Scrieri. Vol. IV. Poetica imaginii. Poetică fenomenologică

Eikon
68,90 Lei

AUTOR: Dorin Ștefănescu

ANUL APARIȚIEI: 2024

PAGINI: 554

EDITURA: Eikon

imaginea poetală nu e una de primă instanță, ea nu se impune ca prezență evidentă la suprafața textului, nu intră în orizontul de vizibilitate al ființei textuale. Inaparența ei este un fond clar-obscur, intermediul translucid al ivirii semnificabilului originar. Ceea ce este de prim abord și apare în textul unui poem este imaginea deja constituită, prinsă în rețeaua semnificațiilor ca element al unei lumi imaginare. Este imaginea poetică textuală ca obiect al tematizării interpretative, chiar dacă înțelegem acest travaliu exegetic drept inter-pretatio, adică prestație intermediară, strecurarea printre rândurile unui text. Imaginea poetală în schimb, figură a absenței, nu e interpretabilă decât în momentul în care ea deja nu mai este, sau – altfel spus – „figurează” în subtextul ori mai degrabă în pretextul în care ea se ivește și semnifică înainte de a fi. Faptul că ea este inaparentul (unscheinbar) o arată drept „acea fenomenalitate prin excelență care, întrucât nu e nici imediată, nici ontică, nu poate fi redusă la o intenție eidetică”. Este motivul pentru care „«fenomenologul inaparentului» nu mai este spectatorul ideal al adevărului lumii esențelor sale: el învață să locuiască lumea pe măsura retragerii lucrurilor”. (fragment)

In stoc
Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: EIKONBOOK084 Ai nevoie de ajutor? 0729.729.560
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)

AUTOR: Dorin Ștefănescu

ANUL APARIȚIEI: 2024

PAGINI: 554

EDITURA: Eikon

imaginea poetală nu e una de primă instanță, ea nu se impune ca prezență evidentă la suprafața textului, nu intră în orizontul de vizibilitate al ființei textuale. Inaparența ei este un fond clar-obscur, intermediul translucid al ivirii semnificabilului originar. Ceea ce este de prim abord și apare în textul unui poem este imaginea deja constituită, prinsă în rețeaua semnificațiilor ca element al unei lumi imaginare. Este imaginea poetică textuală ca obiect al tematizării interpretative, chiar dacă înțelegem acest travaliu exegetic drept inter-pretatio, adică prestație intermediară, strecurarea printre rândurile unui text. Imaginea poetală în schimb, figură a absenței, nu e interpretabilă decât în momentul în care ea deja nu mai este, sau – altfel spus – „figurează” în subtextul ori mai degrabă în pretextul în care ea se ivește și semnifică înainte de a fi. Faptul că ea este inaparentul (unscheinbar) o arată drept „acea fenomenalitate prin excelență care, întrucât nu e nici imediată, nici ontică, nu poate fi redusă la o intenție eidetică”. Este motivul pentru care „«fenomenologul inaparentului» nu mai este spectatorul ideal al adevărului lumii esențelor sale: el învață să locuiască lumea pe măsura retragerii lucrurilor”. (fragment)

Vezi mai mult Informatii conformitate produs

Editura: Eikon

Greutate: 0.54 kg

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!