Bonsai. Povestea fetei norocoase | Editura de carte

Categorii de produse

Autor(i): Crisula Ștefănescu

Nr. pagini: 304 pagini

An: 2022

Editura: AIUS Printed

Crisula Ştefănescu este absolventă a Facultății de filologie a Universității  București. În 1982 emigrează în Germania și lucrează la postul de radio „Europa Liberă”; mai întâi cercetător-analist în cadrul „Institutului de Cercetare al Europei Libere” și, din 1992, în Departamentul de Broadcasting, ca redactor al emisiunii de cultură „Controverse-Confluenţe Est-Vest”. Din 1995, când radioul s-a mutat la Praga, trăiește împreună cu soțul ei, scriitorul Andi Ștefănescu, într-un sat bavarez din apropiere de München. Crisula Ștefănescu a publicat treizeci de cărți.

„BONSAI este un roman bine scris, într-un stil alert și cuceritor. Atrage printr-un fel de sinceritatecapricioasă, printr-o ritmare emoțională a confesiunii. În plus, cuprinde întâmplări pitorești și mai ales, pagini de poezie de o remarcabilă frumusețe.” (Alex ȘTEFĂNESCU)

Romanul BONSAI  a fost scris dintr-o suflare, ca să spun așa, în vara anului 2008. Când l-am terminat, am trimis manuscrisul spre lectură unor critici literari și unor prieteni cu activități și preocupări literare. Deși „verdictul” a fost favorabil, totuși cartea nu a fost publicată. De-a lungul timpului mai multe fragmente din BONSAI au apărut în reviste literare, obținând și un premiu, sau postate pe pagina mea de face-book, dar am acest obicei, nu știu dacă bun sau rău, de a lăsa manuscrisele să zacă cu anii. După ce, nu demult, l-am recitit și am mai făcut mici corecturi, m-am gândit că a cam sosit timpul să-i dau drumul în lume.

Vezi mai mult Vezi mai puțin

50,00 lei

3 în stoc

[]