-
Skorzeny. Cel mai periculos om din Europa
44,50 leiAutor(i): CHARLES WHITING
Nr. pagini: 168pagini
An: 2016
Editura: Miidecarti
Biografia militară a lui Otto Skorzeny, omul care a reușit, prin misiunile sale de comando, să schimbe cursul celui de-al Doilea Război Mondial. Printre realizările lui, din timpul războiului și după război, pot fi menționate pe scurt: salvarea lui Mussolini din închisoarea sa montană, răpirea fiului amiralului Horthy, dictatorul Ungariei din timpul războiului, crearea uneia dintre cele mai mari lovituri ale războiului în timpul Bătăliei de la Bulge, o scurtă aventură cu Eva Peron și o încercare de a-l șantaja pe Winston Churchill. Eisenhower l-a declarat „cel mai periculos om din Europa”.
-
Aviația sovietică deasupra României
61,32 leiAutor(i): VALERIU AVRAM
Nr. pagini: 282 pagini
An: 2020
Editura: Miidecarti
Lucrarea ,,AVIAȚIA SOVIETICĂ DEASUPRA ROMÂNIEI’’ (1940-1944), reflectă situaţia sub raport militar în care s-a aflat România în perioada cercetată, prezentând pe larg atacurile aeriene sovietice asupra teritoriului naţional şi răspunsurile la aceste atacuri ale sistemului de apărare aeriană a teritoriului românesc, îndeosebi a zonelor sensibile : Constanţa, Giurgiu, Mangalia, Ploieşti,Valea Prahovei, Buzău şi Bucureştiul. Ineditul informaţiilor abundă, între acestea : lansările comandourilor de paraşutişti sovietici pe teritoriul naţional; în documentele oficiale militare româneşti spionii sovietici paraşutaţi au fost numiţi terorişti.
-
Memorii VOL.2-ERICH RAEDER
39,50 leiAutor(i): ERICH RAEDER
Nr. pagini: 198 pagini
An: 2020
Editura: Miidecarti
Cartea de față s-a născut din dorința și din obligația asumată de a contribui la cunoașterea trecutului. Nu vrea să suplinească munca acelor autori care, folosindu-se de izvoarele ce devin tot mai accesibile, atât în Germania cât și în străinătate, explică temeinic ultima jumătate de secol a istoriei Germaniei. Vrea mai curând să aducă o contribuție în acest sens.
-
Memorii VOL.1-ERICH RAEDER
39,50 leiAutor(i): ERICH RAEDER
Nr. pagini: 136 pagini
An: 2020
Editura: Miidecarti
Cartea de față s-a născut din dorința și din obligația asumată de a contribui la cunoașterea trecutului. Nu vrea să suplinească munca acelor autori care, folosindu-se de izvoarele ce devin tot mai accesibile, atât în Germania cât și în străinătate, explică temeinic ultima jumătate de secol a istoriei Germaniei. Vrea mai curând să aducă o contribuție în acest sens.
-
Evenimentul Istoric nr. 43
21,00 lei“Evenimentul Istoric”, o revistă interesantă și inedită care aduce pagini de istorie adevărată mai aproape de tine
Descoperă în numărul 43:
- Documente inedite: Ceaușescu a prezis dezastrul din Afganistan
- Mărturii tulburătoare despre păcatele și închisorile tinereții monahului Arsenie Papacioc
- Corupția din Sănătate în perioada comunistă: Cum se lupta Securitatea cu firmele din „Big Pharma”
Evenimentul Istoric, 124 de pagini, cea mai mare revistă de istorie din România- articole excepționale, documente inedite și concursuri tematice!
-
România în patrimoniul UNESCO
111,00 leiEditura: Monitorul Oficial
George Dumitriu, Răzvan Theodorescu, Atena Groza
296 de pagini, format 240 x 240 mm, ediția a III-a
O fereastră deschisă către universul romanesc, asta se dorește a fi albumul trilingv (romană–franceză–engleză) oferit celor interesați de patrimoniul național intrat in cel mondial. Un text concis, dar bogat in informație, sub semnăturile dlui acad. Răzvan Theodorescu și dnei Atena Groza, insoțit de fotografii remarcabile, vă descrie cele 7 situri aflate pe Lista UNESCO – Cetățile dacice din Munții Orăștiei, Centrul istoric al Sighișoarei, Așezările săsești cu ziduri fortificate din Transilvania, Bisericile cu pictură murală exterioară din nordul Moldovei (inclusiv Biserica Sucevița, recent intrată pe această listă și absentă din albumele deja existente in librării), Mănăstirea Hurezi, Bisericile de lemn din Maramureș și Delta Dunării. O carte de suflet pentru romanii de pretutindeni, dar și o carte care ne prezintă străinilor altfel decat prin clișeele mass-mediei sau prin stereotipuri simpliste, adică prin tradiție istorică și culturală, frumuseți naturale, dar și repere religioase.
ISBN 978-606-035-030-9
-
Evenimentul Istoric nr. 35
16,50 lei“Evenimentul Istoric”, o revistă interesantă și inedită care aduce pagini de istorie mai aproape de tine
Descoperă în primul număr din 2021:
- Secretele Dosarului „Pacepa” și lista celor 9 „trădători” condamnaţi la moarte de Nicolae Ceauşescu
- Analiza unui fenomen istoric: Gloria și decăderea Statului Național – Legionar
- Povestea fascinantă a singurei nave americane capturată de Coreea de Nord
Evenimentul Istoric cea mai mare revistă de istorie din Europa – articole excepționale, documente inedite și concursuri tematice!
-
Imposibila avere
55,00 leiAutor(i):
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 392 file
Editura: Crime Scene Press
Al cincilea volum din seria Clubul Crimelor de Joi, care a stabilit noi recorduri de vânzări în Marea Britanie
#1 bestseller Sunday Times
Milioane de exemplare vândute din întreaga serie la nivel mondial
Cine are timp să se gândească la crime când trebuie organizată o nuntă?
A fost un an liniștit pentru Clubul Crimelor de Joi. Joyce e ocupată să stabilească felul în care vor fi aranjate mesele și care dintre invitați vor dansa mai întâi. Elizabeth e în doliu. Ron are probleme în familie, iar Ibrahim încă îi oferă ședințe de terapie infractoarei sale preferate.
Dar când Elizabeth face cunoștință cu un invitat la nuntă care se teme pentru viața lui, emoția vânătorii se aprinde iarăși. Un răufăcător vrea să pună mâna pe un cod imposibil de spart și nu va lăsa nimic să-i stea în cale. Aruncați în cea mai explozivă anchetă a lor de până acum, va putea gașca să elucideze crima la timp?
-
Calendar 2026 – Natura și sănătatea (365 file)
19,90 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 365 file
Dimensiune: 160 mm x 100 mm
Editura: Calendarele Alias SRL
-
Calendar religios 2026 (365 file)
19,90 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 365 file
Dimensiune: 160 mm x 100 mm
Editura: Calendarele Alias SRL
-
Revista Capital Nr. 12/2025
26,50 leiNu rata Capital nr. 12 / 2025!
- 2025, anul furtunii fiscale în România. Impactul schimbărilor și către ce ne îndreptăm
- Euro la sud de Dunăre! Cum va schimba moneda unică vacanțele românilor în Bulgaria
- Se va sparge bula AI în 2026?
Ofertă edituradecarte.ro! Selectează LIVRARE GRATUITĂ pentru orice comandă care conține revista Capital și îți livrăm comanda fără cost de transport!
-
Super calendarul familiei 2026 (365 file)
39,90 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 365 file
Dimensiune: 160 mm x 100 mm
Editura: Calendarele Alias SRL
Planificare, inspiratie si activitati pentru intreaga familie
Super Calendarul Familiei 2026 este ghidul perfect pentru un an organizat si plin de momente frumoase. Include curiozitati, evenimente importante, jocuri, retete, sfaturi naturiste, horoscop, careuri si sudoku, toate reunite intr-un format accesibil si atractiv pentru intreaga familie.
Acest calendar devine un companion util in fiecare luna, oferind informatii practice, idei de relaxare si activitati distractive pentru copii si adulti. Ideal pentru casa, birou sau pentru a fi oferit cadou celor dragi.











