Vânătorii negri. Ultimul comando românesc al lui Hitler

Favorit
33,30 Lei

Autor(i): Dan Gîju

Nr. pagini: 296 pagini

An: 2014

Editura: Favorit

Chiar dacă nu au apucat să facă istorie, „vânătorii negri” – cum au fost denumiţi, conspirativ, membrii formaţiunii comandate de Sturmbannfuhrer-ul Ion Tobă-Hatmanu, din cadrul Jagdwerband Kommando Skorzeny, în ultimele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial –, aceştia nu sunt închipuirea autorului... Cartea de faţă demonstrează că „vânătorii negri” au existat în realitate, ba mai mult, s-au aflat la mai puţin de o lovitură de gong de rolul vieţii lor. Este vorba despre 20 de specialişti în spionaj, sabotaj şi diversiune – numiţi şi „terorişti”, din perspectivă inversă, desigur –, instruiţi într-o şcoală specială de la Rückersdorf (Austria) de şapte „profesori”, în intervalul 24 ianuarie–1 aprilie 1945, care, la rândul lor, într-o a doua fază, la castelul Schönborn, începuseră pregătirea altor 60 de elevi (cursanţi), marea majoritate români, surprinşi de lovitura de palat din 23 august 1944 la studii (îndeosebi la aviaţie şi transmisiuni) în Germania nazistă, cu toţii urmând să fie lansaţi, în cadrul Operaţiunii Wervolf, în spatele liniilor sovietice, cu misiuni specifice trupelor de comando, plan abandonat în ultimul moment (6 mai 1945), la ordinul transmis prin radio de amiralul Karl Dönitz, din cauza ocupării aproape în totalitate a Germaniei, fapt ce le-ar fi permis Aliaţilor justificarea eventualelor represalii împotriva populaţiei civile şi a prizonierilor.

Stoc epuizat
Cod Produs: FAVORIT007 Ai nevoie de ajutor? 0729.729.560
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)

Vezi mai mult Informatii conformitate produs

Editura: Favorit

Greutate: 0.332 kg

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!