Înainte de a parcurge primele rânduri din GALERIA FIGURILOR DE PIATRĂ, orice cititor își poate pune întrebarea firească ce semnificație are acest titlu. Ideea mi-a venit de la Muzeul Figurilor de Ceară - Madame Tussauds, în mintea mea existând de mai mult timp intenția de a aborda în scris subiectul unei galerii de figuri ale unor oameni pe care i-am întâlnit în viață și, cu deosebire, în cariera mea de ofițer în Securitatea Statului.
Ceea ce aș dori să remarc ar fi că în timp ce în muzeul doamnei Tussauds sunt imortalizate în ceară, cu precădere, celebre personalități din istorie care au însemnat ceva semnificativ pentru umanitate, în ceea ce am numit eu GALERIA FIGURILOR DE PIATRĂ  sunt imortalizați doar oameni, nu personalități, ci simpli slujbași ai statului în domeniul Securității, ofițeri operativi, conducători, șefi sau colegi din branșă, precum și alte personaje care au lăsat adânci urme, unele de bun augur, altele de rău augur din nefericire, în amintirile mele din perioada de peste 30 de ani petrecută în sistemul de Informații, înainte de 1989 și după aceea.
De ce „figuri de piatră„? Pentru că această lucrare nu este despre oameni frumoși, despre sfinți, despre eroi, ci o analiză retrospectivă, o critică văzută din interiorul sistemului, nu din exteriorul său, ori din paginile prăfuite ale dosarelor special alese pentru a crea o imagine malefică și distorsionată a unui sistem, care așa cum a fost el creat și condus, a fost cel care, alături de armată, a stat de veghe la integritatea statului român, la suveranitatea și independența sa.
Această lucrare nu umărește să prezinte persoane ideale și perfecte, pentru că nu au existat, ci o parte dintre acei membri ai sistemului, mulți dintre ei angrenați în activități de zădărnicire și anihilare a rezistenței înverșunate a adversarilor regimului comunist nou instaurat după 1945. În această luptă nicio parte nu a precupețit nimic pentru a o anihila pe cealaltă și s-au comis și unele fapte reprobabile și crude de ambele părți. Despre acea perioadă s-a spus că organele de Securitate au fost superioare elementelor subversive prin dotări și prin sprijinul acordat de „forțele de ocupație sovietice”. Nimic mai neadevărat pentru că spre deosebire de situațiile din Ungaria și Cehoslovacia, în 1956 și 1968, în România anilor 1950,  forțele militare sovietice nu au fost angrenate direct în lichidarea focarelor de rezistență violentă din interior. Intervenția și sprijinul acordat în acțiunile menționate s-au materializat prin alte metode și mijloace ce vor fi relevate în cele ce urmează. (autorul)