantă pentru cei care doresc să afle cine a fost Ivan cel Groaznic.

    52,80 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Jane Eyre Ediţie bilingvă (română – engleză)

    Autor(i): Charlotte Bronte

    Nr. pagini: 167 pagini

    Anul apariţiei: 2015

    Editura: Universul Juridic

    Romanul Jane Eyre, publicat in 1847 de Charlotte Brontë sub pseudonimul Currer Bell, reprezinta unul dintre cele mai citite și mai importante romane de dragoste din literatura universala. Acesta ne infațișeaza drama tinere Jane Eyre, care ramane orfana la o varsta frageda și ajunge astfel  in grija unei matuși care nu o iubește și care ii face viața insuportabila. Jane e trimisa apoi la o școala religioasa, unde educația este aplicata cu asprime și unde sufera de foame, ceea ce o determina sa invețe sa citeasca și sa picteze. Fiind o tanara agera și inteligenta, Jane ajunge o domnișoara respectabila și cultivata, astfel incat incepe sa iși caute un post de guvernanta printre familiile bogate ale locului. Așa ajunge sa o cunoasca pe micuța Adele, care ii va deveni invațacel in urmatoarea perioada, dar și pe domnul Rochester, stapanul domeniilor de la Thornfield Hall, care devine dragostea vieții sale. Iubirea celor doi trece prin episoade tragice, fiind presarata de incercari care ii amarasc sufletului fetei și care o determina sa paraseasca domeniul Thornfield Hall. Destinul ii aduce din nou impreuna pe cei doi protagoniști, liniștea cuplului restabilindu-se odata ce Jane se hotaraște sa se intoarca și sa aiba grija de Rochester, dupa ce acesta orbește intr-un incendiu.

    Autoarea a revoluționat scrierea in proza atat prin conturarea personajului principal feminine, redat in narațiunea la persoana I, cat și prin temele abordate: feminismul, singuratatea și iubirea, saracia și diferențele de clasa, spiritualitatea și religia, importanța independenței femeilor – toate prezentate prin filtrul gotic caracteristic literaturii victoriene.

    „Charlotte Brontë a atins expresia celui mai elevat romantism prin mijlocirea celui mai frust realism.” (G.K. Chesterton)

    „[Citind Jane Eyre,] entuziasmul pe care il resimțim nu este de scurta durata. Ne poarta prin tot volumul, fara sa ne lase ragaz sa analizam, fara sa ne dea voie sa ridicam ochii din pagina.” (Virginia Woolf)

    41,50 lei
  • (0)

    Jean Constantin. Ismail estem… întâi mâncam și pe urmă luptam

    Autor(i): Dan-Silviu Boerescu

    Nr. pagini: 208 pagini

    An aparitie: 2025

    Editura: Neverland

    Mituri urbane controversate, însoțite de consemnari din presa și din alte surse legate de povestea unuia dintre cei mai iubiți actori din România, cunoscut nu doar pentru rolul lui Ismail din Toate pânzele sus!

    „Ismail estem: întâi mancam si pe urma luptam. (…) Ismail mancam, cu polonicul dadeam!“

    Înaintea de a juca rolul bucatarului turc Ismail, care vorbea atât de savuros stricat românește în serialul Toate pânzele sus!, realizat de Mircea Mureșan dupa populara carte de aventuri a lui Radu Tudoran, Jean Constantin (nume, prenume – nu invers, așa cum s-ar putea crede!) a fost haiosul mic delicvent Patraulea din seria Brigada Diverse, într-un trio memorabil alaturi de Dem Radulescu și Puiu Calinescu.

    Din galeria personajelor memorabile jucate de el fac parte și Parpanghel din Haiducii lui Șaptecai, Limba din seria „Comisarul Moldovan” a lui Sergiu Nicolaescu, Corcodel din filmele cu Iancu Jianu, Barabula din cele cu Coana Chirița sau Misica din Eu, tu și… Ovidiu.

    Actorul din Constanța, cu o poveste pitoreasca de viața, provenea dintr-o familie mixta numeroasa, cu cinci fete și patru baieți – mama fiind grecoaica, iar tatal, aromân din Albania. Deși s-a vehiculat mult timp ideea ca ar fi fost de etnie roma, actorul nu a confirmat niciodata aceste zvonuri și a facut haz de ele: „Eu mi-am jucat foarte bine rolurile și am convins etnia – și nu numai – ca sunt de-al lor”.

    La vârsta de 16 ani, Jean Constantin a luat decizia de a renunța la școala si de a se angaja ca hamal. Apoi a lucrat ca normator într-o fabrica din Constanța, unde a pus bazele unei brigazi artistice, denumita simbolic „Pentru libertate!” A debutat ca artist la Casa de Cultura din oraș. La un moment dat, a ajuns la București pentru a participa la un festival de teatru pentru amatori, iar acest eveniment i-a aratat clar ce are de facut în viața. Deși fara studii de specialitate, a ajuns unul dintre cei mai populari actori ai României.

    36,90 lei
  • (0)

    Jefuitorii aurului României. Vremuri de război

    Autor(i): Marius Marinescu, Liliana Cojocaru, Mihai Mitran

    Nr. pagini: 278 pagini

    Anul apariției: 2022

    Editura: Hoffman

    Volumul este o reeditare la cererea cititorilor, cu dezvaluiri in premiera.
    Cartea face parte din „Trilogia de aur”, alaturi de „Buncarul presedintilor” si „Sapte sefi de stat in cartierul rau famat”.
    Grafica de pe coperte este placata cu aur de 24 de karate, ca simbol al valorii de document si izvor istoric de informatii.
    In conditiile razboiului din Ucraina si ale conflictului dintre Rusia si NATO, volumul poate purta si titlul de „Jefuitorii aurului ucrainean”. Numitorul comun – invadatorii rusi.
    Ne asteptam ca istoria sa se repete, rusii sa jefuiasca tezaurul Ucrainei si sa se anexeze Federatiei Ruse bucati de teritorii, precum regiunile Donetk si Lugansk, asa cum au facut rusii cu Romania in cel de-al II-lea Razboi Mondial. Atunci, sovieticii ne-au furat circa 340 de tone de aur si urmatoarele teritorii: Basarabia, Bugeacul (Cahul, Bolgrad si Ismail), Bucovina de Nord si Herta.
    Cetatenii ucraineni, cei mai tineri, luandu-si copiii si chiar animalele de companie, migreaza, prin Romania, Polonia, Slovacia, catre vestul Europei. Singurele valori materiale indesate in bagajele modeste sunt putinele lor bijuterii de aur, pentru ca trebuie sa lase in imobile si tot ce au agonisit o viata.
    Emanatii ale coruptiei din politica de la varf, intangibile de catre autoritati, oligarhii rusi si ucraineni si-au parasit tarile de origine, punandu-si la adapost valori inestimabile, lingouri de aur si bijuterii.

    33,90 lei
  • (0)

    Jertfă pentru țară

    Autor(i): CONSTANTIN GOMBOȘ

    Nr. pagini: 206 pagini

    An: 2019

    Editura: Miidecarti

    Autorul lucrării și-a propus, pe baza documentelor de arhivă, a presei vremii și a mărturiilor veteranilor de război, să stabilească, atât cât s-a putut, adevărul despre amploarea luptelor pentru apărarea Timișoarei din septembrie 1944, a faptelor de arme petrecute în Banat în acele zilele și nopți eroice, de după 23 August, când oștirea română era angajată cu toate forțele, deși nu avea încă un statut bine definit, să apere Țara și Tricolorul.

    39,50 lei
  • (0)

    Jocul de-a vacanța

    Autor(i): Mihail Sebastian

    Nr. pagini: 128 pagini

    Anul apariției: 2019

    Editura: Hoffman

    CORINA: Nu incerca sa protestezi. Dumitale iti sta bine cand esti sincer. Haide, putin curaj, ce Dumnezeu! Suntem barbati. Ai stricat telefonul si aparatul de radio. Nu-ti fac niciun repros. Poate ca asta intra in programul dumitale de fericire. Nici nu intreb de ce l-ai stricat…
    STEFAN (un moment ezita, parca ar voi sa nege, parca ar voi
    sa reziste. In cele din urma cedeaza): Ma irita. Firul asta aveam impresia ca ma leaga de tot ce am lasat in urma. Ma impiedica sa uit. Prin el putea sa navaleasca aici, oricand, toata viata de dincolo. O stire, o chemare… Si pe urma, nu puteam sa sufar cum erati toata ziua cu ochii la el: o sa sune? n-o sa sune?… In prima zi, un ceas intreg a stat prietena dumitale, M-me Vintila, la telefon, zbierand cuvinte de dragoste nu stiu cui la Bucuresti. Barbatu-sau, se vede. Era trivial, crede-ma, de ce nu-l lasa in pace? De ce nu incearca sa-l uite putin? E vacanta, pentru Dumnezeu!
    CORINA: Gelos?

    15,90 lei
  • (0)

    Jocul didactic. Activitate complexă de învățare

    Autor(i): Oana-Roxana Sargu

    Nr. pagini: 92 pagini

    An aparitie: 2024

    Editura: Pro Universitaria

    Autoarea pledeaza pentru o cat mai larga aplicabilitate a jocului didactic, putand fi folosit fie ca activitate organizata,  ca moment al unei lectii, fie in cadrul activitatilor la alegere. Jocul didactic ajuta la dezvoltarea personalitatii elevului datorita caracterului sau formativ, includerea in structura lectiei, realizand o imbinare intre activitatea de invatare si joc. Acesta este o modalitate de abordare interdisciplinara, cu un accentuat caracter recapitulativ. Jocul didactic. Activitate complexa de invatare – este impartita in trei capitole. Se prezinta elemente de teorie privitoare la tema abordata, iar anexele cuprind diferite tipuri de jocuri didactice folosite in invatamantul scolar si prescolar. Lucrarea se axeaza pe importanta jocului didactic in dezvoltarea vorbirii si in invatarea corecta a limbajului, la varsta prescolara si primara. Se pune accentul pe importanta jocului didactic ca activitate complexa care faciliteaza procesul de asimilare, fixare si consolidare a cunostintelor.

    30,90 lei
  • (0)

    Jocuri de societate

    Autor(i): Freddy Gârbaci

    Nr. pagini: 336 pagini

    An aparitie: 2023

    Editura: NEVERLAND

    Freddy Garbaci (n. 1971 in Corabia, Olt) are studii juridice. Este avocat. A debutat cu o carte de specialitate, dedicata pietei de capital Societati comerciale detinute public. Au urmat Exequatur (2004), Huta in talerele balantei (2006), Alb si albastru (2007).

    In 2014 a publicat Paraclet, primul sau roman, prezentat in media ca unul dintre volumele de succes ale anului 2014. “Freddy Garbaci largeste aria de observatie acoperita de proza noastra de azi” scria criticul literar Alex. Stefanescu.

    Romanul Jocuri de societate este o carte despre iubire, tradari, coruptie, razbunare si justitie o carte in care interferenta destinelor ofera cititorului numeroase surprize. Stilul si ritmul asigura o lectura de neuitat.

    52,90 lei
  • (0)

    John F. Kennedy – Marilyn Monroe. O iubire imposibilă

    Autor(i): Paul-Jean Franceschini

    Nr. pagini: 176 pagini

    An: 2021

    Editura: Corint

    În Statele Unite ale Americii, în anii 1950, întâlnirea dintre un băiat foarte bogat și fermecător și o tânără deosebit de atrăgătoare avea toate șansele să fie dată uitării. Fiul miliardarului devine însă președintele SUA, iar starleta, vedetă. Aceste întâlniri frivole, dictate de plăcerea carnală și de vanitate, se înscriu în culisele marii politici. Dorința devine prizoniera puterii: inocența mângâierilor, miresmele amestecate ale parfumurilor lasă urme în memoria unor martori, care se dovedesc incomozi. Aceste urme devin miza unei lupte surde între puterea oficială și puterile oculte (Mafia, serviciile secrete etc.). John Fitzgerald Kennedy nu avea noțiunea fidelității în dragoste; Marilyn Monroe se afla în căutarea iubirii totale. Sensibilă și inteligentă, ea este eroina unei relații dăunătoare, care se încheie cu moartea ei prematură. O adevărată poveste plină de suspans are loc la petrecerile de la Hollywood.

    36,90 lei
  • (0)

    José Mourinho. Evoluția unui translator

    Autor(i): Ciaran Kelly

    Nr. pagini: 272 pagini

    Editura:  Preda Publishing

    Tenul său măsliniu era acum palid, cearcăne grele îi întunecau ochii. Cei trei ani de domnie tumultuoasă la Real Madrid luaseră sfârșit. Era 2013 și pentru al treilea an consecutiv, Specialul își privea echipa ieșind șchiopătând de pe teren în semifinalele Ligii Campionilor. Mourinho părea să-și fi pierdut strălucirea, acel praf de stele magic care-l făcuse odată de neatins. Și totuși… îi mai rămânea un refugiu. De neimaginat acum câțiva ani, acest refugiu se numea Chelsea Football Club.”

    „José Mourinho. Evoluția unui translator” este povestea unei vieți surprinzătoare. De la copilăria într-o Portugalie măcinată de dictatură până la lupta sa continuă de a se ridica la înălțimea numelui tatălui său, portar de talie internațională, această biografie prezintă călătoria extraordinară a lui José Mourinho: trofeele, succesele, victoriile și bineînțeles, dramele și eșecurile.

    Deși a intrat în lumea fotbalului ca simplu translator pentru Sir Bobby Robson, bântuit fiind de o carieră de jucător perfect mediocră, Mourinho a ajuns să definească noua clasă de antrenori-manageri cu talentul său rar de a îmbina psihologia cu cercetarea exhaustivă, managementul jucătorilor cu abilitatea de a ține prima pagină a ziarelor. Pentru ca în final să devină unul dintre cei mai mari manageri ai tuturor timpurilor. De la Barcelona la Benfica, de la Porto la Chelsea, de la Inter la Real Madrid și apoi Manchester United, viața lui Mourinho ni se dezvăluie la fel de interesantă și misterioasă ca omul însuși.

    55,00 lei
  • (0)

    Jurnal de război 1940-1945

    Autor(i):  Hanny Michaelis

    Nr. pagini: 640 pagini

    Anul apariţiei: 2022

    Editura:  Prestige

     ,,Jurnalele de razboi scrise de Hanny Michaelis sunt un amestec remarcabil, care te captiveaza, de critica literara, dragoste adolescentina si de alte feluri, persecutare, barfe, identitate, tristete indoliata si dor, cel mai mult dintre toate, de dor.”

    Arnon Grunberg

    74,00 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Jurnal de război și de pace. Memorialul din Siberia

    Autor(i):Ion Tobă-Hatmanu

    Nr. pagini: 434 pagini

    An: 2014

    Editura: Favorit

    Autentic „om al frontului”, desemnat de către generalul german Helge Auleb drept „cel mai indicat a conduce şi executa acţiunile de distrugere a partizanilor din Munţii Iaila” în al Doilea Război Mondial, supranumit „Hatmanu” fiindcă, în 1940, veghease ca mormântul voievodului Ştefan cel Mare să rămână în hotarul de nord-est al României, Ion Tobă va fi capturat de sovietici într-o ambuscadă, în 1948, la Bucureşti, în plină pace, pe când era transportat către închisoarea Jilava, judecat de urgenţă ca „spion german” – întrucât făcuse parte din Jagdverband Kommando Skorzeny, cu gradul de Sturmbannführer – şi condamnat la moarte, pedeapsă comutată ulterior în 25 de ani de muncă silnică în lagărele din Siberia. Scăpat cu viaţă din Gulag în 1956, după mari peripeţii (descrise în partea a II-a a cărţii de faţă), închis apoi de comuniştii români pentru încă aproape zece ani şi eliberat în 1964 doar ca să fie urmărit non-stop de Securitate – care îi va confisca până şi „amintirile”, ţinându-le sub obroc din interese de stat, ca să protejeze imaginea imperiului sovietic –, Ion Tobă-Hatmanu se dezvăluie azi, la o jumătate de veac din momentul în care a început să-şi pună pe hârtie povestea vieţii, în toată dimensiunea şi drama lui, de veritabil erou al unei armate uneori învinse, dar niciodată îngenuncheate.

     

    44,40 lei
  • (0)

    Jurnal VI

    AUTOR: Gheorghe Grigurcu

    ANUL APARIȚIEI: 2023

    PAGINI: 494

    EDITURA: Eikon

    „Prin iubirea dureroasă, suntem ai lumii lui Dumnezeu. Prin luciditatea dureroasă, suntem ai nimănui, bieți străini ai ambelor lumi. «Nu-l poți deci iubi pe Dumnezeu decât privind crucea. Iar în ce îl privește pe aproapele, Christos a spus cine este aproapele față de care este poruncită iubirea. E acel trup gol, însângerat, fără suflare pe care îl zărești zăcând la marginea drumului. Ni se poruncește să iubim în primul rând nenorocirea, nenorocirea omului, nenorocirea lui Dumnezeu» (Simone Weil).”

    (…)

    „Admiri o persoană pentru calitățile sale, iubești o persoană atât pentru calitățile cât și pentru defectele sale. Prin sacrificarea criteriului analitic, iubirea e un act grandios-primitiv, de întemeiere.” fragmente

    68,90 lei
  • (0)

    Jurnal VII

    AUTOR: Gheorghe Grigurcu

    ANUL APARIȚIEI: 2023

    PAGINI: 486

    EDITURA: Eikon

    „Inteligența produce inteligență, nu artă. Arta se produce pe sine având o inteligență conținută. Perspicacitatea critică o poate dibui.”

    „Ce să fie? O poezie fragilă la culme, neajutorată, precum piuitul unui pui abia ieșit din găoace, cerând ajutorul lumii necunoscute care nu-l cunoaște.”

    „Senectute. Zilele sale favorabile, ca și cum iarna te-ai spăla pe mâini cu apă caldă.”

    citate din volum

    68,90 lei
  • (0)

    Jurnalele din Berlin, 1940–1945. Însemnările unei prințese ruse

    Autor(i): Marie Vassiltcikov

    Nr. pagini: 480 pagini

    An: 2022

    Editura: Corint

    Cum ar fi să trăiești la Berlin în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și să vezi cum orașul se topește, de la o zi la alta, sub bombele Aliaților? Să faci parte din cercul celor care au atentat la viața lui Hitler, la 20 iulie 1944, și să trăiești cu spaima că urmează arestarea și condamnarea la moarte? Cum ar fi să vezi Viena, în ultimele săptămâni de război, la rându-i, distrusă de bombe? Să traversezi Austria de la Est la Vest și să vezi cum foametea și panica pun stăpânire pe una dintre cele mai admirate țări ale Europei? Cum ar fi să cunoști oameni din „vechea lume bună germană” și să-i observi cum caută soluții să se opună nazismului? Și, în tot acest timp, să ai nebunia de a ține un jurnal despre toate acestea? Ei bine, Marie Vassiltcikov a făcut-o!

    Marie „Missie” Vassiltcikov a fost o tânără aristocrată, nevoită să plece din Rusia natală împreună cu familia, după preluarea puterii de către forțele bolșevice. Stabilită la Berlin din 1940, a cunoscut figuri importante, despre care ne-a lăsat însemnări.

    Datorită lui Adam von Trott, pentru care a lucrat la Departamentul de Informații din cadrul Ministerului de Externe al Germaniei, a intrat în contact cu persoane care i se opuneau lui Adolf Hitler. În jurnale se referă la activitatea sa, inclusiv la atentatul din 20 iulie 1944 pus la cale de colonelul von Stauffenberg și colaboratorii săi.

    Locuind într-un Berlin distrus de bombardamente, Missie este puternică, hotărâtă și curajoasă. Către finalul războiului s-a mutat la Viena, unde a lucrat ca asistentă medicală până la prăbușirea nazismului.

    58,50 lei
  • (0)

    Jurnalul unui motan

    Autor: Elena Farago

    Nr. pagini: 96  pagini

    An: 2024

    Editura: Paul Editions

    Ziarul meu! Am şi eu un ziar!… Şi când mă gândesc că nu mai departe decât azi-dimineaţă nu ştiam încă nici adevăratul înţeles al cuvântului ziar!

    Eu credeam că ziar sau jurnal se numesc numai gazetele pe care le citesc domnii. Aşa auzisem de la toată lumea pe care o cunosc şi nici în cărţile Duduiei n-am găsit vreo altă desluşire.

    42,50 lei
  • (0)

    Jurnalul unui om norocos

    Autor(i): Ilie Popescu-Mohora

    Nr. pagini: 240 pagini

    An: 2024

    Editura: Corint

    Amintirile despre copilăria petrecută într-un sat teleormănean, însemnările zilnice din vremea celui de-Al Doilea Război Mondial și din perioada comunistă, corespondența întreținută de către Ilie Popescu-Mohora cu câteva personalități ale României secolului XX (printre ele numărându-se Iosif Constantin Drăgan și Dinu Adameșteanu) vor fi o revelație pentru cititorii pasionați de istoria contemporană. Vor avea ocazia să afle amănunte – povestite cu mult umor – despre viața satului interbelic al Vechiului Regat, despre obiceiurile, tradițiile și superstițiile locuitorilor, întâmplările cotidiene ale unui adolescent în orașul Alexandria, încercările unui student și apoi ale unui tânăr ambițios care își dorește să răzbească în Capitală. Din Bogdana cea natală, destinul – profund înrâurit de Constantin Argetoianu, politicianul temut, dar respectat de toți adversarii săi – l-a purtat pe Ilie Popescu-Mohora tot mai departe, până la Roma. Acolo, în „cetatea eternă”, a fost martorul unor prefaceri istorice în anii 1942–1943: prăbușirea fascismului și a regimului Mussolini, preluarea puterii de către mareșalul Badoglio, retragerea germanilor și sosirea Aliaților, proclamarea Republicii de la Salo. Din toate a ieșit cu bine, pentru că a fost un om… norocos.

    52,90 lei
  • (0)

    Jurnalul unui soldat în Legiunea Străină (1960-1965)

    Autor(i): Simon Murray

    Nr. pagini: 464 pagini

    An: 2018

    Editura: Corint

    Legiunea Străină – misterioasă, idealistă, implacabilă – este o organizație plină de personaje dubioase, un loc cu totul nepotrivit pentru un englez pe cinste, în vârstă de numai nouăsprezece ani. Cu toate acestea, în 1960, Simon Murray a călătorit sigur la Paris, Marsilia și, în cele din urmă, în Algeria pentru a duce la îndeplinire cel mai dur contract din viața sa: cinci ani de serviciu în slujba Legiunii. În tot acest timp, el a ținut un jurnal.

    Jurnalul unui soldat în Legiunea Străină (1960–1965) este povestea captivantă și personală a celor trăite de tânărul Murray în această legendară unitate a armatei franceze. Cronica de față reprezintă dovada incontestabilă a faptului că Legiunea își merită pe deplin reputația dobândită de-a lungul timpului, de supremă piatră de încercare din punct de vedere fizic și psihic a celor ce se încumetă să intre în rândurile ei. În deșertul ars de soare din nordul Africii, bărbați puternici cedează din cauza comportamentului brutal al unor ofițeri, a antrenamentelor necruțătoare și a pedepselor barbare. Totuși Murray supraviețuiește, ba chiar iese întărit din toată această experiență. Căci el împărtășește cu cei care-i sunt camarazi, bărbați căliți din toate națiile și din toate păturile sociale, o trăsătură izbăvitoare: hotărârea de a nu renunța niciodată.

    68,80 lei
  • (0)

    KGB – DGSE. Doi spioni față în față

    Autor(i): Serghei Jirnov și Francois Waroux în dialog cu Martin Leprince

    Nr. pagini: 224 pagini

    An: 2025

    Editura: Corint

    Serghei Jirnov a fost ofițer KGB, iar François Waroux a fost ofițer de caz al DGSE, serviciul francez de informații externe. Primul a activat în cadrul serviciului „clandestin” al KGB-ului pentru URSS, al doilea a acționat sub acoperire în întreaga lume, în slujba Franței.

    După ce au lucrat mult timp în umbră pentru două tabere opuse, cei doi ofițeri superiori poartă în această carte un dialog fără ascunzișuri despre cariera lor din cadrul serviciilor secrete. Pentru prima dată, un ofițer rus și un ofițer francez își compară, în cadrul acestor memorii, experiențele profesionale, analizele și metodele folosite în parte de țările lor, dezvăluind secretele muncii sub acoperire, tehnicile de supraveghere și manipulările surselor, dar și angoasele cotidiene și mustrările de conștiință pe care le implică o astfel de profesie.

    Dincolo de clișeele filmelor de la Hollywood, această carte dezvăluie realitatea despre serviciile de informații, spulberând unul câte unul miturile despre spionaj și spioni și arătând o realitate cu mult mai complexă a celor care activau ca agenți de informații. De la problematica Războiului Rece până la realitățile războiului tehnologic, inclusiv noile provocări care amenință lumea, acești doi martori importanți nu evită să dezbată toate aceste evenimente cruciale, în discuțiile lor.

    52,80 lei
  • (0)

    Kordian

    Autor(i): Juliusz Słowacki

    Nr. pagini: 184 pagini

    Editura: Eikon

    „Inclusă în repertoriul teatral de regizori remarcabili, această dramă a devenit una dintre operele apreciate de exegeții literari; actul de cea mai înaltă înnobilare a fost așezarea lui Kordian alături de Moșii și de Nedivina comedie, într-o triadă numită „drama romantică poloneză”. Ca operă scrisă de un „poet al Varșoviei”, martor al istoriei, a fost considerată sursă istorică a situației mentale a populației din capitală înainte de insurecția din noiembrie. În opera lui Słowacki s-a descoperit un sens istoriozofic sui generis, decurgând din confruntarea dintre planul divin al istoriei (inaccesibil profeților), factorul răului în istorie și elementul demonismului în activitatea omenească. Drama a fost receptată prin prisma examinării multilaterale a personajului din titlu ca erou romantic existențial. A fost interpretată – în acord cu intenția evidentă a protagonistului – ca mărturie a aspirației lui Słowacki la rolul de poet național, de poet profet. S-a evidențiat, de asemenea, estetica imaginației, specifică lui Słowacki, și metapoezia imanentă, înscrisă în text.” BOGUSŁAW DOPART

    „Drama Kordian reprezintă un text pluristratificat, cu structură complexă, deschis la multiple interpretări. Dincolo de ideile adânc ancorate în istoria și mitologia polonă, drama a stat în atenția criticilor și istoricilor literari datorită valorii literare în sine, bogăției lexicale și imaginative, variatelor resurse poetice și prozodice. Versiunea românească îmbogățește imaginea creației marelui poet polonez la noi, constituind totodată un omagiu cu prilejul Anului Romantismului Polonez (2022), instituit în urma hotărârii Seimului din Polonia.” CONSTANTIN GEAMBAȘU

    42,50 lei