• (0)

    Gaza – cel mai fierbinte loc de pe Pământ

    36,90 lei

    Autor(i): Dan-Silviu Boerescu

    Nr. pagini: 208 pagini

    An aparitie: 2023

    Editura: NEVERLAND

    Ploaie de rachete in zori, carnagiu la un festival muzical și bebeluși decapitați. In replica, bombardamente fara precedent. Și un nou Exod… Ceea ce unii au prezis ca ar putea fi inceputul celui de Al Treilea Razboi Mondial este, de fapt, un conflict vechi de mii de ani. De la Avraam incoace, s-a starnit dihonia intre frații vitregi Isaac și Ishmael, intemeietorii legendari ai principalelor popoare semitice (israelienii și arabii).

    Deși hotarele sale istorice nu au fost și nu sunt nici in prezent coincidente cu cele ale teritoriilor sau ale statelor asociate, Palestina – cu Fașia Gaza la vest și Cisiordania la est, dar și, in centrul sau spiritual, cu Ierusalimul (singurul oraș care exista, deopotriva, in Cer și pe Pamant) – este identificata, de regula, cu Canaan, cu Țara Israel a evreilor (in ebraica, transliterat, Ereț Israel) sau Țara Sfanta a Cruciaților (in latina, Terra Sancta), in limba araba fiind denumita Filastīn. Ea deține o importanța majora pentru toate cele trei mari religii monoteiste: iudaism, creștinism și islam. Dar reprezinta și scena unor „razboaie sfinte“ care au facut milioane de victime, de la Cruciadele medievale la razboiul de Yom Kippur din 1973 și cel pornit, dinspre Gaza, in ultima zi de Sukkot din 2023.

    Noul Jihad este legat de Hamas, „un alt chip al terorismului sistematic”, dar și, pieziș, de „Bibi“ Netanyahu și de marele eșec (calculat?) al Mossadului. Conflictul fiind inceput de ziua lui Putin, teoria conspirației trimite la axa Moscova–Teheran–Gaza, cu o deviere semnificativa spre Riyadh, intr-o epoca in care consecințele razboiului fac, totuși, ca pana și Iepurașul cu Papion sa rupa legaturile cu Mia Khalifa…

    Quo vadis?

  • (0)

    Generalul Gabriel Marinescu

    56,50 lei

    Autor(i): Florin Șinca

    Nr. pagini: 256 pagini

    An: 2018

    Editura: Miidecarti

    Volumul de față reconstituie viața și activitatea lui Gabriel Marinescu și este primul cu această temă în literatura noastră de specialitate. Este o reconstituire atentă, sistematică, intr-o exprimare ce îndeamnă la citit. Dinu Giurescu

  • (0)

    Generalul rus (KGB-FSB) Dimitry Fonaref (previziuni despre viitorul lumii și al României)

    31,90 lei

    Autor(i):  Emil Strainu

    Nr. pagini: 176 pagini

    Anul apariţiei: 2017

    Editura:  Prestige

     In procesul evolutiei Universul respira ca o fiinta vie. El creste si se dezvolta dupa un anumit plan pana la inflorirea maxima, respectiv pana la disparitie. Planetele care au parcurs propria perioada de evolutie mor, se dezintegreaza si sunt inlocuite de alte planete. Acest fenomen se intampla rar. De regula, este inlocuit intregul sistem solar.

  • (0)

    Generația Marii Uniri a românilor -1918 – repere istorice

    29,60 lei

    Editura: Mass Media România de Mâine

  • (0)

    Genghis-Han și nașterea lumii moderne

    58,50 lei

    Autor(i): Jack Weatherford

    Nr. pagini: 480 pagini

    An: 2017

    Editura: Corint

    Armata mongolă condusă de Genghis-han a cucerit mai multe teritorii și a subjugat mai multe popoare, în douăzeci și cinci de ani, decât au reușit romanii în patru sute. Pretutindeni în acest vast imperiu, mongolii au influențat dezvoltarea fără precedent a schimburilor culturale, au extins rețeaua comercială și au fost motorul unei renașteri a civilizației. Om cu vederi infinit mai progresiste decât omologii săi europeni și asiatici, Genghis-han a abolit tortura, a conferit libertate deplină tuturor cultelor religioase și a anulat privilegiile aristocrației specifice sistemelor feudale. Începând cu povestea ascensiunii lui din sânul unei culturi tribale și încheind cu explozia de civilizație declanșată de Imperiul Mongol, această excepțională lucrare de istorie revizionistă este o veritabilă epopee despre nașterea lumii moderne.

    „E greu sa gasești vreun alt personaj care, provenit dintr-un mediu atât de puțin propice, să fi atins asemenea culmi; poate doar Iisus.” Harper’s

    „Analiza însuflețită pe care ne-o ofera Weatherford îi reabilitează pe mongoli și ne poartă într-o fascinantă călătorie intelectuală… Bine scrisă și presărată cu surprize.”  Kirkus Reviews

    „Weatherford este un povestitor extraordinar… Portretul făcut [de el] Hanului este unul complex și multidimensional… Cartea lui Weatherford oferă o perspectivă generoasă asupra cuceritorului mongol, în tot ce-a avut el mai mare și mai mârșav.”  Minneapolis Star Tribune

    „Se citește precum Iliada… Pe jumătate carte de călătorii, pe jumătate narațiune epică.”  Washington Post

  • (0)

    Geniu la mate (vol.5) – Probleme și geometrie

    12,90 lei

    Nr. pagini: 32 pagini

    An: 2022

    Editura: Crisis Press

    Colectia Geniu la mate – se adreseaza copiilor cu varsta intre 5 si 9 ani si este o colectie pentru consolidarea notiunilor importante invatate deja la scoala!

  • (0)

    GENIU LA MATE – ADUNAREA ȘI SCĂDEREA – VOL 2

    12,90 lei

    Nr. pagini: 32 pagini

    An: 2023

    Editura: Crisis Press

    Colectia Geniu la mate – se adreseaza copiilor cu varsta intre 5 si 9 ani si este o colectie pentru consolidarea notiunilor importante invatate deja la scoala!

  • (0)

    Geniu la mate – Să scriem numerele – Vol. 1

    12,90 lei

    Nr. pagini: 32 pagini

    An: 2022

    Editura: Crisis Press

    Colectia Geniu la mate – se adreseaza copiilor cu varsta intre 5 si 9 ani si este o colectie pentru consolidarea notiunilor importante invatate deja la scoala!

  • (0)

    Geniu la mate – Tabla înmulțirii și geometria -Vol. 4

    12,90 lei

    Nr. pagini: 32 pagini

    An: 2022

    Editura: Crisis Press

    Colectia Geniu la mate – se adreseaza copiilor cu varsta intre 5 si 9 ani si este o colectie pentru consolidarea notiunilor importante invatate deja la scoala!

  • (0)

    Geniu la mate. Înmulțirea și împărțirea – Volumul III

    12,90 lei

    Nr. pagini: 32 pagini

    An: 2022

    Editura: Crisis Press

    Colectia Geniu la mate – se adreseaza copiilor cu varsta intre 5 si 9 ani si este o colectie pentru consolidarea notiunilor importante invatate deja la scoala!

  • (0)

    Geometria sacră

    50,74 lei

    Autor(i): Richard Heath

    Nr. pagini: 288 pagini

    Editura: For You

    Examinând știința angelică a numerelor, manifestată prima dată pe Pământ în Epoca de Piatră, Richard Heath dezvăluie în Geometria sacră cum dezvoltarea conștienței umane nu a fost întâmplătoare: îngerii au ajutat la crearea Pământului, apoi i-au sprijinit pe oameni să evolueze pentru a face ca planeta să devină conștientă de sine.

    Richard Heath decodifică știința angelică ascunsă într-o gamă largă de monumente și situri, printre care Carnac (în Bretania), Marea Piramidă (Egipt), Teotihuacán (Mexic), Hagia Sofia (Istanbul) și Kaaba (Mecca). Analizând tehnicile folosite pentru proiectarea acestor monumente, autorul explică modul în care știința numerelor a dat naștere religiilor și practicilor spirituale antice. El explorează și importanța astronomiei lunare, mai întâi în definirea unei lumi potrivite vieții, apoi în oferirea unui subiect accesibil oamenilor pre-aritmetici, pentru care Luna a fost un însoțitor constant.

  • (0)

    Geometria sacră și simbolismul spiritual (planul pentru creație)

    68,90 lei

    Autor(i):  Donald B. Carroll

    Nr. pagini: 360 pagini

    Anul apariţiei: 2023

    Editura:  Prestige

     ,,Stiinta fara religie e incompleta, religia fara stiinta e oarba.”
    — Albert Einstein
    La un moment dat in viata noastra, ne intrebam care este scopul nostru? Care este sensul vietii? De ce existam? Cautarea acestui sens de catre omenire a constituit un impuls pentru stiinta si reli!gie. In timp ce religia adopta credinta intr-o constiinta atotcuprinzatoare, infinit mai mare, stiinta incearca sa desluseasca misterele creatiei universului si a vietii prin intermediul unor date strict observabile si repetabile. Ce se intampla daca ambele au dreptate?
    Exista dovezi ca ,,cunoasterea” spiritualitatii poate fi unificata cu observatiile stiintei prin doua simboluri geometrice formate din triunghi si arc si aspectele acestora. Autorul Carroll arata cum, de-a lungul mileniilor, religiile au intuit importanta acestor forme si au incorporat simbolismul lor in credintele lor, in timp ce aceleasi forme au fost gasite de stiinta moderna ca fiind esenta vietii si a cosmosului. Aceasta geometrie comuna nu este o simpla coincidenta. In studiul simbolismului nostru colectiv prin ochii atat ai stiintei, cat si ai spiritualitatii, ne aflam in relatie cu intregul si partile noastre respective pe care trebuie sa le jucam in acest univers uimitor al vietii.
    Unificarea spiritului cu stiinta prin intermediul geometriei si al simbolismului Caroll se bazeaza pe importanta formei si a simbolului de-a lungul istoriei, religiei si stiintei, incepand cu Moise si culminand cu Era Varsatorului. El analizeaza simbolismul Tetradei lui Pitagora, piramidele din Egipt, Steaua lui David, teoria fractalilor si a haosului, ADN-ul uman si multe altele.
    Studiind simbolismul colectiv atat prin prisma stiintei, cat si a spiritualitatii, ne situam in raport cu intregul si cu partile noastre corespunzatoare pentru a actiona in acest univers al vietii care inspira veneratie.