Autor(i): Dragoș Sebastian Becheru

Nr. pagini: 398 pagini

Editura: Cetatea de Scaun

România a fost un jucător petrolier cel mult regional, cu o importanță conjuncturală. Această oportunitate a fost oferită de Războiul Rece, care plasase numeroase state într-un echilibru fragil între influența politică și economică a Moscovei și cea a Washingtonului. Pentru aceste state, România a reprezentat un partener viabil pe termen scurt și mediu, iar pentru unele state precum Iran, Siria sau Libia, chiar pe termen mai lung. Această perioadă de oportunități pentru regimul de la București a fost, însă, de scurtă durată, intrând în declin odată cu tranziția de la statutul de producător de petrol la cel de importator net.

Pornind de la tradiția și experiența din industria exploatării petrolului în România, regimul comunist de la București a urmărit să extindă acest sector, ca parte din strategia generală de dezvoltare a industriei și economiei naționale. Inițial destinată valorificării superioare a petrolului autohton, industria de rafinare a României a fost extinsă și retehnologizată treptat, pe parcursul anilor ’70 în special, pentru a putea rafina petrol din import și a produce noi tipuri de derivate, necesare consumului intern și care, în loc să fie importate cu costuri ridicate pentru a alimenta producția industrială națională, puteau fi, în schimb, chiar valorificate la export.