Nedivina comedie

Autor(i): Zygmunt Krasiński

Nr. pagini: 174 pagini

Editura: Eikon

„În Nedivina comedie, Krasiński se folosește de teologie (sau de concepția escato­logică) nu ca profet, ci ca gânditor care prevede mersul evenimentelor, incluzând premisele teologice în interpretarea istoriosofică a situației concrete din realitatea istorică. Nu ascunde, ci dimpotrivă, subliniază faptul că se consideră istoriozof-poet: printre altele, îl ajută în acest sens stilizarea dantescă din poem. În uverturile lirice, care preced cele patru părți ale poemului, este subliniat gestul creator al poetului , stabilind echilibrul dintre inspirație și intelect, credință și reflecție. În felul acesta, Krasiński elaborează pentru cele mai importante opere ale sale o ipostază individuală și un loc distinct printre fenomenele curentului romantic: poezia romantică a istoriei.” BOGUSŁAW DOPART

„Înzestrat cu un profund spirit de observație, pe care îl dezvoltă prin lecturi sistematice, Krasiński a reușit să construiască o imagine convingătoare asupra confruntării dintre rațiuni diferite, conflictuale, ale unor protagoniști din clase sociale antagonice (vezi îndeosebi confruntarea dintre Pankracy și contele Henryk, asupra căreia vom reveni), cu accent pregnant pe amenințarea pe care o reprezintă masele revoltate. Manifestând un interes aparte față de mecanismul revoluțiilor moderne și al consecințelor distructive ale acestora, așa cum am mai afirmat, scriitorul trece dincolo de cadrul pur istoric și social, pătrunzând în zona metafizică, de vreme ce își pune deseori întrebări cu privire la rolul Providenței în istorie și în viața omului, la legăturile complicate dintre divinitate și lumea pământeană. Nedivina comedie este o dramă metafizică, deoarece, dincolo de evenimentele istorice propriu-zise, dezvăluie trăirile protagoniștilor marcați de înrâurirea Binelui sau a Răului, de forțe din realitatea proximă sau supranaturală. Din punct de vedere metafizic, reprezentativ rămâne contele Henryk, aflat deseori la confluența dintre metafizică și istorie, dintre viața ca vis și poezie și viața concretă, reală, prozaică.”  CONSTANTIN GEAMBAȘU