-
Agnostos Theos. Despre temeiul gnoseologiei teologice
63,50 leiAUTOR: Dorin Ștefănescu
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 426
EDITURA: Eikon
„În cazul cunoașterii lui Dumnezeu, nu se poate vorbi de un subiect și de un obiect legate într-un al treilea care le este legătura compusă a cunoașterii. Dumnezeu este un subiect absolut neobiectivabil, neîmpărțit, după cugetare întreg ființă și după ființă întreg cugetare, iar ca întreg o unitate simplă mai presus de ființă și de cugetare, care pune temeiul atât de sus încât mintea nu-l poate vedea de jos.”
„Dumnezeu nu ne învață pe măsura înălțimii Sale – căci cum ar putea ceea ce este mare să încapă în ce este mic? –, ci coborând la îngustimea capacității noastre”., Sf. Grigorie de Nyssa
-
Acasă. Vol. 4
58,50 leiAUTOR: Luminița Aldea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 430
EDITURA: Eikon
„Făcea economii drastice la bani când vedea că nu există nicio șansă să primească ceva de lucru. Viața pe străzi o urâțise și mai mult. Evita pe cât putea să se drogheze cu aurolac, deși toți o făceau ca să nu mai simtă foamea, setea, frigul și se ferea să intre într-o gașcă ce dormea în canale. Ca un lup singuratic își căuta în fiecare seară o scară de bloc în care să doarmă. Nu plângea, nu se văita și nu-și dorea nimic. Vorbea puțin și mai mult mârâind decât cu vorbe clare.” (fragment)
-
Acasă. Vol. 3
47,90 leiAUTOR: Luminița Aldea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 372
EDITURA: Eikon
„Mihai rătăcea pierdut pe străzi. Răscolea cu picioarele frunzele căzute din copaci și nu știa unde-i cu adevărat sufletul lui: în piept sau în trupul frunzelor moarte pe care le strivea sub picioare. Durerea era în inimă, de asta era sigur, dar la fel de sigur era de sentimentul că se simte tot mai mult frunză căzută pe pământ la sfârșit de octombrie.” (fragment)
-
Acasă. Vol. 2
47,90 leiAUTOR: Luminița Aldea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 352
EDITURA: Eikon
„Pentru prima dată în viața ei, poetul din ea nu vedea cerul nins cu puzderie de stele, urmele roșii, vineții și albastre lăsate la orizont de asfințitul soarelui și nici nu simțea ușoara răcoare a nopții, semn că toamna se apropia. Nu simțea vântul și nici nu vedea primele frunze căzând. Nimic nu mai ajungea până la ea: nici măcar roua născută din lacrimile ei de mult ce a plâns iubirea. Ca un robot scotea apă și se spăla, își spăla hainele murdare și se pregătea să-și mănânce bucata de pâine ce o mai avea. Se afla între două tărâmuri: murea încet într-o lume a idealului, a perfecțiunii, a nevoii de absolut, a visului, a dorului de a fi înger și se năștea dureros până la a muri din nou într-o lume materială, rapace, hidoasă, o lume ce semăna cu una din picturile bolnave ale lui Goya. Putea face Dumnezeu un miracol cu ea și să împace în sufletul ei însetat de absolut cele două lumi!? Să devină un vers de-al lui Nichita Stănescu viața ei: …două culori…/una foarte de sus/ alta foarte de jos/ amestecându-se… și să-i dea voie nemuririi să mai trăiască în ea viețuind printre muritori…” (fragment)
-
Sfârșitul hibernării
104,90 leiAUTOR: Gheorghe Ioan Brad
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 714
EDITURA: Eikon
(fragment)
Cronica destinelor și a evenimentelor începe de pe vremea când Munții Apuseni încă nu aveau nume. Moții, muntenii, locuitorii lor îi numeau simplu: „Munții Noștri”. Fiecare munte, deal, dâmb, colină, măgură, colnic, ponor și vale avea nume, dar, luați împreună, nu aveau nume. Numele lor se naște odată cu știința geografiei. Și era anul 1847. Nu muntenii îi vor boteza, ci geografii. Și nici geografii nu erau români, ci francezi și nemți. De aceea îi vor boteza la început: Carpații Apuseni, Munții Occidentali, Munții Apusului. Numele le era dat privind hărțile, nu răsăritul soarelui.
Bazinul Transilvaniei era înconjurat de munți. Cei din răsărit erau botezați deja. Se numeau Carpații Orientali pentru că, dincolo de ei, nu mai erau alți Carpați și nici alți munți – până nu se știe unde. Dacă ei erau munții răsăritului, Munții Noștri erau ai apusului. Trăsătura lor principală era fragmentarea. Era un conglomerat de munți nu prea înalți, dar ocupând o suprafață mare și unitară. Erau sute și sute de munți, sute și sute de vârfuri și coame. Nu exista un munte masiv, înalt, compact, care să-i domine pe ceilalți și tot ce-i în jur, ca Munții Făgărașului, de exemplu.
Despre vechimea lor nu se știau prea multe. Pentru orice geolog era limpede că n-au apărut toți deodată din spuma mării. S-au înălțat în urma proceselor geologice, astfel că pe o suprafață nu prea întinsă se găsesc toate tipurile de roci: de la cele rezultate în urma erupțiilor vulcanice, până la rocile sedimentare și metamorfice. Granitul și calcarul sunt la ele acasă. Nu lipsesc gresiile, șisturile argiloase și conglomeratele. Nu-i de mirare să găsești cochilii de melci marini, liberi ori încrustați în rocă, pe vârfurile dezgolite ale munților, la peste 1.000 de metri altitudine.
-
Frați de arme. Români, germani și Frontul de Est
63,33 leiAutor(i): Perry Pierik
Nr. pagini: 320 pagini
An: 2024
Editura: Corint
Afectată de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial și de consecințele revizuirii frontierelor în Europa Centrală, precum și amenințată de pericolul sovietic, România condusă de Ion Antonescu a optat pentru o alianță cu Germania nazistă, constituind o veritabilă „frăție de arme”.
Alegerea avea să se dovedească a fi un adevărat pact cu diavolul, în urma căruia evreii români au avut de suferit și o parte semnificativă a armatei a pierit pe Frontul de Est, într-o sângeroasă bătălie care avea să schimbe cursul războiului.
Consultând lucrări de specialitate și documente de arhivă, istoricul Perry Pierik prezintă consecințele acestor evenimente cumplite în ceea ce se dovedește a fi o reconstituire obiectivă a unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria României. -
Sighișoara interbelică. Un mozaic cotidian
32,90 leiAutor(i): Rareș Sorin Șopterean
Nr. pagini: 106 pagini
An aparitie: 2024
Editura: Pro Universitaria
Sighisoara interbelica, un mozaic cotidian – evidentiaza evolutia orasului Sighisoara in perioada interbelica, perioada de mari prefaceri politice, economice, sociale si culturale aflate intr-o dinamica care vor avea un efect hotarator pentru lumea moderna, aducand un suflu nou prin inovatii, transformare, dezvoltare.Subiectul tratat isi propune sa surprinda elemente referitoare la evolutia istorica a orasului Sighisoara, participarea sighisorenilor la fazele si momentele esentiale ale istoriei acestui oras, sa creeze o imagine a vietii cotidiene in orasul cetate, sa evoce trairile oamenilor de pe aceste meleaguri, sa descrie momentele istorice, sa aminteasca oamenii ramasi, prin maretia lor, ori pacatele lor, cu ajutorul datelor, imaginea Sighisoarei in amplul context al dezvoltarii ei. -
Noaptea, toate pisicile sunt negre
57,50 leiAutor(i): Anders de la Motte Mans Nilsson
Anul apariției: 2024
Nr. pagini: 416 pagini
Editura: Crime Scene Press
Al doilea volum al seriei Crimele din Österlen
Drepturi vândute în 13 țări
Superba regiune Österlen din Suedia se desfată în soare de vară. Marele târg de antichități de la Degeberga e pe cale să înceapă.
Însă nici nu se deschid bine porțile că unul dintre cei mai de succes și, în același timp, rău-famați anticari e găsit ucis. Simpaticul și tipicarul Peter Vinston e silit să-și întrerupă concediul și să înceapă ancheta – spre disperarea lui Tove Esping, care crezuse că va ancheta singură primul ei caz.
Pe măsură ce se cufundă în lumea anticarilor, cei doi își dau seama că nu e o îndeletnicire așa pașnică pe cât pare. Jucătorii grei sunt în căutarea unor adevărate comori, obiecte pentru care ar fi în stare chiar să ucidă.
Un nou mister plin de umor care se desfășoară în ambianța minunată a „Provenței Suediei”, cu o panoplie de personaje captivante și excentrice.
-
-
Marea carte a integramelor nr. 4 / 2024
29,50 leiAn: 2024
Editura: Alias Publishing
Marea carte a integramelor nr. 4 / 2024
-
„Moartea civilă” pe vremea lui Eminescu
33,90 leiAutor(i): Nicolae Georgescu
Nr. pagini: 108 pagini
Anul apariției: 2023
Editura: Hoffman
Nicaieri in alta parte nu e loc mai bun pentru readucerea in atentie a argumentului Fagarasanu in complexul declararii publice a nebuniei lui Eminescu. Reiau texte publicate separat, actualizand informatia, doar cu unele mici interventii, pentru a nu mai complica. Se va vedea cum „moartea civila”, aceasta sanctiune a vremii lui Eminescu, l-a atins si pe acest prieten al sau, inginerul Nicolae Fagarasanu, dar chiar si pe I. C. Bratianu, primul ministru al tarii, si pe Lascar Catargiu, fost prim ministru si pe Dimitrie Lecca, presedintele Camerei Deputatilor – si, probabil, pe mai multi altii, fiecare gasind calea lui de evitare a consecintelor; Eminescu n-a mai avut cale, boala sa – adevarata sau nu, cu substrat organic sau doar simplu surmenaj, oricum ar fi – insemnand si recluziune, adica imposibilitate de a lua legatura cu oamenii, de a explica, de a se lasa vazut si pipait de ei, cum se zice.
Nicolae Georgescu -
Orașul cu salcâmi
19,50 leiAutor(i): Mihail Sebastian
Nr. pagini: 214 pagini
Anul apariției: 2020
Editura: Hoffman
Un adolescent zugrăveşte psihologia adolescenţei. Interesul romanului nu stă nici în construcţia cam risipită, nici în natura lui epică, destul de anemică, ci în crearea atmosferei poetice de tulbure, de sentimentalism şi de nelinişte sexuală, de vis şi de realitate, răspândită în jurul oricărei adolescenţe.
Eugen Lovinescu
Istoria literaturii romane contemporane











