Nr. pagini: 379 pagini

An: 2024

Editura: Paul Editions

Leurdeni, 5 septembrie 1929

         Din scrisoarea d-rului Angelescu, fost elev al lui Davila, d-nei Elena Perticari-Davila

Am cunoscut pe dr. Davila de o activitate extraordinară. Venea la Spitalul Militar unde era școala, fix la ora 6 dimineața. Primea raportul de tot ceea ce se petrecuse în spital în cursul celor 24 de ore în urmă, inspecta repede ce avea de inspectat și cu o privire ageră, pătrunzătoare, vedea toate neajunsurile. A doua zi controla iară dacă nu se îndreptase greșala, pedepsea cu arest pe cel vinovat.

După ce inspecta Spitalul Militar, pleca la inspecția spitalelor civile.

De notat că generalul Davila venea de la Cotroceni unde locuia, călare iarna pe ger de crăpau pietrele și pe viscole de nu-ți venea să ieși din casă. Mergea totdeauna grăbit, ca un meteor, cu calul în trap mare și cu ordonanța tot călare, care de abia se ținea în urma fenomenalului Davila.

El aduna pe elevii Școlii de Medicină și îi îndemna să fie muncitori, harnici și să învețe bine, ca în școlile noastre să vină bulgarii și sârbii astfel ca România să devină Belgia Orientului.

Îmi amintesc că vorbea cu atâta inimă, încât îl podideau lacrimile și trebuia să se oprească. Spunea elevilor săi să meargă când vor deveni doctori, de preferință în căsuța țăranului și să se silească ca să nu mai fie nevoie de medici străini în țară. Mulți din generația de atunci au făcut un adevărat apostolat din medicină, după sfaturile marelui Davila.

El iubea România, patria sa adoptivă, cu un patriotism neîntrecut. Era foarte filantrop, de aceea nu a lăsat avere după el.

Pe dată ce m-am înapoiat de la Turin ca doctor, m-a numit doctor recrutor la Câmpulung. Era prima recrutare care s-a făcut de medicii militari.

Davila ne recomanda să fim cinstiți și să nu ne lăsăm să fim mituiți. L-am ascultat cu multă religiozitate. Știind că eu aveam lipsă de bani, ne-a dus pe mine și pe dr. Zaharia Petrescu cu diligența până la Golești, unde am poposit o noapte.

Davila, de se oprea prin sate, chema copiii de prin apropiere îi mângâia și le dădea bani, totdeauna zicându-le: «băiețele mele».

În rezumat, marele, uriașul Davila a fost un mare român pe care nimeni nu-l va egala multă vreme.

(ss) DR. ANGELESCU