-
Dialogul Speranței. Cum să dobândim liniștea sufletească
51,90 leiAutor(i): Dan Negru, Vasile Ioana
Nr. pagini: 264 pagini
Anul apariţiei: 2022
Editura: Bookzone
Vei avea parte de un dialog intim și personal, cu tentă confesională, cu pilde și gânduri înțelepte care te vor ajuta să privești viața cu ochi mai buni și cu inima mai ușoară.
Asemeni procesului Creației, cartea gravitează în jurul a 7 teme centrale:
Ce vrea Dumnezeu de la mine?
Credința – antidot pentru necazuri și depresie
Ce se întâmplă după viață?
Cele 7 păcate ale sufletului
Rugăciunea inimii și postul cu lumină
De ce ne doare sufletul?
Banii sunt putere, dar liniștea nu se cumpără
Subiectele sunt abordate într-un stil actual și de impact, împletind două perspective prin care elimină antagonismul și creează o uniune între ceea ce, altfel, e divizat. Cea a omului modern, și cea a divinității. A răului și a binelui. A păcatului și a iertării.
Cu alte cuvinte, acest volum îți va deschide calea către tine, te va învăța să te ierți și să-i ierți pe cei ce ți-au greșit, să te iubești și să îți prețuiești viața. Și te va ghida către centrul inimii tale, acolo unde se află Dumnezeu de fapt, acolo unde adevărul personal încearcă să se facă auzit, dar e din ce în ce mai greu să-l asculți într-o lume zgomotoasă.
”Eu cred că mai mult decât orice, vrem să fim iubiți. Dan Negru și Părintele Vasile Ioana ne transmit prin această carte frumosul din mintea și inima lor, frumosul din jurul nostru, ne iubesc, ne îmbogățesc, așa că, să le răspundem la rândul nostru cu aceeași iubire, citindu-i. Citiți-i pe hârtie, sau chiar pe ecranul telefoanelor, fără de care nu mai putem exista, citiți-i oricum, dar citiți-i. Și iubiți-i!” – Florin Piersic
-
Cartea femeilor care merita mai mult
51,90 leiAutor(i): Shefali Tsabary
Nr. pagini: 432 pagini
Anul apariţiei: 2021
Editura: Bookzone
Cum ar arăta viața ta dacă ai accepta faptul că pur și simplu meriți mai mult?
Victima. Salvatoarea. Martira. Perfecționista. Tirana. Diva. Prințesa. Tu îndrăznești să trăiești autentic sau te ascunzi în spatele în spatele unor mecanisme de apărare?
Descoperă cine ești cu adevărat dincolo de tiparele comportamentale care ți-au fost impuse de societate. Fă primii pași spre regăsirea sinelui tău autentic alături de Dr. Shefali – Doctor în psihologie și specialist în dinamica relațiilor de familie.
Această carte este pentru tine dacă:
- Îți lipsește încrederea în tine și ai tendința să te auto-sabotezi.
- Te ferești cu orice preț de conflicte sau discuții dificile, chiar dacă acest lucru înseamnă tolerarea unor comportamente abuzive.
- Te confrunți cu stări de epuizare cronică, apatie și confuzie pentru care nu ai o explicație rațională.
- Teama de eșec sau de respingere te împiedică să îți asumi riscuri calculate în carieră sau în viața personală.
- Te simți adesea copleșită de așteptările celorlalți și de propriile tale așteptări.
- Ai nevoie de validare exterioară pentru a îți aprecia realizările.
- Te temi să-ți exprimi opiniile și să lupți pentru propriile scopuri și dorințe în relația de cuplu sau în mediul profesional.
-
Despre sensul vieții
51,90 leiAutor(i): Pr Constantin Necula, Mihai Morar
Nr. pagini: 200 pagini
Anul apariţiei: 2021
Editura: Bookzone
Un dialog sincer și necesar despre puterea cuvintelor, puterea oamenilor și puterea Lui Dumnezeu, care îți oferă reperele de care ai nevoie într-o lume în schimbare.
Cuvintele Părintelui Necula creează punți între religii, între credincioși și atei, aducând oamenii mai aproape de marile adevăruri ale învățăturilor creștine. Într-o epocă a deznădejdii și a fricii, acest dialog dintre Mihai Morar și Părintele Necula abordează fără teamă subiectele dificile ale actualității. Fiecare răspuns oferit la întrebările pline de miez adresate de Mihai Morar încurajează cititorii să-și păstreze întotdeauna speranța și credința. Astfel, pagină cu pagină, se conturează un alt mod de a privi lumea și problemele sale, adoptând o perspectivă plină de înțelegere, iubire și încredere în puterea și frumusețea Lui Dumnezeu.
„Ce ar mai fi de zis? O vom face probabil în timpul cât Dumnezeu ne va îngădui să o mai facem. Când vom fi plecați, undeva, într-un colț de bibliotecă și această rogojină de carte pe care ne-am lăsat sufletele la vedere. Mulțumesc, Mihai, pentru prietenie. Și celor ce ne sunt prieteni ori dușmani, deopotrivă, sănătate. Nu mai e vreme de ură. De mușcat din morminte. Din văzduh, din bunici și părinți. E vremea să căutăm sens vieților noastre. ” – Părintele Constantin Necula
-
Cartea familiei. Învățături de la Părintele Vasile Ioana
51,90 leiAutor(i): Vasile Ioana
Nr. pagini: 328 pagini
Anul apariţiei: 2021
Editura: Bookzone
„Taina fericirii este să știi să-l faci fericit pe cel de lângă tine, iar fericirea lui să fie suportul fericirii tale.” – Părintele Vasile Ioana
O carte care îți ghidează pașii spre o viață trăită în iubire și bună înțelegere.
Cuvintele Părintelui Vasile Ioana ne oferă tuturor o busolă atât de necesară în aceste vremuri tulburi și agitate. Sfaturile sale duhovnicești vindecă sufletele rănite și întăresc familia, însă trebuie să le permitem să ajungă în inima noastră.
Cartea Familiei este însoțită de o scrisoare plină de sfaturi și gânduri bune scrisă de Părintele Vasile Ioana.
-
Biblia pentru copii povestită de Parintele Necula. Volumul III: Patimile și Învierea Mântuitorului
51,90 leiAutor(i): Pr Constantin Necula
Nr. pagini: 144 pagini
Anul apariţiei: 2023
Editura: Bookzone
Dragi copii și părinți,
Ne îndreptăm către finalul poveștii noastre despre Viața Mântuitorului Iisus, dar să nu credeți că Povestea Sa se încheie aici. Povestea Sa este o nepoveste, nu are sfârșit, pentru că El este Cel Care transformă finalul într-un nou început, moartea în viață și ura în iubire.
Am plecat la drum povestind copilăria Sa, cu toate ale ei. Apoi L-am urmat printre oameni spre a ne bucura cu ei de toate minunile și darurile Sale. Iar acum vom descoperi împreună modul în care Mântuitorul Şi-a trăit ultimele zile printre noi, oamenii.
Vă invit într-un nou pelerinaj printre ilustrații și cuvinte, în căutarea celei mai mari bucurii: Bucuria Învierii.
Părintele Constantin Necula
Iisus a oferit umanității o mulțime de daruri, însă cel mai de preț a fost cu siguranță: Bucuria Învierii. Biruind moartea, El le-a permis tuturor celor care Îi urmează Cuvântul să devină nemuritori prin Har.
Acest volum prezintă:
- Învierea lui Lazăr
- Intrarea în Ierusalim sau Duminica Floriilor
- Cina cea de taină
- Rugăciunea din Grădina Ghetsimani
- Patimile și Răstignirea
- Învierea și înălțarea
-
Biblia pentru copii povestită de Parintele Necula. Volumul II: Minunile și Parabolele Mântuitorului
51,90 leiAutor(i): Pr Constantin Necula
Nr. pagini: 122 pagini
Anul apariţiei: 2023
Editura: Bookzone
Dragi copii și părinți,
Ne îndreptăm către finalul poveștii noastre despre Viața Mântuitorului Iisus, dar să nu credeți că Povestea Sa se încheie aici. Povestea Sa este o nepoveste, nu are sfârșit, pentru că El este Cel Care transformă finalul într-un nou început, moartea în viață și ura în iubire.
Am plecat la drum povestind copilăria Sa, cu toate ale ei. Apoi L-am urmat printre oameni spre a ne bucura cu ei de toate minunile și darurile Sale. Iar acum vom descoperi împreună modul în care Mântuitorul Şi-a trăit ultimele zile printre noi, oamenii.
Vă invit într-un nou pelerinaj printre ilustrații și cuvinte, în căutarea celei mai mari bucurii: Bucuria Învierii.
Părintele Constantin Necula
Cuvintele Părintelui Necula îi poartă pe cei mici pe urmele Mântuitorului, urmărind episoadele esențiale din viața sa pământească, explicând pe înțelesul copiilor semnificațiile profunde ale minunilor și pildelor Sale.
Acest volum prezintă:
1. Minunea de la nunta din Cana Galileei
2. Învierea fetiței din Capernaum
3. Înmulțirea pâinilor
4. Schimbarea la Față a Domnului
5. Pilda Semănătorului
6. Pilda Fiului Risipitor
7. Pilda Bunului Samaritean
-
Biblia pentru copii povestită de Parintele Necula. Nașterea, copilăria și botezul Mântuitorului
51,90 leiAutor(i): Pr Constantin Necula
Nr. pagini: 72 pagini
Anul apariţiei: 2022
Editura: Bookzone
O carte care aduce Vestea Nașterii lui Iisus mai aproape de sufletele copiilor
”Timpul copilăriei este timpul împrietenirii de El cu inima curată, iar această carte oferă copiilor prilejul unei întâlniri atât de necesare cu Dumnezeul-Iubire. Dar, dacă Viața aceasta pe care am rescris-o spre a fi la îndemâna copiilor vă va ajuta și pe voi, părinții, să vi-L faceți Prieten pe Dumnezeu, bucuria mea va fi cu adevărat nemărginită.” – Părintele Constantin Necula
Chiar dacă nu au încă vocabularul sau răbdarea necesară pentru a citi Biblia celor mari, copiii sunt pregătiți să primească cea mai mare lecție a acesteia: lecția iubirii, a iubirii Mariei pentru Iisus și a Iubirii Lui Dumnezeu pentru întreaga omenire.
Iar tocmai această lecție este transpusă într-un mod emoționant în fiecare pagină a Bibliei pentru copii povestite de Părintele Necula.
Copiii au nevoie de o Biblie pe înțelesul lor
Biblia pentru copii povestită de Părintele Necula îi ghidează pe cei mici pas cu pas în lumea Bibliei celor mari, prezentându-le cu ajutorul unor cuvinte simple, dar atent alese, și al unor ilustrații expresive episoade esențiale din viața lui Iisus, de la Nașterea Sa miraculoasă la Botez.
Cu ajutorul ei, copiii descoperă că dincolo de toate imaginile cu Moș Crăciun, se ascunde o Veste care a adus lumii mai multă bucurie decât toate cadourile din lume: Nașterea Lui Iisus.
Micii cititori sunt însoțiți pe drumul lor în căutarea lui Iisus de Ioana și Florin, două personaje care asemenea copiilor din carne și oase au o mulțime de întrebări despre figurile minunate pe care le întâlnesc în carte. Iar Povestitorul le răspunde mereu cu explicații pe înțelesul lor care le stârnesc tot mai mult curiozitatea, încurajându-i să se apropie mai mult de Dumnezeu și de Biblie.
-
Cum să ai o casă în ordine, când viața e în dezordine
51,80 leiAutor(i): KC Davis
Nr. pagini: 192 pagini
Anul apariţiei: 2023
Editura: Bookzone
Această carte este adresată oricui se simte copleșit de viață și caută un mod accesibil și blând de a avea grijă de casă și de sine. Autoarea folosește instrumentele terapeutice pentru a crea un ghid ce acționează împotriva stresului, depresiei și muntelui de rufe adunate în spațiul de locuit. Cu ajutorul lui KC Davis, locuința ta devine funcțională și mintea îţi rămâne sănătoasă.
Pornind de la filozofia sa:
„nu exiști ca să îți servești spațiul; spațiul tău există ca să te servească pe tine”,
autoarea te ajută să descoperi calea ta de a păstra o locuință funcțională — indiferent ce înseamnă «funcțională» pentru tine. Împreună, construiți o fundație de compasiune față de propria persoană și înveți să oprești dialogurile interioare negative și rușinea.
Cartea îți arată cum:
· să găsești modalități de a face ca locuința să te servească
· să reduci stresul prin stabilirea unor sarcini prioritare
· să planifici pe etape treburile casnice ca să eviți amânarea lor
· să abordezi împărțirea treburilor casnice împreună cu partenerul tău
· să îți acorzi permisiunea de a te odihni, chiar și atunci când lucrurile nu sunt terminate.
-
Croitoresele de la Auschwitz
51,80 leiAutor(i): Lucy Adlington
Nr. pagini: 432 pagini
Anul apariţiei: 2021
Editura: Bookzone
Viața lor a atârnat de un fir de ață…
Un tiv descusut, un material ars cu fierul de călcat, orice greșeală le putea aduce moartea celor 25 de croitorese din atelierul de modă înființat în interiorul lagărului Auschwitz-Birkenau. Însă fiecare rochie reușită însemna o nouă șansă la viață și o nouă șansă de a-și croi drumul spre libertate.
O cronică plină de emoție a destinelor femeilor care și-au croit drumul spre supraviețuire în timpul Holocaustului, creând ținute sclipitoare într-un atelier de modă inedit înființat chiar în inima întunecată a unuia dintre cele mai temute lagăre ale morții.
În timpul Holocaustului, 25 de tinere închise în temutul lagăr de concentrare Auschwitz-Birkenau – majoritatea femei și fete de origine evreiască – au fost selectate pentru a croi, într-un salon de modă special, haine extravagante pentru femeile din elita nazistă. Toate sperau că această muncă le va ține departe de camerele de gazare.
Atelierul de creație – care purta numele de Atelierul de croitorie de lux – a fost înființat de Hedwig Höss, soția comandantului lagărului, și patronat de soțiile ofițerilor și gardienilor SS. Aici, croitoresele au produs haine de calitate pentru toate evenimentele SS de la Auschwitz, dar și pentru doamnele din înalta societate a Berlinului nazist.
Inspirată din surse diverse – inclusiv din interviuri cu singura croitoreasă rămasă încă în viață –, cartea dedicată croitoreselor de la Auschwitz urmărește destinele acestor femei curajoase. Legăturile familiale și cele de prietenie care le-au unit le-au ajutat nu doar să facă față persecuțiilor zilnice, ci și să facă planuri de rezistență în interiorul lagărului.
-
Cine sunt eu? Calea spre autocunoaștere și vindecare
51,80 leiAutor(i): Andrei Vulpescu, Gabriela Dumitru
Nr. pagini: 256 pagini
Anul apariţiei: 2020
Editura: Bookzone
Un ghid de igienă emoțională care-ți va reda speranțele și încrederea, în timp ce te cunoști cu ajutorul specialiștilor și îți dai seama că vindecarea vine din interior.
Cine sunt eu? Calea spre autocunoaștere și vindecare
este ca o mână întinsă atât persoanelor care au pierdut busola, cât și celor care vor să-și perfecționeze anumite abilități. Aduce în dezbatere un concept nou, proaspăt – igiena emoțională – o carte care te ajută să te înveți, să te studiezi, să lucrezi cu tine și, de ce nu, să înveți să-ți controlezi gândurile, deciziile și să-ți înțelegi emoțiile. Este un ghid și te va ajuta doar în măsura în care îi vei permite să te ghideze.
-
Afacerea Chateaubriand
51,80 leiAutor(i): Fred Vargas
Anul apariției: 2024
Nr. pagini: 416 file
Editura: Crisis Press
O nouă anchetă a comisarului Adamsberg
În orășelul Louviec, din apropierea castelului Combourg, are loc o crimă. Locuitorii o pun pe seama unei făpturi de legendă.
Neconvenționalul comisar Adamsberg este trimis să investigheze și descinde într-o comunitate bântuită de superstiții, în care oamenii cred în fantome și au o sete nepotolită de a asculta bârfe și a răspândi zvonuri.
Însă după prima crimă se înșiruie altele, la intervale de timp din ce în ce mai mici. Numărul suspecților crește exponențial, la fel și al celor care vor să-i facă de petrecanie lui Adamsberg.
O anchetă complexă, plină de umor fin și suspans, debordând de personaje pitorești absolut memorabile. Iar totul orbitează în jurul unui descendent al contelui de Chateaubriand, leit strămoșul său, mândria micii localități, dar și posesorul multor taine…
-
Teorii ale relațiilor internaționale
51,80 leiAutor(i): Dan Vătăman
Nr. pagini: 211 pagini
An aparitie: 2024
Editura: Pro Universitaria
Domeniul Relatiilor Internationale, ca si in cazul tuturor domeniilor apartinand stiintelor socio-umaniste, are nevoie de formulari teoretice cuprinse in cadrul unor structuri conceptuale, teorii sau paradigme care sa faciliteze explicarea si intelegerea fenomenelor si evenimentelor din societatea internationala, precum si analiza lor in folosul tuturor celor interesati. Astfel, o teorie in domeniul Relatiilor Internationale trebuie sa aiba un rol explicativ, sa ofere raspunsuri logice la aceste evenimente, dar si interpretativ, sa analizeze cauzele si consecintele lor, sa ofere un model conceptual pentru studierea Relatiilor Internationale. Avand in vedere diversitatea conceptiilor asupra teoriilor in studiul relatiilor internationale, prezentul curs universitar urmareste ca, intr-o prima etapa, sa clarifice si sa familiarizeze studentii cu o serie de termeni de specialitate din domeniul Relatiilor Internationale, un domeniu stiintific pe cat de recent, pe atat de complex, pentru ca mai apoi sa abordeze principalele teorii ale relatiilor internationale, cu accent pe dezbaterea fundamentala care a opus teoria realista (incluzand si celelalte teorii derivate din acesta) teoriei liberale sau idealiste si, implicit, a teoriilor care au avut acelasi fundament cu aceasta, fara neglijarea si a altor scoli de gandire cum ar fi: Scoala de la Frankfurt si teoria critica a relatiilor internationale; precum si Scoala Engleza si teoria societatii internationale. Totodata, au fost aprofundate si unele teorii relativ recente, printre acestea: Postcolonialismul; Postmodernismul; Constructivismul; Feminismul; Ecologismul sau „Teoria Verde”; dar si Teoria Justitiei Globale. Cum era si firesc, cursul universitar a tratat si problemele fundamentale ale lumii contemporane si abordarile acestora in teoriile relatiilor internationale, analiza fiind focalizata asupra controverselor teoretice privind terorismul international, dar si asupra importantei religiei in teoretizarea domeniul Relatiilor Internationale in contextul enuntarii controversatei teze a „ciocnirii civilizatiilor”. (Prof. univ. dr. Dan Vataman)
-
Cartea pierdută a lui Enki. Amintirile și profețiile unui zeu de pe altă planetă
51,80 leiAutor(i): Zecharia Sitchin
Nr. pagini: 288 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Prestige
Va deveni trecutul viitor? Este omenirea menita sa repete unele intamplari petrecute pe o alta planeta, indepartata de Pamant? Cronicile Pamantului (The Earth Chronicles), seria bestseller a lui Zecharia Sitchin, ii ofera omenirii una din fatetele povestii asa cum este ea consemnata pe tablite antice de lut si pe alte artefacte sumeriene , referitoare la originile noastre, modelate de mana acelor Anunnaki, cei “din ceruri pe Pamant coboratori.
In Cartea pierduta a lui Enki putem vedea aceasta saga dintr-o alta perspectiva, prin intermediul bogatei naratiuni autobiografice a atotstapanitorului Enki, un zeu Anunnaki, care spune povestea sosirii pe Pamant a acestor fiinte nepamantene venite de pe Nibiru, cea de-a douasprezecea planeta. Scopul colonizarii lor: aurul necesar refacerii atmosferei distruse de pe planeta lor natala. Gasirea acestui metal pretios ii face pe Anunnaki sa creeze homo sapiens rasa umana pentru a extrage din mine aceasta importanta resursa.
-
Monahismul ortodox românesc și modernitatea
51,80 leiAUTOR: George Enache
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 224
EDITURA: Eikon
Inițial, cartea de față a reprezentat un atelier de lucru, de natură să mă ajute la înțelegerea transformărilor prin care a trecut monahismul românesc în contextul afirmării spiritului modernității și în spațiul Europei de Sud-Est. Am fost mereu intrigat de absența oricărei istoricități în lucrările de dinainte de 1989 cu privire la monahism, fapt care se vede și în abordările recente. Astfel, ai impresia că avem de-a face cu o esență de tip parmenidian, neexistând practic nicio diferență între monahismul primar, cel din perioada medievală sau cel din vremea comunismului. Chestiunile abordate se reduc la isihasm (echivalat mai mereu cu însăși ideea de monahism sau, mai radical, cu Ortodoxia), la viața de obște, la rânduielile Sfântului Vasile cel Mare și la epoca Sfântului Paisie Velicicovschi. De ce diversitatea de manifestări ale monahismului și modalitățile aparte de inserare în societate și de receptare a sa de-a lungul istoriei se rezumă la doar câteva tipare?
-
Cealaltă soră
51,80 leiAutor(i): Mohlin & Nystrom
Anul apariției: 2024
Nr. pagini: 368 pagini
Editura: Crisis Press
Alicia Bjelke e o tanara a carei figura mutilata ii face pe toti sa se fereasca de ea. In acelasi timp, este o programatoare geniala care a creat o aplicatie pentru intalniri impreuna cu Stella, superba ei sora, actuala imagine a companiei. Dar intr-o zi Stella e ucisa cu brutalitate, iar Alicia incepe sa se teama ca ar putea fi urmatoarea victima.
Cazul ii este dat fostului agent FBI John Adderley, care inca locuieste in Karlstad sub o identitate falsa. Nevoit sa jongleze cu decizii aflate chiar dincolo de limita moralitatii, dar incercand sa profite de prilejul oferit de ancheta, John face tot posibilul sa scape din Suedia si sa se elibereze, in sfarsit, de umbrele prezentului si trecutului.
Dar e posibil sa fie deja prea tarziu…
„Continuarea stralucita a romanului Ultima viata chiar depaseste asteptarile ridicate de primul volum…”
Publishers Weekly
„Crescendoul aspru al dezvaluirilor adauga suspans si profunzime unei povesti foarte intunecate, intesate de alegeri gresite care conduc la infractiuni, crime si consecintele acestora.”
New York Journal of Books
„Printr-un amestec reusit de suspans care te tine cu sufletul la gura si profunzime psihologica, autorii Peter Mohlin si Peter Nyström ofera o continuare palpitanta a seriei… O interpretare inedita a thrillerului de procedura nordic.”
Criminal Element
-
Refugiul spionilor
51,80 leiAutor(i): Tess Gerritsen
Anul apariției: 2024
Nr. pagini: 376 pagini
Editura: Crisis Press
Fosta spioană Maggie Bird s-a retras în orășelul de coastă Purity, din statul Maine, în încercarea de a lăsa trecutul în urmă după ce o operațiune a deraiat grav. Duce o existență liniștită la ferma ei, încă apăsată de gândul la întâmplările care au forțat-o să iasă din joc.
Asta până într-o zi când în fața casei găsește trupul unei femei și își dă seama că este vorba despre un mesaj de la vechi dușmani care nu au uitat de ea. Apelând la cercul ei de prieteni, Clubul Martini, cu toții foști agenți CIA, Maggie încearcă să-și salveze viața, dar și să protejeze mica localitate pe care a ajuns s-o îndrăgească atât de mult.
Drumul o va purta pe firul amintirilor dintr-o altă viață, între Bangkok, Istanbul, Londra și Valletta, deschizând și răni care abia începuseră să se vindece.
Receptare critică
„Gerritsen este o povestitoare înnăscută, iar noua serie îi pune în valoare talentul mai mult ca oricând.”
Lee Child
„Tess Gerritsen scrie elegant și rafinat; întotdeauna este o plăcere să-i citesc cărțile. Refugiul spionilor este o lectură minunat construită, cu pagini pline de acțiune.”
David Baldacci
„Așteptați-vă la mister, acțiune și vărsare de sânge în acest thriller palpitant lansat de pe țărmurile liniștite ale statului Maine.”
Kirkus Reviews
-
Seara cea mai neagră
51,80 leiAutor(i): Ann Cleeves
Anul apariției: 2024
Nr. pagini: 384 pagini
Editura: Crisis Press
Un nou roman din seria Vera Stanhope
Bestseller Sunday Times
Se apropie Crăciunul. Vera Stanhope merge spre casă și abia așteaptă să ajungă. Dezorientată din pricina zăpezii și a frigului, apucă pe un drum greșit și descoperă o mașină abandonată la marginea drumului. Portiera e deschisă, șoferul nu se zărește nicăieri, însă Vera vede cu stupoare un bebeluș pe banchetă.
Îngrijorată ca micuțul să nu înghețe, Vera îl ia cu sine și ajunge la Brockburn, casa în care a crescut chiar tatăl ei.
Înăuntru, petrecerea e în toi. Dar afară, în zăpadă, o tânără zace moartă. Să fie ea mama copilului? Ce i s-a întâmplat?
Vera are un caz nou.
Cele mai negre nopți pot ascunde cele mai mortale secrete.
Receptare critică
„Romanul debordează de suspecți bine șlefuiți și motive ascunse la vedere. Pistele greșite maschează identitatea făptașului. Acest page-turner este lectură obligatorie pentru fanii seriei, dar și pentru nou-veniți.”
Publishers’ Weekly
„[Vera Stanhope] a devenit un personaj nemuritor al genului.”
New York Times
-
Cartea cazurilor nerezolvate
51,80 leiAutor(i): Simone St. James
Anul apariției: 2024
Nr. pagini: 384 pagini
Editura: Crisis Press
Claire Lake, Oregon. Shea Collins e recepționeră, dar noaptea lucrează la propriul ei blog despre true crime, numit Cartea Cazurilor Nerezolvate. Într-o zi se întâlnește cu Beth Greer, cea mai vestită criminală în serie din localitate.
De fapt, presupusă criminală în serie – deși toată lumea o consideră vinovată de uciderea a doi bărbați, Beth a fost achitată la procesul de acum patruzeci de ani.
Ceea ce pentru Shea începe ca o trufanda pentru blog se transformă într-o adevărată vânătoare în căutarea adevărului, care va răsturna toate convingerile din micul oraș. Dar cineva – sau ceva – vrea să apere cu orice preț secretele pe care le ascunde conacul familiei Greer. Chiar cu prețul unei alte crime.
Receptare critică
„Un thriller paranormal care îți îngheață sângele… St. James ține suspansul la cote înalte.”
Publishers Weekly
„Un mister paranormal sinuos și plăcut pe care nu veți vrea să-l citiți singuri noaptea.”
Kirkus Reviews
„Simone St. James știe cum să te bântuie. Cartea Cazurilor Nerezolvate este St. James în cea mai bună formă, îmbinând trecutul și prezentul cu măiestrie într-o țesătură de mister din lumea reală și suspans supranatural.”
Jennifer McMahon
-
Mici binecuvântări
51,80 leiAutor(i): Dennis Lehane
Anul apariției: 2024
Nr. pagini: 352 pagini
Editura: Crisis Press
Aleasă de Amazon printre cele mai bune cărți ale anului 2023
Cel mai recent roman al autorului bestsellerelor Mystic River, Shutter Island, Gone, Baby, Gone
Boston, vara caniculară a lui 1974. Mary Pat Fennessy încearcă din greu să-și întrețină singură ce i-a mai rămas din familie. Femeia a locuit toată viața în cartierul Southie, enclava americanilor de origine irlandeză care se agață cu încăpățânare de tradiții vechi și se delimitează cu mândrie de ceilalți.
Într-o noapte Jules, fiica adolescentă a lui Mary Pat, rămâne afară până târziu și nu mai ajunge acasă. În aceeași seară, un tânăr de culoare e găsit mort, lovit de un metrou în circumstanțe misterioase.
Cele două întâmplări nu par să aibă vreo legătură între ele. Însă în căutarea disperată după fiica ei, Mary Pat începe să descopere lucruri de care ar fi fost mai bine să nu se atingă, punând întrebări care-l deranjează pe Marty Butler, șeful mafiei irlandeze.
Având drept fundal lunile caniculare și tumultuoase când procesul de desegregare al școlilor din oraș a explodat în fapte de violență, romanul de față este un thriller superb care prezintă infracționalitatea și puterea într-un mod brutal. O lucrare hipnotizantă și emoționantă.
-
Legea nr. 393/2023 privind statutul asistentului judecătorului. Comentariu pe articole
51,80 leiAutor(i): Virgiliu Filip Cezar
Nr. pagini: 178 pagini
An aparitie: 2024
Editura: Universul Juridic
Introducerea unei noi categorii profesionale în structura organizatorica a instanțelor constituie fara îndoiala o provocare și o chemare pentru îmbunatațirea performanțelor unui sistem judiciar deseori criticat sub aspectul celeritații și eficienței actului de justiție.
Reprezentând una dintre cele mai controversate inițiative legislative din ultima perioada, statutul asistentului judecatorului a determinat o întreaga serie de întrebari și îngrijorari ținând de modul de implementare și implicațiile practice ale acestuia, fie ca vorbim de selecția, formarea, evaluarea sau desfașurarea activitații propriu-zise.
Asistentul judecatorului, reglementat ca personal de suport menit sa sprijine activitatea judecatorilor fara a avea responsabilitați proprii de natura judiciara, determina o discuție fireasca și despre definirea rolului judecatorului, despre ceea ce este esențial și ce poate fi delegat în activitatea sa, observațiile venite atât din mediul academic, cât și din cel profesional consolidând înțelegerea principiilor de baza ale organizarii judiciare cu relevanța asupra acestei delimitari.
Publicul-ținta. Abordarea comparativa cu celelalte categorii profesionale, explicațiile dezvoltate și exemplificarile, pe de o parte, vin în sprijinul profesioniștilor asistenți ai judecatorilor, judecatori coordonatori sau implicați în selecția, formarea și evaluarea profesionala a asistenților, iar, pe de alta parte, se adreseaza candidaților pentru accederea în aceasta profesie, o atenție deosebita fiind acordata probelor de concurs, criteriilor și modului de abordare a acestora în cadrul comisiilor de concurs și de catre candidați.
Puncte forte. Lucrarea de fața își propune sa aduca un plus de claritate și sa constituie un liant între, pe de o parte, un cadru normativ calificat de Curtea Constituționala drept „suplu” și cu un grad asumat de generalitate și, pe de alta parte, realitatea practica într-un domeniu sensibil ce îndeamna deopotriva la cunoaștere și responsabilitate.
-
Reykjavik
51,80 leiAutor(i): Ragnar Jonasson Katrin Jakobsdottir
Editura: Crisis Press
Ce s-a întâmplat cu Lára?
Islanda, 1956. Lára, în vârstă de 14 ani, hotărăște se petreacă vara lucrând pentru un cuplu pe mica insulă Videy, în apropierea coastei, lângă Reykjavík. La începutul lunii august, fata dispare fără urmă. Timpul trece, iar misterul devine cel mai notoriu caz nerezolvat din toată Islanda. Ce a pățit fata? Mai e în viață? A plecat de pe insulă sau i s-a întâmplat ceva acolo?
Treizeci de ani mai târziu, în timp ce Reykjavík sărbătorește bicentenarul, ziaristul Valur Robertsson își începe propria anchetă în cazul Lára. Dar pe măsură ce se apropie de adevăr, și cu ochii întregii capitale asupra lui, devine limpede că dispariția fetei e un mister pe care cineva îl dorește neelucidat cu orice preț…
-
Păcat de moarte
51,80 leiAutor(i): Maria Grund
Editura: Crisis Press
Premiul pentru debut al Academiei Suedeze de Literatură Polițistă
O fată de 14 ani e găsită moartă într-o carieră de calcar inundată de pe o insulă din Marea Baltică. A doua zi, în partea cealaltă a insulei, o anticară în vârstă e găsită înjunghiată. Pe gât are un semn straniu, în formă de cruce.
Sanna Berling și Eir Pedersen, noua ei colegă, încep să ancheteze cazurile, dar în scurtă vreme descoperă o conexiune sinistră între cele două victime, la limita ocultului. Devine tot mai limpede că incidentele sunt doar primele dintr-o serie de crime violente. Șapte copii par să dețină cheia adevărului macabru – un adevăr care pentru Sanna devine mai personal decât și-ar fi închipuit vreodată.
-
Orașul în flăcări
51,80 leiAutor(i): Don Winslow
Editura: Crisis Press
Bestseller New York Times
Primul volum al noii trilogii Danny Ryan
Două imperii interlope controlează împreună întreaga regiune New England.
Asta până când între irlandezi și italieni apare o femeie superbă, declanșând un război care va însemna asasinate, va rupe o alianță și va da foc orașului.
Danny Ryan tânjește la o viață mai cinstită. Dar pe măsură ce conflictul lasă în urmă tot mai multe cadavre și frații se întorc împotriva fraților, Danny trebuie să se depășească pe sine însuși. Pentru a-și salva prietenii și familia pe care a jurat să-i ocrotească el devine un lider, un strateg nemilos și un maestru al jocului înșelător în care învingătorii supraviețuiesc, iar cei învinși mor.
Explorând teme precum loialitatea, trădarea și onoarea, romanul de față este o capodoperă contemporană în tradiția unor lucrări precum Nașul, Casino și Goodfellas.
-
Viitorul cuvintelor noastre. Digital Services Act
51,80 leiAutor(i): Alin Popescu
Nr. pagini: 300 pagini
An aparitie: 2023
Editura: Universul Juridic
Cu o abordare accesibila, care imbina analiza riguroasa cu explicații ușor de ințeles, cartea „Viitorul cuvintelor noastre. Digital Services Act. Reguli explicate, studii de caz și exemple practice, pe ințelesul tuturor” reușește sa faca lumina in complexitatea reglementarilor DSA. Este, cu siguranța, nevoie de carți și proiecte care sa prezinte legislația și intr-o alta perspectiva. E nevoie ca magia tehnologiei sa fie, și ea, explicata.
Cuprinsul lucrarii: De la reglementari privind conținutul online, pana la studii de caz și exemple practice, textul ofera instrumentele necesare pentru a ințelege și a facilita adaptarea la noile provocari ale erei digitale.
Puncte forte: Cu un ton prietenos și o abordare pragmatica, aceasta carte reprezinta un ghid esențial pentru toți cei care doresc sa ințeleaga prevederile DSA, direcția in care ne indreptam și rolul pe care il avem in modelarea viitorului. Așadar, cartea analizeaza prevederile Digital Services Act dintr-o perspectiva actuala, oferind studii de caz, exemple reale și explicații simplificate, pentru a face totul mult mai ușor de ințeles pentru cititor. Autorul, cu o cariera indelungata ca avocat specializat in tehnologie și ca antreprenor digital, ofera o perspectiva integrata asupra relațiilor complexe intre legi, etica și tehnologie. Cartea analizeaza, din toate aceste perspective, felul in care, in viitor, va fi moderat conținutul gazduit in mediul online, o acțiune cu importanța majora asupra societații și vieții noastre.
Cartea nu se limiteaza la a fi un comentariu al legilor existente, ci iși propune sa serveasca drept platforma pentru dialogul despre viitorul relației intre tehnologie, punand in discuție dileme care vor marca tehnologia și legislația in anii urmatori.
Public ținta: Scrisa intr-un limbaj clar și accesibil, cartea este destinata nu doar experților in drept sau tehnologie, ci și publicului larg. Aceasta carte a fost construita avandu-i in minte pe oamenii care lucreaza cu legi și vor sa ințeleaga tehnologia, dar și pe oamenii care lucreaza cu tehnologia și vor sa ințeleaga legile.
-
Octavian Goga – Monografie
51,80 leiAn apariție: 2018
Autor: ION DODU BĂLAN
Nr. pagini: 358
Editura: Mass Media România de Mâine
Ion Dodu Bălan realizează o monografie unică, plecând în analiza sa de la profunzimea textului gogean, potrivit crezului poetului, care considera că: „scriitorul trebuie să fie un luptător, un deschizător de drumuri, un mare pedagog al neamului din care face parte, un om care filtrează durerile poporului prin sufletul lui şi se transformă într-o trâmbiţă de alarmă”. Rămân antologice unele dintre zicerile exegetului Bălan despre Goga, din care unele din ele au intrat deja ca model de abordare în literatura de specialitate.
(din Cuvânt-înainte de Nicolae Mareș)
-
Dumitru Drăghicescu despre Unirea Românilor Cu Românii
51,80 leiAn apariție: 2018
Autor: Ediție îngrijită și prefațată de prof. univ. dr. Virgiliu Constantinescu
Nr. pagini: 360
Editura: Mass Media România de Mâine
Lucrarea cuprinde unele studii elaborate de cunoscutul sociolog român Dumitru Drăghicescu despre Marea Unire a românilor din 1918. Textele sunt însoțite de o prefață și o încheiere semnate de profesorul universitar Virgiliu Constantinescu.
Fost doctorand al lui Émile Durkheim la Paris şi preţuit de către acesta, dar el însuşi autor al unui sistem sociologic original, Dumitru Drăghicescu a devenit cunoscut în lumea occidentală, dar, în mod paradoxal, aproape necunoscut la noi. Lucrările lui, scrise majoritatea în limba franceză, se află în marile biblioteci ale lumii, făcând reputaţia gândirii româneşti, dar şi afirmarea a ceea ce numim „caracter” şi „personalitate”. Totodată, în lucrările de sociologie generală sunt reproduse fragmente din lucrările sociologului român, iar tratatele de istoria domeniului respectiv îi conferă locul cuvenit în nomenclatura spiritelor înalte. În schimb, în exegeza de profil din ţara noastră, îl găsim înscris sub un apelativ politizat, adică „idealist şi reacţionar”.
Încercăm şi noi un modest act de „recunoştinţă” faţă de „rodnica activitate ce a desfăşurat” sociologul în Franţa, în timpul Primului Război Mondial, publicându-şi integral lucrările apărute la Paris în acea perioadă, precum şi alte lucrări editate ulterior, care întregesc sfera problematică abordată de către Drăghicescu şi ne oferă date valoroase despre evenimente petrecute în spaţiul entropic.
-
Deschiderea celui de-al treilea Ochi
51,80 leiAutor(i): Jiulio Consiglio
Nr. pagini: 224 pagini
Anul apariţiei: 2022
Editura: Prestige
EXTINDE-TI CONSTIINTA SI DEBLOCHEAZA-TI POTENTIALUL ASCUNS CU PUTEREA CELEI DE-A SASEA CHAKRE!
Al treilea ochi reprezinta poarta catre o perspectiva mai mare, spre claritate si incredere. Cand este activat, iti poti accesa busola interioara si iti poti dezvolta darurile spiritu!ale. Plin de exercitii si de meditatii simple, dar eficiente, acest ghid iluminator iti ofera tot ce ai nevoie pentru a-ti imbunatati viata psihica.
Toata lumea isi poate deschide cel de-al treilea ochi. Toti oamenii au abilitati care asteapta sa fie descoperite si dez!voltate. Jiulio Consiglio impartaseste metode puternice pentru a te adapta intuitiei, pentru a avea incredere in instincte, pentru a te elibera de gandurile si de emotiile negative, pentru a te proteja de forte rele si multe altele. Deschiderea celui de-al treilea ochi te ajuta sa intelegi cine esti la nivel spi ritual, sa primesti mesaje de la ghizi spirituali si sa-ti ridici frecventa vibrationala. Fiecare capitol contine instructiuni pe care le poti folosi zilnic, spre a-ti imbunatati abilitatile. Prin aceasta carte, iti poti optimiza fluxul dintre corpul tau fizic si cel al energiei subtile.
Jiulio Consiglio (Ontario, Canada) este un invatator spi!ritual si autor, care iti indreapta atentia catre puterea transfor!matoare a calmului interior si a conexiunii minte-corp-spirit. Mesajul sau este ca exista viata, dincolo de frica si de agitatia mintii, iar aceasta viata se rega-seste in dimensiunea calmului interior. Jiulio isi ofera in pre!zent invataturile bazate pe constientizare multor grupuri de cursanti.
-
Vânătorul de fluturi
51,80 leiAutor: Ann Cleeves
Nr. pagini: 368 pagini
An: 2023
Editura: Crisis Press
Prezentare carte
Un nou roman din seria Vera Stanhope
Proprietarii unei vile din liniștita comunitate Valley Farm îl angajează pe Patrick, un tânăr ecolog, să aibă grijă de casă cât sunt plecați. Dar Patrick e găsit mort la marginea drumului către vale – un loc superb și izolat în care să mori.
Vera Stanhope ajunge la fața locului împreună cu echipa ei. Când caută în podul vilei, descoperă cadavrul unui al doilea bărbat. Cele două victime nu au în comun decât fascinația pentru molii și plăcerea de a captura aceste ființe fragile.
Dar cele trei cupluri care locuiesc în complexul Valley Farm ascund și ele lucruri întunecate. Atrasă în lumea claustrantă a ciudatei comunități, Vera își dă seama că e posibil ca acolo să fie captive multe secrete mortale.
-
O casă mortală
51,80 leiAutor: Anders de la Motte Måns Nilsson
Nr. pagini: 368 pagini
An: 2023
Editura: Crisis Press
Prezentare carte
Primul roman al seriei Crimele din Österlen
Drepturi vândute în 13 teritorii
Lăcomie, trădare și crimă printre livezile, castelele și câmpurile înflorite din Österlen
Jessie Anderson, vedeta domeniului imobiliar, e găsită moartă chiar în ziua ei de glorie, când urma să prezinte un complex imobiliar controversat, deloc pe placul localnicilor din Österlen.
Conservatorul și nesociabilul inspector Peter Vinston se pomenește angrenat în anchetă, chiar dacă se afla în zonă doar în concediu. Alături de el se află tânăra polițistă Tove Esping, lipsită de experiență, dar ambițioasă și atentă. Deși personalitățile lor diferite sunt o sursă inepuizabilă de frecușuri, cei doi pornesc în căutarea adevărului într-un mediu al excentricității și artificiului.
Pentru că, undeva, în peisajul acela idilic din sudul Suediei pândește un ucigaș.
-
Lacrimi care ard
51,80 leiAutor: S.A. Cosby
Nr. pagini: 368 pagini
An: 2023
Editura: Crisis Press
Prezentare carte
Premiul Barry 2022 pentru Cel mai bun roman de suspans
Doi tați. Doi fii uciși. O misiune de răzbunare.
Ike Randolph a ieșit din închisoare de cincisprezece ani, iar de atunci nu a mai primit nici măcar o amendă rutieră. Dar un bărbat de culoare care se trezește cu poliția la ușă știe să se teamă.
Ultimul lucru pe care se așteaptă să-l audă e că fiul lui a fost ucis împreună cu soțul acestuia, Derek, un tânăr alb. De cealaltă parte, Buddy Lee, tatăl lui Derek, încă mai are cunoștințe în lumea interlopă și vrea să afle cine i-a ucis băiatul.
Ike și Buddy Lee, doi foști deținuți care nu au în comun decât trecutul de infractori și iubirea pentru fiii lor, se aliază în dorința lor disperată de a se răzbuna. În căutarea adevărului, cei doi bărbați înăspriți își vor înfrunta prejudecățile față de băieții lor, dar și unul față de celălalt.
Provocator și alert, romanul lui S.A. Cosby este o poveste despre răzbunare sângeroasă și schimbări emoționante – și poate chiar mântuire.
-
Cei patru justițiari
51,80 leiAutor(i): Edgar Wallace
Nr. pagini: 604 pagini
An: 2015
Editura: Crisis Press
EDGAR WALLACE e o legendă. Pe numele său complet Richard Horatio Edgar Wallace s-a născut pe 1 aprilie 1875 la Greenwich, lângă Londra și a plecat din lumea noastră pe 10 februarie 1932, în Hollywood, California.
Este unul dintre cei mai prolifici autori britanici – a scris peste 170 de romane, 18 de piese de teatru și 957 de povestiri. După romanele sale au fost realizate 160 de ecranizări, mai multe decât după orice alt autor din lume.
În anii ’20, unul dintre editorii lui Wallace pretindea că un sfert dintre cărțile citite în Marea Britanie sunt semnate de el. Se estimează că, în total, s-au vândut peste 50 milioane de exemplare din cărțile lui.
Edgar Wallace este co-creatorul lui King Kong și este celebru pentru povestirile detectivului J. G. Reader, pentru seria „Cei patru justițiari” și pentru personajul său nemuritor, Green Archer. -
Când iese pusnica păianjen
51,80 leiAutor(i): Fred Vargas
Nr. pagini: 392 pagini
An: 2019
Editura: Crisis Press
Bestseller New York Times, ales de Publishers Weekly printre cele mai bune 10 carti politiste ale anului 2019
O crima comisa la Paris il sileste pe comisarul Adamsberg sa iasa din negurile islandeze in care-l cufundase precedenta lui ancheta si il arunca pe neasteptate in regiunea Nimes, unde trei batrani au murit muscati de paianjeni. Paianjenul pustnic ataca pe nepregatite, intr-adevar, dar sa fie aceasta explicatia pentru moartea celor trei, care au fost ucisi cu acelasi venin?
La Muzeul National de Istorie Naturala, Adamsberg intalneste un pensionar care-i spune ca doi dintre cei trei octogenari se cunosteau inca din copilarie, cand au trait in acelasi orfelinat. Acolo au facut parte dintr-un grup violent de baieti care-si spuneau “gasca paianjenului pustnic”.
Adamsberg are de infruntat doua obstacole: al treilea barbat nu facuse parte din gasca, iar cantitatea de otrava necesara uciderii lor e suspecta. Insa cand tot mai multi membri ai vechii gasti incep sa cada victime acelorasi muscaturi de paianjen pustnic, comisarul ajunge, in cele din urma, sa descopere tragedia ascunsa intre zidurile orfelinatului.
-
Calul de bătaie
51,80 leiAutor(i): Lynda La Plante
Nr. pagini: 336 pagini
An: 2023
Editura: Crisis Press
Al doilea volum din noua serie Jack Warr
Bestseller Sunday Times
Nu toți ucigașii pot fi îmblânziți…
O bandă de spărgători violenți terorizează de luni întregi o localitate de la țară. Dar când într-o casă din Cotswolds e găsit un cadavru mutilat devine limpede că nu e vorba despre vreo bandă oarecare de hoți oportuniști.
Jack Warr descoperă localnici care ascund secrete întunecate, află despre infracțiuni ascunse, însă ceva tot îi scapă. Având puține piste și cum atacurile violente se întețesc, pentru a-i prinde pe spărgători va fi nevoit să acționeze la fel de îndrăzneț ca ei.
Folosindu-se de capacitatea lui de a oscila între lumea interlopă și cea a dreptății, Jack se pregătește să le întindă o capcană, conștient de faptul că orice eșec îi va cădea pe umeri – și că sângele vărsat va curge asupra lui.
-
România și problema petrolului (1969-1981)
51,80 leiAutor(i): Dragoș Sebastian Becheru
Nr. pagini: 398 pagini
Editura: Cetatea de Scaun
România a fost un jucător petrolier cel mult regional, cu o importanță conjuncturală. Această oportunitate a fost oferită de Războiul Rece, care plasase numeroase state într-un echilibru fragil între influența politică și economică a Moscovei și cea a Washingtonului. Pentru aceste state, România a reprezentat un partener viabil pe termen scurt și mediu, iar pentru unele state precum Iran, Siria sau Libia, chiar pe termen mai lung. Această perioadă de oportunități pentru regimul de la București a fost, însă, de scurtă durată, intrând în declin odată cu tranziția de la statutul de producător de petrol la cel de importator net.
Pornind de la tradiția și experiența din industria exploatării petrolului în România, regimul comunist de la București a urmărit să extindă acest sector, ca parte din strategia generală de dezvoltare a industriei și economiei naționale. Inițial destinată valorificării superioare a petrolului autohton, industria de rafinare a României a fost extinsă și retehnologizată treptat, pe parcursul anilor ’70 în special, pentru a putea rafina petrol din import și a produce noi tipuri de derivate, necesare consumului intern și care, în loc să fie importate cu costuri ridicate pentru a alimenta producția industrială națională, puteau fi, în schimb, chiar valorificate la export.
-
Iubirile regale știute și neștiute
51,80 leiAutor(i): Dan-Silviu Boerescu
Nr. pagini: 216 pagini
Anul apariţiei: 2022
Editura: NEVERLAND
Desi monarhia in sine este considerata o institutie de dreptdivin, membrii dinastiilor – regi, regine, principi si principese – sunt si ei oameni, mai ales cand vine vorba de iubire si, chiar, de suferinte din iubire. Ferdinand, pe cand era principe mostenitor(dar si mult dupa aceea, se pare!), a suspinat zadarnic dupa Elena Vacarescu, iar fiul sau cel mare, Carol al II-lea, a fost impiedicat sa-si continue relatia morganatica avuta cu domnisoara Lambrino (chiar daca aceasta i-a daruit un copil)…
Recunoscand rolul istoric jucat de cele cinci generatii ale Familiei Regale a Romaniei, nu putem sa le negam acestora nici calitatea de oameni ai timpului lor (…nu doar ai eternitatii!), de fiinte investite nu doar cu prerogativele dinastice ci si cu atributele lor pur umane (iubirea, in diferitele sale forme de manifestare, nelipsind deloc dintre ele!), care au creionat si personalitatile puternice ale unor fiinte adesea patimase si chiar contradictorii, pe care nu ne-am propus sa le idealizam in vreun fel. Din amalgamul de trasaturi, uneori destul de greu de armonizat, au reiesit figuri luminoase, fascinante si, in ciuda locurilor comune livresti, absolut surprinzatoare. Va invitam sa le devoalam impreuna in filele (pe care unii le-ar putea considera, pripit, iconoclaste) ale acestui volum-antologie consacrat iubirilor stiute sau mai putin stiute care au marcat in fel si chip un secol si jumatate din istoria Familiei Regale si a Romaniei moderne.
-
Povești tulburatoare de iubire din vechii București
51,80 leiAutor(i): Dan-Silviu Boerescu
Nr. pagini: 272 pagini
Anul apariţiei: 2021
Editura: NEVERLAND
Amoru-i un copil pribeag
Ce-n veci cu legi nu poti sa-l stapanesti.
De nu-ti sunt draga, tu mi-esti drag
Si de-mi esti drag, sa te feresti!
…Suna a romanta dar, in fapt, nu-i deloc asa, chiar daca in vechile carciumi bucurestene cu staif melodia (aria!) intrase in repertoriul multor interprete (“dizeuze”, unele dintre ele avand destule in comun cu personajul fictiv originar). Refrenul pentru Habanera din opera Carmen (1875) de Georges Bizet (“L’amour est un oiseau rebelle”) debuta in forta cu ditirambicul “L’amour est enfant de Boheme” al protagonistei dar in prima si, apoi, consacrata versiune romaneasca (inclusiv pe scenele oficiale) a devenit “Amoru-i un copil pribeag” – ceea nu e deloc acelasi lucru, insa surprinde fidel caracterul volatil, ratacitor, nestatornic al iubirii in cheie nu neaparat autohtona.
In Vechii Bucuresti, atat de pitoresti la modul arhaic dar si, in acelasi timp, extrem de receptivi la noutate (fie ca aceasta venea pe filiera greco-fanariota, balcanic-osmanlaie, kiseleffian-muscaleasca, bonjurist-frantuzita, teuton-germanica sau cine mai stie de care, dupa cum bateau bezmetic vanturile Istoriei), iubirea/amorul/liubovul isi facea de cap discretionar, de la vladica la opinca, inflacarand imaginatia poetilor (unii dintre ei numarandu-se printre victimele sale predilecte), risipind avutii nemasurate, contrariind, vai, opinia publica si, nu o data, generand consecinte politice teribile.
Intre aceste coperti am vrut sa alatur o parte dintre legendele sentimentale mai mult sau mai putin cunoscute care jaloneaza harta istorico-afectiva a peisajului din aceasta urbe contradictorie si controversata si care, recompuse livresc, inca reusesc sa produca nu putine satisfactii de substituire unui cititor contemporan deloc inhibat de stereotipurile perpetuate de manuale si de discursul propagandistic “oficial”. – Dan-Silviu Boerescu



































