Lupta cu demonii

Eikon
49,90 Lei

AUTOR: Stefan Zweig

ANUL APARIȚIEI: 2024

PAGINI: 308

EDITURA: Eikon

Hölderlin

Ca un ceas, ale cărui ace sunt rupte și în care mecanismul încă funcționează, așa scria Scardanelli al lui Hölderlin poeziile sale. Aerul pentru el este poezie. Ritmul înlocuiește rațiunea, poezia viața. Și astfel, se împlinește cea mai mare dorință a sa, cea de a fi o poezie pură, de a se arunca cu totul în beatitudinea poetică. Omul din el moare, cu mult înaintea poetului din el, rațiunea, înaintea melodiei. Moartea și viața sunt împreunate într-un singur destin, într-o primă dorință avută, cea de a avea un sfârșit adevărat, al unui poet adevărat: „Consumat de flacără, din eșecul de a controla flacăra.”

Kleist

Asemenea lui Kleist, și Rimbaud mergea din țară în țară, Nietzsche din loc în loc, Beethoven din locuință în locuință, Lenau din continent în continent. Cu toții au biciul neliniștii în ei și inconstanța tragică. Ei erau biciuiți de o putere necunoscută, condamnați să nu aibă niciodată cale de scăpare. Evadarea era imposibilă, căci vânătorul circula în sângele celui vânat și locuia în propria minte a victimei. Doar printr-o autodistrugere puteau să distrugă inamicul, stăpânul, demonul din interiorul lor.Kleist, știa încă de la început care va finalul, demonii îl vor împinge în abis. Însă nu era sigur dacă încerca să evite abisul sau mergea spre el.

Nietzsche

Acestor luptători, acestor cuceritori ai minții nu le este permis ca, din autoliniștire, să accepte un singur adevăr, luând prizonieri în cursul îndrăzneț al patrulei, pentru a evada. În domeniul cunoașterii, „orbirea nu este o eroare, ci o lașitate”, blândețea e o crimă  pentru cel căruia îi este frică de a provoca durere, pentru cel ce evită rănile vecinilor săi, pentru cel ce fuge de urletul disperării unei persoane, de urâțenia goliciunii, pentru acesta este imposibil de a găsi ultimul secret al secretelor. Orice adevăr care nu merge până la cele mai îndepărtate limite, fiecare adevăr fără radicalism nu are nicio valoare etică.

In stoc
Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: EIKONBOOK102 Ai nevoie de ajutor? 0729.729.560
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)

Vezi mai mult Informatii conformitate produs

Editura: Eikon

Greutate: 0.305 kg

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!