Motivul pentru care am ales sociabilitatea și divertismentul ca subiecte prioritare pentru studierea istoriei elitelor românești din prima jumătate a secolului al XIX-lea rezidă în importanţa şi ponderea acestor aspecte, mai ales, în viaţa cotidiană a elitei sociale, în speţă a boierimii. Situația este pe deplin reliefată în sursele vremii, fiind tratată însă diferențiat, de la simpla menționare a unor aspecte specifice și redundante, până la critica virulentă și exagerată a unei întregi clase sociale, considerată parazitară și plină de metehne sociale și morale. Radu Rosetti, descendentul unei mari familii boierești, precizează că „boierimea moldovenească din vremea lui Mihalache Sturdza avea două îndeletniciri de căpetenie: intrigile politice şi plăcerile”. Și tot el notează, într-un alt loc, că boierimea ducea, într-o mare măsură, o existență frivolă, abandonându-se pe „valurile vieţii”.

Clasă privilegiată, boierimea acumulează toate atributele condiţiei elitare: dominanţă socială, economică, politică şi culturală. Lipsită de o reală concurenţă socială, în absenţa unei clase de mijloc, încă neconstituită până la mijlocul secolului al XIX-lea, boierimea apare drept unica elită din principatele române. De aceea ea va şi constitui eşantionul principal şi predilect al cercetării noastre. Poziţia privilegiată a acestui grup elitar nu exclude, totuşi, posibilitatea detectării altor elite, în mare parte detaşate tot din rândurile boierimii. În acest caz, pluralul elite are avantajul că surprinde diferenţele şi transformările structurale ale boierimii, precum şi configurarea unor elite culturale sau politice a căror substanţă socială nu mai este însă de natură exclusiv aristocratică, ci şi de extracţie burgheză sau chiar mai modestă. Prefacerile respective, perceptibile în cursul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea, devin evidente după desfiinţarea juridică a clasei boiereşti, în 1858.