Show
  • (0)

    Triplu by-pass

    AUTOR: Traian Bodea

    ANUL APARIȚIEI: 2024

    PAGINI: 224

    EDITURA: Eikon

    „Pe scaunul de lângă şofer, lăsat mult în spate, drumul era mai uşor de suportat. Nu mai simţea durerile care‑l chinuiseră, mai ales, în momentul când îl lovise ultimul infarct, la fel de neaşteptat ca primul. După mai mult de patru ani, aproape uitase simptomele ce‑l speriaseră atât de mult într‑o seară, după ce cărase nişte lemne din stradă în curte şi le clădise într‑un colţ, să se usuce până în iarnă. Scăpase atunci destul de uşor cu o spitalizare doar de trei zile şi obligaţia de a respecta un tratament medicamentos şi un regim de viaţă cu destule restricţii. Ajunsese însă să spere că mai avea de trăit.

    Începutul anului 1990, după tot ce se întâmplase în decembrie ’89, îl făcuse să se lase prins de entuziasmul care îi împinsese pe mulţi să intre în politică punând umărul la schimbarea în bine a vieţii într‑o ţară bântuită aproape cincizeci de ani de amăgirile comunismului derapat foarte repede într‑un regim totalitar. Nu intrase la început în niciunul din mulţimea de partide apărute imediat după ce toată lumea sperase că România a aderat la valorile unei democraţii după modelul lumii libere.”

    41,50 lei
  • (0)

    Valea împăcării

    AUTOR: Traian Bodea

    ANUL APARIȚIEI: 2024

    PAGINI: 292

    EDITURA: Eikon

    „Foarte mulţi dintre cei care au avut nenorocul să stea îmbrăcaţi în zeghea cu CR pe spinare după gratiile însoţite de jaluzele de la ferestrele celulelor ocupate de deţinuţii politici, din penitenciarele perioadei comuniste, s‑au temut mereu de o eventuală întâlnire cu unul dintre purtătorii uniformelor cu epoleţi albaştri, cunoscuţi în toată perioada de la arestare la eliberare, după executarea condamnării. Este vorba despre anchetatori, ofiţerii din componenţa unor complete de judecată ale tribunalelor militare şi subofiţerii sau ofiţerii din administraţia închisorilor începând, evident, cu gardienii de pe secţii. Teama se manifesta şi după mulţi ani de la revoluţia din decembrie 1989 care ar fi trebuit să îi elibereze şi din punctul acesta de vedere. Nu este însă frica din timpul anchetelor sau a vieţii din închisoare ce‑i punea mereu pe deţinuţi în situaţia de a fi bătuţi sau de a suporta frigul sau foamea. Foarte multe întâlniri cu foştii securişti, despre care aminteau mereu şi în timpul unor discuţii când se reîntâlneau după decenii de la ieşirea din închisori şi în multe cazuri se recunoşteau, erau relatate cu o reţinere greu de explicat.”

    51,90 lei
  • (0)

    Roșu

    AUTOR: John Logan

    ANUL APARIȚIEI: 2024

    PAGINI: 73

    EDITURA: Eikon

    John David Logan (n. 24 septembrie 1961, San Diego, California, SUA) este dramaturg american, scenarist, producător de film și producător de televiziune. Părinții săi au emigrat în Statele Unite din Irlanda de Nord, iar el este cel mai mic dintre cei trei copii. A studiat la Universitatea din Northwestern, pe care a absolvit-o în 1983. A fost nominalizat de trei ori la premiile Oscar; de două ori pentru cel mai bun scenariu original pentru filmele Gladiatorul (2000) și Aviatorul (2004) și o dată pentru cel mai bun scenariu adaptat pentru filmul Hugo (2011) John Logan a fost un dramaturg de succes în Chicago cu mulți ani înainte de a trece la scenarii de film. Prima sa piesă, Niciodată păcătosul, spune povestea criminalilor Leopold și Loeb. Piesele sale ulterioare de teatru sunt Hauptmann despre răpirea fiului lui Lindberg și Riverview, o melodramă muzicală care are loc în celebrul parc de distracții Riverview Park din Chicago. Ultimele filme la care John Logan a lucrat ca scenarist sunt desenul animat Rango regizat de Gore Verbinsky, în care rolul principal de voce a fost jucat de Johnny Depp, adaptarea filmului după tragedia lui Shakespeare, Coriolanus, regizată de Ralph Fiennes, ecranizarea cărții Invenția lui Hugo Cabre, regizată de Martin Scorsese și al 23-lea film despre James Bond, Skyfall. Acțiunea piesei Roșu se petrece în 1958 în New York, când artistul Mark Rothko primește cea mai mare comandă din lumea artei, aceea de a crea o serie de picturi murale pentru restaurantul The Four Seasons din noua clădire Seagram de pe Park Avenue. Sub privirea atentă a tânărului său asistent Ken și sub prezența amenințătoare a unei noi generații de artiști, Mark Rothko se confruntă cu cea mai mare provocare a sa de până atunci. El trebuia să creeze o lucrare definitivă pentru un cadru extraordinar. Roșu este o relatare emoționantă și convingătoare a unuia dintre cei mai mari artiști ai secolului XX. Montată pentru prima oară la Teatrul Donmar Warehouse din Londra în decembrie 2009, importată în primăvara lui 2010 pe Broadway, a primit șase premii Tony, iar acum aceeași piesă este la Satu-Mare în premieră națională.

    26,50 lei
  • (0)

    Vorbind singur

    AUTOR: Mircea Pora

    ANUL APARIȚIEI: 2024

    PAGINI: 292

    EDITURA: Eikon

    Acum chiar că-mi pare rău după prietenii mei dispăruţi, hainele lor înflorate, cine oare, le va mai purta? Mergând spre Piaţă, parcă trec mereu de pe un trotuar pe altul, dintr-un oraş în altul, de pe malurile indistincte ale unui ev îndepărtat, pe malurile secetoase ale unor decenii trăite în direct. Aleargă prin faţa mea uniforme, mi se sparg în urechi pocnete de cizme şi bocanci, se prefac în linii, contururi, în fum, tot ce-a fost mai demult palpabil şi solid. Mă îndrept spre piaţă ca spre un loc unde aş putea vedea lebede cu ochi de diamant. Cuprins de bucurie, plutesc printre fluturi, toată lumea înţelege că doresc să fiu lăsat în pace, că poate aceasta va fi ultima primăvară când voi mai activa ca un soldat al vieţii. Ar merita, poate, cu competenţă, dăruire, să se facă un studiu al străzilor ce constituie baza de netăgăduit a pieţei. Pe cea mai mică dintre ele, posibil să te simţi îngândurat, cuprins de remuşcări sau avânturi ce rapid se frâng. (fragment)

    47,90 lei
  • (0)

    Scrieri. Vol. IV. Poetica imaginii. Poetică fenomenologică

    AUTOR: Dorin Ștefănescu

    ANUL APARIȚIEI: 2024

    PAGINI: 554

    EDITURA: Eikon

    […] imaginea poetală nu e una de primă instanță, ea nu se impune ca prezență evidentă la suprafața textului, nu intră în orizontul de vizibilitate al ființei textuale. Inaparența ei este un fond clar-obscur, intermediul translucid al ivirii semnificabilului originar. Ceea ce este de prim abord și apare în textul unui poem este imaginea deja constituită, prinsă în rețeaua semnificațiilor ca element al unei lumi imaginare. Este imaginea poetică textuală ca obiect al tematizării interpretative, chiar dacă înțelegem acest travaliu exegetic drept inter-pretatio, adică prestație intermediară, strecurarea printre rândurile unui text. Imaginea poetală în schimb, figură a absenței, nu e interpretabilă decât în momentul în care ea deja nu mai este, sau – altfel spus – „figurează” în subtextul ori mai degrabă în pretextul în care ea se ivește și semnifică înainte de a fi. Faptul că ea este inaparentul (unscheinbar) o arată drept „acea fenomenalitate prin excelență care, întrucât nu e nici imediată, nici ontică, nu poate fi redusă la o intenție eidetică”. Este motivul pentru care „«fenomenologul inaparentului» nu mai este spectatorul ideal al adevărului lumii esențelor sale: el învață să locuiască lumea pe măsura retragerii lucrurilor”. (fragment)

    68,90 lei
  • (0)

    Scrisori către sine

    AUTOR: Matei Agachi

    ANUL APARIȚIEI: 2024

    PAGINI: 112

    EDITURA: Eikon

    De multe ori oamenii nu apreciaza minunile care se petrec in vietile lor. Oare de ce? Pentru ca au o viziune “idealista” despre viata. Desigur “ideal” ar fi sa nu le fie niciodata greu, sa nu intampine dificultati in ceea ce fac, sa fie totul lin si usor de la un capat la altul. Dar nu este asa, si pentru ratiuni bune. Creatorul a conceput lumea aceasta in asa fel incat totul sa evolueze. Fara o opozitie a parcursului lin nu ar exista evolutie, si nici mentinere.

    Oamenii sunt diferiti, cu background-uri diferite, mai fericite sau mai putin fericite. Toti evolueaza in moduri unice. Nici caderile nu sunt destinatii finale ale disperarii ci urcusuri paradoxale, manifestate prin experienta dobandita. Chiar si cele mai intunecate fapturi, diavolii, cum ii numesc unii, sunt spirite care au posibilitatea de a se intoarce ,si a deveni spirite de lumina. Si nu numai ca au posibilitatea dar aceasta este si menirea lor ca si a oricarui spirit de altfel. Dumnezeu ii vede ca pe niste fiinte nedesavarsite, care nu au reusit inca sa iasa din egoismul propriu, dar pe care ii asteapta, desi nu ii poate forta, deoarece acestia, ca si oamenii au liberul arbitru. Dar nu sunt considerati rai, monstri sau mizerabili. Desigur, actiunile lor nu sunt bune, dar pentru Creator care este desavarsit si pur, nimic nu este rau ci toate sunt desavarsite si bune, iar raul este intotdeauna intors inspre bine.

    26,50 lei
  • (0)

    Sub soarele polar

    AUTOR: Romulus Cioflec

    ANUL APARIȚIEI: 2024

    PAGINI: 204

    EDITURA: Eikon

    „Pentru Polarfahrt-ul nostru sau călătorie spre pol, cum ne este calificată oficial întreprinderea de către biroul organizator al excursiei – Monte Cervantes îmbarcase 1680 pasageri, mai puțini decât în obișnuitele lui curse spre Argentina, și cam mult pentru un voiaj de turiști prin locuri necutreierate. Ne apropiem bine de 2000, dacă socotim la 300 echipajul. Mai adăugăm doi piloți norvegieni, care ne întovărășesc pentru a colabora la călăuzirea vasului prin cotiturile multe și primejdioase din fiorduri, dintre coastă și insule și prin apele din preajma Spitzbergului – oameni mai necesari decât echipajul obișnuit al transatlanticului.”

    37,00 lei
  • (0)

    Cultura de proximitate

    AUTOR: Laura Cătălina Dragomir

    ANUL APARIȚIEI: 2024

    PAGINI: 338

    EDITURA: Eikon

    Treizeci și patru de personalități din diverse domenii (literatură, pictură, sculptură, design, muzică, teatru, jurnalism, cercetare, educație) vorbesc deschis despre cum trăiesc sau au trăit pandemia, despre artă, societate, despre viața profesională și cea personală; confesiunile lor – privite obiectiv, capătă multiple valențe: fie de document istoric (posibile fresce interioare ale unei societăți dominate de restricții, impuneri și adaptarea la o cultură transformată de pandemie), fie literare cei intervievați încercând să cristalizeze în răspunsuri un nou crez artistic compatibil cu noile condiții sociale și mijloace de comunicare. (Emilian PAL)

    Laura Cătălina Dragomir are abilitățile unui foto-jurnalist, reușind prin formula dialogului să scoată în vedere portretele unor scriitori și artiști din generații și spații de cultură diferite. Interlocutorii Laurei sunt sinceri și ai impresia, în urma lecturii acestei cărți, că ei devin de fapt personajele unui scenariu jurnalistic, ai senzația că toți se află într-o sală mare de cinema și pe rând sunt chemați să își dea reprezentația în fața unei oglinzi uriașe. La finalul lecturii acestei cărți rămâi cu senzația că deși ai început să cunoști mai bine cele 34 de personalități, totuşi ceva ar mai fi de căutat, iar acest fapt nu este decât libertatea pe care autoarea ne-o oferă. (Paul CORBAN)

    45,50 lei
  • (0)

    Iar peste ape a căzut o stea

    AUTOR: Ion Munteanu

    ANUL APARIȚIEI: 2024

    PAGINI: 352

    EDITURA: Eikon

    „Romanul lui Ion Munteanu (…) este o sondare a traumei condusă genealogic până în înfundătura lumii originare; căci anchetarea tragismului erotic al scriitorului coboară nu doar în «hăul» lăuntric, ci răzbate dincolo, în insondabilul existenţei arhaice (…), racordând propriul adânc sufletesc la străfundul imemorial al acesteia şi la străfundul apelor învolburate, avide uneori de primirea tributului în vieţi omeneşti. (…) Roman al plonjării în adâncimi traumatice (…), o tragică poveste de dragoste…”

    Ilona Duță, Spre mâlul traumatic al inimii („un bisturiu de lumină în căutarea tumorii”), în „Ramuri” (Craiova), nr. 7/ iulie 2023

    „Abilitatea de integrare a realului în componenta psihanalitică, paginile de proză dinamică, bogată în evenimente și tipuri umane, în care se insinuează frecvent poeticul, constituie trăsături distincte ale unui talent scriitoricesc remarcabil. Acesta consacră în proza modernă un mod particular de descriere a istoriei (…), o lume capabilă, chiar cu mari costuri, să traverseze în timp binele sau răul. Roman de analiză psihologică, ancorat în autentic și autobiografic, creația lui Ion Munteanu se distinge prin dispunerea sinusoidală a planurilor narative, tehnica dialogului, imagismul descrierilor și, nu în ultimul rând, prin curgerea lină, îmbelșugată ori furtunoasă a frazei…”

    Ada Stuparu, Când realitatea devine alegorie, în „Observatorul” (Toronto), octombrie 2023

    „Ion Munteanu scrie un roman al adâncimilor subconștiente, dar și al dramelor sociale și istorice, o poveste emoționantă despre un om care își deconspiră cele mai ascunse cotloane ale trecutului prin rememorare și, totodată, prin retrăirea lor. O narațiune densă, care abordează o triplă cartografiere a trecutului: geografică, istorică și psihologică. (…) Ion Munteanu conturează în paginile acestei cărți o poveste unică, despre o dramă individuală, însă, prin multitudinea de semnificații transmise, ea poate deveni simbol al unei povești universale…”

    Mihaela I. Rădulescu, O carte despre suflet şi abisurile memoriei, în „Bucovina Literară” (Suceava), nr. 7-8-9/2023

    47,90 lei
  • (0)

    Cântec spulberat

    AUTOR: Constantin Teleagă

    ANUL APARIȚIEI: 2024

    PAGINI: 192

    EDITURA: Eikon

    Un scriitor român din Franța la Editura Eikon

    Constantin Petru Teleagă s-a născut în comuna Brodina, județul Suceava. A urmat Liceul „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ. Este licențiat al Facultății de Drept din București (1960) și al Facultății de Limbi Romanice (1969). După absolvire, devine − după cum se autocaracterizează cu umor − „un politruc la CC al UTC”, ipostază pe care a considerat-o nu tocmai onorabilă: trimis fiind ca delegat al României la un congres al tineretului socialist din Danemarca, decide să nu se mai întoarcă în țară și să ceară azil în Franța, unde trăiește din anul 1970. Își continuă studiile, absolvind celebra Sciences Po (una dintre cele mai prestigioase universități din lume în domeniul științelor politice și al studiilor internaționale).

    După 1990, a revenit în România și a sprijinit candidatura lui Emil Constantinescu la Președinția României. A fost apoi, pe rând, secretar de stat la Departamentul de Integrare Europeană, consilier de stat la Preşedinţia României și ambasador în Spania. După încheierea misiunii, a fost profesor la Institutul Superior al Magistraturii. Este doctor în drept, teza sa de doctorat fiind publicată în 2004 cu titlul Armonizarea legislativă cu dreptul comunitar în domeniul dreptului civil.

    Constantin Petru Teleagă locuiește în prezent la Paris și, intermitent, la București. Publică frecvent în presa franceză eseuri și articole de opinie privind situația politică internațională și din Franța

    Pasiunea sa a rămas însă întotdeauna literatura: scrie și publică în limba română și în limba franceză, versuri și proză. Romanul Moartea lui Avram a apărut în 2011, la Editura Neverland. „Cântec spulberat” este al doilea volum de versuri pe care îl publică în România.

    În 1993 a publicat în Germania o carte despre marea actriță Marlene Dietrich pe care a cunoscut-o personal, semnând cu cele două prenume ale sale: Constantin Petru: Marlene Dietrich Realität. Die letzen jahre in Paris. Editura Betzel Verlag.

    Cartea a apărut apoi și în Franța cu titlul La star et les pantins la editura L’Harmattan (2015).

    Alte romane publicate în Franța: Mémoires apocryphes, Edilivre, 2014; L’ile des Keums dechus, Librinova, 2018.

    (Mariana Sipoș)

    37,00 lei
  • (0)

    Casa de nebuni a Atenei

    AUTOR: Thanas Medi

    ANUL APARIȚIEI: 2024

    PAGINI: 358

    EDITURA: Eikon

    Trebuia să fie acolo înainte de șapte. La ei! Era atât de speriată de ei, i se păreau atât de înfricoșători, încât nici în vis n-ar fi vrut să-i vadă. Nici nu îndrăznea să-i pomenească cu acea poreclă cunoscută pe care le-o punea toată lumea, deși nu-i făcuseră niciodată vreun rău. Îi ținea la distanță, ca să nu-i năpădească creierul și astfel se consola cu vinovăția de a nu avea serviciu, și deci, nu o lega nimic de ei. Întrucât ei nu făceau umbră pământului, nu existau și nu s-ar fi împiedicat de ei. Undeva deasupra străzii Thivon, una dintre arterele cu cel mai intens trafic rutier din partea de vest a Atenei, luă autobuzul 732. Era plin de oameni, înghesuiți ca sardelele, care se grăbeau la muncă. Cu greu a reușit să-și facă loc și să se agațe de bara verticală de lângă ușa principală. Găsi drept cea mai bună soluție pentru moment, să-și lase privirea să-i alunece dincolo de geamul aburit al ferestrei din față. Acolo, unde totul se rostogolea cu rapiditate, un amestec de clădiri, copaci, dar și lumini și stele, care se stingeau continuu spre cer. Se cufundă înlăuntrul său din cap până în picioare pentru a se simți mai bine și a uita încotro merge, locul în care avea să înceapă noua muncă, pe „ei”, oamenii înfiorători care o așteptau. Se agăță de o stea care strălucea mai tare, de parcă s-ar fi prins de trecutul său îndepărtat, de vremea când era cineva. Plângea sufletul în ea pentru puțină mândrie, pentru puțin mai multă demnitate, iar zicala aceea bine-cunoscută „Munca este onoare” i se păru un nimic, o expresie mai perimată ca oricând. Pentru că asta era și ea însăși: un mare nimic. Ajunsese la limita de jos, nivelul zero al abilității și înțelegerii umane. Avea să facă cea mai banală, cea mai lamentabilă muncă, pe care o evitase întotdeauna: femeie de serviciu! Pentru a da cu mătura și mopul, pentru a curăța podeaua de gunoaie, de murdăria și scuipatul altora (în special al lor), nu credea că e nevoie de cine știe câtă minte. Era suficient să ai brațe, brațe puternice. Nimeni nu mai avea nevoie de înclinațiile, visele, dorințele, creierul ei. Să fii o ființă fără cap, doar cu corp, mușchi și stomac, era mult mai bine.

    42,50 lei
  • (0)

    Jurnalul unui om norocos

    Autor(i): Ilie Popescu-Mohora

    Nr. pagini: 240 pagini

    An: 2024

    Editura: Corint

    Amintirile despre copilăria petrecută într-un sat teleormănean, însemnările zilnice din vremea celui de-Al Doilea Război Mondial și din perioada comunistă, corespondența întreținută de către Ilie Popescu-Mohora cu câteva personalități ale României secolului XX (printre ele numărându-se Iosif Constantin Drăgan și Dinu Adameșteanu) vor fi o revelație pentru cititorii pasionați de istoria contemporană. Vor avea ocazia să afle amănunte – povestite cu mult umor – despre viața satului interbelic al Vechiului Regat, despre obiceiurile, tradițiile și superstițiile locuitorilor, întâmplările cotidiene ale unui adolescent în orașul Alexandria, încercările unui student și apoi ale unui tânăr ambițios care își dorește să răzbească în Capitală. Din Bogdana cea natală, destinul – profund înrâurit de Constantin Argetoianu, politicianul temut, dar respectat de toți adversarii săi – l-a purtat pe Ilie Popescu-Mohora tot mai departe, până la Roma. Acolo, în „cetatea eternă”, a fost martorul unor prefaceri istorice în anii 1942–1943: prăbușirea fascismului și a regimului Mussolini, preluarea puterii de către mareșalul Badoglio, retragerea germanilor și sosirea Aliaților, proclamarea Republicii de la Salo. Din toate a ieșit cu bine, pentru că a fost un om… norocos.

    52,90 lei