Show
  • (0)

    Deserturi magice cu PRĂJITURELA

    73,90 lei

    Autor(i): Prăjiturela

    Nr. pagini: 240 pagini

    Anul apariţiei: 2024

    Editura: Bookzone

    Amesteci, cerni, topești, mixezi, guști, coci, decorezi. Bucătăria ți-e plină de praf de stele, de mirosuri și gusturi care te trimit pe tărâmuri dulci. În bucătăria ta, totul este posibil, pentru că tu crezi în magie. În magia deserturilor.

    Aceasta este și superputerea Prăjiturelei, care îți deschide ușile către o lume magică, împărtășind cu tine peste 100 de rețete încântătoare – de la torturi, prăjituri și tarte, până la clătite, brioșe și deserturi la pahar. Tarta ei celebră cu lime, pe care o poți pregăti în doar 10 minute, îți va aduce înapoi amintirea zilelor însorite de vară, când răcoarea fructelor era binevenită. Prăjitura Greta Garbo îți va trezi nostalgia Crăciunului de altădată, când zăpada se așternea în straturi, exact ca cele ale acestui desert clasic, ce combină gustul bogat al nucilor cu gemul de caise. Tarta cu ciocolată și fructe de pădure, biscotti cu fistic și petale de trandafir, cornulețele fragede și câte și mai câte deserturi așteaptă să fie savurate și împărtășite cu cei dragi, pentru că nu sunt doar rețete. Sunt povești de suflet, gata să transforme orice masă într-un prilej de bucurie.

  • (0)

    Despre – Poezii

    27,50 lei

    Autor(i): Sorin Șerb

    Nr. pagini: 144 pagini

    Editura: Cetatea de Scaun

    Un nou volum de versuri semnat de Sorin Șerb.

    ermitajul părăsit

    pregătisem un volum

    cu pagini albe

    vagi contururi îngălbenite

    acolo unde au stat versurile

    să ne plimbăm prin el

    ca printr-un ermitaj abandonat

    admirând fantomele de pe ziduri

    dar paginile s-au înroșit

    masa de scris s-a înroșit

    cerul s-a înroșit

    cineva se întrupa acolo

    se ridica prin pagină

    nicio pagină în plus

    nu-l oprea

    uite aici pot aici

    să-i citesc ridurile

    apasă cu fața

    în pagina aceasta

    mă mușcă de palmă

  • (0)

    Despre sensul vieții

    51,90 lei

    Autor(i): Pr Constantin Necula, Mihai Morar

    Nr. pagini: 200 pagini

    Anul apariţiei: 2021

    Editura: Bookzone

    Un dialog sincer și necesar despre puterea cuvintelor, puterea oamenilor și puterea Lui Dumnezeu, care îți oferă reperele de care ai nevoie într-o lume în schimbare.

    Cuvintele Părintelui Necula creează punți între religii, între credincioși și atei, aducând oamenii mai aproape de marile adevăruri ale învățăturilor creștine. Într-o epocă a deznădejdii și a fricii, acest dialog dintre Mihai Morar și Părintele Necula abordează fără teamă subiectele dificile ale actualității. Fiecare răspuns oferit la întrebările pline de miez adresate de Mihai Morar încurajează cititorii să-și păstreze întotdeauna speranța și credința. Astfel, pagină cu pagină, se conturează un alt mod de a privi lumea și problemele sale, adoptând o perspectivă plină de înțelegere, iubire și încredere în puterea și frumusețea Lui Dumnezeu.

    „Ce ar mai fi de zis? O vom face probabil în timpul cât Dumnezeu ne va îngădui să o mai facem. Când vom fi plecați, undeva, într-un colț de bibliotecă și această rogojină de carte pe care ne-am lăsat sufletele la vedere. Mulțumesc, Mihai, pentru prietenie. Și celor ce ne sunt prieteni ori dușmani, deopotrivă, sănătate. Nu mai e vreme de ură. De mușcat din morminte. Din văzduh, din bunici și părinți. E vremea să căutăm sens vieților noastre. ” – Părintele Constantin Necula

  • (0)

    Destin deturnat

    60,90 lei

    Autor(i): Tamim Ansary

    Nr. pagini: 480 pagini

    An: 2018

    Editura: Corint

    O lectură obligatorie pentru cine dorește să afle mai mult despre istoria lumii islamice. Dar cartea nu este doar o simplă înșiruire a evenimentelor trecute. Este și un ghid indispensabil pentru înțelegerea dezbaterilor și conflictelor politice de astăzi, de la 11 septembrie până la razboaiele din Irak și Afghanistan, de la pirații somalezi la conflictul palestiniano-israelian. Așa cum arată Ansary în Concluziile sale, «conflictul care distruge lumea modernă nu poate fi înțeles ca o ciocnire a civilizațiilor… Este înțeles mai bine dacă este văzut ca o divergență generală la intersecția a doua istorii mondiale discordante».” San Francisco Chronicle

  • (0)

    Destine (Clan)Destine

    41,50 lei

    AUTOR: Maria Ileana Tănase

    ANUL APARIȚIEI: 2024

    PAGINI: 322

    EDITURA: Eikon

    Romanul Destine clandestine este o carte a amintirilor, mai apropiate sau mai îndepărtate. Este o cronică de familie, bogat ilustrată cu întâmplări intime, speranțe și vise, picturi, nopți albe, rețete culinare, festinuri, care toate la un loc fac un mix narativ bine dozat. Astfel scrisă, într-o singură măsură mixată, care nici nu urcă, nici nu coboară, romanul Mariei-Ileana Tănase este o moderație prelungă și ar putea continua pe această temă, a unor vieți trăite pe jumătate, într-o demipensiune confortabilă. Standardele sociale sunt păstrate cu rigoarea actelor, hârtiilor care certifică acest lucru. Visele clandestine, intime își creează propria lor trăire și las cititorului plăcerea de a descoperi, măcar unul dintre ele. Pasagere și mesagere în „mașinuța de aur” a destinului, ele călătoresc împreună spre o destinație necunoscută. (Clelia Ifrim)

  • (0)

    Destinul ascuns în numere

    58,20 lei

    Autor(i): Eduard Agachi

    Nr. pagini: 336 pagini

    Anul apariţiei: 2024

    Editura: Bookzone

    Încă de la naștere, numerele au dansat în jurul tău, conturând povestea ascunsă a propriului destin. Ți-au vorbit dintotdeauna, dar le-ai ascultat cu adevărat?

    De la calcularea numărului destinului tău, până la aplicarea cunoștințelor numerologice în luarea deciziilor importante, vei descoperi un univers plin de mister și înțelepciune, care te va ghida către o viață mai conștientă și mai împlinită.

    Destinul nu este scris cu cerneală, ci cu numere.

    Ele sunt oglinzile care reflectă esența ta unică, dezvăluind talentele cu care ai fost înzestrat și calea pe care ești menit să o urmezi. Acum este momentul să descoperi cheia care descifrează limbajul lor misterios și le dezvăluie tainele.

    Te-ai întrebat vreodată cine ești cu adevărat? De ce atragi tot timpul același tip de oameni? De ce continuă să ți se întâmple aceleași lucruri la nesfârșit? De ce pare că luptele tale sunt în van, în timp ce alții par să atingă succesul și fericirea cu ușurință?

    Destinul ascuns în numere explică semnificația profundă a obstacolelor care te împiedică să-ți atingi potențialul. Această carte te învață cum să-ți transformi total viața. Îți oferă informații prețioase despre propria persoană, dar îți arată și cum să-i cunoști mai bine pe ceilalți. Este un instrument puternic pentru vindecare, reflecție și îngrijire personală și o busolă care te ajută să te orientezi într-o lume adesea înșelătoare.

    Este timpul să-ți cunoști cifra destinului, să-ți îmbrățișezi adevărata călătorie și să te transformi în cine ți-a fost dat să fii.

  • (0)

    Dezertor la comuniști. De la Harvard pe bld. Karl Marx

    68,90 lei

    Autor(i): Victor Grossman

    Nr. pagini: 544 pagini

    An: 2024

    Editura: Corint

    Ascensiunea, succesele, impasurile și dispariția ulterioară a Republicii Democrate Germane sunt povestite prin prisma experienței personale de către activistul și scriitorul Victor Grossman.

    Recrut al armatei americane staționate în Europa, Victor Grossman, un înflăcărat om de stânga încă din anii petrecuți la Harvard, și-a părăsit postul într-o zi de august a anului 1952 și a traversat Dunărea din zona austriacă a SUA, spre zona controlată de sovietici. Soarta – adică sovieticii – l-a adus în Germania de Est, acolo unde a rămas, ca observator și participant la evoluția experimentului socialist numit Republica Democrată Germană. Dezertor la comuniști este povestea unui activist și scriitor care a crescut în economia de piață liberă din SUA, a petrecut 38 de ani în economia est-germană și a fost un martor al proceselor prin care a trecut Germania unificată.

  • (0)

    Dialog Despre Psihic Și Conștiință

    26,50 lei

    An apariție: 2019

    Autor: MIHAI GOLU, GELU MUSCELEANU

    Nr. pagini: 176

    Editura: Mass Media România de Mâine

    Lucrarea abordează dintr-o perspectivă interdisciplinară – științifică și filosofică – problemele legate de natura, structura și funcțiile psihicului și conștiinței umane. Forma de dialog în care este elaborată este de natură a capta și stimula curiozitatea și interesul cititorului.

  • (0)

    Dialog epistolar: Mihai Eminescu – Veronica Micle

    73,00 lei

    AUTOR: Mihai Rusu

    ANUL APARIȚIEI: 2024

    PAGINI: 580

    EDITURA: Eikon

    „Mihai Rusu vine, cu o consecvență pasionară salutară, să ne reintroducă în labirintul dedalic al unei mari iubiri în care se pot distinge atât tipurile cunoscute și teoretizate (Eros sau iubirea-pasiune, Agape sau iubirea împlinită, stadiile platonice, corporale, matrimoniale ș. a.), cât și cele determinate de raporturile dintre doi poeți puse și sub semnul psihologiei creației, deci al unor factori formatori de natură intelectuală. În țesătura complexă a acestor raporturi se amestecă și  firele de urzeală ale prieteniei spirituale (în sensul lui Plato), afinităților elective (goetheene), și similitudinilor de temperament de caracter, de viziune asupra lumii. Se poate spune, generalizând, că Veronica Micle este  ființa eminesciană, cu un program po(i)etic sub semnul modelator tras la indigo și realizat, desigur, cu puterile ei creative mai modeste, și că Eminescu urmărea, după propria mărturisire, o legătură ideală ca cea dintre Amor și Psyche.

    Deși de natură diferită, platonică, discretă, relativ ceremonioasă din partea lui Eminescu, marcată de îndrăzneală și de elanuri de intimitate din partea Veronicăi Micle, relațiile dintre cei doi (epistolare și concret afective) dezvăluie, în opinia lui Călinescu, o notă comună: „Și pentru unul, și pentru celălalt, această corespondență era un exercițiu sufletesc necesar. Eminescu condensa în Veronica toate aspirațiunile sale afective, nerealizabile în viața de toate zilele, pregătindu-܈și astfel și sublimându-și materia poeziilor sale erotice; pentru tânăra d-nă Micle – scrisorile, întocmite pe furiș, în spaima de a   spionată, constituiau un ce romanțios și, în afară de aceasta, ca poetă, ea simțea negreșit o vanitate ascunsă a se lăsa cântată și de a sta în corespondență cu un poet pe care-l bănuia mare” (G. Călinescu, Viaаa lui Mihai Eminescu, București, 2002, p. 173).”, Mihai Cimpoi

  • (0)

    Dialogul Speranței. Cum să dobândim liniștea sufletească

    51,90 lei

    Autor(i): Dan Negru, Vasile Ioana

    Nr. pagini: 264 pagini

    Anul apariţiei: 2022

    Editura: Bookzone

    Vei avea parte de un dialog intim și personal, cu tentă confesională, cu pilde și gânduri înțelepte care te vor ajuta să privești viața cu ochi mai buni și cu inima mai ușoară.

    Asemeni procesului Creației, cartea gravitează în jurul a 7 teme centrale:

    Ce vrea Dumnezeu de la mine?

    Credința – antidot pentru necazuri și depresie

    Ce se întâmplă după viață?

    Cele 7 păcate ale sufletului

    Rugăciunea inimii și postul cu lumină

    De ce ne doare sufletul?

    Banii sunt putere, dar liniștea nu se cumpără

    Subiectele sunt abordate într-un stil actual și de impact, împletind două perspective prin care elimină antagonismul și creează o uniune între ceea ce, altfel, e divizat. Cea a omului modern, și cea a divinității. A răului și a binelui. A păcatului și a iertării.

    Cu alte cuvinte, acest volum îți va deschide calea către tine, te va învăța să te ierți și să-i ierți pe cei ce ți-au greșit, să te iubești și să îți prețuiești viața. Și te va ghida către centrul inimii tale, acolo unde se află Dumnezeu de fapt, acolo unde adevărul personal încearcă să se facă auzit, dar e din ce în ce mai greu să-l asculți într-o lume zgomotoasă.

    ”Eu cred că mai mult decât orice, vrem să fim iubiți. Dan Negru și Părintele Vasile Ioana ne transmit prin această carte frumosul din mintea și inima lor, frumosul din jurul nostru, ne iubesc, ne îmbogățesc, așa că, să le răspundem la rândul nostru cu aceeași iubire, citindu-i. Citiți-i pe hârtie, sau chiar pe ecranul telefoanelor, fără de care nu mai putem exista, citiți-i oricum, dar citiți-i. Și iubiți-i!” – Florin Piersic

  • (0)

    DIANA. Povestea unei prințese spusă de ea însăși

    58,50 lei

    Autor(i): Andrew Morton

    Nr. pagini: 480 pagini

    An: 2021

    Editura: Corint

    În 1992, când această carte a apărut pentru prima oară în Marea Britanie, publicul nu a acordat prea multă atenție faptului că prințesa de Wales a participat ea însăși la elaborarea ei. Se poate spune chiar că a fost privită cu neîncredere și luată în derâdere de mulți. Cu timpul însă, tocmai această implicare a celei alintate de presă și de cei care au simpatizat-o Lady Di a atras aprecierile cititorilor de pretutindeni.

    După 25 de ani de la moartea sa în urma tragicului accident petrecut la Paris, personalitatea Dianei continuă să captiveze. Această variantă revizuită a biografiei scrise de Andrew Morton cuprinde materiale și considerații noi cu privire la moștenirea spirituală lăsată de cea supranumită „prințesa poporului”, ca și la însemnătatea ei pentru casa regală britanică.

    Tehnicile performante de redare și analiză a sunetelor au permis descifrarea pasajelor care abia se pot auzi în discuțiile înregistrate în urmă cu trei decenii și care nu apar în prima ediție a cărții. Pe parcursul lor, Diana dă amănunte despre o serie de aspecte legate atât de viața sa personală, cât și de calitatea ei de membră a casei de Windsor – raporturile sale cu regina, căsătoria nefericită cu prințul Charles, relația dintre acesta și Camilla, bulimia care a chinuit-o, tentativele de sinucidere – dar și despre fericirea de a fi mamă și dorința ei de a duce o altă viață, departe de privirile indiscrete ale presei aflate în căutare de senzațional.

    Lucrarea biografică a lui Andrew Morton a avut, de-a lungul timpului, o influență hotărâtoare asupra imaginii pe care publicul larg și-a format-o despre monarhia britanică.

  • (0)

    Dicționar de balistică judiciară

    30,90 lei

    Autor(i): Jenica Dragan

    Anul aparitiei: 2017

    Nr. pagini: 196 pagini

    Editura: Mass Media România de Mâine