• (0)

    Lupul – Monstrul Evului Mediu?

    AUTOR: Alexandra Costache-Babcinschi

    ANUL APARIȚIEI: 2024

    PAGINI: 252

    EDITURA: Eikon

    „Considerăm, în general, că portretul lupului era mai curând simbolic în imaginarul colectiv sau individual în Evul Mediu. De fapt, pentru a înțelege simbolismul prădătorului tipic al Evului Mediu, trebuie mai întâi să restituim cititorului imaginea zoologică transmisă de surse. Clericii Evului Mediu, influențați din abundență de textele Antichității, compilându-le notațiile, au putut, încă din Evul Mediu Timpuriu, să compună bestiare și enciclopedii. Apoi, începând cu secolul al XIII-lea, subiectul este observat într-un nou tip de literatură: cărțile de vânătoare. E necesar deci să fie studiate în profunzime, să li se studieze interferențele, astfel încât să se poată înțelege cum s-a construit portretul lupului. Numai un studiu care să înțeleagă perspectivele multiple ar putea să furnizeze o imagine realistă a epocii asupra lupului.”

    39,50 lei
  • (0)

    Corp de teatru (în cinci rochii strălucitoare)

    AUTOR: Cătălina Florina Florescu

    ANUL APARIȚIEI: 2024

    PAGINI: 282

    EDITURA: Eikon

    Femeile care trăiesc în textele Cătălinei pot fi imaginate tipologic în orice spațiu. Cu toate acestea, ceea ce le leagă de zona românească este jocul de cuvinte de diferite facturi colocviale sau nu, care dovedește că autoarea nu s-a îndepărtat de România. Mai mult, prin felul în care construiește teatru, Cătălina își exprimă încă o dată afinitatea spre medicina umanistă. — Cristina Matilda Vănoagă, autoare și profesoară la Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia

    Mai mult decât o simplă colecție de amintiri, volumul este şi o incursiune adâncă în sufletul femeii în căutarea propriei identități. Volumul apasă deopotrivă butoanele epocii comuniste, aducând la suprafață amintiri dureroase – îndulcite de suprapunerea cu perioada copilăriei, dar şi întortocheata relaţie cu sinele nostru cel mai profund. — Ana Sorina Corneanu, actriță și autoare de piese de teatru, câștigătoarea Concursului Piesa Anului, UNITER, 2019

    Pe lângă justițiar și comic, textele Cătălinei sunt adesea duioase, luând cititorii mereu prin surprindere. Piesele din acest volum sunt un insight fantastic în România dinainte și după revoluție, un teatru documentar excelent. — Andreea Helen David, co-creatoare a asociației Drama Acting for Life & Povești spuse-n românește

    Personajele Cătălinei Florescu își privesc prezentul cu o ironie meditativă, adesea intertextuală, care însă nu le împiedică să facă gesturi bruște, radicale, de eliberare. Lectura pieselor, în sine, este captivantă. — Dr. Ileana Năchescu, activistă feministă și profesoară la Rutgers University

    41,50 lei
  • (0)

    Agnostos Theos. Despre temeiul gnoseologiei teologice

    AUTOR: Dorin Ștefănescu

    ANUL APARIȚIEI: 2024

    PAGINI: 426

    EDITURA: Eikon

    „În cazul cunoașterii lui Dumnezeu, nu se poate vorbi de un subiect și de un obiect legate într-un al treilea care le este legătura compusă a cunoașterii. Dumnezeu este un subiect absolut neobiectivabil, neîmpărțit, după cugetare întreg ființă și după ființă întreg cugetare, iar ca întreg o unitate simplă mai presus de ființă și de cugetare, care pune temeiul atât de sus încât mintea nu-l poate vedea de jos.”

    „Dumnezeu nu ne învață pe măsura înălțimii Sale – căci cum ar putea ceea ce este mare să încapă în ce este mic? –, ci coborând la îngustimea capacității noastre”., Sf. Grigorie de Nyssa

    63,50 lei
  • (0)

    Sfârșitul hibernării

    AUTOR: Gheorghe Ioan Brad

    ANUL APARIȚIEI: 2024

    PAGINI: 714

    EDITURA: Eikon

    (fragment)

    Cronica destinelor și a evenimentelor începe de pe vremea când Munții Apuseni încă nu aveau nume. Moții, muntenii, locuitorii lor îi numeau simplu: „Munții Noștri”. Fiecare munte, deal, dâmb, colină, măgură, colnic, ponor și vale avea nume, dar, luați împreună, nu aveau nume. Numele lor se naște odată cu știința geografiei. Și era anul 1847. Nu muntenii îi vor boteza, ci geografii. Și nici geografii nu erau români, ci francezi și nemți. De aceea îi vor boteza la început: Carpații Apuseni, Munții Occidentali, Munții Apusului. Numele le era dat privind hărțile, nu răsăritul soarelui.

    Bazinul Transilvaniei era înconjurat de munți. Cei din răsărit erau botezați deja. Se numeau Carpații Orientali pentru că, dincolo de ei, nu mai erau alți Carpați și nici alți munți – până nu se știe unde. Dacă ei erau munții răsăritului, Munții Noștri erau ai apusului. Trăsătura lor principală era fragmentarea. Era un conglomerat de munți nu prea înalți, dar ocupând o suprafață mare și unitară. Erau sute și sute de munți, sute și sute de vârfuri și coame. Nu exista un munte masiv, înalt, compact, care să-i domine pe ceilalți și tot ce-i în jur, ca Munții Făgărașului, de exemplu.

    Despre vechimea lor nu se știau prea multe. Pentru orice geolog era limpede că n-au apărut toți deodată din spuma mării. S-au înălțat în urma proceselor geologice, astfel că pe o suprafață nu prea întinsă se găsesc toate tipurile de roci: de la cele rezultate în urma erupțiilor vulcanice, până la rocile sedimentare și metamorfice. Granitul și calcarul sunt la ele acasă. Nu lipsesc gresiile, șisturile argiloase și conglomeratele. Nu-i de mirare să găsești cochilii de melci marini, liberi ori încrustați în rocă, pe vârfurile dezgolite ale munților, la peste 1.000 de metri altitudine.

    104,90 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Frați de arme. Români, germani și Frontul de Est

    Autor(i): Perry Pierik

    Nr. pagini: 320 pagini

    An: 2024

    Editura: Corint

    Afectată de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial și de consecințele revizuirii frontierelor în Europa Centrală, precum și amenințată de pericolul sovietic, România condusă de Ion Antonescu a optat pentru o alianță cu Germania nazistă, constituind o veritabilă „frăție de arme”.
    Alegerea avea să se dovedească a fi un adevărat pact cu diavolul, în urma căruia evreii români au avut de suferit și o parte semnificativă a armatei a pierit pe Frontul de Est, într-o sângeroasă bătălie care avea să schimbe cursul războiului.
    Consultând lucrări de specialitate și documente de arhivă, istoricul Perry Pierik prezintă consecințele acestor evenimente cumplite în ceea ce se dovedește a fi o reconstituire obiectivă a unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria României.

    63,33 lei
  • (0)

    Sighișoara interbelică. Un mozaic cotidian

    Autor(i): Rareș Sorin Șopterean

    Nr. pagini: 106  pagini

    An aparitie: 2024

    Editura: Pro Universitaria

    Sighisoara interbelica, un mozaic cotidian – evidentiaza evolutia orasului Sighisoara in perioada interbelica, perioada de mari prefaceri politice, economice, sociale si culturale aflate intr-o dinamica care vor avea un efect hotarator pentru lumea moderna, aducand un suflu nou prin inovatii, transformare, dezvoltare.
    Subiectul tratat isi propune sa surprinda elemente referitoare la evolutia istorica a orasului Sighisoara, participarea sighisorenilor la fazele si momentele esentiale ale istoriei acestui oras, sa creeze o imagine a vietii cotidiene in orasul cetate, sa evoce trairile oamenilor de pe aceste meleaguri, sa descrie momentele istorice, sa aminteasca oamenii ramasi, prin maretia lor, ori pacatele lor, cu ajutorul datelor, imaginea Sighisoarei in amplul context al dezvoltarii ei.

    32,90 lei
  • (0)

    Noaptea, toate pisicile sunt negre

    Autor(i): Anders de la Motte Mans Nilsson

    Anul apariției: 2024

    Nr. pagini: 416 pagini

    Editura: Crisis Press

    Al doilea volum al seriei Crimele din Österlen

     

    Drepturi vândute în 13 țări

    Superba regiune Österlen din Suedia se desfată în soare de vară. Marele târg de antichități de la Degeberga e pe cale să înceapă.

    Însă nici nu se deschid bine porțile că unul dintre cei mai de succes și, în același timp, rău-famați anticari e găsit ucis. Simpaticul și tipicarul Peter Vinston e silit să-și întrerupă concediul și să înceapă ancheta – spre disperarea lui Tove Esping, care crezuse că va ancheta singură primul ei caz.

    Pe măsură ce se cufundă în lumea anticarilor, cei doi își dau seama că nu e o îndeletnicire așa pașnică pe cât pare. Jucătorii grei sunt în căutarea unor adevărate comori, obiecte pentru care ar fi în stare chiar să ucidă.

    Un nou mister plin de umor care se desfășoară în ambianța minunată a „Provenței Suediei”, cu o panoplie de personaje captivante și excentrice.

    57,50 lei
  • (0)

    Almanah Sudoku nr.3 / 2024

    An: 2024

    Editura: Crisis Press

    Almanah Sudoku nr.3 / 2024

    15,90 lei
  • (0)

    Marea carte a integramelor nr. 4 / 2024

    An: 2024

    Editura: Crisis Press

    Marea carte a integramelor nr. 4 / 2024

    29,50 lei
  • (0)

    „Moartea civilă” pe vremea lui Eminescu

    Autor(i): Nicolae Georgescu

    Nr. pagini: 108  pagini

    Anul apariției: 2023

    Editura: Hoffman

    Nicaieri in alta parte nu e loc mai bun pentru readucerea in atentie a argumentului Fagarasanu in complexul declararii publice a nebuniei lui Eminescu. Reiau texte publicate separat, actualizand informatia, doar cu unele mici interventii, pentru a nu  mai complica. Se va vedea cum „moartea civila”, aceasta sanctiune a vremii lui Eminescu, l-a atins si pe acest prieten al sau, inginerul Nicolae Fagarasanu, dar chiar si pe I. C. Bratianu, primul ministru al tarii, si pe Lascar Catargiu, fost prim ministru si pe Dimitrie Lecca, presedintele Camerei Deputatilor – si, probabil, pe mai multi altii, fiecare gasind calea lui de evitare a consecintelor; Eminescu n-a mai avut cale, boala sa – adevarata sau nu, cu substrat organic sau doar simplu surmenaj, oricum ar fi – insemnand si recluziune, adica imposibilitate de a lua legatura cu oamenii, de a explica, de a se lasa vazut si pipait de ei, cum se zice.

    Nicolae Georgescu
    33,90 lei
  • (0)

    Orașul cu salcâmi

    Autor(i): Mihail Sebastian

    Nr. pagini: 214 pagini

    Anul apariției: 2020

    Editura: Hoffman

    Un adolescent zugrăveşte psihologia adolescenţei. Interesul romanului nu stă nici în construcţia cam risipită, nici în natura lui epică, destul de anemică, ci în crearea atmosferei poetice de tulbure, de sentimentalism şi de nelinişte sexuală, de vis şi de realitate, răspândită în jurul oricărei adolescenţe.

    Eugen Lovinescu
    Istoria literaturii romane contemporane

    19,50 lei
  • (0)

    Femei

    Autor(i): Mihail Sebastian

    Nr. pagini: 170 pagini

    Anul apariției: 2020

    Editura: Hoffman

      Sunt frant de oboseala, maine dimineata trebuie sa fiu cel mai tarziu la ora 8 la masa de scris, dar nu pot sa nu insemn chiar acum uluitoarea confesiune pe care mi-a facut-o Maryse. Incerc sa transcriu exact:
    — Nu stii cat am suferit pentru d-ta. Voiam sa ma culc neaparat cu d-ta. Ma obsedai. O saptamana a fost un adevarat chin — dar stii? chiar fizic. Tii minte cand am venit sa te iau de la Rampa si am plecat impreuna in masina? In ziua aceea eram decisa sa-ti vorbesc deschis, fiindca vedeam ca altfel nu intelegi, sau refuzi sa intelegi. Ma hotarasem sa iau asupra-mi cele mai penibile detalii. Sa gasesc odaia unde sa ne intalnim, sa te aduc acolo, sa pregatesc, in sfarsit, totul… Dar tocmai in ziua aceea te durea… maseaua. Daca nu te-ar fi durut, as fi fost sigur a d-tale. N-as fi ezitat sa-ti vorbesc — si d-ta n-ai fi putut refuza. Niciun barbat nu refuza.
    In primele zile — tii minte, dupa prima seara cand am fost la „Zissu” — ma hotarasem sa vin intr-o zi la d-ta, sa ma dezbrac, sa ma culc in pat si sa te astept. M-ai fi gasit acolo si n-ai fi avut incotro. Dar intre timp mi-ai dat Femei si am vazut ca nici macar asa n-as fi facut decat sa repet un episod din trecut. Mi s-a facut sila de mine si am renuntat, mai ales ca ai fi crezut ca o copiez pe eroina d-tale.

    Mihail SEBASTIAN, Jurnal
    19,50 lei
  • (0)

    De două mii de ani

    Autor(i): Mihail Sebastian

    Nr. pagini: 298 pagini

    Anul apariției: 2020

    Editura: Hoffman

     Iosef Hechter, tu eşti bolnav. Tu eşti substanţialmente bolnav, pentru că nu poţi decât să suferi; şi pentru că suferinţa ta e înfundată. Toată lumea suferă, Iosef Hechter. Suferim şi noi, creştinii. Dar pentru noi e o ieşire, pentru că noi ne putem mântui. Ştiu, tu nădăjduieşti; nădăjduieşti că va veni odată cel aşteptat, Mesia, pe calul alb, şi atunci vei stăpâni pământul. Nădăjduieşti, Iosef Hechter. E singurul lucru ce-ţi mai rămâne.
    Eu însă nu pot face nimic pentru tine. Pentru că eu ştiu că Mesia acela nu va veni. Mesia a venit, Iosef Hechter – şi tu nu l-ai cunoscut. Atât ţi se cerea în schimbul tuturor bunătăţilor pe care Dumnezeu le-a avut pentru tine: să veghezi. Şi nu ai vegheat. Sau nu ai văzut – pentru că orgoliul ţi-a pus solzi pe ochi.
    …Iosef Hechter, nu simţi că te cuprinde frigul şi întunericul?

    Nae IONESCU

    19,50 lei
  • (0)

    Boala și moartea lui Eminescu

    Autor(i): Nicolae Georgescu

    Nr. pagini: 314 pagini

    Anul apariției: 2021

    Editura: Hoffman

    „Cand am dat sa plec, intrara cativa tineri – trei – in uniformele lor de elevi ai Scoalei de Infanterie. Se apropiara de catafalc si, intr-o concentrare pioasa, se aplecara peste el si rostira incet, mai mult in soapta, un cuvant, un nume: „Veronica”.
    Infanteristii imi facura impresia ca aveau sa se achite de o datorie imperioasa, ce nu putea suferi nicio amanare, si ca trebuia onorata, punctual, orice s-ar fi intamplat, in aceeasi zi, cu orice sacrificiu. Aceasta era, doara, dorinta expresa a nefericitului poet, de a „spune” acest nume „pe inchisele-i pleoape”:
    „Si eu as vrea ca unul, venind de mine-aproape,
    Sa-mi spuie al tau nume pe-nchisele-mi pleoape”.
    Si baietii, s-au tinut de cuvant…
    Inmormantarea s-a facut abia in ziua de 17 iunie, intr-o sambata, pe la orele 4 dupa amiaza, din cauza marei si sufocantei arsite, ce se lasase asupra orasului. Cheltuielile le-a suportat Ministerul Instructiunii Publice, dupa staruinta fostului secretar general Profesorul Stefan C. Mihailescu, bun prieten si mare admirator al defunctului. Lume multa intelectuala: literati, ziaristi, advocati, medici, artisti dramatici, pictori, sculptori si studenti. Venise si Lascar Catargiu, care, ca barbat politic, se simtea obligat, sa-i aduca, prin prezenta sa, un pios omagiu, aceluia, care, cu un osebit talent, a sustinut, ca prim redactor al ziarului ,,Timpul“, ideea conservatoare. A depus si coroane, atat in numele sau personal, cat si din partea partidului.”

    Mihail Canianu (Adevarul, 16 iunie 1933, p. 3)
    33,90 lei
  • (0)

    Însemnări zilnice, Volumul 7 – 1 iulie – 22 noiembrie 1939 – Constantin Argetoianu

    Autor: Constantin Argetoianu

    Nr. pagini: 320  pagini

    An: 2024

    Editura: Paul Editions

    Cel de al VII-lea volum din Însemnările Zilnice ale lui Constantin Argetoianu cuprinde perioada 1 iulie – 22 noiembrie 1939. În zilele de 23-25 noiembrie n-a consemnat niciun eveniment – fiind afectat

    de modul cam brusc în care Regele Carol al II-lea l-a înlocuit la preşedinţia Consiliului de Miniştri. Caietul manuscris care cuprinde perioada 26 noiembrie – 31 decembrie 1939, a fost rătăcit. Sperăm ca în curând să intrăm în posesia unor caiete cu însemnările lui Argetoianu care mai lipsesc și pe care să le asezăm alături de celelalte care alcătuiesc arhiva memorialistică a marelui scriitor politic. În Anexă la acest volum este şi o parte a Însemnărilor Zilnice din perioada 17 august – 22 decembrie 1936 care lipsea și care a fost descoperită ulterior.

    42,50 lei
  • (0)

    De la Roma la Sarmizegetusa. Povești controversate de iubire

    Autor(i): Dan-Silviu Boerescu

    Nr. pagini: 208 pagini

    An aparitie: 2024

    Editura: Neverland

    Incredibile au fost caile iubirii în ceea ce-i privește pe cei mai vechi stramoși ai noștri! În volumul de fața, autorul încearca sa prezinte, în limita surselor istorice disponibile în prezent, obiceiurile și preferințele amoroase ale dacilor și ale romanilor, atât de contrastante și, totodata, la fel de interesante.

    Dacii bogați își luau pâna la 30 de neveste și își înjghebau mici haremuri! Soțiile astfel cumparate deveneau veritabile sclave în gospodariile de tarabostes poligami. Cea mai iubita dintre neveste era sacrificata la moartea barbatului, iar trupul ei, așezat pe rugul funerar alaturi de cel al soțului decedat.

    Figurile istorice din antichitatea poporului nostru au avut istorii sentimentale diferite. Presupusa soție a lui Burebista, regina Zina, preoteasa a cultului lui Zalmoxis, apare pe niște monede și se pare ca a fost asasinata de complotiști împreuna cu soțul ei.

    Soția principala a lui Decebal, posibil numita Darda, i-a daruit regelui dac mai mulți copii, cel puțin un fiu și o fiica fiind luați ostatici la Roma dupa primul razboi daco-roman; printre copiii sai e posibil sa se fi numarat fete cu numele Meda și Andrada; iar sora lui Decebal, frumoasa Dochia, se sinucide pentru a nu fi pângarita de Traian sau de generalii acestuia. Doar o legenda?

    Pompeia Plotina s-a casatorit cu Traian înainte ca acesta sa acceada la titlul de împarat roman. Deși casatoria a fost una fericita, nu au avut copii. Pompeia a acționat mult pentru accelerarea carierei tânarului Hadrian (pare-se, amantul soțului ei!), iar la moartea lui Traian, survenita în 117, parerea sa a fost determinanta pentru numirea acestuia ca succesor pe tronul Romei…

    42,50 lei
  • (0)

    Călătoriile lui Gulliver / Gulliver’s Travels (ediție bilingvă)

    Autor(i): Jonathan Swift

    Nr. pagini: 96 pagini

    An aparitie: 2024

    Editura: Neverland

    Intr-un stil narativ direct si lipsit de ornamentatii inutile, Jonathan Swift descrie, in Calatoriile lui Guliver, patru calatorii remarcabile ale unui chirurg pasionat de navigatie. Marturisind ca si-a propus mai degraba “sa socheze lumea decat sa o distreze”, autorul infatiseaza omul cu o ironie nestapanita, zugravindu-l ca pe o fiinta ridicola, in cel mai bun caz, desi de cele mai multe ori inferioara creaturilor din lumea animala. Scrisa cu o simplitate dezarmanta si o mare atentie la detalii, aceasta carte este la fel de atragatoare pentru toate categoriile de cititori. Pentru copiii din toate timpurile, ea ramane povestea fantastica a calatoriei medicului si capitanului de corabie Guliver in cele mai insolite locuri imaginare din lume: Lilliput, Brobdingnag, Laputa, Balnibarbi, Glubdubdribb, Luggnagg, Japu si Tara Cailor.

    Pentru adulti, este o parodie ingenioasa a vietii politice din vremea lui Swift si o expunere lipsita de inhibitii a moravurilor secolului al optsprezecelea, dar si a unor trasaturi umane ce nu cunosc granite temporale si geografice.

    Opera este pe nedrept considerata de unii, chiar si in zilele noastre, drept “literatura pentru copii”, in realitate fiind vorba despre una dintre cele mai semnificative creatii ale literaturii engleze din perioada de inceput a iluminismului european.

    36,90 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Codul Penal. Codul de procedură penală. Iulie 2024 (Ediție spiralată)

    Autor(i): Prof. univ. dr. Dan Lupascu

    Nr. pagini: 576 pagini

    An aparitie: 2024

    Editura: Universul Juridic

    CODUL PENAL SI CODUL DE PROCEDURA PENALA IULIE 2024

    (EDITIE SPIRALATA)

     

    Cu NOILE MODIFICARI aduse prin:

    LEGEA NR. 58/2024
    LEGEA NR. 122/2024

    LEGEA NR. 126/2024
    LEGEA NR. 172/2024

    LEGEA NR. 202/2024

     

    Include si LEGEA NR. 241/2005

    pentru prevenirea si combaterea

    EVAZIUNII FISCALE

     

    Lucrarea Codul penal si Codul de procedura penala Iulie 2024 (editie spiralata), tiparita pe hartie alba de calitate superioara si ingrijita de prof. univ. dr. Dan Lupascu, include noile modificari aduse prin: Legea nr. 58/2024 (M. Of. nr. 243 din 21 martie 2024); Legea nr. 122/2024 (M. Of. nr. 414 din 7 mai 2024); Legea nr. 126/2024 (M. Of. nr. 437 din 13 mai 2024); Legea nr. 172/2024 (M. Of. nr. 510 din 31 mai 2024); Legea nr. 202/2024 (M. Of. nr. 607 din 28 iunie 2024).

    Articolele celor doua Coduri sunt insotite (acolo unde este cazul) de: corelatii cu reglementarile anterioare; dispozitii de aplicare; decizii ale Curtii Constitutionale; recursuri in interesul legii; hotarari prealabile; numeroase dispozitii conexe deosebit de utile.

    Indexul plasat la finalul fiecarui Cod indica sediul materiei pentru diverse institutii importante in domeniul penal, respectiv in domeniul procedurii penale, asigurand o cautare rapida a cuvintelor-cheie aferente.

    Lucrarea include, in partea finala, si diverse acte normative (integrale sau in extras) de larg interes in domeniu: Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale (cu recentele modificari), Legea nr. 146/2021 privind monitorizarea electronica in cadrul unor proceduri judiciare si executional penale (cu recentele modificari), Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protectie s.a.

    Culegerea Codul penal si Codul de procedura penala Iulie 2024 (editie spiralata) este destinata magistratilor, politistilor, avocatilor, altor categorii de practicieni, dar si teoreticienilor si studentilor.

    84,47 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Codul Civil. Codul de procedură civilă. Iulie 2024

    Autor(i): Prof. univ. dr. Dan Lupascu

    Nr. pagini: 888 pagini

    An aparitie: 2024

    Editura: Universul Juridic

    CODUL CIVIL SI CODUL DE PROCEDURA CIVILA: IULIE 2024

    LEGISLATIE CONSOLIDATA SI INDEX

     Cu NOILE MODIFICARI aduse prin:

    D.C.C. din 9 IULIE 2024
    LEGEA NR. 214/2024

    Editia a 11-a (revizuita) a lucrarii, Codul civil si Codul de procedura civila: iulie 2024, tiparita pe hartie alba de calitate superioara si ingrijita de prof. univ. dr. Dan Lupascu, include noile modificari aduse prin: D.C.C. din 9 iulie 2024; Legea nr. 214/2024.

    Sub articolele celor doua Coduri, se regasesc (acolo unde este cazul): dispozitii de aplicare; decizii ale Curtii Constitutionale; recursuri in interesul legii; hotarari prealabile; numeroase dispozitii conexe si referinte legislative deosebit de utile.

    Indexul plasat la finalul fiecarui Cod indica sediul materiei pentru diverse institutii de drept importante in domeniul civil, respectiv in domeniul procedurii civile, asigurand o cautare rapida a sintagmelor-cheie aferente.

    Culegerea Codul civil si Codul de procedura civila: iulie 2024 este destinata magistratilor, avocatilor, consilierilor juridici, notarilor, executorilor judecatoresti, arbitrilor, mediatorilor, expertilor judiciari (practicienilor, în general), dar si teoreticienilor si studentilor (intregului mediu universitar).

    89,90 lei
  • (0)

    Tom Sawyer / Tom Sawyer (ediție bilingvă)

    Autor(i): Mark Twain

    Nr. pagini: 146 pagini

    An aparitie: 2024

    Editura: Neverland

    Orfanul Tom si aventurile sale în compania lui Huckleberry Finn continua sa fie o poveste care înca îl încânta pe cititor, indiferent de vârsta. Întâmplarile prin care trec cei doi sunt zugravite de catre autor cu multa simpatie pentru personajele sale, dar si cu un umor inconfundabil.

    Pedepsit sa varuiasca gardul într-o dimineața de duminica, Tom Sawyer își convinge tovarașul de joaca sa faca treaba în locul lui, în vreme ce el sta pe marginea drumului, mușcând cu pofta dintr-un mar. Astfel începe fascinanta serie a peripețiilor lui Tom Sawyer. Copil orfan, crescut de matușa Polly, neastâmparatul Tom reușește sa tulbure existența tihnita a locuitorilor orașelului St. Petersburg, de pe malul fluviului Mississippi. Rând pe rând, eroul nostru se ascunde pe o insula nelocuita, se îndragostește, descopera o comoara îngropata și salveaza un om nevinovat. Cartea își va purta cititorii într-o calatorie a prieteniei, a descoperirii de sine, a iubirii abia înmugurite și a aventurii pasionante.

     Mark Twain a fost renumit pentru umorul și buna sa dispoziție, datorita carora s-a bucurat de o popularitate imensa în întreaga lume. La apogeu, el a fost probabil cel mai popular american din acea vreme. Autorul american William Faulkner a scris despre Twain ca a fost parintele literaturii americane.

    42,50 lei
  • (0)

    Familia Borgia. Crime, nepotism, corupție (ed.II)

    Autor(i): Christopher Hibbert

    Nr. pagini: 320 pagini

    An: 2024

    Editura: Corint

    Volumul de față prezintă istoria ascensiunii și a decăderii uneia dintre cele mai diabolice familii din câte au existat vreodată. Numele Borgia este sinonim cu nepotismul, corupția și lăcomia, fenomene atât de răspândite în Italia în epoca Renașterii. Cunoscuți pentru faptul că acumulau putere, avuții, teritorii și titluri prin mituire, căsătorie și crimă, membrii dinastiei cu rădăcini spaniole au ajuns să ocupe cele mai înalte poziții în societatea italiană a secolelor al XV-lea și al XVI-lea.

    Figura centrală a acestei familii o reprezintă puternicul și avidul Rodrigo Borgia (1431-1503), devenit papă sub numele de Alexandru al VI-lea în 1492, anul în care Cristofor Columb a ajuns în America, maurii au predat Granada în mâinile spaniolilor, iar Lorenzo Magnificul a murit la Florența. Descendent al unei influente familii aragoneze, acesta s-a implicat din tinerețe în politica de la Roma, servind în Curie în timpul pontificatului unchiului său Calixt al III-lea (1378–1458) și sub patru succesori ai acestuia. Două dintre cele șapte odrasle ale sale au cunoscut la rândul lor puterea și faima: Cesare (1475–1507), duce de Valentinois, care i-a servit drept model lui Niccolò Machiavelli în scrierea faimoasei sale lucrări intitulate Principele, și Lucrezia (1480–1519), ducesă de Ferrara, Modena și Reggio, care, ajutată de Cesare, și-a ucis propriul soț.

    Cu erudiție, iscusință și intuiție, Christopher Hibbert destramă vălul legendei care s-a țesut în jurul familiei Borgia, realizând un portret plin de dramă și de vervă.

    53,00 lei
  • (0)

    Întoarcerea acasă. Povestea adevărată a unui drum anevoios spre libertate (ed.II)

    Autor(i): Slavomir Rawicz

    Nr. pagini: 288 pagini

    An: 2024

    Editura: Corint

    Un om cu un destin extraordinar, Slavomir Rawicz, și un bestseller, The Long Walk, tradus în peste 25 de limbi și tipărit în sute de mii de exemplare – iată ce vă invităm să descoperiți în paginile acestei cărți.

    Arestat de temutul NKVD în Polonia natală, în 1939, deportat în Siberia, nu departe de Iakutsk, fostul ofițer de cavalerie reușește să evadeze din lagăr împreună cu alți șase deținuți.

    După 12 luni de suferințe și tenacitate, în care au străbătut aproape 6 500 de kilometri prin Siberia, Mongolia, Deșertul Gobi, Tibet și Himalaya, patru dintre ei reușesc să ajungă în India, realizând poate una dintre cele mai surprinzătoare și mai dramatice călătorii din istorie.

    Incredibila lor aventură a servit drept sursă de inspirație pentru ecranizarea The Way Back (Drumul spre casă), în regia lui Peter Weir, lansată la sfârșitul anului 2010. Filmul a rulat și la noi, având în distribuție și doi actori români.

    53,00 lei
  • (0)

    Habsburgii. Ambiția de a stăpânii lumea

    Autor(i): Martyn Rady

    Nr. pagini: 592 pagini

    An: 2024

    Editura: Corint

    Cum poți deveni stăpânul lumii? Iată o chestiune care i-a preocupat pe mulți suverani. O singură familie a fost însă aproape de a găsi răspunsul: Habsburgii. 

    Istoricul Martyn Rady spune povestea unei excepționale dinastii și a lumii pe care aceasta a construit-o și apoi a pierdut-o. Având origini modeste, Habsburgii au câștigat controlul asupra Sfântului Imperiu Roman, și-au extins rapid posesiunile, întinzându-se din Ungaria până în Spania și chiar dincolo de Ocean, iar apoi au ajuns să stăpânească părți din Lumea Nouă și din Orientul Îndepărtat.  

    Parcurgând paginile volumului de față, vom călători în timp și spațiu pentru a-i cunoaște pe cei mai importanți membri ai Casei de Habsburg. Carol Quintul, Rudolf al II-lea, Maria Tereza și Franz Joseph sunt doar câteva dintre personalitățile surprinse în această cronică inedită, cu bucuriile, tristețile, succesele, eșecurile și tragediile lor. Totodată, vom descoperi cum au influențat politica, diplomația, religia, arta și istoria, nu doar din Europa, ci din întreaga lume. O carte despre mărirea și decăderea unei familii de legendă. 

    73,90 lei
  • Out Of Stock
    (0)

    Aristocrația. O poveste despre putere și lux în istoria modernă

    Autor(i): Ellis Wasson

    Nr. pagini: 384 pagini

    An: 2024

    Editura: Corint

    Volumul Aristocrația este una dintre cele mai detaliate cercetări despre clasa conducătoare a Europei în secolele XIX–XX. Cu ajutorul celor mai recente surse, Ellis Wasson analizează rolul aristocrației în perioada modernă, concentrându-și atenția asupra confruntării dintre două concepte: principiile egalitarismului și rolul elitelor în modelarea societății.

    Lucrarea prezintă mituri și clișee care au circulat pe seama aristocrației de la Congresul de la Viena până la Bătălia de la Stalingrad și descrie transformările suferite de clasa conducătoare, pornind de la lumea mondenă a balurilor de la curte, trecând apoi la atmosfera cafenelelor și, în fine, la stilul de viață sofisticat contemporan. Concomitent, evidențiază paradoxul caracteristic aristocrației: în timp ce a deținut puterea în societate și a dat tonul modelor culturale, această categorie socială a pierdut treptat autoritatea politică.

    79,50 lei
  • (0)

    În misiune în România. Anecdote de război și moravuri românești

    Autor(i): Paul Bléry

    Nr. pagini: 288 pagini

    An: 2024

    Editura: Corint

    După intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei, Franța și-a asumat rolul de a ajuta armata română prin intermediul unei misiuni militare. Avându-l la conducere pe generalul Henri Mathias Berthelot, din rândul acesteia a făcut parte și un tânăr aviator pe nume Paul Bléry, ale cărui amintiri despre misiune sunt redate în acest volum. 

    Cu obiectivitatea unui străin, autorul observă și descrie oamenii și locurile din România, împărtășind impresiile pe care și le-a format, fie că a fost vorba despre aristocrați și persoane de vază, fie despre simpli țărani ori chiar despre soldați. 

    Cartea reprezintă o adevărată „bijuterie memorialistică”, dar și o lectură care ne introduce în atmosfera unei perioade complicate și tumultuoase pentru întreaga omenire. 

    52,90 lei
  • (0)

    Bucureștiul sub bombardamente (1941-1944)

    Autor(i): Alexandru Armă

    Nr. pagini: 384 pagini

    An: 2024

    Editura: Corint

    Impactul emoțional și psihologic al atacurilor aeriene din anii celui de-Al Doilea Război Mondial asupra Bucureștiului este deconstruit la o distanță de 80 de ani de prospețimea mărturiei directe. Documentele de arhivă asigură baza unei realități istorice pe care nu o putem surprinde decât în esența profund umană, contorsionată și lipsită de apărare a martorilor români, americani și englezi care au avut șansa de a scăpa de focul bombardierelor americane și engleze. Moartea miilor de civili nevinovați amplifică o vinovăție difuză, resimțită de aviatorii prizonieri (supuși ei înșiși bombardamentelor propriilor camarazi), uimiți de tratamentul bun și civilizat al românilor. Traumatizați de acțiunile militare ale Aliaților și vulnerabilizați de apropierea trupelor sovietice, românii au făcut față acestor momente grele cu profesionalism și empatie.

    „Am vrut să ieșim prin scara care duce spre Calea Victoriei, dar nu se putea. Căldura care emana de la Floarea-Soarului era atât de mare, încât unii au suferit grave arsuri, numai fiindcă vântul și-a schimbat direcția. Cineva a descuiat o ușă blindată, de incendiu, care dădea spre strada Luterană. Era soare, dar nu se vedea bine. Mult fum cu miros specific (atunci aveam să-l cunosc) și fâșii lungi de funingine. […] Floarea-Soarelui, hotelul Splendid etc. etc. nu mai existau. […] Ajungând în Piața Buzești, am văzut o mulțime care se înghesuia în jurul unui obiect pe care nu-l puteam vedea. Împins de o curiozitate morbidă, mă apropiam, când din zidul de oameni a apărut, scos de subțiori, un disperat care urla. Înnebunise de ceea ce văzuse! Cu greu mi-am făcut loc prin mulțimea împietrită de oroare.”  (Gheorghe Jurgea-Negrilești)

    60,90 lei
  • (0)

    Marile petreceri ale românilor. Chefuri, zaiafeturi, praznice, baluri, soarele și chindii

    Autor(i): Dan-Silviu Boerescu

    Nr. pagini: 360 pagini

    An aparitie: 2024

    Editura: Universul Neverland

    … A fost odata lumea cârciumioarelor pitorești, în care mititeii erau când muiați în șampanie, când stropiți cu bere de la butoi, și al gospodariilor oneste, în care masa luata în familie, duminica, era privita cu religiozitate. Un univers patriarhal în care oamenii știau sa se bucure de viața, celebrându-i valorile simple, dar perene. Totodata, aceasta era și lumea chefurilor boierești strașnice, a balurilor protipendadei și a banchetelor sofisticate ale Casei Regale.În jurul lui „a mânca – mâncare“ vibra o întreaga cultura, nu doar culinara, pe care cel mai bine a descris-o Constantin Bacalbașa, autorul unui tom de referința precum Dictatura Gastronomica (primele ediții în 1934 și 1935).

    Vechii București, ca și întreaga Românie, în fapt, erau un loc geometric al gustului, pasional, plin de temperament, în care emoțiile se consuma intens, inclusiv la nivel culinar. Restaurantele, bodegile și bacaniile devin personaje importante ale vieții cotidiene, repere ale nivelului de civilizație atins de Micul Paris contaminat de toate aromele balcanic-orientale, în care, la nivel istoric, s-au sedimentat, adesea haotic, influențe de tot felul. Totul pare un cazan încins în care fierb ingrediente contradictorii, dar, finalmente, absolut savuroase. Permanent, cultura sa se nutrește dintr-un conflict interior constitutiv între stratul popular-arhaic, al unui primitivism delicios, și cel deloc voalat, aspirațional, de asumare a gastronomiei occidentale.

    Un faimos enunț putea fi citit acum la propriu: Pohta ce-am pohtit…

    63,50 lei
  • (0)

    Istoria Bucureștilor – Nicolae Iorga

    Autor: Nicolae Iorga

    Nr. pagini: 240 pagini

    An: 2024

    Editura: Paul Editions

    “Istoria Bucureștilor” de Nicolae Iorga a fost publicată într-o unică ediție în anul 1939. Cartea include un set amplu de note explicative și, prin ediția sa recentă, redă admiratorilor orașului București perspectiva celebrului istoric despre evoluția capitalei României.

    37,00 lei
  • (0)

    O viată modernă prin Mudre

    Autor(i): Swami Saradananda

    Nr. pagini: 288 pagini

    Anul apariţiei: 2024

    Editura:  Prestige

    Imbunatateste-ti sanatatea, intensifica felul in care practici yoga si aprofundeaza-ti meditatia

    Corpul tau este o antena subtila ce primeste si transmite continuu energie (prana). Mudrele sunt vechi gesturi ale mainilor folosite in multe traditii de la yoga la dansul indian si pana la artele martiale si kineziologie care actioneaza asemenea unor comutatoare pentru a controla fluxul pranei in corpul tau. Chiar daca cele mai multe mudre sunt usor de realizat, ele sunt atat de puternice, incat practicarea lor regulata iti poate schimba viata. In aceasta carte, cunoscuta profesoara de yoga Swami Saradananda ofera o prezentare extrem de practica, accesibila si calauzitoare privind folosirea mudrelor in viata de zi cu zi.

    52,90 lei
  • (0)

    Ghidul suprem Yin Yang

    Autor(i): Antony Cummins

    Nr. pagini: 360 pagini

    Anul apariţiei: 2024

    Editura:  Prestige

    O explorare ilustrata a conceptelor chinezesti complementare

    CE ESTE YIN YANG? SI CUM PUTEM LUCRA CU EL PENTRU A NE IMBUNATATI VIETILE?

    Toata lumea a auzit de yin yang si de simbolul lui celebru (taiji), care este utilizat in toata lumea. Insa mai putin stiut este faptul ca, in spatele acestui simbol, se afla o filozofie puternica si complexa privind echilibrul si armonia din natura si ca alinierea cu yin yang ne va face vietile bogate si pline cu experiente pozitive.

    Yin yang este de baza pentru gandirea chinezeasca si esential pentru a intelege daca esti interesat de orice fel de practica chinezeasca, fie ea medicina traditionala, taoism sau feng shui. Este un concept important pentru fiecare dintre noi, care ne invata cum sa ajungem la armonie si sa ne aliniem vietile cu fluxul naturii si cu lumea intreaga.

    79,50 lei
  • (0)

    Așezați-vă confortabil. Pregătirea minții și a trupului pentru practicarea meditației în liniște

    Autor(i): Swami Saradananda

    Nr. pagini: 272 pagini

    Anul apariţiei: 2024

    Editura:  Prestige

    Asezati-va confortabil este un ghid pentru stabilirea unei rutine de practicare a meditatiei pe termen lung in mod sanatos si placut. Aceasta este singura carte care ofera o abordare completa a pregatirii pentru o sesi¬une de meditatie lipsita de dureri. Swami Saradananda este o renumita profesoara de yoga si meditatie.

    52,90 lei
  • (0)

    Care este semnul sufletului tău?

    Autor(i): Debbie Frank

    Nr. pagini: 280 pagini

    Anul apariţiei: 2023

    Editura:  Prestige

    Astrologie pentru trezire, transformare si pentru o viata traita la un nivel de vibratie inalta

    Esti gata sa descoperi cine esti cu adevarat la nivel de suflet si cine te-ai nascut sa fii?

    Magia astrologiei curge prin fiecare aspect al vietii noastre de la munca si relatiile noastre pana la puterea interioara
    si inspiratia creativa lasand indicatoare, mesaje si indrumari pentru a ne ajuta in calatoria noastra sufleteasca. In aceasta carte, Debbie Frank isi dezvaluie secretele pentru a transforma informatiile din harta natala in declansatori incredibili pentru cresterea personala.
    ,,Nu exista o mangaiere mai mare in vremurile noastre dificile decat sa o consultam pe Regina Cosmosului, Debbie Frank, care pare sa stie incotro ne duc vietile, chiar daca noi nu stim.”  – Tina Brown CBE, jurnalist premiat, editor si autor

    62,50 lei
  • (0)

    Omul între resetarea planetară și extincția în masă

    Autor(i): Emil Strainu

    Nr. pagini: 568 pagini

    Anul apariţiei: 2023

    Editura:  Prestige

    RESETAREA GLOBALA PRIN SCHIMBAREA/INLOCUIREA SPECIEI UMANE?! 

    O carte aparuta in 1956… (Nu este nicio greseala, anul aparitiei este chiar 1956, dupa razboi si dupa inabusirea Revoltei de la Berlin – 1953 – si anul Revolutiei Anticomuniste de la Budapesta) ne spune ca, pentru a reprima din fasa orice revolta, nu trebuie sa se actioneze cu violenta.

    116,50 lei
  • Carte Mohammad Murad
    (0)

    Vorbe din suflet

    Autor(i): Dr. Mohammad Murad

    Nr. pagini: 96 pagini

    ISBN: 978-630-6572-16-8

    Editura: Evenimentul si Capital

    Mohammad, un prieten. Peripeții pe axa Beirut – București, via Constanța. O iscodire prietenească

    „Recunosc că am două probleme majore. Prima, că nu sunt născut în România și a doua,  că fac afaceri aici și mulți mă văd ca un om cu bani.

    Dar vă spun că, înainte de a fi doar un om cu bani, sunt un om care are emoții, care uneori plânge, care alterori râde, sunt un om cu bun simț și caracter.

    Nu sunt un trădător, nu am fost niciodată și cred că cel mai rău lucru pentru un om este să trădeze țara.

    România, nu te voi trăda, indiferent unde mă voi afla”

    Mohammad Murad

    36,00 lei
  • (0)

    Domnia lui Cuza Vodă

    Autor: Alexandru D. Xenopol

    An: 2024

    Editura: Paul Editions

    Încă din anii de început ai activității sale științifice, Alexandru D. Xenopol s-a remarcat prin analize istorice, cu valoare incontestabilă, publicate în revista Convorbiri literare. În perioada 1888 – 1893, Alexandru D. Xenopol a tipărit la Iași opera sa fundamentală, Istoria Românilor din Dacia Traiană, având șase volume și totalizând aproape 4.000 de pagini. Este prima prezentare sistematizată, analitică și complexă a istoriei românilor, din toate provinciile tradiționale, începând tratarea problematicii din cele mai vechi timpuri până la unirea din anul 1859. În scopul finalizării acestei sinteze, autorul a realizat cercetări îndelungate în arhive și biblioteci din țară ori din străinătate. În elaborările sale surprinde structurile societății românești, dinamica evenimentelor, cauzalitatea și finalitatea acestora. De asemenea, prezintă aspecte fundamentale proprii vieții sociale, economice, politice, administrative, culturale și religioase, definitorii pentru români.

    Abordând importanța teoriei în istorie, considerată ca una din principalele caracteristici ale acesteia, Alexandru D. Xenopol a insistat asupra perioadei când a apărut ideea unității naționale în conștiința poporului român. Pornind de la asemenea filozofie, prezintă, în esență, factorii favorabili ce au călăuzit unitatea genezei românești, traversând vremurile și ajungând la oportunitatea unității politice în timpul vieții sale. Opera lui Alexandru D. Xenopol, unitară ca sens, cuprinde o tematică diversificată, referitoare, de exemplu, la domniile lui: Ștefan cel Mare (1871), Constantin Brâncoveanu și Dimitrie Cantemir (1886), Scarlat Callimachi (1897), Alexandru Ioan Cuza (1903) sau despre Nicolae Kretzulescu (1915); amplele referiri la confruntările militare dintre ruși și turci, prezentându-se urmările acestora pentru Țările Române (1880); luptele politice interne între Drăculești și Dănești (1907) sau istoria partidelor politice în România (1910).

    37,00 lei
  • (0)

    Legile Justiției: martie 2024

    Autor(i): –

    Nr. pagini: 240 pagini

    An aparitie: 2024

    Editura: Universul Juridic

    Cu MODIFICARILE si DEROGARILE
    referitoare la PENSIONARE (intrate in vigoare in 2024)

    Editia a 3-a (revizuita) a culegerii, Legile justitiei: martie 2024, contine cele trei „Legi ale justitiei”, actualizate:

    • Legea nr. 303/2022privind statutul judecatorilor si procurorilor;
    • Legea nr. 304/2022privind organizarea judiciara;
    • Legea nr. 305/2022privind Consiliul Superior al Magistraturii.

    Acestea au fost adoptate, promulgate si publicate dupa un indelungat si complex proces legislativ (trecand inclusiv pe la Curtea Constitutionala a Romaniei), al carui scop declarat a fost reformarea sistemului.

    Reformarea continua, putem spune, avand in vedere intrarea in vigoare, la inceputul acestui an, a unor importante modificari si derogari (acestea din urma, stabilite pentru o lunga perioada de timp si in mai multe etape, incepand cu 1 ianuarie 2024) referitoare la pensionarea si la pensiile de serviciu reglementate prin Legea nr. 303/2022.

    Lucrarea include si numeroase trimiteri la reglementari adoptate in temeiul „Legilor justitiei”, trimiteri deosebit de utile pentru cei care doresc sa afle in ce act normativ conex au fost grupate anumite prevederi legale din domeniu.

    Culegerea Legile justitiei: martie 2024 este destinata in primul rand magistratilor, dar si practicienilor in general, teoreticienilor si chiar publicului larg, dornic sa urmareasca modul in care se desfasoara reforma justitiei (inclusiv in materia pensiilor de serviciu).

    36,90 lei