“Deasupra mormintelor, oamenii arunca flori si uitare. Murim de doua ori: o data ca oameni si a doua oara in amintirea celorlalti. Pentru oamenii mari a doua moarte este cea adevarata”, scria clasicistul, scriitorul, traducatorul, jurnalistul, “profesorul de boierie” (cum il caracterizase V. Ierunca), acela cu a carui moarte “se duce ultimul aristocrat al exilului” (cum scria cu durere M. Eliade). Este vorba despre N. I. Herescu, iar aceasta carte (alaturi de altele dedicate lui) este menita sa lupte impotriva ,,mortii” unui aristocrat al culturii romane. – Mihaela Albu

In spatiul cultural romanesc, cartea pe care cititorii de azi o asteptau mai demult – pregatiti fiind de o editie partiala a operei protagonistului (N. I. Herescu, Destin fara moarte. Pentru clasicism, ed. MNLR, 2011) – se datoreaza celei mai autorizate exegete a operei si biografiei lui N. I. Herescu: profesoara Mihaela Albu. Titlului cartii ne-am putea ingadui sa-i facem o adaugire doar mentala, insa cu puternice rezonante etice: N. I. Herescu a fost – asa cum reia autoarea, partial, cunoscuta sintagma calificativa a lui Mircea Eliade -, intr-adevar, ultimul aristocrat, dar un aristocrat erou al culturii romane, respectiv al culturii romane aflate in exil. – Liviu Franga