59,50 Lei

Editura: Monitorul Oficial

Thedor Enescu


Varianta romană-franceză, 216 pagini, format 200 x 220 mm, retipărire ianuarie 2020

Traducere: Ioana Vlasiu

Să mestece două culori se pricepe oricine. Dacă ai suflet, trebuie să-l arăți: in artă pe vorbă nu te crede nimeni.

Ştefan Luchian. Pe de o parte: meşteşugul, tehnica şi teoria asupra artei, pe de alta: harul, ins­piraţia şi lucrul nestăvilit, neingrădit de norme sau şabloane. Luchian, dăruit in totalitate culorii, vorbeşte puţin şi incearcă să picteze mult, căci, pentru el, „isprava pe panză" e ceea ce contează, ceea ce reflectă cu adevărat „sufletul" artistului şi ceea ce poate dăinui şi lumina secolele. Emoţia e starea creatorului, iar sinceritatea viziunii programul său artistic. Astfel, odată cu numele lui, se deschide in pictura romanească un nou drum, al picturii moderne, antiacademice, aflate in acord cu des­coperirile impresioniştilor in cultura occidentală. Prin articolul aflat sub semnătura lui Theodor Enescu, poate cel mai devotat cercetător al ope­rei lui Ştefan Luchian, şi ilustraţia bogată, fiind prezentate tablouri din cele mai insemnate muzee și colecții particulare, albumul de faţă depune o mărturie asupra caracterului in egală măsură indrăzneţ, inovator şi personal, singular al artei marelui pictor.

ISBN 978-973-567-885-2

In stoc
Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: MO7004 Ai nevoie de ajutor? 0729.729.560
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)

Editura: Monitorul Oficial

Thedor Enescu


Varianta romană-franceză, 216 pagini, format 200 x 220 mm, retipărire ianuarie 2020

Traducere: Ioana Vlasiu

Să mestece două culori se pricepe oricine. Dacă ai suflet, trebuie să-l arăți: in artă pe vorbă nu te crede nimeni.

Ştefan Luchian. Pe de o parte: meşteşugul, tehnica şi teoria asupra artei, pe de alta: harul, ins­piraţia şi lucrul nestăvilit, neingrădit de norme sau şabloane. Luchian, dăruit in totalitate culorii, vorbeşte puţin şi incearcă să picteze mult, căci, pentru el, „isprava pe panză" e ceea ce contează, ceea ce reflectă cu adevărat „sufletul" artistului şi ceea ce poate dăinui şi lumina secolele. Emoţia e starea creatorului, iar sinceritatea viziunii programul său artistic. Astfel, odată cu numele lui, se deschide in pictura romanească un nou drum, al picturii moderne, antiacademice, aflate in acord cu des­coperirile impresioniştilor in cultura occidentală. Prin articolul aflat sub semnătura lui Theodor Enescu, poate cel mai devotat cercetător al ope­rei lui Ştefan Luchian, şi ilustraţia bogată, fiind prezentate tablouri din cele mai insemnate muzee și colecții particulare, albumul de faţă depune o mărturie asupra caracterului in egală măsură indrăzneţ, inovator şi personal, singular al artei marelui pictor.

ISBN 978-973-567-885-2

Vezi mai mult Informatii conformitate produs

Editura: Monitorul Oficial

Greutate: 0.95 kg

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!