Biblia între percepție și conceptualizare

Eikon
37,00 Lei

AUTOR: Eugen Blaj

ANUL APARIȚIEI: 2023

PAGINI: 285

EDITURA: Eikon

„Scopul acestei lucrări nu este studiul biblic. Nu mi-am propus o exegeză, în adevăratul sens al cuvântului. Exegeze s-au scris și se vor mai scrie, ele fiind foarte utile tuturor celor care doresc aprofundarea Bibliei. În lumina capitolelor anterioare, voi încerca însă o reașezare a înțelesurilor fundamentale ale Bibliei, o conceptualizare deci, nu pe temeiuri strict lingvistice sau etimologice, lucru care s-a mai făcut, cu foarte mare erudiție. Atât tiparele nominale primare și cele secundare utilizate de autorii Bibliei în scrierile lor, cât și cele ideatice și, în special cele care operează în sfera realității cognoscibile implicite și a realității necognoscibile, sunt rodul capacității sufletului fiecăruia, a psihicului mai precis, de a asimila și sistematiza multe informații primite de la spirit. În plus, modul de percepere a realității a fost influențat puternic de informațiile primite de la afect, de stările emotive deci, extrem de puternice, capabile să distorsioneze percepția realității efective. Chiar dacă nu ne confruntăm cu situații similare celor biblice, evenimentele extreme prin care suntem uneori siliți să trecem ne creează o stare emotivă care, de cele mai multe ori, ne face să percepem realitatea altfel decât am putea să o percepem într-o stare de calm deplin.”

In stoc
Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: EIKONBOOK047 Ai nevoie de ajutor? 0729.729.560
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)

AUTOR: Eugen Blaj

ANUL APARIȚIEI: 2023

PAGINI: 285

EDITURA: Eikon

„Scopul acestei lucrări nu este studiul biblic. Nu mi-am propus o exegeză, în adevăratul sens al cuvântului. Exegeze s-au scris și se vor mai scrie, ele fiind foarte utile tuturor celor care doresc aprofundarea Bibliei. În lumina capitolelor anterioare, voi încerca însă o reașezare a înțelesurilor fundamentale ale Bibliei, o conceptualizare deci, nu pe temeiuri strict lingvistice sau etimologice, lucru care s-a mai făcut, cu foarte mare erudiție. Atât tiparele nominale primare și cele secundare utilizate de autorii Bibliei în scrierile lor, cât și cele ideatice și, în special cele care operează în sfera realității cognoscibile implicite și a realității necognoscibile, sunt rodul capacității sufletului fiecăruia, a psihicului mai precis, de a asimila și sistematiza multe informații primite de la spirit. În plus, modul de percepere a realității a fost influențat puternic de informațiile primite de la afect, de stările emotive deci, extrem de puternice, capabile să distorsioneze percepția realității efective. Chiar dacă nu ne confruntăm cu situații similare celor biblice, evenimentele extreme prin care suntem uneori siliți să trecem ne creează o stare emotivă care, de cele mai multe ori, ne face să percepem realitatea altfel decât am putea să o percepem într-o stare de calm deplin.”

Vezi mai mult Informatii conformitate produs

Editura: Eikon

Greutate: 0.23 kg

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!