În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în armata germană, soldaților le era cu desăvârșire interzis să țină un jurnal personal. Însă Günter K. Koschorrek, un tânăr mitralior proaspăt recrutat în 1942, a nesocotit ordinul ofițerilor săi superiori și a consemnat, pe orice bucățică de hârtie avută la îndemână, impresiile sale despre luptele la care lua parte. Păstrate în căptușeala hainei lui, notițele au ajuns la mama autorului și, timp de aproape cinci decenii, au rămas pierdute, până când au fost descoperite de fiica lui, stabilită între timp în Statele Unite ale Americii. Pe baza lor, fostul soldat specializat în mânuirea mitralierei, devenit director de vânzări, a scris acest jurnal tulburător, convins că era datoria lui față de camarazii căzuți pe front. Zăpada însângerată oferă o perspectivă unică asupra vieții cotidiene din tranșee, cu detalii incredibile din diferite zone de conflict: Rusia, România, Italia și Polonia.
-
Lumini și umbre în istoria „comunismului” românesc (1948 – 1989). De-a „bughi, mambo, rag”…
65,00 leiAutor(i): Florian Banu
An apariție: 2025
Nr. pagini: 272 +4 pagini
ISBN: 978-630-6572-31-1
Editura: Evenimentul si Capital
Focalizate pe intervalul 1960-1989, analizele din prezentul volum vă pun la îndemână informaţii extrase preponderent din arhive, coroborate, desigur, cu cele obţinute din alte categorii de izvoare istorice. Prin intermediul lor, am încercat să completăm imaginea de ansamblu a epocii, să oferim o perspectivă umanizată şi echilibrată asupra acesteia, pentru o înţelegere cât mai nuanţată a transformărilor politice, economice, sociale şi culturale care au modelat societatea românească din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Expresia „bughi mambo rag”, aparţinându-i lui Nicolae Steinhardt, a fost folosită în titlu în acelaşi scop cu care distinsul gânditor a utilizat-o în lucrarea sa „Jurnalul fericirii” – surprinderea inefabilului dintr-un spaţiu şi un timp cu totul aparte. (Florian Banu)
-
Întrebări și teste pentru obținerea permisului de conducere auto. categ. C,CE+D,DE, Camioane și Autobuze – 2025
64,50 leiAutor(i): Dan Chiriac
Nr. pagini: 304 pagini
An aparitie: 2025
Editura: Universul Juridic
Conceputa pentru a veni în ajutorul cursanților care au în vedere obținerea permisului de conducere categoriile C și D, ediția 2025 a lucrarii ÎNTREBARI ȘI TESTE PENTRU OBȚINEREA PERMISULUI DE CONDUCERE AUTO CATEGORIA CD include: principalele legi ale codului rutier (Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu toate completarile la zi, și Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgența nr. 195/2002), un capitol care trateaza raspunderea contravenționala (enumerarea situațiilor și a motivelor pentru care se pot reține permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia și certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada de înlocuire a acestuia, precum și cazurile în care se poate dispune imobilizarea unui vehicul); întrebari permanent actualizate pentru verificarea cunoștințelor de circulație rutiera, structurate pe capitole care acopera întreaga tematica a codului rutier în vigoare, atât pentru CATEGORIA C – AUTOCAMIOANE și CATEGORIA D – AUTOCAMIOANE, cât și pentru CATEGORIILE CE și DE (REMORCAREA); o anexa a indicatoarelor rutiere.
Capitolele sunt urmate de grila raspunsurilor corecte și de teste pentru exersarea cunoștințelor dobândite. Întrebarile incluse în carte sunt susținute de fotografii explicite, care ajuta la creșterea gradului de înțelegere a diverselor situații din trafic.
Lucrarea de fața este adaptata la noua legislație rutiera din România și asigura, dupa aprofundare, o rata mare de reușita la examenul pentru obținerea permisului.
-
Întrebări și teste pentru obținerea permisului de conducere auto. Categoriile C, CE, D, DE 2024
64,49 leiAutor(i): –
Nr. pagini: 304 pagini
An aparitie: 2024
Editura: Universul Juridic
Conceputa pentru a veni in ajutorul acelora care doresc obtinerea permisului de conducere categoriile C si D, noua editie a lucrarii Intrebari si teste pentru obtinerea permisului de conducere auto. Categoriile C, CE + D, DE include:
- intrebari actualizate pentru verificarea cunostintelor de circulatie rutiera, structurate pe capitole care acopera intreaga tematica a codului rutier in vigoare, atat pentru Categoria C – Camioane si Categoria D – Autobuze, cat si pentru Categoriile CE si DE (Remorcarea). Capitolele sunt urmate de grila raspunsurilor corecte si de teste pentru exersarea cunostintelor dobandite. Intrebarile sunt sustinute de fotografii explicite, care ajuta la cresterea gradului de intelegere a diverselor situatii din trafic;
- principalele legi ale codului rutier (Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, cu toate completarile la zi, si Regulamentul de aplicare a Ordonantei de urgenta nr. 195/2002), un capitol care trateaza raspunderea contraventionala (enumerarea situatiilor si a motivelor pentru care se pot retine permisul de conducere sau dovada inlocuitoare a acestuia si certificatul de inmatriculare sau de inregistrare ori dovada de inlocuire a acestuia, precum si cazurile in care se poate dispune imobilizarea unui vehicul);
- o anexa a indicatoarelor;
- conducerea preventiva si ecologica;
- notiuni de mecanica;
- masuri de prim ajutor;
- reguli profesionale;
- teste pentru verificarea cunostiintelor.
Lucrarea este permanent adaptata la noua legislatie rutiera din Romania si asigura, dupa aprofundare, o rata mare de reusita la examenul pentru obtinerea permisului.
-
Întrebări și teste C+D 2023
64,49 leiAutor(i): –
Nr. pagini: 304 pagini
Anul apariţiei: 2023
Editura: Universul Juridic
Conceputa pentru a veni in ajutorul acelora care doresc obținerea permisului de conducere categoria CD, lucrarea INTREBARI ȘI TESTE PENTRU OBTINEREA PERMISULUI DE CONDUCERE AUTO CATEGORIA CD include:
– intrebari actualizate pentru verificarea cunoștințelor de circulație rutiera, structurate pe capitole care acopera intreaga tematica a codului rutier in vigoare, atat pentru CATEGORIA C – AUTOCAMIOANE și CATEGORIA D – AUTOCAMIOANE, cat și pentru CATEGORIILE CE și DE (REMORCAREA). Capitolele sunt urmate de grila raspunsurilor corecte și de teste pentru exersarea cunoștințelor dobandite. Intrebarile sunt susținute de fotografii explicite, care ajuta la creșterea gradului de ințelegere a diverselor situații din trafic.
– principalele legi ale codului rutier (Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu toate completarile la zi, și Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgența nr. 195/2002), un capitol care trateaza raspunderea contravenționala (enumerarea situațiilor și a motivelor pentru care se pot reține permisul de conducere sau dovada inlocuitoare a acestuia și certificatul de inmatriculare sau de inregistrare ori dovada de inlocuire a acestuia, precum și cazurile in care se poate dispune imobilizarea unui vehicul)
– o anexa a indicatoarelor.
Lucrarea este permanent adaptata la noua legislație rutiera din Romania și asigura, dupa aprofundare, o rata mare de reușita la examenul pentru obținerea permisului.
-
Viața întârziată a lui Amy Byler
63,90 leiAutor(i): Kelly Harms
Nr. pagini: 400 pagini
An: 2024
Editura: Corint
Viața e ca o carte: ca să ajungi la partea bună, trebuie să dai pagina. Un roman finalist la Goodreads Choice Awards care îi va încânta pe fanii unor cărți precum Unde ai dispărut, Bernadette? și Eleanor Oliphant se simte excelent.
Suprasolicitată și subapreciată, Amy Byler este o mamă singură care are disperată nevoie de o pauză. Așa că, atunci când soțul măcinat de vinovăție că a abandonat-o apare și se oferă să aibă grijă de copiii lor pe timpul verii, îi acceptă propunerea și fuge din Pennsylvania rurală tocmai la New York.
De obicei cu picioarele pe pământ și manierată, Amy începe să își facă de cap în orașul care nu doarme niciodată. Aici descoperă o viață culturală bogată, mult rafinament și, cu puțină încurajare din partea prietenilor ei, acceptă și câteva întâlniri pe nevăzute. Când un anume bărbat își croiește rapid drum către inima ei, Amy riscă să se piardă complet în evadarea neașteptată și, pe măsură ce vara se apropie de sfârșit, își dă seama că trebuie să ia o decizie imposibilă: să accepte acest nou capitol captivant al vieții ei sau să se întoarcă la monotonia pe care a lăsat-o în urmă.
Dar, înainte de a putea alege, cele două lumi sunt aduse laolaltă de o situație de criză, iar Amy se vede pusă în fața unui viitor care ar putea presupune să își piardă ambele laturi ale personalității, precum și orice vis pe care l-a nutrit vreodată.
-
Dragul meu mincinos
63,50 leiAutor(i): James Patterson și David Ellis
Nr. pagini: 368 pagini
An: 2025
Editura: Corint
Toată lumea din Hemingway Grove, Illinois, îi știe pe David și Marcie Bowers.
David este proprietarul unui pub.
Marcie a lucrat pentru o mare corporaţie, dar acum se ocupă de cazuri care ţin de dreptul familiei.
Când David sare în apele râului Cotton pentru a salva de la înec un străin, bărbatul este privit ca un adevărat erou local.
Trupul musculos, capul ras și ochii de un albastru pătrunzător apar peste tot în presă.
Pentru cei mai mulţi oameni, faima venită aproape peste noapte este o fericire.
Pentru David Bowers, este o condamnare la moarte.
Pentru Marcie Bowers, este un test.
O femeie poate face deosebirea dintre un soţ iubitor și un asasin cu sânge-rece. Nu-i așa?
Acest roman combină toate ingredientele pentru reușita unui thriller psihologic: mister, dramă suspans și crimă.
-
Fericirea senină a lui Akiko
63,50 leiAutor(i): Jan-Philipp Sendker
Nr. pagini: 352 pagini
Anul apariţiei: 2025
Editura: Prestige
Cu ajutorul lui Kento, Akiko porneste intr-o calatorie in istoria sa, care ii poarta viata in directii neasteptate si o conduce la intrebari pe care nu a indraznit niciodata sa si le puna: Cum vreau sa traiesc? Si am curajul sa iubesc pe cineva?
Un roman despre singuratate, despre cautarea propriilor radacini si despre gasirea fericirii in tihna, scris de autorul
bestsellerului international „Soapta inimii”.
— Ti-am spus deja ca ma marit?
A raspuns clatinand din cap. Nu parea sa fie deosebit de interesat.
— Cand? a intrebat el pe un ton dezinvolt.
— In curand.
Din profil, nu mi-am putut da seama din expresia lui daca era sau nu atins de veste. Dezamagita, am pastrat tacerea. Dupa o pauza lunga, l-am intrebat daca vrea sa stie despre cine este vorba.
A dat din cap.
Pentru a creste tensiunea, am avut nevoie de cateva secunde ca sa raspund.
— Despre mine.
Kento s-a intors spre mine, cu o uimire sincera in ochi.
— Tu…, tu vrei sa te casatoresti cu tine insati?
Evident, nu auzise niciodata de conceptul de „nunta solo”. I-am explicat ideea si a ascultat cu atentie. Cand am terminat, nu a spus nimic la inceput si am simtit ca il pot privi cum gandeste. Si-a inclinat capul inainte si inapoi si a scos cateva suspine moi.
— Cu tine insati, a repetat el.
— Nu este o alegere buna?
Kento mi-a ignorat gluma.
— Te-ai gandit bine la asta?
A trebuit sa rad. Suna ca o intrebare tipica pe care ar pune-o parintii sau bunicii ingrijorati, nu un coleg. Nu as fi auzit-o niciodata de la mama.
— Eu… Adica, tu te cunosti? Nu vrei sa te casatoresti cu cineva pe care nu-l cunosti, nu-i asa?
— Ma cunosc de aproape treizeci de ani, i-am raspuns fara sa ma gandesc la sensul profund al intrebarii sale.
El, pe de alta parte, s-a gandit si mai mult decat de obicei inainte de a raspunde.
— Petreci timp cu tine insati de aproape treizeci de ani. Dar asta nu inseamna ca te cunosti. -
Ascensiunea. Povești divine despre trezirea ființei întregi și sfinte din interior
63,50 leiAutor(i): William Henry
Nr. pagini: 296 pagini
Anul apariţiei: 2025
Editura: Prestige
„O tesatura bogata a imaginii Ascensiunii — atingerea potentialului nostru deplin — atat la nivel personal, cat si colectiv. Informata si inspirationala!”— Kurt Johnson, Ph.D., The Coming Interspiritual Age, Our Moment of Choice, Fine Lines, Nabokov’s Blues
Aprofundeaza-ti experienta Ascensiunii
Pentru a sti incotro te indrepti in viata, trebuie mai intai sa-ti intelegi trecutul. William Henry, cercetator in domeniul ascensiunii, ne arata ca ascensiunea nu este o practica antica ce are loc dupa moarte. De fapt, niciodata in istorie nu a existat o perioada in care atat de multi oameni sa lucreze activ catre propria lor ascensiune.
Exploreaza cronologia cautarii ascensiunii, de la intelepciunea egiptenilor si pana la spiritualistii contemporani, incluzand relatari fascinante despre Moise, Buddha, greci, Iisus, Fecioara Maria, Mahomed si Sfantul Francisc de Assisi. Intelege-ti Corpul de Lumina Curcubeu si parcurge harta calatoriei sufletului iluminat care te conecteaza la Sinele Tau Inaltat.
Trezeste fiinta intreaga si sfanta din interiorul tau, in timp ce William Henry si povestitorii sacri isi impartasesc experientele inspirationale, printre care:• un barbat care a avut o viziune a sinelui sau din viitor;
• un cautator care a trecut printr-o trezire a energiei kundalini;
• o femeie care si-a vazut sinele superconstient in timpul unei experiente
aproape de moarte;
• o sora a carei cale spre ascensiune a inceput dupa moartea surorii sale gemene de 5 ani;
• o femeie care a gasit pacea si intelepciunea Mamei Cosmice;
• un barbat care a primit iubire de la o fiinta de lumina binevoitoare.Invata practici care te pot ajuta sa-ti aprofundezi experienta ascensiunii si descopera cum sa folosesti arta sacra in propria calatorie. Exploreaza pericolele transumanismului cu care ne confruntam astazi. Mergi, vezi, auzi si simte dintr-o perspectiva mai inalta, care aduce lumina si intelepciune in viata ta si in lume.
ASCENSIUNEA reprezinta indeplinirea celei mai vechi dorinte a umanitatii: iluminarea. -
Vindecă-ți strămoșii pentru a-ți vindeca viața. Puterea transformatoare a regresiei genealogice
63,50 leiAutor(i): Shelley A. Kaehr PHD
Nr. pagini: 256 pagini
Anul apariţiei: 2025
Editura: Prestige
Descopera si vindeca originea traumei tale familiale mostenite
Trecutul familiei tale poate reprezenta cheia pentru vindecarea prezentului. Aceasta carte revolutioneaza si exploreaza puterea sesiunilor de regresie care iti abordeaza stramosii. Desi majoritatea sesiunilor se concentreaza exclusiv pe client, aceasta carte iti arata ca, prin contactarea si trimiterea energiei restaurative catre arborele tau genealogic, poti initia unde de vindecare ce duc la o transformare pozitiva semnificativa in viata ta si in lume.
Alatura-te lui Shelley A. Kaehr, PhD, in timp ce impartaseste studii de caz din practica ei de regresie generationala, precum si exercitii si meditatii specifice pe care le poti face pentru a-ti incepe propria calatorie de vindecare familiala. Vei descoperi cum sa alini suferinta parintilor sau a stramosilor indepartati si vei
extinde lumina pura a iubirii pline de bunatate catre propria generatie, dar si catre generatiile viitoare, care inca nu s-au nascut. Aceasta carte iti ofera instrumentele si tehnicile necesare pentru a te ajuta sa-ti umpli viata – si vietile persoanelor dragi – de fericire, implinire si scop.Shelley A. Kaehr, PhD, a ajutat mii de oameni sa obtina mai multa pace si fericire in viata lor. Renumita la nivel mondial ca specialista in regresii in vietile anterioare, metoda Dr. Shelley de a combina lucrul cu energia si hipnoza a fost apreciata de numerosi lideri din domeniul constiintei, inclusiv de pionieri precum Dr. Raymond Moody, specialist in experiente aproape de moarte, si Dr. Brian Weiss. Dr. Shelley a fost prezentata in mod proeminent in mass-media, inclusiv in emisiuni precum Coast to Coast AM si Weird or What? cu William Shatner.
-
Conectarea cu Arcturienii. Volumul 1
63,50 leiAutor(i): David K. Miller
Nr. pagini: 336 pagini
Anul apariţiei: 2025
Editura: Prestige
Cine sta, de fapt, in spatele acestui proces? Incotro ne indreptam? Care sunt optiunile noastre? Ce s-a intamplat pana acum pentru a ne pregati in vederea acestui eveniment? Ne vom inalta cu totii catre acelasi taram? Ce s-a intamplat cu a patra dimensiune? Cum putem intelege a cincea dimensiune? Cum sunt fiintele cinci-dimensionale?
Aceasta carte raspunde la aceste intrebari intr-un mod usor de inteles. Ne explica relatiile dintre grupurile cunoscute de extaterestri si ce anume fac acestia pentru a ajuta Pamantul si omenirea in acest moment crucial pentru galaxie. Ne ajuta sa intelegem felul in care ne putem acum amplifica vibratiile si cum putem incepe procesul de integrare a energiilor inalt-dimensionale in lumea noastra tri-dimensionala.
Arcturienii ne-au oferit un punct extrem de important asupra caruia sa ne concentram pentru accelerarea starii de constientizare mondiale. Ne-au prezentat conceptul de ascensiune de grup prin crearea unor Grupuri de Patruzeci, iar conceptul lor de Triunghi Sacru ne-a dezvaluit o metoda puternica de integrare si unificare a gandirii religioase si spirituale pe intregul glob pamantesc.
In timp ce cititi aceasta carte, veti simti prezenta energiei cinci-dimensionale in interiorul propriei fiinte, ceea ce va va permite sa experimentati cu adevarat o stare de trezire a constiintei fata de a cincea dimensiune. Va va afecta in mod profund abilitatea de a va extinde perceptia asupra realitatii si va va ajuta sa participati in mod activ la ascensiunea personala si la cea planetara care este deja in curs.David K. Miller poseda o experienta extinsa in domeniul psihologiei si psihoterapiei. Dupa treizeci si cinci de ani de pratica conventionala, David se concentreaza, in prezent, in mod exclusiv asupra psihologiei sufletului. El primeste informatii si mesaje directe din partea Arcturienilor de peste douazeci si doi de ani. Ca rezultat al acestei conexiuni puternice, el a canalizat peste 15 carti, a scris peste 200 de articole si a condus peste 50 de ateliere internationale pe tema Arcturienilor. David este, de asemenea, fondatorul grupului international pentru meditatie cunoscut ca Grupul de Patruzeci.
-
Marea Renaștere (adevăr, libertate, suveranitate – ieșirea din Matrix). Ediție cartonată
63,50 leiAutor(i): Călin Georgescu
Nr. pagini: 232 pagini
Anul apariţiei: 2022
Editura: Prestige
,,Ca raspuns la sistemul creat cu dinadinsul stramb, in care starea omului nu inseamna complexitate, ci complicatie, in care bunastarea materiala este scop in sine, noi raspundem cu sistemul bazat pe simplitate […] El, cetateanul, trebuie sa fie propriul lui stapan, sa fie proprietar si producator si sa lucreze impreuna cu ceilalti intr-o retea indestructibila in care sa primeze cinstea, responsabilitatea, interesul si respectul reciproc. Trebuie sa coboram de la mare la mic, de la global la national, de la national la local, de la marea corporatie la reteaua intretesuta de mici proprietari-producatori care vor aduce bunastarea in aceasta tara. Avem ca model distributismul, economia de proximitate care functioneaza in retea. Fiecare se sprijina pe fiecare, dar fiecare este independent. Este crestinism aplicat in economia reala.”
Calin Georgescu,,Cand l-am intalnit pentru prima data pe Calin Georgescu […] am fost surprins de intelegerea sa profunda a crimelor impotriva umanitatii comise de cealalta parte (,,Domnul Global”, cum ii numeste Catherine Austin Fitts). […] Aceasta este, desigur, singura cale: vom putea lua decizia corecta numai daca avem imaginea de ansamblu, daca intelegem intreaga monstruozitate a megalomaniei psihopate a celeilalte parti.
In cartea sa Marea Renastere, Iesirea din Matrix, Calin Georgescu nu se opreste insa aici, pentru ca, in mod evident, nu este suficient sa-i oferi cititorului imaginea completa despre ceea ce trebuie sa combatem. La fel de important este sa ii arati cititorului o cale de iesire. […] solutia lui Calin Georgescu este singura cale de iesire: trebuie sa intelegem in primul rand ca fiecare dintre noi are propria-i suveranitate, ca noi suntem poporul si ca suntem oameni liberi. Nu avem nevoie de nimeni care sa ne spuna ce sa facem si ce sa nu facem. Ceea ce putem face si vom face (si se intampla deja, peste tot) este sa ne infiintam propriile noastre comunitati autosuficiente, complet deconectate de sistemul lor, de castelul lor de carti de joc, intemeiat doar pe minciuni.”
Dr. Reiner Fuellmich -
Dacă industrie nu e, nimic nu e. Reindustrializarea României
63,50 leiAutor(i): Mircea Coșea
Pagini: 314+4
An apariție: 2025
Editura: Mass Media România de Mâine
O demonstrație a importanței covârșitoare a industriei ca ramură productivă a economiei, în noul
context geopolitic global, bazată pe analiză și studii de caz inedite. -
O hartă pentru sufletul tău. Folosirea astrologiei elementelor FOC, PĂMÂNT, AER ȘI APĂ ca să trăiești profund și plenar
63,50 leiAutor(i): Dr. Jennifer Freed
Nr. pagini: 304 pagini
Anul apariţiei: 2025
Editura: Prestige
Folosirea astrologiei elementelor: FOC, APA, PAMANT, AER SI APA ca sa traiesti profund si plenar
In natura si inauntrul nostru exista patru elemente: foc, pamant, aer si apa.
Cunoasterea hartii personale a acestor elemente iti ofera o modalitate prin care sa-ti modelezi o viata optima: o viata care exprima pe deplin darurile tale.ESTI PE PUNCTUL DE A-TI DESCOPERIFocCapacitatea de a fi creativ si energicPamantPartea din tine care este impamantata si centrataAerClaritatea mentalaApaNatura curgatoare si sensibila„Am invatat foarte multe lucruri de la Jennifer Freed, de-a lungul anilor. Iar cartea de fata insumeaza lectiile sale cele mai profunde. Este un ghid care te ajuta sa te redescoperi, sa gasesti pretutindeni frumusete si rezonanta, si sa traiesti o viata plina de insufletire.”
— GWYNETH PALTROW, fondatoare si directoare executiva a goop„Jennifer Freed este o indrumatoare deosebit de inzestrata, inteleapta si generoasa. Intelegerea felului in care functionam la nivel de elemente reprezinta un instrument dintre cele mai edificatoare cu care sa lucram in astrologie. Aceasta carte e accesibila si profunda si le va fi de ajutor tuturor celor care o vor citi.”— CHANI NICHOLAS, autoarea bestsellerului New York Times, Te-ai nascut pentru asta
Dr. Jennifer Freed este o renumita specialista in astrologie psihologica si instructoare de educatie emotionala si sociala. Timp de mai bine de treizeci si cinci de ani ea a oferit consultanta clientilor si companiilor din intreaga lume, pe teme de natura psihologica, spirituala si educationala. De asemenea, a fost directoare clinica la Pacifica Graduate Institute si consultanta nationala pentru EMDR (Post‑Traumatic Growth Therapies/Terapii de Crestere Posttraumatica). O colaboratoare regulata la Goop si la Maria Shriver’s Sunday Paper, Jennifer a scris zece carti pe tema dezvoltarii personale. Ea a fost intervievata de The New York Times, The Wall Street Journal, USA Today, People si Vogue.
-
Zeii au fost cosmonauți
63,50 leiAutor(i): Erich von Daniken
Nr. pagini: 280 pagini
Anul apariţiei: 2025
Editura: Prestige
Autorul de bestsellere Erich von Daniken exploreaza dovezile trecerii pe Pamant a vechilor vizitatori, pe care noi i-am tratat ca zei in scrierile religioase si in mitologie. Descoperirile sale zdruncina temeliile stiintei si ale credintei deopotriva.
De ce aproape toate religiile lumii au aceleasi mituri si legende? Fie ca vorbim despre Vechiul Testament, despre legendele stravechi sau despre miturile creatiei bastinasilor din Noua Zeelanda, gasim peste tot aceleasi povesti. Erich von Daniken, autorul bestsellerului international Amintiri despre viitor, crede ca stie raspunsul, care este deopotriva socant si controversat: ingerii inaripati ce populeaza Biblia, Coranul si alte texte sacre ale culturilor lumii au fost, in realitate, extraterestri care au vizitat Pamantul in zorii umanitatii.
Cine erau, de fapt, zeii folclorului stravechi? Cum pot fi explicate contradictiile din Biblie? De ce pagodele din Myanmar (in trecut, Birmania) seamana atat de mult cu rachetele spatiale? Erich von Daniken ne ofera interpretari noi, surprinzatoare, convingatoare, dar si raspunsuri care contrazic atat invataturile scripturilor, cat si teoriile stiintifice actuale. Concluzia sa ne uluieste: zeii nu au fost fiinte metafizice, plasmuiri ale imaginatiei omenesti, ci inteligente artificiale care si-au lasat urmele trecerii peste tot pe Pamant. El ofera dovezi convingatoare ca fiinte vii, reale au inspirat legendele care au pus bazele multora dintre traditiile religioase ale Terrei.Erich von Daniken este, probabil, cel mai citit si mai copiat autor de literatura realista din lume. Si-a scos prima si cea mai cunoscuta carte, Carele zeilor, in 1968. Lucrarea a devenit bestseller international si a fost urmata de alte cateva zeci de carti, printre care bestsellerele: The Gods Never Left Us, Confessions of an Egyptologist, Eyewitness to the Gods, Twilight of the Gods, History is Wrong, Evidence of the Gods, Remnants of the Gods si Odyssey of the Gods. Lucrarile lui au fost traduse in 28 de limbi si s-au vandut in peste 65 de milioane de exemplare. Multe dintre ele au inspirat scenarii de film. Ideile lui Von Daniken au inspirat multe programe de televiziune, printre care si emisiunea de succes a History Channel, Ancient Aliens.
-
Fiica doctorului de la Auschwitz
63,50 leiAutor(i): Shari J. Ryan
Nr. pagini: 352 pagini
An: 2025
Editura: Corint
Fanii unor romane precum Moașa de la Auschwitz și Tatuatorul de la Auschwitz vor fi captivați de această poveste emoționantă, pe care nu o mai poți lăsa din mână. Cartea aceasta care îți va smulge lacrimi arată că, deși libertatea îți poate fi furată, iar cei dragi sunt duși de lângă tine, nimeni nu îți poate lua speranța…
O poveste copleșitoare și de neuitat despre cel de-Al Doilea Război Mondial. Una dintre cărți de ficțiune istorică în care pe fundalul evenimentelor acelor vremuri se conturează o poveste de dragoste care pare imposibilă.
Auschwitz, 1941: Meseria tatălui ei era să salveze viețile ofițerilor SS. Ea însă alege să riște totul pentru a salva viețile prizonierilor.
În Polonia ocupată de naziști, Sofia nu își mai poate privi tatăl în ochi. Mama ei, mult iubita soție a bărbatului, este evreică – cum de îndrăznește tata să lucreze ca medic pentru ofițerii SS? Tânăra nu îl poate ierta, chiar dacă bărbatul a făcut acest compromis pentru a le salva viețile.
În puterea nopții, Isaac coboară, alături de alte sute de prizonieri, din trenul plin până la refuz. Dincolo de sârma ghimpată de la Auschwitz, soldații îi împresoară, iar sunetele împușcăturilor răsună de pretutindeni. Naziștii hotărăsc soarta deținuților pe loc, iar Isaac este ales să muncească, nu să moară.
În fiecare zi, Isaac și colegii lui sunt trimiși la o fermă din apropiere. De la răsăritul și până la apusul soarelui, deținuții muncesc pământul, aproape fără să mănânce nimic. Isaac simte că fiecare gură de aer ar putea fi ultima, așa încât, atunci când vede o fată frumoasă cu părul castaniu-roșcat care îl spionează de la una dintre ferestrele casei, i se pare că visează…
Sofia refuză să accepte ceea ce vede. Tânăra ignoră sfatul tatălui și, evitând gărzile, își riscă viața pentru a-i strecura o scrisoare băiatului cu ochi verzi din grădină. În câteva rânduri, îi explică faptul că a ascuns mâncare pentru deținuți și că va face tot ce îi stă în putere să îi salveze.
Aceste schimburi secrete reprezintă începutul unei evadări care ar fi trebuit să fie imposibile – și al unei povești de neuitat. Este însă dragostea suficientă pentru a ține piept răului?
Unul dintre acele romane istorice în care cititorul se întreabă dacă Sofia și Isaac vor supraviețui, în acele momente când se ascund sub pământ. Pot ei să-și țină respirația și să reziste în timp ce naziștii îi vânează?
„Ficțiune istorică despre cel de-Al Doilea Război Mondial la cel mai înalt nivel. Romanul ilustrează modul în care războiul, convingerile politice și chiar concepțiile greșite pot duce la rupturi în familie.” Suanne Schafer
„Genială! Recomand din tot sufletul această carte și abia aștept să descopăr ce a mai scris autoarea!” Rachel Bustin
-
Povești auzite în casă și alte amintiri despre familiile Știrbey, Bibescu și Costinescu
63,50 leiAutor(i): Ileana Kripp Costinescu, Cătălin Strat
Nr. pagini: 304 pagini
An: 2025
Editura: Corint
Un volum de memorii – structurat sub forma unei conversații încântătoare – despre unele din cele mai importante familii boierești din istoria Românei, cu roluri semnificative în viața politică, economică și culturală. Aceste familii au contribuit semnificativ la formarea României moderne, prin implicarea lor în politică, economie și cultură.
Ileana Kripp Costinescu s-a născut în 1954, când cel puțin câte un membru al familiilor din care se trage era fie închis, fie trimis în domiciliu obligatoriu. Însă Ileana Kripp Costinescu a avut o copilărie fericită la Sinaia, și chiar și la București, crescând printre bunici, unchi și mătuși care aveau tot timpul ceva de povestit din viețile lor de altădată: călătorii fabuloase, iubiri interzise, intrigi politice, biografii exemplare, întâmplări din înalta societate.
Datorită acestei memorii afective, mai târziu, în exil, Ileana Kripp Costinescu și alți membri ai familiilor românești Costinescu, Știrbey, Bibescu, Brătianu au reușit să-și păstreze spiritul și să nu se înstrăineze de țară.
Din 2001, Ileana Kripp Costinescu se ocupă stăruitor de renașterea renumelui cramei Știrbey de pe domeniul viticol de la Drăgășani, moștenit de la bunica sa Maria Costinescu Știrbey. Totuși, a găsit timp să-i povestească editorului Cătălin Strat și ce a trăit ea însăși și ce a auzit în casele ultimilor aristocrați autentici.
-
Legea Societăților nr.31/1990, legislație conexă și jurisprudență: decembrie 2024
63,50 leiAutor(i): –
Nr. pagini: 688 pagini
An aparitie: 2025
Editura: Universul Juridic
LEGEA SOCIETATILOR NR. 31/1990, LEGISLATIE CONEXA SI JURISPRUDENTA
- LEGEA SOCIETATILOR
(cu index si cu noile modificari aduse prin
Legea nr. 299/2024 – M. Of. nr. 1212 din 3 decembrie 2024) - ALTE 29 ACTE NORMATIVE (integrale sau in extras),
inclusiv LEGEA REGISTRULUI COMERTULUI, ORDONANTA PRIVIND P.F.A.
si ORDONANTA „E-FACTURA”
(modificata prin O.U.G. nr. 138/2024 – M. Of. nr. 1222 din 5 decembrie 2024)- Decizii ale Curtii Constitutionale
- Recursuri in interesul legii
- Hotarari prealabile
- Numeroase dispozitii conexe
- JURISPRUDENTA RELEVANTA
Editia a 10-a (revizuita) a culegerii Legea societatilor nr. 31/1990, legislatie conexa si jurisprudenta, tiparita pe hartie alba de calitate superioara, contine: Legea societatilor nr. 31/1990 (cu un index concis, dar relevant, si cu noile modificari aduse prin Legea nr. 299/2024 – M. Of. nr. 1212 din 3 decembrie 2024); alte 29 acte normative (integrale sau in extras), importante pentru domeniul comercial, inclusiv Legea registrului comertului nr. 265/2022, O.U.G. nr. 44/2008 privind persoanele fizice autorizate si O.U.G. nr. 120/2021 privind administrarea, functionarea si implementarea sistemului national privind factura electronica RO e-Factura si factura electronica in Romania (modificata prin O.U.G. nr. 138/2024 – M. Of. nr. 1222 din 5 decembrie 2024); decizii ale Curtii Constitutionale; recursuri in interesul legii; hotarari prealabile; numeroase dispozitii conexe (trimiteri sau scurte extrase din acte normative incidente, dupa caz); jurisprudenta (atent selectata); alte interventii redactionale utile.
Lucrarea Legea societatilor nr. 31/1990, legislatie conexa si jurisprudenta reprezinta, astfel, un instrument juridic eficient si usor de utilizat, destinat practicienilor (judecatorilor, procurorilor, avocatilor, consilierilor juridici, notarilor, executorilor judecatoresti, practicienilor in insolventa, arbitrilor, mediatorilor, expertilor, consilierilor, consultantilor din diverse domenii), teoreticienilor, studentilor, persoanelor fizice autorizate, persoanelor aflate in conducerea unei societati cu raspundere limitata, pe actiuni etc., dar si autoritatilor, si nu in ultimul rand, publicului larg.
- LEGEA SOCIETATILOR
-
Iisus și esenienii. Călătoriile lui Iisus și ale Mariei
63,50 leiAutor(i): Dolores Cannon
Nr. pagini: 416 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Prestige
Noi perspective privind viata lui Iisus si Manuscrisele de la Marea Moarta
Versiunea autorizata a originilor crestinismului si a continutului invataturilor lui Iisus este rezultatul disputelor politice din perioada de inceput a Bisericii. Descoperirea Manuscriselor de la Marea Moarta, pastrate in secret cu grija, a deschis Cutia Pandorei si a aratat cat de multa dogma si cenzura exista in cadrul Bisericii. Iisus si Esenienii ofera o relatare detaliata despre Iisus ca persoana, despre actiunile sale asa cum au fost ele si despre realitatile zilnice din Israelul din acea vreme.
Comunitatea eseniana din Qumran a pastrat legatura dintre invataturile lui Iisus si traditiile anterioare, cu o coloratura gnostica internationala. Aceasta carte ofera o descriere completa a naturii si scopului comunitatii eseniene si aduce informatii noi despre nasterea si evolutia lui Iisus si despre Ioan Botezatorul. De asemenea, ofera versiunea eseniana a povestirilor-cheie din Vechiul Testament referitoare la Moise, Ezechiel, Daniel si alte personaje biblice, precum si noi perspective uimitoare asupra istoriei antice.
Acest document extraordinar reprezinta o forma noua de cercetare istorica si corecteaza multe interpretari gresite, aducand raspuns la multe intrebari. Cartea ia forma unor dialoguri directe intre o cercetatoare moderna si un membru al comunitatii eseniene din Qumran care a trait pe vremea lui Hristos, prin intermediul unei persoane care a accesat amintirile din acele vremuri indepartate, printr-o regresie intr-o viata anterioara. Aceste informatii sunt sincere si reale, chiar si in ceea ce priveste mustele de la Marea Moarta. -
Meditație la nivel celular. Puterea de vindecare din cea mai mică unitate de viață
63,50 leiAutor(i): Barry Grundland și Patricia Kay, M.A., CCH, CSD
Nr. pagini: 208 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Prestige
Invata sa respiri prin inteligenta celulei
Orice lucru asupra caruia iti indrepti atentia se schimba. Meditatie la nivel celular implica focalizarea atentiei asupra celei mai mici unitati de viata, celula, in vederea vindecarii. In timp ce imbini atentia cu respiratia, patrunzi in celule, devii una cu ele si generezi schimbari. Meditand cu celulele tale, poti sa devii constient de vastul potential existent in interiorul tau, sa ajungi la niveluri crescande de constienta de sine si sa implementezi vindecarea pana la nivelul celular.In acest ghid usor de parcurs, Barry Grundland si Patricia Kay iti pun la dispozitie instrumentele cu ajutorul carora sa iei contact cu intelepciunea celulelor tale, lucrand cu ele spre a vindeca. Oferind exemple de meditatii care sa-ti faciliteze conectarea cu anumite celule, cum ar fi cele din ficat sau din plamani, ei te indruma sa-ti urmezi intuitia ca sa descoperi celulele care te invita sa patrunzi in ele. E posibil sa ai o viziune, o intelegere profunda sau o experienta launtrica ce implica forme, culori, miscari, sunete ori mirosuri. Se poate sa apara o amintire sau o emotie. Ai putea simti o schimbare in corpul fizic. Aducand respiratia in aceste experiente si ramanand prezent cu ele, te deschizi spre un nou nivel de comunicare din interiorul tau, descoperind astfel maniera ta unica de a aduce armonie si vindecare trupului tau.
Simpla, dar puternica, Meditatie la nivel celular inspira prin relatarile despre vindecari profunde de boli grave precum cancerul, dar si de alte afectiuni si stresuri de fiecare zi. Coopereaza cu misterul celulei ca sa-ti intensifici experienta de viata. -
Două surori. Din Norvegia în jihadul din Siria
63,50 leiAutor(i): Åsne Seierstad
Nr. pagini: 480 pagini
An: 2024
Editura: Corint
Într-o dimineață de octombrie a anului 2013, Ayan Juma, de 19 ani, și sora ei, Leila, de 16, au părăsit casa părintească din Oslo, după care le-a transmis părinților prin e-mail următorul e-mail următorul mesaj: „Pace, milă de la Dumnezeu și binecuvântare vouă, mamă și tată… Vă rugăm să nu fiți supărați pe noi.”
Cele două surori luaseră hotărârea de a pleca în Siria și de a-i ajuta pe islamiști. Plănuiseră asta de luni bune. Sadiq, tatăl lor, pornește repede pe urma fiicelor în Turcia. Când ajunge acolo, acestea abia trecuseră granița. Sadiq este însă hotărât să le găsească.
Urmează povestea fascinantă, sfâșietoare a unei familii dezbinate. În vreme ce Sadiq își riscă viața încercând să-și aducă fetele acasă, soția lui, Sara, aflată în Norvegia, începe a se îndoi de viața pe care o duce în acea țară. Cum i s-au putut radicaliza copiii fără ca ea să știe? Ce ar putea să facă pentru ca fiii ei mai mici să nu împărtășească aceeași soartă?
Beneficiind de sprijinul familiei Juma, autoarea urmărește de la început firul întortocheat și dramatic al acțiunii. Cititorul călătorește, împreună cu Sadiq și Sara, de la casa acestora din Somalia la apartamentul din Oslo, apoi în Turcia și Siria, unde două surori adolescente sunt puse în fața urmărilor șocante ale faptei lor.
-
Înțepătura de albină
63,50 leiAutor(i): Paul Murray
Nr. pagini: 560 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Bookzone
Un roman de o forţă incredibilă, care îmbină umorul fin cu reflecții profunde despre familie, destin şi eterna luptă pentru a deveni mai bun într-o lume care nu iartă greșelile trecutului.
Familia Barnes a avut un an îngrozitor. Reprezentanța auto condusă de Dickie a ajuns în pragul falimentului — lucru care pe el nu-l împiedică să-și consume timpul şi resursele pentru a construi un buncăr antiapocaliptic în pădure. Imelda, soţia sa, își vinde bijuteriile pe eBay și cade în mrejele unui întreprinzător rival. În același timp, Cass, fiica lor adolescentă, sătulă de rolul de elevă-model, ajunge la examene mahmură, iar PJ, băiatul lor de doisprezece ani, se gândește să fugă de acasă.
De unde a început totul? De la înțepătura de albină care i-a stricat Imeldei toată ziua nunții? De la accidentul de mașină care a avut loc cu un an înainte de nașterea lui Cass? Sau poate chiar de la după-amiezile din copilărie în care tatăl îl învăța pe Dickie să fie un „bărbat adevărat”?
Înțepătura de albină, cuceritorul roman al lui Paul Murray, este un adevărat tur de forţă: un portret tragicomic al Irlandei din ultimele decenii, o saga de familie, un semnal de alarmă asupra dezastrelor ecologice la care omul pare să rămână un martor pasiv, dar și o poveste fascinantă despre cum lumea și lumile noastre se pot spulbera fără vreun avertisment.
-
Cum să crești copii puternici mental
63,50 leiAutor(i): Dr. Daniel G. Amen, Dr. Charles Fay
Nr. pagini: 480 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Bookzone
Ghidul părinților determinați să crească oameni uimitori.
Într-o perioadă în care mulți copii și adolescenți se confruntă cu dificultăți, părinții sunt în căutarea unor soluții pentru a-și crește copiii sănătoși din punct de vedere mental și pregătiți să înfrunte obstacolele vieții. În sfârșit, ajutorul bazat pe dovezi este acum disponibil pentru acei părinți care, deși își dau toată silința și își doresc să ofere tot ce e mai bun copiilor lor, au sentimentul că nu reușesc să facă față provocărilor zilnice, simțindu-se adesea copleșiți.
Dr. Daniel Amen, autor de bestsellere New York Times și neuropsihiatru, alături de Dr. Charles Fay, psiholog pentru copii, îți dezvăluie ceea ce lipsește din majoritatea cărților de parenting: abordarea simultană a creierului și minții copilului (și ale părinților), pentru a crește tineri puternici mental. Această combinație eficientă oferă soluții care funcționează, chiar și în momente grele.
În această carte revoluționară, în care neuroștiința întâlnește iubirea și rațiunea, părinții vor găsi instrumente concrete și utile pentru a ajuta copiii de toate vârstele să depășească probleme comportamentale precum rebeliunea, crizele de furie și conflictele de putere, ajutându-i astfel să devină responsabili, încrezători, amabili și rezilienți.
-
Regulile creierului pentru muncă
63,50 leiAutor(i): John J. Medina
Nr. pagini: 376 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Prestige
Cum pot mentine oamenii implicati in timpul prezentarilor mele? De ce sunt intalnirile video atat de obositoare? Ce pot face la birou, astfel incat sa astept cu nerabdare sa ma intorc la el dupa weekend? Oamenii de stiinta stiu.
In Regulile creierului pentru munca, Dr. John Medina, biolog molecular pasionat de dezvoltarea neuronala, dezvaluie ce este posibil atunci cand munca de la 9 la 5 este adaptata creierului la fel de bine precum o manusa este adaptata unei maini. In stilul sau caracteristic, autorul Brain Rules, Brain Rules for Baby si Brain Rules for Aging Well – bestsellere New York Times – pur si simplu deblocheaza stiinta de a ne adapta viata profesionala moderna la nevoile primare ale mintii.
Sustinut de cercetare si lipsit de orgoliu, el dezvaluie ce au de spus neurostiintele comportamentale si cognitive despre subiecte diverse, de la amenajarea spatiului de birou si echilibrul dintre viata personala si viata profesionala, pana la dinamica puterii si interactiunile de lucru din epoca pandemiei. Descrierile fermecatoare si anecdotele hilare ale lui Medina folosesc stiinta in aplicatii practice pe care le putem pune in practica imediat pentru a ne imbunatati viata profesionala si viata profesionala.
-
Simboluri și vise în homeopatie
63,50 leiAutor(i): Jane Cicchetti
Nr. pagini: 352 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Prestige
Simboluri si Vise in Homeopatie ii va fascina deopotriva pe cei interesati de homeopatie si de psihologie inclusiv pe psihologii analitici intrigati de modul in care homeopatia poate fi integrata cu teoria jungiana. Jane Cicchetti arata cum conceptele lui C. G. Jung despre arhetipuri, inconstientul colectiv, umbra si calatoria sufletului spre individuatie pot fi aplicate vindecarii. Ea descrie modul in care visele il pot ajuta pe homeopat, folosindu-si adesea propriile vise ca exemplu, si prezinta tipologia clasificarii psihologice a lui Jung, oferind o materia medica simbolica in stil jungian a remediilor homeopatice. Autoarea pune un nou accent asupra remediilor neobisnuite, realizate din cele sapte metale alchimice, din copaci, vite si lapte.
In aceasta convingatoare noua lucrare, Jane Cicchetti arata cat de important este inconstientul in readucerea corpului la sanatate.
Jane Cicchetti a realizat o integrare stralucitoare a homeopatiei, psihoterapiei jungiene, analizei viselor si simbolismului alchimic. Ea continua lucrarea lui Edward C. Whitmont (The Alchemy of Healing). Cartea ei este extrem de utila pentru homeopati si pentru cei interesati de relatia dintre psyche si vindecare. – V. Walter Odajnyk, analist jungian, coeditor al Quadrant: Journal the C. G. Jung Foundation for Analytical Psychology
Noua carte a autoarei Jane Cicchetti este una dintre primele care aduce homeopatia in conformitate cu psihologia moderna, in special cu psihologia jungiana. Ofera multa claritate subiectelor si ne ajuta sa intelegem caracterul lor complementar. – Dr. Jan Scholten, autorul cartii Homoeopathy and the Elements
-
Profeții despre sfârșitul lumii
63,50 leiAutor(i): Paul Schnieders
Nr. pagini: 392 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Prestige
Apocalipsa!
Cand lumea se prabuseste… si se creeaza o lume noua!
Criza financiara. Colapsul bancii. Redundante. Falimentele companiei. Aceste evenimente au fost o surpriza totala pentru mass-media. Dar a fost aceasta evolutie intr-adevar atat de imprevizibila? Nu, sustine Paul Schnieders, era previzibil. Era la fel de previzibil in urma cu un an ca acum doi, cinci sau zece ani si nu trebuia sa fii un expert in economie sau financiar pentru a sti. Cele mai vechi referiri la actuala criza economica provin din surse care nu ar merita niciodata raportate in mass-media actuala. Ele provin de la vazatori, profeti sau din profetii, unele dintre ele vechi de secole. Acestia au prezis corect criza actuala cu mult timp in urma si au spus si mai mult: si anume ce va urma acestei crize si cum va continua dezvoltarea umanitatii pe termen lung.
Paul Schnieders – istoric de origine braziliana, care a cercetat profetiile timp de 20 de ani, ca urmare a unei previziuni ce i s‑a adeverit.
Aceasta carte este rezultatul complet al cercetarilor facute de autor. Timp de cativa ani, el a trait in Europa si a cercetat peste 500 de carti in diferite limbi (engleza, spaniola, italiana, franceza, portugheza, germana si latina) din bibliotecile europene, acestea cuprinzand de asemenea carti rare si manuscrise. Autorul a publicat carti despre profetii si articole in Brazilia, Germania, Spania si SUA.
-
Un suflet își amintește Hiroshima
63,50 leiAutor(i): Dolores Cannon
Nr. pagini: 240 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Prestige
Ce legatura ar putea exista intre moartea unui japonez in timpul bombardamentului atomic de la Hiroshima si o tanara din America?
Amintirea persistenta a unei morti cumplite a trecut dincolo de timp si spatiu si a determinat-o pe aceasta tanara sa apeleze la terapia vietilor trecute. Aceasta descoperire uimitoare a vietii si mortii unui om de pe cealalta parte a planetei si efectul sau asupra unei fete din America din zilele noastre s-au facut prin intermediul regresiei hipnotice.
Cercetarile asupra bombardamentului au scos la iveala adevaruri pe care publicul larg le ignora in momentul sfarsitului dramatic al celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Oare distrugerea devastatoare a oraselor Hiroshima si Nagasaki a fost, de fapt, rezultatul unui experiment costisitor? Oare Statele Unite chiar au trebuit sa arunce aceste bombe? Acest caz a scos la iveala revelatii socante privind realitatile din Japonia din timpul razboiului.
Exista multe relatari dureroase, bantuite de moarte si distrugere, ale supravietuitorilor bombardamentului de la Hiroshima. Insa aceasta este relatarea unui martor ocular care nu a supravietuit.
-
Bin Laden: Numărătoarea inversă
63,50 leiAutor(i): Chris Wallace, Mitch Weiss
Nr. pagini: 416 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Prestige
PE 27 AUGUST 2010, trei ofiteri CIA solicita o intalnire privata cu directorul CIA, Leon Panetta. In timpul acelei sedinte secrete, ei ii spun lui Panetta ca, dupa aproape un deceniu, poate, doar poate, l-au gasit pe cel mai cautat om din lume. In Bin Laden: numaratoarea inversa, celebrul jurnalist si prezentator CNN+ Chris Wallace ofera o noua relatare palpitanta a ultimelor opt luni care au precedat misiunea culminanta in care echipa SEAL Six se apropie de tinta sa.
Cartea ofera informatii noi culese din interviurile aprofundate ale lui Wallace cu figuri centrale, printre care amiralul William H. McRaven – liderul operatiunii din Pakistan, precum si directorul CIA, Panetta, secretarul de stat, Hillary Rodham Clinton, secretarul Apararii, Robert Gates; consilierul pentru securitate nationala, Tom Donilon, si doi membri ai echipei SEAL Six care participa la raid, inclusiv operatorul special care il ucide pe Osama bin Laden. Wallace aduce, de asemenea, la viata elementele umane ale acestei povesti, vorbind cu familiile care au pierdut persoane dragi la 11 septembrie, impartasind prin ce au trecut rudele din echipa SEAL Six si aducandu-ne in interiorul tensionatei Situation Room din timpul raidului. Bin Laden: numaratoarea inversa, este un thriller istoric plin de intriga, actiune cinematografica si reportaje proaspete despre cursa pentru prinderea si aducerea in fata justitiei a creierului celui mai important atac terorist din istoria Americii.
-
Magia Crăciunului. Povești inedite
63,50 leiAutor(i): Louisa May Alcott , Harriet Beecher Stowe , Mary E Wilkins Freeman , Nathaniel Hawthorne , Lucy Maud Montgomery , Louisa May Alcott , F. Scott Fitzgerald , Katherine Pyle
Nr. pagini: 124 pagini
An aparitie: 2023
Editura: Neverland
Cel mai frumos moment al anului, o sarbatoare a intimitații familiei și anotimp al magiei, Craciunul reprezinta, de fapt, „celebrarea neprevazutului“. Cele 14 povești alese aici, semnate de Louisa May Alcott, Harriet Beecher Stowe, Mary E. Wilkins Freeman, Nathaniel Hawthorne, Lucy Maud Montgomery, Louisa May Alcott, F. Scott Fitzgerald, Katherine Pyle și alții, nu sunt doar texte pline de prospețime și umor, ci și un portal catre „spiritul Craciunului“, unde timpul parca sta in loc, iar vraja sarbatorilor pune stapanire pe lume.Autoarele poveștilor inedite selectate in aceasta antologie ne farmeca pe rand cu intamplari miraculoase, intalniri ce par obișnuite și se dovedesc a fi miraculoase, mici scene ale lumii renascute, intr-un carusel de emoții, bucurie și o frenezie ce pune stapanire pe oamenii de pretutindeni. Poveștile va vor conduce intr-o lume plina de bunatate și iubire, oferind speranța precum Steaua Vestitoare. Craciunul ne readuce in suflet bucuria și speranța ca nu suntem și nu vom fi niciodata singuri.
-
Caută și descoperă Magia Crăciunului (copertă și pagini cartonate)
63,50 leiAutor(i): –
Anul apariției: 2024
Nr. pagini: 18 pagini
Editura: Crisis Press
Explorati 10 imagini de Sarbatori in care personajele se pregatesc de Craciun in tot felul de moduri distractive – patineaza in jurul Bradului, impacheteaza cadouri viu-colorate si isi decoreaza casele.
Cei mici pot folosi cartea singuri, cautand si descoperind decoratiunile de Craciun ascunse, dar si personajele amuzante si obiectele festive din fiecare scena.
Ilustratii color de Teodora Oprea.
-
Agnostos Theos. Despre temeiul gnoseologiei teologice
63,50 leiAUTOR: Dorin Ștefănescu
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 426
EDITURA: Eikon
„În cazul cunoașterii lui Dumnezeu, nu se poate vorbi de un subiect și de un obiect legate într-un al treilea care le este legătura compusă a cunoașterii. Dumnezeu este un subiect absolut neobiectivabil, neîmpărțit, după cugetare întreg ființă și după ființă întreg cugetare, iar ca întreg o unitate simplă mai presus de ființă și de cugetare, care pune temeiul atât de sus încât mintea nu-l poate vedea de jos.”
„Dumnezeu nu ne învață pe măsura înălțimii Sale – căci cum ar putea ceea ce este mare să încapă în ce este mic? –, ci coborând la îngustimea capacității noastre”., Sf. Grigorie de Nyssa
-
Efectul fluturelui. O poveste Sunshade
63,50 leiAutor(i): Darius Gorcea
Nr. pagini: 416 pagini
An aparitie: 2024
Editura: Neverland
Când îl citești pe Darius Gorcea, știi înca de la primele pagini ca ai de-a face cu un copil excepțional. Calitatea scriiturii, îmbrațișarea personajelor și maniera prin care transmite mesajul și emoția te impresioneaza, pur și simplu. Apoi afli ca Darius e un adolescent. Unul talentat și capabil sa te poarte prin lumile noi pe care le creeaza cu grija, având capacitatea de a construi conflictul fundamental dintre bine și rau, dintre lumina și întuneric și de a crea personaje în jurul lui. Și nu orice fel de personaje. Unele credibile, care te fac sa le iei partea pe tot parcursul desfașurarii conflictului arhetipal.
Darius scrie frenetic, intens și își asuma lumile construite cu generozitate. L-am cunoscut pe vremea când terminase primul lui roman, Copiii Aștrilor, pe care îl scrisese în numai jumatate de an. Și, deschizând cartea, mi-am dat seama ca, daca nu mi-ar fi spus nimeni ca e scrisa de un copil, practic, aș fi putut crede ca acolo sunt rândurile unui scriitor experimentat. Atât de mult m-a impresionat talentul lui, dar și implicarea în actul de creație, încât mi-am propus, înca de atunci, sa-l urmaresc.
Îmi povestea ca lucreaza la un nou roman, unul și mai complex, pentru a întregi ideile conturate în Copiii Aștrilor și pentru a le da atât personajelor, cât și lumii pe care ele o construiesc o consistența și mai profunda. N-au trecut multe luni de la discuția aceea și am vazut și Efectul Fluturelui, o carte care îți prinde atenția înca de la prima pagina și te ține acolo, în lumea intensa a personajelor, pâna la ultima litera. Și, deși pe cele doua romane nu le despart o perioada prea lunga de timp, evoluția e vizibila și spune multe despre potențialul acestui adolescent care și-a facut o misiune din propriul talent și din spunerea poveștilor generației lui, pentru ca ele sa dainuie în timp.
Darius Gorcea are toate șansele sa devina unul dintre cei mai importanți scriitori ai timpurilor ce vin. Prezinta toate semnele clinice ale unui talent excepțional, care îl macina înca de pe acum. Și nu doar ritmul în care scrie, ci și cel în care evolueaza ca scriitor te duc cu gândul la biografiile creatorilor care au schimbat paradigme în cultura. De aceea, Darius Gorcea merita citit, urmarit și cunoscut.
Carmen Dumitrescu
scriitor și jurnalist
-
Librăria uitată din Paris
63,50 leiAutor(i): Daisy Wood
Nr. pagini: 384 pagini
An: 2024
Editura: Corint
O ficțiune istorică a cărei acțiune se desfășoară în jurul unei librării pariziene, personajele principale gravitând în jurul acesteia, legate de aceeași incomensurabilă dragoste pentru carte, pentru oameni dincolo de vremurile grele și suferința îndurată.
Povestea pendulează între Parisul anilor 1940, aflat sub asediul trupelor germane, și prezent, împletind destine, secrete și iubiri eterne.
-
Marile petreceri ale românilor. Chefuri, zaiafeturi, praznice, baluri, soarele și chindii
63,50 leiAutor(i): Dan-Silviu Boerescu
Nr. pagini: 360 pagini
An aparitie: 2024
Editura: Universul Neverland
… A fost odata lumea cârciumioarelor pitorești, în care mititeii erau când muiați în șampanie, când stropiți cu bere de la butoi, și al gospodariilor oneste, în care masa luata în familie, duminica, era privita cu religiozitate. Un univers patriarhal în care oamenii știau sa se bucure de viața, celebrându-i valorile simple, dar perene. Totodata, aceasta era și lumea chefurilor boierești strașnice, a balurilor protipendadei și a banchetelor sofisticate ale Casei Regale.În jurul lui „a mânca – mâncare“ vibra o întreaga cultura, nu doar culinara, pe care cel mai bine a descris-o Constantin Bacalbașa, autorul unui tom de referința precum Dictatura Gastronomica (primele ediții în 1934 și 1935).
Vechii București, ca și întreaga Românie, în fapt, erau un loc geometric al gustului, pasional, plin de temperament, în care emoțiile se consuma intens, inclusiv la nivel culinar. Restaurantele, bodegile și bacaniile devin personaje importante ale vieții cotidiene, repere ale nivelului de civilizație atins de Micul Paris contaminat de toate aromele balcanic-orientale, în care, la nivel istoric, s-au sedimentat, adesea haotic, influențe de tot felul. Totul pare un cazan încins în care fierb ingrediente contradictorii, dar, finalmente, absolut savuroase. Permanent, cultura sa se nutrește dintr-un conflict interior constitutiv între stratul popular-arhaic, al unui primitivism delicios, și cel deloc voalat, aspirațional, de asumare a gastronomiei occidentale.
Un faimos enunț putea fi citit acum la propriu: Pohta ce-am pohtit…
-
Efectul Chiron
63,50 leiAutor(i): Lisa Tahir, LSCW
Nr. pagini: 288 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Prestige
Vindecarea ranilor noastre principale prin intermediul astrologiei, empatiei, si iertarii de sine
-
Cimitirul – Punte către înviere. Epitafuri românești
63,50 leiAUTOR: Preot Prof. Univ. Dr. Alexandru M. Ioniță, Preot Dr. Gheorghe I. Paschia
ANUL APARIȚIEI: 2023
PAGINI: 474
EDITURA: Eikon
„De la latura duhovnicească și până la aspectul locativ, cimitirul a comportat diferite concepte de-a lungul istoriei. Crucea, ca element definitoriu al oricărui cimitir, trebuie învățat a fi privită într-o triplă dimensiune: ca semn al credinței celui adormit întru Domnul, în Moartea și Învierea Mântuitorului Hristos – latura duhovnicească; ca păstrătoare a osemintelor celui drag al nostru – aspectul locativ, și ca păstrătoare a memoriei acestuia, ca luptă împotriva uitării – aspectul sensibil.” fragment




































