„Probabil ca, in timp ce dormeam, cineva ne‑a urcat in autobuz, caci ne‑am trezit in plina vesnicie. Nu era Zamolxe de fata, nici supusii sasi ai printului, dar vesnicia se lafaia acolo in voie. Dealurile transilvane usor inverzite de aerul primaverii sclipeau in bataia soarelui ca un ocean de proportii cosmice somnolent, leganat in valsul sferelor. Intr‑adevar, se parea ca Vesnicia poposeste din cand in cand acolo, ca sa‑si petreaca propriul weekend si noi o surprinsesem intr‑un asemenea moment fast, de frumoasa intimitate cu stravechea lume a plugarilor carpatini.”