Povestea vieții unuia dintre cei mai bogați români din perioada interbelică, după emigrarea sa în America (anii 1946–1965)

Nicolae Malaxa (1884–1965), unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din România interbelică, a fost o persoană discretă. Departe de scandalurile înaltei societăți și de tumultul vieții politice, prefera să-și exercite din umbră influența asupra conducerii țării. Cu ajutorul fabuloasei sale averi, și-a asigurat un loc în anturajul regelui Carol al II-lea. A obținut și simpatia extremei drepte, prin donații consistente oferite Gărzii de Fier. În schimb, i-a fost tot mai greu să prospere în vremea dictaturii antonesciene (care își propusese stârpirea fenomenului corupției) și apoi în anii postbelici, pe fondul ingerinței sovieticilor în politica și economia României și al influenței crescânde a comuniștilor. A încercat să cumpere și bunăvoința acestora, prin cadouri scumpe către Gheorghe Gheorghiu-Dej și Ana Pauker, dar a înțeles repede că nu mai avea viitor în țară. În 1946, ateriza pe aeroportul newyorkez La Guardia, cu speranța că va înlocui averea pierdută și că, urmând proverbialul vis american, va înmulți milioanele de dolari. Nu a reușit. Urmărit de trecutul lui tulbure, a fost investigat de INS, FBI și CIA și denigrat de o parte a emigrației românești (inclusiv marele său rival, Max Aușnit). I s-au adus patru principale acuzații: colaborarea cu regimul nazist (prin relația sa de afaceri cu Albert, fratele lui Hermann Göring), respectiv cu autoritățile comuniste, sprijinirea Gărzii de Fier și întrebuințarea unor metode ilegale în scopul dobândiri rezidenței permanente. Avocații săi excelenți, dar foarte costisitori le-au demontat una câte una și l-au salvat de la expulzare. În planul afacerilor, industriașului nu i-a priit mediul american, așa încât ultimii ani de viață l-au găsit cu averea împuținată și visurile spulberate.