Editura de carte

AUTOR: Traian Bodea

ANUL APARIȚIEI: 2024

PAGINI: 292

EDITURA: Eikon

„Foarte mulţi dintre cei care au avut nenorocul să stea îmbrăcaţi în zeghea cu CR pe spinare după gratiile însoţite de jaluzele de la ferestrele celulelor ocupate de deţinuţii politici, din penitenciarele perioadei comuniste, s‑au temut mereu de o eventuală întâlnire cu unul dintre purtătorii uniformelor cu epoleţi albaştri, cunoscuţi în toată perioada de la arestare la eliberare, după executarea condamnării. Este vorba despre anchetatori, ofiţerii din componenţa unor complete de judecată ale tribunalelor militare şi subofiţerii sau ofiţerii din administraţia închisorilor începând, evident, cu gardienii de pe secţii. Teama se manifesta şi după mulţi ani de la revoluţia din decembrie 1989 care ar fi trebuit să îi elibereze şi din punctul acesta de vedere. Nu este însă frica din timpul anchetelor sau a vieţii din închisoare ce‑i punea mereu pe deţinuţi în situaţia de a fi bătuţi sau de a suporta frigul sau foamea. Foarte multe întâlniri cu foştii securişti, despre care aminteau mereu şi în timpul unor discuţii când se reîntâlneau după decenii de la ieşirea din închisori şi în multe cazuri se recunoşteau, erau relatate cu o reţinere greu de explicat.”

AUTOR: John Logan

ANUL APARIȚIEI: 2024

PAGINI: 73

EDITURA: Eikon

John David Logan (n. 24 septembrie 1961, San Diego, California, SUA) este dramaturg american, scenarist, producător de film și producător de televiziune. Părinții săi au emigrat în Statele Unite din Irlanda de Nord, iar el este cel mai mic dintre cei trei copii. A studiat la Universitatea din Northwestern, pe care a absolvit-o în 1983. A fost nominalizat de trei ori la premiile Oscar; de două ori pentru cel mai bun scenariu original pentru filmele Gladiatorul (2000) și Aviatorul (2004) și o dată pentru cel mai bun scenariu adaptat pentru filmul Hugo (2011) John Logan a fost un dramaturg de succes în Chicago cu mulți ani înainte de a trece la scenarii de film. Prima sa piesă, Niciodată păcătosul, spune povestea criminalilor Leopold și Loeb. Piesele sale ulterioare de teatru sunt Hauptmann despre răpirea fiului lui Lindberg și Riverview, o melodramă muzicală care are loc în celebrul parc de distracții Riverview Park din Chicago. Ultimele filme la care John Logan a lucrat ca scenarist sunt desenul animat Rango regizat de Gore Verbinsky, în care rolul principal de voce a fost jucat de Johnny Depp, adaptarea filmului după tragedia lui Shakespeare, Coriolanus, regizată de Ralph Fiennes, ecranizarea cărții Invenția lui Hugo Cabre, regizată de Martin Scorsese și al 23-lea film despre James Bond, Skyfall. Acțiunea piesei Roșu se petrece în 1958 în New York, când artistul Mark Rothko primește cea mai mare comandă din lumea artei, aceea de a crea o serie de picturi murale pentru restaurantul The Four Seasons din noua clădire Seagram de pe Park Avenue. Sub privirea atentă a tânărului său asistent Ken și sub prezența amenințătoare a unei noi generații de artiști, Mark Rothko se confruntă cu cea mai mare provocare a sa de până atunci. El trebuia să creeze o lucrare definitivă pentru un cadru extraordinar. Roșu este o relatare emoționantă și convingătoare a unuia dintre cei mai mari artiști ai secolului XX. Montată pentru prima oară la Teatrul Donmar Warehouse din Londra în decembrie 2009, importată în primăvara lui 2010 pe Broadway, a primit șase premii Tony, iar acum aceeași piesă este la Satu-Mare în premieră națională.

AUTOR: Romulus Cioflec

ANUL APARIȚIEI: 2024

PAGINI: 204

EDITURA: Eikon

„Pentru Polarfahrt-ul nostru sau călătorie spre pol, cum ne este calificată oficial întreprinderea de către biroul organizator al excursiei – Monte Cervantes îmbarcase 1680 pasageri, mai puțini decât în obișnuitele lui curse spre Argentina, și cam mult pentru un voiaj de turiști prin locuri necutreierate. Ne apropiem bine de 2000, dacă socotim la 300 echipajul. Mai adăugăm doi piloți norvegieni, care ne întovărășesc pentru a colabora la călăuzirea vasului prin cotiturile multe și primejdioase din fiorduri, dintre coastă și insule și prin apele din preajma Spitzbergului – oameni mai necesari decât echipajul obișnuit al transatlanticului.”

AUTOR: Constantin Teleagă

ANUL APARIȚIEI: 2024

PAGINI: 192

EDITURA: Eikon

Un scriitor român din Franța la Editura Eikon

Constantin Petru Teleagă s-a născut în comuna Brodina, județul Suceava. A urmat Liceul „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ. Este licențiat al Facultății de Drept din București (1960) și al Facultății de Limbi Romanice (1969). După absolvire, devine − după cum se autocaracterizează cu umor − „un politruc la CC al UTC”, ipostază pe care a considerat-o nu tocmai onorabilă: trimis fiind ca delegat al României la un congres al tineretului socialist din Danemarca, decide să nu se mai întoarcă în țară și să ceară azil în Franța, unde trăiește din anul 1970. Își continuă studiile, absolvind celebra Sciences Po (una dintre cele mai prestigioase universități din lume în domeniul științelor politice și al studiilor internaționale).

După 1990, a revenit în România și a sprijinit candidatura lui Emil Constantinescu la Președinția României. A fost apoi, pe rând, secretar de stat la Departamentul de Integrare Europeană, consilier de stat la Preşedinţia României și ambasador în Spania. După încheierea misiunii, a fost profesor la Institutul Superior al Magistraturii. Este doctor în drept, teza sa de doctorat fiind publicată în 2004 cu titlul Armonizarea legislativă cu dreptul comunitar în domeniul dreptului civil.

Constantin Petru Teleagă locuiește în prezent la Paris și, intermitent, la București. Publică frecvent în presa franceză eseuri și articole de opinie privind situația politică internațională și din Franța

Pasiunea sa a rămas însă întotdeauna literatura: scrie și publică în limba română și în limba franceză, versuri și proză. Romanul Moartea lui Avram a apărut în 2011, la Editura Neverland. „Cântec spulberat” este al doilea volum de versuri pe care îl publică în România.

În 1993 a publicat în Germania o carte despre marea actriță Marlene Dietrich pe care a cunoscut-o personal, semnând cu cele două prenume ale sale: Constantin Petru: Marlene Dietrich Realität. Die letzen jahre in Paris. Editura Betzel Verlag.

Cartea a apărut apoi și în Franța cu titlul La star et les pantins la editura L’Harmattan (2015).

Alte romane publicate în Franța: Mémoires apocryphes, Edilivre, 2014; L’ile des Keums dechus, Librinova, 2018.

(Mariana Sipoș)

AUTOR: Thanas Medi

ANUL APARIȚIEI: 2024

PAGINI: 358

EDITURA: Eikon

Trebuia să fie acolo înainte de șapte. La ei! Era atât de speriată de ei, i se păreau atât de înfricoșători, încât nici în vis n-ar fi vrut să-i vadă. Nici nu îndrăznea să-i pomenească cu acea poreclă cunoscută pe care le-o punea toată lumea, deși nu-i făcuseră niciodată vreun rău. Îi ținea la distanță, ca să nu-i năpădească creierul și astfel se consola cu vinovăția de a nu avea serviciu, și deci, nu o lega nimic de ei. Întrucât ei nu făceau umbră pământului, nu existau și nu s-ar fi împiedicat de ei. Undeva deasupra străzii Thivon, una dintre arterele cu cel mai intens trafic rutier din partea de vest a Atenei, luă autobuzul 732. Era plin de oameni, înghesuiți ca sardelele, care se grăbeau la muncă. Cu greu a reușit să-și facă loc și să se agațe de bara verticală de lângă ușa principală. Găsi drept cea mai bună soluție pentru moment, să-și lase privirea să-i alunece dincolo de geamul aburit al ferestrei din față. Acolo, unde totul se rostogolea cu rapiditate, un amestec de clădiri, copaci, dar și lumini și stele, care se stingeau continuu spre cer. Se cufundă înlăuntrul său din cap până în picioare pentru a se simți mai bine și a uita încotro merge, locul în care avea să înceapă noua muncă, pe „ei”, oamenii înfiorători care o așteptau. Se agăță de o stea care strălucea mai tare, de parcă s-ar fi prins de trecutul său îndepărtat, de vremea când era cineva. Plângea sufletul în ea pentru puțină mândrie, pentru puțin mai multă demnitate, iar zicala aceea bine-cunoscută „Munca este onoare” i se păru un nimic, o expresie mai perimată ca oricând. Pentru că asta era și ea însăși: un mare nimic. Ajunsese la limita de jos, nivelul zero al abilității și înțelegerii umane. Avea să facă cea mai banală, cea mai lamentabilă muncă, pe care o evitase întotdeauna: femeie de serviciu! Pentru a da cu mătura și mopul, pentru a curăța podeaua de gunoaie, de murdăria și scuipatul altora (în special al lor), nu credea că e nevoie de cine știe câtă minte. Era suficient să ai brațe, brațe puternice. Nimeni nu mai avea nevoie de înclinațiile, visele, dorințele, creierul ei. Să fii o ființă fără cap, doar cu corp, mușchi și stomac, era mult mai bine.