Editura de carte

Autor(i): Dan Gîju

Nr. pagini: 302 pagini

An: 2019

Editura: Favorit

Carte-omagiu dedicată unuia dintre cei mai mai valabili și în același timp mai enigmatici ași ai aviației române din toate timpurile, celebrul de acum Dan Vizanty (1910–1992), alias „Monșer” („Mon cher”), creditat cu 16 avioane inamice doborâte, în majoritatea lor qvadrimotoare. Cartea de față însă pune accentul pe ziua de 10 iunie 1944 când, caz unic în istoria aviației române, dar și americane, vânătorii lui Dan Vizanty, cu el în frunte, pilotând „demodatele” IAR-uri 81 autohtone, au făcut prăpăd în rândurile aviației de invazie inamice, doborându-i în câteva minute 24 de aparate Lightning (P-38)… Americanii înșiși vor recunoaște în anii din urmă că „românii au făcut prăpăd” în rândurile lor. Evident, „greșeala” nu se va mai repeat, ceea ce nu-l împiedică pe autor ca, plecând de aici, să-i contureze o biografie mai mult decât cuprinzătoare eroului nostru.

Autor(i): Dan Gîju

Nr. pagini: 360 pagini

An: 2014

Editura: Favorit

Pumnul de fier urmează memoriile unui român ajuns să lupte, sub steagul Wehrmacht-ului, la Kursk (vara anului 1943), în cea mai mare bătălie de blindate din istoria războaielor lumii. Copilăria din sudul Moldovei, cei opt ani de liceu militar de la Cernăuţi, anii de studii din Germania lui Hitler, cele o sută de zile de front, ca simplu tanchist, în prima linie de luptă, iubirile şi trăirile acestui fascinant „personaj” care a fost colonelul Gheorghe Cojocea (1922–2012), inserate aici într-un stil fluent şi savuros, foarte accesibil, recomandă această carte, conform comentariilor internauţilor care au citit prima ediţie, din 2003, în ciuda unor descrieri care amintesc de exagerările lui Sven Hassel, drept o „lectură obligatorie pentru oricine este interesat de al Doilea Război Mondial”.

Autor(i): Petre Dumitrescu

Nr. pagini: 150 pagini

An: 2022

Editura: Favorit

General de armată Petre Dumitrescu: „Am făcut această scurtă privire asupra bătăliei din Cotul Donului din datoria ce am de a nu lăsa să se acrediteze inexactităţi sau josnice calomnii asupra comandanţilor, statelor-majore, ofiţerilor şi ostaşilor Armatei a 3-a, care s-au luptat cu toată bravura şi spiritul de supremă jertfă, aşa cum le-a impus conştiinţa lor curată. […] Dacă înfrângerea de la Cotul Donului s-ar fi datorat comandantului Armatei [a 3-a] şi [șefului] statului-major, ei ar fi fost traşi la răspundere din primul moment. Atât Comandamentul Superior German cât şi mareşalul Antonescu nu ne-ar fi menajat câtuși de puțin, ci ne-ar fi aplicat cu mare zgomot sancțiunile cuvenite pentru a da opiniei publice, pe drept cuvânt îngrijorate, o cât de slabă satisfacţiune. Faptul că comandamentul german nu numai că nu ne-a adus niciun reproş, dar din contra, a pus sub ordinele mele directe trei mari unităţi germane – Corpul 17 Armată german al generalului Hollidt şi grupările de forţe ale generalilor Stumpfeld şi Spang – dovedeşte con­trariul. […] Niciun alt comandant de armată român nu a avut însărcinări asemănă­toare.”